Dacă spui că ți-e un dor formidabil de vremurile de demult, când se mai ofereau încă doamnelor si domnișoarelor mărțișoare adevărate, ești considerat extremist, comunist, melancolic. Ți se pune o etichetă dureroasă, o ștampilă usturătoare.
Dar cei care pun aceste etichete, o să-i vedeti, dacă vă uitați atenți la ei, sunt agitatorii molateci care au folosit frustrarea si complexul de inferioritate ca oameni, dornici să cucerească tărâmul acesta fertil al progresismului social. Vlăjgani cu aere de lideri, instabili, care si-au promis că nu vor oferi vreunei femei vreodată o floare. Muieratici disperati după atentie, care cred că a oferi mărțișor sau ghiocel e semn de slăbiciune la un bărbat. Oameni care se modernizează după cum bate vântul. Tineri cu mucii încă la nas, dornici de senzatii extreme, care știu că deși bunătatea și îndrăzneala de a avea maniere sunt în aceste vremuri senzatii tari, se rusinează să le manifeste. Și dacă ii descoperă gustul, uită apoi să mai fie si bărbați. Pudicii. Rebelii fără cauză pierduti intre zidurile bibliotecilor cărora li se închină. Anti-traditionalistii care pun accent pe egalitatea de șanse, si care desfacandu-si picioarele (minții), isi așează expresia patologică, distrugînd sănătatea noastră, a celorlalti, în fine, femei și fete obsedate de a fi dive cosmice, purtătoare de libertate toxică, pe care o vâră sub nas vlăjganilor de mai sus, transformându-și erosul reciproc in propriile cu3**÷.
Uneori, cu doar o floare, poți face primăvara toridă în sufletul ei. Și fireste, dacă ești încă, bărbat îmbrăcat bine. Important e ca acea floare să nu fie aruncată cu frică sau nesiguranță, după caz.
Nici nu te poți mira că societatea și lumea se autodistrug. De la an la an deși tarabele sunt pline de mărțișoare, văd tot mai multi care se rusinează sa-l pună-n piept.
De la an la an,in ultimii zece ani, triumful primăverii asupra iernii e tot mai timid si in treacăt, ca si cum gloria surasurilor si a bunavointei dar si a fineții cu dichis a ființei umane, este cenzurată discret tactic, de dictate la modă si cool ce consolidează în fiecare trufia. Trufia de dragul trufiei, victoria întunericului asupra primăverii interioare a fiintei.
Vara invincibilă pe care o regăsea Camus odinioară in el, alături de alte ființe care au marcat puternic istoria lumii, sau universul fiecăruia dintre noi, se lasă așteptată, de necuprins. Ne împopoțonăm însă cu primăvară si flori pe afară, poate nu s-ar prinde careva că e negru, toamnă, frig, umed și ceață in noi.
Trufia de a fi cel mai bun, mai presus, altfel si diferit triumfă. Ca si cum plebea aceasta frustrată de milenii de fapt, dorește să iti infigă cu duritate cuvântul, să impună norma și răzvrătirea asupra tot ceea e e delicat, firesc, sănătos psihologiceste, si dureros, arzător de Normal, dârz si de un masculin călduros, mistic-feroce.
Ca și în fiecare an, si anul acesta lista celor care au renunța
t la a mai cumpăra si oferi față in fața mărțișoare este tot mai restrânsă. Lipseste Yang-ul din societate, v-ati transformat toti in magnet, in Yin-ul feminin si rece, care stă și așteaptă sa fie “penetrat” de altu. El stă si așteaptă sa i se întâmple ceva.
Țin minte, cu drag, eram prin liceu, când mă urmarise un băiat timid odată să-mi dea in mâna direct si personal un mărțișor, dorindu-si ca nimeni sa nu vadă. Profetic, cumva noi ducem mai departe inhibiția simpatiilor amoroase încă din copilărie. Acel moment a trecut pentru mine, dar mocneste in societate exact aceeasi taină: lipsa de asumare, o infantilitate pe care am întâlnit-o la tot mai mulți oameni în ultima vreme.
Iată sărăcia noastră ca oameni, din păcate suntem aproa
pe de ea, si tot ceea ce putem face este să conservăm frumosul si arta facerii de bine, în momente prețioase oferite nouă înșine si mai cu seamă celor dragi. Și dacă nu-i nimeni drag pe aproape, să facem cumva, ca oricare aproapele să fie… dar Asumat! 
E timpul pentru o primăvară conservatoare !
