Puțin despre războiul liderilor. Psihologia modernă.

      Nu pot să-mi imaginez ce se poate întâmpla când se întâlnesc două persoane care au fix aceleași nevoi, fix același cadru oportun de a le satisface și fix aceiași stâlpi de susținere interpersonală.

Continue reading “Puțin despre războiul liderilor. Psihologia modernă.”

Social share & recomandare

Ce-o fi in capul unui om, unui altul…

Oamenii din ziua de azi aplaudă răzvrătirea de orice fel, blasfemia intelectuală și cultul personalității de consum- aceea care se consumă pe ea însăși, din timpul ei, ca să hrănească nefericirea altora care încă n-au aflat că sunt nemulțumiți.
 
E un act minunat de dramatic, să te trezești la 6, să dai scroll down printre postările altora pe care-i stimezi, și din care să te inspiri, copiindu-le fotografiile, ideile, comentariile, în orice caz, valul acela de lumesc care fascinează.
 
OBediența este pe jumătate virtute, pe cât ascultarea de ceilalți este un mare defect.
Dacă n-am zis nimic concret, păi oamenii din ziua de azi care aplaudă răzvrătirea altora pe wall-uri, fac exact același lucru. Ei nu sunt nici cu ei, nici cu cei pe care-i admiră, căci la prima părere care contravine principiilor lor cele mai solide (asta în caz că le au), riscă să se demoleze pe ei înșiși, devenind, din niște aplaudaci, niște postaci, care la rândul lor, pe jumătate, de data aceasta, defulează hidos, pisicește și lipsit de machiaje, ceea ce odată iubeau.
 
postacul de zor devine astfel, un troglodit care la rândul său desconsideră, o paria a societății virtuale, înconjurat de oameni în realitate pe care nu dă doi bani.
 
În acest peisaj mirif, pentru care nu dețin în acest moment nocturn cuvintele potrivite să vă impresionez, ne desfășurăm unii zilnic, alții săptămânal, precara existență, – o subconștientală frântură din ceea ce ne displace la celălalt, rânjind și butonând cu nesaț, spre imperiul psihologic defunct al subiecților pe care-i numim și prieteni.
 
În realitate, stăm toți în relații de cuplu: unii copiază ideile altora și se inspiră din ele pe alocuri, devenind pentru ei litera unei legi pe care o simpatizează dar în care n-au fost. Pentru alții, e de ajuns să fie contraziși de vreunul, ca din ei să răsară tumultuos și aprig bagajul desconsiderației latente. Iar pentru câțiva, ajunge să observe toate aceste jocuri de putere, asemeni unui cuplu disfuncțional, în care fiecare se hrănește cu nefericirea celuilalt.
 
Astfel ajunge tristețea la rang de artă: dintr-un astfel de joc psihologic între oameni, în care cel mai înzestrat cu public- cîștigă. Like-urile devin adevărte arme menite să apere ideea: vezi-Doamne cu cât am mai multe, cu atât sunt mai important. Cu cât am mai multe like-uri, cu atât contează părerea mea.
 
Totuși, psihologia nu a rămas preocupată încă, la fel ca mine, de întreg procesul de selecție și recrutare a ideilor de împrumut, căci se știe, majoritatea acestor influenceri nu au ceva de spus de la ei înșiși, mai mult decât au de transmis mai departe, în schemă piramidală, noțiuni de la cei pe care îi admiră. Ce-o fi în capul unui om să se trezească la 6, să-și bea cafeluța în fața unui laptop, aprins de mânia colectivă și urgia psihosocială în care ne scăldăm cu toții de 20 de ani, și să privească tăcut la fotografiile și postările altora, să apese click dreapta pe poză, apoi Save As, să aleagă un fișier în calculator, apoi să revină la meniul său, să facă un upload, și să repună ideea, ca și cum ar fi a sa.
 
Ce-o fi în capul unui om când mânat de forțe interioare a căror promotor îl cunoaștem cu toții- același de 20 de ani, conținut în factori politici și psiho-sociali, acest om începe să posteze pe feisbuc nemulțumirea, răzvătirea totală a sa interioară!? CE-o fi în capul său când nesăbuit fiind, el devine nu doar un plagiator al irascibilității colective, ci și un promotor al răului, al defulării, al toxismelor de tot felul, care ne înconjoară din ce în ce mai mult, asemeni unui nor negru inundat cu confuzie și foarte multă recalcitrare.
 
Ce-o fi în capul unui om, atunci, când el clocotește de emoție negativă, și în loc să ignore, spre fericirea lui, saltă cu bățul mizeria de sub preș, sau de pe toate gardurile de pe lângă care el trece.
Tare aș vrea să aflu… ce-l poate face fericit pe un astfel de om, mai mult decât neasumarea propriilor sale slăbiciuni.
Social share & recomandare

Relații ciudate și tulburări de personalitate timpurii într-un auxiliar de școală

61745566_72448000
Manual sau auxiliar, întrebarea și disputa nu ar trebui să fie despre accesibilitatea lui, ci mai ales despre faptul că acest tip de manual auxiliar există.
Să vedem în continuare ce putem extrage din text, și de ce acesta reflectă foarte bine vremurile moderne pe care le trăim.
Încă din prima propoziție, remarcăm faptul că Bogdan este capabil să meargă singur la cumpărături, să-și cumpere încălțăminte, la aceeași vârstă la care unii dintre noi, majoritatea, am fi mers, odinioară , însoțiți de părinți. Din fericire băiatul salută. El spune SALUT!, în semn de tovărășie evidentă cu vânzătoarea. Remarcăm în cele ce urmează răspunsul vânzătoarei:Continue reading “Relații ciudate și tulburări de personalitate timpurii într-un auxiliar de școală”

Social share & recomandare

Empatia de consum, forma expresivă a absorbantului de negativism. RUN! (I)

empatieeCând cineva vine spre tine cu intenția evidentă de a te ajuta, și îți spune, trăgând de tine, să îi vorbești, să-i spui păsurile și necazurile, aruncând cu ele într-ânsul ca-ntr-un tomberon,
FUGI, că acolo nu-i ajutor.
Singurul ajutor pe care îl face este acest pseudoterapeut lui însuși, căutând compensări în problemele altora, sau așa ceva. Nici nu-i treaba mea să descopăr.

Continue reading “Empatia de consum, forma expresivă a absorbantului de negativism. RUN! (I)”

Social share & recomandare

Kendame sau actul reflex la modă în societate.

Am găsit un articol ceva mai obraznic, ce făcea o apologie acestui joc, adesea comparat cu smartphone-urile. Spunea că până acum smarphone-urile au fost problema, iar acum, că a apărut acest joc, ce reușește cumva să țină deoparte copilul de tabletă și gadgeturi, brusc este vizat de păreri contra, venite din diverse direcții.
Am văzut copii jucându-se Kendame. Am încercat și eu. Și n-am găsit un exemplu mai bun în lumea fizică, pentru a defini starea obsesiv-compulsivă, sau măcar pentru a încerca să o provoc, pe un anumit palier, la cineva.  Și asta la entry-level.

Continue reading “Kendame sau actul reflex la modă în societate.”

Social share & recomandare