E foarte trist că amintirile în modernitate se rezumă la niște postări pe facebook. Sau ȘI la lumea aceasta. Am auzit recent replica aceasta ”Mai ții minte când mi-ai comentat la postarea aia, și eu am zis aia?”, și m-a întristat.
Într-o lume în care a dovedi ceea ce ai făcut, citit, like-uit și mai ales postat și fotografiat, au devenit indispensabile supraviețuirii informatice, a dezerta din mediul online a devenit o răzvrătire chiar împotriva propriei condiții, dar mai cu seamă o sfidare pe față a tuturor celorlalți, încă prezenți aici.
Într-una din zile m-am apucat să fac această curățenie și descompunere a profilului de facebook, pe care îl am încă de prin anul 2011, când la modă erau încă link-urile cu știri amuzante. Nu live-urile, nu selfie-urile, ci cu adevărat informația relevantă. Am găsit, spre surprinderea mea, link-uri din blogurile vechi pe care scriam pe atunci , dar și o mulțime de melodii, pe care mărturisesc că încă le mai ascult și astăzi.
În wall-ul din 2011 se puteau vedea, atât la mine cât și la colegii mei de facultate, activități ce țineau mai mult de sfera educațională, și nu oricare, ci una care deborda de autenticitate și originalitate: fix așa precum e o carte de la bibliotecă. Însă aici navigam și stăteam mult timp pe Scribd, rețeaua aceea ”antisocială” de fapt, unde se puteau găsi cărți în format pdf și multe alte resurse din sursă sigură. Nu sinteze, nu știri, nu tabloide, cărți întregi, mai mici sau mai mare, mai puternice sau mai puțin forțoase, care au clădit încă de atunci, fundamentul de cunoaștere pe care încă mai scriu.
Răsfoiesc, și pe măsură ce făceam publice anumite informații de acolo, spre a se vedea, în caz că cineva întreabă, ce conține pagina mea de feisbuc (opinii,citări,interese,tot) găsesc poate printre primele statusuri scrise la vremea respectivă. El sună așa:
-Ce faci? -Mă uit pe pereţi ! Unde? La nişte prieteni… 🙂) (pe facebook)
Deloc necesar (ÎNCĂ) la vremea respectivă, era la modă și circula viral ideea închiderii contului de feisbuc, prin diverse filmulețe și poante mai mult sau mai puțin amuzante. Zic deloc necesar, fiindcă pe atunci, algoritmii nu erau setați cu atâta putere spre îndestularea fiecărui om cu informație dictată, nici măcar premeditată. Era cu adevărat parcă o lume mai liberă. Și firește, ceva mai săracă, din lipsă de conținut. Dar era autentică și era imposibil să servească gânduri, așa cum se întâmplă astăzi, spre deliciul ingineriilor sociale care abia așteaptă.
If you want to delete your account, request is denied,because facebook is doing what’s best for you
…..
Ca și cum premoniția și-ar fi făcut simțită prezența, mai scriam , la vremea respectivă, când încă online-ul era un mod de a întâlni o altă latură a prieteniilor autentice, și când încă oamenii împărtășeau muzică și chestii amuzante cu drag, și nu dintr-o trufie specifică acestor vremuri, îndemnam la zile de naștere, dar și executam, la urări cât mai personalizate. Și culmea, pe atunci, oamenii încă se conformau. Era atât de mișto să împarți diverse chestii din online, încât abia așteptam toți un stimul precum acesta, spre a ne delecta cu muzici și poante despre tot și nimic, dar mai ales despre ce ne place cu adevărat. Se mai întâmplă asta acum!?
Vă rog frumos, dacă tot îmi scrieţi la mulţi ani, ataşaţi o poză sau o melodie cu dedicaţie. Asta face ca mesajul să fie mai personal şi original . Vă mulţumesc anticipat! :-))
Și deși informația nu bubuia în marea mașinărie, pe atunci, ca și cum nimeni nu s-ar fi gândit la acest viitor colosal care sună destul de rău, oamenii credeau că erau dependenți. În realitate, erau doar fascinați maxim 30 de minute pe zi, de această lume virtuală. Asta pentru că era liniște și nimeni nu se infiltra să devieze opinii, sau cel puțin să creeze așa puternic, unele noi. Așa că scriam așa:
”Pe Facebook este ca şi în frigider: știi că nu e nimic nou, dar intri de 5 ori să verifici”
Noutatea însă nu o oferea pe atunci rețeaua, ci omul însuși, prin ceea ce găsea cotrobăind online, în special via youtube și chiar hi5, rețea care încă era la mare concurență. Nu prea adăugam fotografii cu noi, (cel puțin eu și prietenii mei sociali nu o făceam, dintr-un scepticism oarecare) și perfect întemeiat. Pe atunci, toate erau doar intuiție. Ne amuzam și cîrteam, comentam uneori și continuam să afișăm, postări precum Dansuri cu pisici, dansuri cu bărbați îmbrăcați ciudat, dansuri ciudate, poante comice de bun simț, câteva discursuri care ne vorbeau (încă de pe atunci) despre cum e bine să te trezești foarte devreme și despre productivitate. Nimeni însă nu epata să ne prezinte workshopuri de superputeri în business, cu mii de like-uri, fiindcă pe atunci încă probabil se decidea ce trenduri să urmeze societatea, cu totul.
Tot în perioada 2010-2012, erau postate frenetic glumițe precum aceasta. Și fără supărare, dar pe atunci încă oamenii aveau viață privată, și nu munceau zilnic, spre a servi mașinăriei inclusiv la ce s-au gândit cât au stat pe wc…
Un tânăr merge la preot:
– Părinte, am venit să mă spovedesc.
– Nu’i nevoie, ţi-am citit pagina de Facebook…
Astăzi, bancul acesta probabil că ar suna cam așa:
Un tânăr merge la facultate.-Profesore, am venit să dau examenul.-Nu-i nevoie, știu tot ce știi.
A se înlocui Facultate cu orice instituție din țară.
LA mare căutare însă era muzica. Cu o lume muzicală deschisă pe de-antregul la picioare, prin platforma youtube, care abia începea să se umple și pentru noi de milioane de nimicuri, toată lumea se bucura că poate să asculte orice, să descopere muzică nouă, dar mai ales să o împărtășească. Astăzi, lucrurile s-au cam schimbat, și asta o vedeți și voi, sunt convinsă: câți din 100 mai îndrăznesc să pună o melodie? Sfera gusturilor muzicale a rămas așa , cumva în spațiul intim, ceea ce este totuși de apreciat. Comparativ însă cu acum 8 ani, când ea se regăsea la loc de cinste pe facebook, astăzi a devenit inutil. NImănui nu îi mai pasă ce melodie te caracterizează, atât timp cât livrezi material de propagandă și mai ales material menit să absoarbă rapid și constant interesul de câteva secunde a publicului, prietenilor și altor urmăritori de ocazie.
Tot în anii adolescenței de feisbuc, (2010-2011), oamenii puteau citi despre cum Faceook este cel mai complet sistem de spionaj, prin intervenții precum cea a lui J.Assange, fondatorul Wikileaks, care la vremea aceea dădea interviuri și spunea că ”avem de-a face, practic, cu cea mai complexă bază de date cu oameni, relațiile lor, numele lor, adresele, locuruie în care sunt, discuţiile dintre ei şi dintre rudele ori prietenii lor şi cu toţii locuiesc în Statele Unite, iar datele sunt accesibile serviciilor secrete”. El spunea și despre google și yahoo cum au creat o interfață accesibilă și prietenoasă, spre a atrage cât mai mult oamenii către această lume. Știrea a apărut la 5 mai 2011, și a fost rapid distribuită de o mulțime de oameni. Sigur, ca de obicei, nimeni nu a luat vreo măsură concretă. Ba dimpotrivă.
La aproape 8 ani după toate aceste tentative de dezertare, de eschivă din fața unei lumi care se pregătea să se înalțe, care parcă prevesteau exact o lume din viitor (adică prezentul nostru) , lucrurile s-au așezat. În 2015, rețeaua Facebook avea 1,4 miliarde de oameni, depășind cu puțin populația Chinei. În acest an, 2018, rețeaua are 2 miliarde și un pic de utilizatori, deja, iar datorită implicării masive a companiei pentru un conținut cât mai pur și autentic, șansele ca oamenii să se repete sunt foarte mici. În ultimii ani, milioane de oameni au fost documentați pentru a putea să-și păstreze profilul de feisbuc mai departe, iar dependența și-a spus cuvântul. S-au livrat buletine, acte de identitate și permise de conducere, informații bancare și informații de la ce gândim când dialogăm cu cineva, până la ce oră ne trezim și care sunt obișnuințele noastre online. Și nu doar online, ci absolut tot ceea ce ține de viața privată.
Mai departe, e un subiect amplu.
Facebook m-a pus să evaluez Auschwitz. I-am dat 5 stele, excelent!
…glumind despre instrumentele facebook, undeva prin minunatul an 2013…
Tot în acea perioadă s-a creat pagina George Pruteanu. Încă de dinainte să fie la modă grammar nazi, sau acele intervenții adesea pline de duritate, în care cineva era avertizat că scrie greșit, fie un cuvânt sau o întreagă frază. Și s-a creat nu oricum, ci cu mici erori, căci a greși e omenește. Și atunci, am intervenit așa:
Pagină creeată??? cu 2 de e ? Doamne! Lăsaţi-l să se odihnească în pace!512 persoane îl apreciază pe George Pruteanu, dar nimeni n-a sesizat greşeala?Nu pot să cred aşa ceva…
Semn bun.
Tot în aceeași perioadă, începea satira să devină la modă. Ne educam și educam pe alții la rândul nostru, cu știri de pe site-ul trombon, unde contribuiam și eu la vremea respectivă cu articole. Printre știri, amintesc: ” A apărut prima aplicație de făcut cruce pentru telefonul mobil”, sau ”Cum să te cuplezi de Valentines”, cu iz de pamflet în toată firea, și unul bun, mai bun decât face Charlie Hebdo la ora actuală. Pe atunci încă oamenii erau mai temperați. Și asta reiese din ceea ce s-a postat, din interacțiune, din stilul de a fi și a împărtăși a celor aflați pe rețea. Dacă nu credeți, verificați-vă profilul de facebook, și întorcându-vă în timp cu vreo 7-8 ani, veți vedea că, dincolo de alerte și panici pe bună dreptate introduse, omul încă mai știa să fie complet privat. Și deși astăzi e puțin inadecvat să livrezi muzică, ca om simplu, pe atunci livrai muzică dar nu livrai toate gândurile și opiniile. Nimeni nu stătea să dialogheze prea mult, sau deloc, despre una sau alta. Cel puțin așa era în România.
În speranța că va mai dura foarte mult până vom deveni toți niște cifre și niște statistici capabile să descoase până și cele mai adânci taine ale ființei, despre a căror însemnătate nu pomenesc, căci fiecare cumva intuiește rolul și locul său, pun un status vechi pe care-l scriam în 2011,și care pe atunci încă nu ofensa pe absolut nimeni:
Gândim în cifre, acţionăm în cifre. Totul se rezumă la “5 minute”, peste 10 zile”, 3 prieteni, avem 199 de like-uri şi suntem “PRIMII” . Avem O activitate profesională pentru CÂTEVA MILIOANE de lei pe lună, minim 15 abilități pomenite pe linkedin, rețele sociale de 50,100,150 de prieteni. Şi acum, s-a născut pământeanul cu nr. 7 miliarde… La al 8-lea like dau 2 beri …din 10 în 10
Firește, astăzi aceste numere se triplează. Gândim mai mult simbolic și punem NU tot ce facem, ca odinioară, pe facebook, ci tot ce ne trece prin cap. Ei bine, nu chiar tot, însă cei mai admirați oameni varsă și revarsă absolut tot. La mare căutare sunt, ca de obicei, gândurile scurte. Cât mai scurte și închegate posibil, așa încât să nu fie necesar să stai prea mult să citești. Pentru că oamenii NU mai citesc, ei se hrănesc cu informație. Caută click după click ceva care să îi instige și stimuleze, dar să nu dureze mult: maxim 10 secunde de țipăt, care să-și facă efectul.
Așa că lumea virtuală a devenit un ceaun cu de toate, în care ingrediente multe sunt puse și sintetizate sub formă de meme-uri. Dintre toate războaiele chiar și la nivel politic, acesta este cel mai cumplit, dar și cel mai amuzant cu putință. Un principiu de comunicare de la care nu se abate mai nimeni.
Diplomația nu face excepție. În Lungul Război al Meme-urilor, Ayatollahul Iranului primește un răspuns preluat dintr-un sitcom, la ”tradiționala-i ocară de twitter”, de la Ambasada Israelului
Dar suntem în 2018. Vremea în care oamenii de rând oferă doctrine politice în grupuri de specialitate, și ambasade și alte instituții, combat și se instigă reciproc via unele dintre cele mai puternice și de impact instrumente de comunicare în masă, pe care le avem astăzi: gif-ul, emoji-ul, extrasul de sitcom, onomatopeele, citatul și multe altele.
Lumea reducționistă e aici.
Cu siguranță mă teleportam cumva în viitor, fiindcă în 2012 scriam, ironic așa, negând complet programele politice deloc grozave pe care le propuneau unii și alții la vremea aceea, dar și modalitatea aleasă pentru comunicare, una deloc avantajoasă pentru acei candidați. Culmea, la mulți ani după, lucrurile progresiste încep să arate astăzi cam fix așa:
Aș vota un politician care promite că aduce un urs panda în grădina Zoo, care promite subvenții la excursiile în Amsterdam, și care are o poză de campanie diferită, eventual făcută la toaletă, în timp ce, constipat fiind, se gândea la strategia de comunicare.
Ah, stai !! Să mai verificăm o dată afișele…
Ca un răspuns pozitiv la ceea ce tocmai scriam, și care se aplica tuturor candidaților de până acum , chiar și la nivel național, veni campania candidatului A.Orza în bătălia din 2012 pentru Primăria orașului Timișoara: îndrăzneață și creativă, excelentă de sheruit chiar și atunci, când încă lumea nu înțelegea complet cum stă treaba cu advertising-ul, în ciuda sutelor de filmulețe care făceau parte din distracția online cu care ne îndeletniceam odinioară. Așa că pe atunci, afișele acestei campanii începeau să dea tonul, și să atragă de partea coolness-ului publicității, o mulțime de tineri.
____
Incapabil să atingă oameni (prea mulți) cu politica globală, informația de interes politic pe atunci încă nu depășea granița orașului și a județului din care făceai parte, și pe alocuri, cînd evenimente de presiune o cereau, maxim națională. Dar acestea au apărut mult mai tîrziu, undeva prin 2014, când se înființau pagini cu mii de like-uri, sponsorizate, toate parte din istoricul lumii create (mai întâi) virtual- #rezist.
Niciodată nu a fost o perioadă mai bună, ca tot ceea ce glumeam odată, să se adeverească, acei ani de început de facebook. Cel puțin pentru mine. Viitorul imaginat de unii acum o vreme, e aici. Începând cu Orwell și terminând cu celebrul film Idiocracy, lumea actuală devine tot mai tare un pamflet luat în serios, de tot mai mulți cetățeni, iar ofensa, prilej de a face politică, și mai ales de a adapta un mesaj de comunicare publicului întreg, fără discriminare. Un mesaj lipsit de substanță, un mesaj gol și sec, copiat din replici celebre din filme și așa mai departe.
Pe scurt, să nu devină plictistitor, lumea a devenit un colaj, un colaj format din tot ceea ce s-a făcut odată.
Melancolic pentru trecut? aș spune că mai degrabă mândru !
