Refugee Art Festival și Calul Troian domesticit cu forța

Dat fiind faptul că evenimentul de mare ștaif și valoare pseudoculturală se repetă în orașul de pe Bega, amintesc ce scriam în urmă cu un an , cînd o publicație locală preluase o postare de-a mea cu privire la Refugee Art Festival. Festivalul are loc din nou.

“Prefer să fiu dată afară de la serviciu pentru că refuz să scriu pozitiv despre concerte deathmetal, pseudoartiști și pseudocultură, și despre evenimentele comunității minoritare care încet, se infiltrează peste tot. Replica primită: ”toată presa a promovat acel eveniment, noi să nu o facem”?

Refugee ART – NU este un eveniment de cultură. Când promovezi o doctrină politică distructivă ambalată ca fiind artă și cultură, înseamnă că tu ca societate ai o problemă gravă, că înghiți asemenea pastile frumos ambalate și cam atît.  Ca om în primul rînd, construit după niște scheme cognitive- ai niște slăbiciuni grave acolo  în interior, că nu poți să vezi marea de valuri. Și să spună mulți: păi da, dar și ei sunt oameni. Ok, înțeleg că emoția care rezultă din drama lor este arta în sine. OK, și dacă te unge la suflet un refugiat, atunci ar trebui să facem artă și cu boschetarii noștri cei de toate zilele, care cerșesc prin gări și intersecții, sau care bagă aurolac în complex și așa mai departe. E logic.  Păi și atunci, de ce nu vedem evenimente de acest gen? Păi e simplu: ONG_urile nu primesc finanțare pentru a promova localnici săraci și bătuți de soartă din interior. Că altfel ce rost ar mai avea finanțarea, tam-tamul, oratoria, schemele de P.R. prin care se lasă impresia că refugiații sunt salvarea noastră, mă-nțelegi !?

Sigur, ca orice eveniment pseudocultural care azi se respectă, la finalul conferințelor și filmelor dătătoare de lacrimi, migranți conduși cu lanțuri metaforice atârnate la gâtul neputinței lor, pe seama căruia se întâmplă toată mascarada, iau parte la un party intercultural, unde fiecare, după buget și posibilități anatomice, se îmbată cu vodka și bere- de obicei aceeași, multă și ieftină, într-un birt îmbîcsit oarecare. Vă vine să credeți că din oameni amărîți, înlăcrimați și neajutorați, ei se transformă, la comanda muzicii și atmosferei încurajatoare, în oameni care par că o duc de fapt foarte bine?! Să nu mai zic de faptul că îi cheamă mereu pe cei mai frumoși dintre toți: bine îmbrăcați, adaptați, școliți, unși deja cu alifiile secolului tulburat. Scenele arhicunoscute deja, se repetă: mai la toate evenimentele culturale, noaptea se sfîrșește într-o mare beție. Păi asta ce fel de cultură e, domnilor, cu atît mai mult una care se intitulează finanțată și de mare ștaif?

Să spui că faci parte din cultura timișoreană și nu te duci la Refugee ARt- un eveniment care promovează pe bani privați imaginea migranților- atent făurită așa încât să nu reiasă defel riscurile, ci dimpotrivă- numai beneficii, înseamnă să duci adesea singur neputința de a te afla în minoritate.  O minoritate a cărei voce este agresiv înăbușită de disconfortul pe care-l resimt organizatorii atunci cînd  li se critică…”arta”. Marginalizarea celor care nu sunt de acord cu asemenea parade de infestare socială a devenit deja o practică la modă. Vrăjeala incluziunii sociale se pomenește de fapt doar cînd e vorba de unii, nu și de alții. În cazul conservatorilor, e mai degrabă excluziune socială în toate formele ei.

Iar minoritatea asta a unei drepte sănătoase stă să se prăbușească deasupra noii orânduiri sociale, dorind să se delimiteze de cealaltă, cea nouă tot mai infatuată, obraznică, și plină de patologie după manual, construită pe cultul viciului, al călăului, al răzvrătitului și al emoției care până ieri, era explorată să vândă gogoși și cosmetice. Astăzi ne este vîrîtă pe sub nas cu titlul de artă, iar dacă nu cumva ești bine și de acord cu ea, ești privit drept un incult, un om care nu gustă delicatese sociale, un om care nu a citit sau mai rău, nu are milă față de cei mai neavuți, mai bătuți de soartă, ca el.  Un fel de gogoși politice ne sunt  livrate și acum, pe tava neștiinței și ignoranței cetățenești, a blegului care votează cu ochii și gura închise, pe bază de ochi frumoși, iar acum, folosește drept armă politică lacrimile vărsate în fața unui film sau a unei prelegeri triste despre viețile a cîtorva oameni, reprezentativi parcă (ahah) pentru toți ceilalți. (NU).

Sigur, stîrnesc milă. Dar de asemenea, mila nu este o calitate a politicianului bun și dîrz, care trebuie înainte de a umple inconștient frigiderele,  să apere și să conserve un popor, un neam, și așa mai departe. 

Hmm… Să fie oare toți imigranții  înzestrați cu talente artistice !? Să fie de fapt

un val amenințători de genii muzicale, care ne bat la porțile țării, de fapt și noi să-i confundăm cu orice altceva ? 🙂  Să ne fi dat soarta o șansă cu ei !? (hei ,hei, poftiți la handralăăăi). 

În realitate, întreg conceptul de eveniment este construit pe o tehnică foarte abilă de Relații Publice, prin care omul de bună credință este înduioșat pînă la lacrimi de cazuri sociale (ale imigranților), pentru a accepta mai departe ca idee și chiar filosofie națională, inserarea pe piața (pe toate piețele, inclusiv pe piața LGBT -:) ) a unor oameni despre care nu cunoaștem mai nimic. Fotografie, film, discuții, workshopuri, toate sunt menite să atingă coarda sensibilă labilă și intimă a omului, să o deruteze, ca apoi, din aceiași sensibilitate lăuntrică, votantul să spună DA, haideți să primim sute de mii în țară. Și pentru că ni s-a inoculat puternic interior toate sentimentele astea, putem ști sigur că ar fi toți la fel: amărîți, nemîncați, dornici să muncească și să respecte  obiceiurile, și feng-shuiu social al locului, și că ne vor îmbogăți cultural, spre rîvna și aspirația noastră. Oare?

Ei bine, și lucrurile nu rămîn așa: anul acesta, festivalului i s-a adăugat și o secțiune specială dedicată HATE-SPEECH. Ca să fie clar, cine suntem noi în patria noastră, și cine ar putea fi ei. Vă dați seama, să razi de pe suprafața pămîntului o cultură, pentru a face loc kitschului, subculturii și amestecului hibrid de maniere dictate de branduri– asta da scop nobil pt care să mori.

Asta e tot ceea ce trebuie să știm: că emoția este împrumutată pentru a insera politici periculoase, și că, precum Calul Troian, doar filiera emoțională  ne poate deschide, spre a ne fi inoculate programe, idei și concepte în totală opoziție cu crezurile, principiile și fundamentele noastre de orînduire socială și chiar privată pe care suntem datori să le avem. 

Haideți să mai gîndim și la rece, poftiți!

Să nu ne tot lăsăm păcăliți !