Sunt atât de multe de făcut în România, ”țara mea de glorii, țar mea de dor”, încât mă miră faptul că tinerii pleacă, băgându-și piciorul la propriu în oportunitățile nevăzute de ei,de aici. Ei nu-și văd oportunitățile nici în ei înșiși, dar mai în afara loc… Și asta e problema de fapt. Ei spun că nu se poate face nimic aici, în realitate acest fapt ascunde o neputință mai mare: specializarea, voința și răbdarea de zi cu zi.
Cum adică nu ai ce să faci aici? Atâția amărîți de ajutat, atâția pacienți de vindecat, atâția ignoranți de educat, atâția oameni confuzi de adus pe calea cea bună, atâția copii care-și caută repere, atâta pământ care-și cere lucrarea, atâtea locuri de muncă ce nu și-au găsit angajații, atâtea minusuri pe mai multe planuri, încât Doamne-ferește, e imposibil să nu poți să aduci un plus. Sunt oportunități la tot pasul.
”Acolo unde ai fost chemat să muncești, să aduci ROADĂ”.
Și nimănui nu-i sună telefonul peste noapte, ca apel de la vreun Dumnezeu (în afară de cel al banului cu nesaȚ), să te cheme în Italia la spălat de vase…, nici în Germania la tăiat porcii nimănui.
Că în fond, nu despre asta e vorba nici în viață, și nici măcar în carieră. Înmulțirea talanților nu e doar o pildă… Încă ne mai întrebăm cum au reușit să supraviețuiască fără atâta modernitate, străbunii?Căci în fiecare român doarme un țăran, amorțit, îmbuibat de valul consumerist și al plăcerilor de tot felul.
„Ţăranul nu pleacă nici de voie, nici de nevoie. El n-are unde să-şi mute sărăcia, pentru că, smuls de pe ogorul lui, ar fi osândit să piară ca un arbore smuls din rădăcini. De aceea ţăranul e pretutindeni păstrătorul efectiv al teritoriului naţional. … pentru ţăranul nostru, pământul nu e un obiect de exploatare, ci o fiinţă vie … pământul e însuşi rostul lui de-a fi. Pământul nostru are un glas pe care ţăranul îl aude şi-l înţelege.” (Liviu Rebreanu )
Dar ce mai auzim astăzi, în afară de clopotețul consumerist care anunță casa 7 disponibilă!? Ce idealuri ne mai animă, în afară de un salariu mare, scăzând de la an la an nivelul și așezarea noastră în piramida lui Maslow, aflându-ne parcă din ce în ce mai jos, spre nevoi bazale!?
Pentru ce pleci din țară? pentru ce nu te poți întoarce?
Răspunsul în cor, îl știm.
Dar iată, că în afară de acest general motiv, pe buzele tuturor, imposibil de reperat în oportunități personalizate, mai sunt alte motive pentru care oamenii aleg să plece.
1. Nu le ajunge cât au acasă, vor mai mult.
Reclamele de tot felul au bombardat societatea românească la propriu cu pastila consumeristă pe care dacă o lași, parcă intri în sevraj. Ei bine, toate acestea costă. Să-ți hrănești nevoile fabricate în laboratorul ingineriilor sociale ar putea fi costisitor. Nu mai încalți încălțăminte low-cost, ai fost pus recent față-n față cu marile branduri. Apăi domnule, alea normal că te costă!
Soluția? Detoxifiere generală : din cînd în cînd, un log-out să fie de bun augur, și un antrenament al propriilor decizii consumeriste, foarte necesar. O listă cu nevoi reale și nevoi induse de societate și mass-media, binevenită!
2. S-au săturat să fie luați peste picior de guvern
Sigur, unii oameni se simt fraieri. Cei mai fraieri. Nu mă mir: conducerea,guvernul, politicienii, întreaga scenă a mascaradei se poate lăsa greu, ca o povară și un mare mișto pe umerii celor ceva mai slabi. Soluția!? Un curs de dezvoltare personală autentic, un antrenament al propiilor abilități și puncte forte, așa încât , în preajma unei stime de sine sănătoase, nimeni , dar absolut nimeni nu-ți mai poate sugera cum ești. Asta, și o mai bună înțelegere a lucrurilor: viața privată sufletească nu depinde , nici acum nici vreodată, de viața politică, chiar dacă din punct de vedere economic lucrurile se întrepătrund. Dar viața sufletească nu e viață economică. Back to punctul 1. N-o mai luați așa personal.
3. Nu le place orașul în care trăiesc.
Ne-am umplut mințile și viziunea și gândirea cu peisaje photoshopate, din călătorii virtuale cu mouse-ul pe youtube, am citit atât de multe despre orașe inteligente, ni s-a fluturat sub nas posibilitatea nu doar a existenței a orașelor-smart dar și deosebit de bine aranjate și organizate, încât uitându-ne în jur, vedem mogîldeața de adunătură de blocuri gri și jegoase, numit oraș. Praf, poluare, mașini nașpa, totul ”pute” la propriu, și vrei deja ceva mai mult. Emancipat cum ești, via internet și alte aplicații, vrei ceva care să-ți satisfacă noile clișee de viață , și să te aducă la standardele înalte ale unei viețuiri urbane. Nu tot timpul acești oameni le și împlinesc, ei înșiși, prin educația lor.
Soluția? acțiune civică. Data viitoare când plătești întreținerea, asigură-te că ți-ai spus opinia și ai încercat să schimbi lucrurile, măcar în blocul tău. Să-i dai o fațadă, să-l renovezi, să pui ceva pe casa scării măcar, să îmbunătățești lucrurile. Asta și detoxifierea de la imagini senzaționale cu alte orașe și chemările idealiste într-acolo.
4. Nu-și mai suportă aproapele, românii.
Vedeți voi, iubirea de oameni e o obligațiune la care suntem chemați, spre desărîvșirea noastră, atât în sensul cel psihologic cât și spiritual. Dacă îți detești vecinul că e mai prost ca tine, ai putea fi un intelectual meschin. E mai greu să ajungi să-i faci cadou o carte pe înțelesul lui. Vedeți voi, nouă ne place adesea superioritatea, pentru că ne face să ne crească temporar stima de sine (ca și carbohidrații, ei cresc nivelul de serotonină pe moment, dar apoi ți se face iar foame). Și creșterea stimei de sine înseamnă o împlinire temporară, o amăgire, o iluzie că noi contăm sau că am făcut ceva important, în realitate e doar superioritatea. Oamenii care au făcut lucruri nu se simt superiori, pentru că ei și-au împlinit stima de sine pe termen lung. Soluția? Soluția hater-ului este adesea o îmbrățișare. 🙂
5. Părinții pun presiune pe ei.
”De ce nu ești și dumneata ca X ca y, poate unii ați auzit din gura părinților voștri. Sfînta comparație, această vampă a oamenilor cumsecade, care le taie elanul și îi aruncă în aceeași grămadă cu toți ceilalți. De la a-ți dori să miști lucrurile în România, pe cont propriu, cu bune și rele, la nivelul tău de societate, în comunitatea ta, și până la a fi pus în brațele unui occident așa-zis promițător, care duhnește a parfum în toaletele publice și unde libertatea poate fi atinsă, dar și măsurată, fiind ceva foarte concret ( salarul, pentru majoritatea) , nu e decît un pas: și acela e părintele insistent, de dragul căruia unora ar fi în stare să mute munții, fără vreun rost exact. Suntem suma greșelilor părinților noștri, dar și a binecuvîntărilor lăsate de ei. Ce hrănim, depinde de fiecare. Perpetuăm răul, sau punem frînă și mergem pe drumul nebătătorit de nimeni, rupând cordonul ombilical, spre adevărata libertate a ființei!?
Acestea au fost cele mai importante motive pe care le-am întâlnit în ultima vreme la tinerii care își făceau bagajele. Adesea cu o situație bună, cu proprietăți în țară, oamenii aleg să plece pentru un trai mai bun.
6.NU ȘI-AU GĂSIT VOCAȚIA
Majoritatea oamenilor au un talent. De fapt, nu! TOȚI ! Toți oamenii de pe acest mapamond au un talent cu care sunt înzestrați și pe care sunt datori să-l materializeze. Nu o să zic că, în calitate de român, ai poate 2, să nu credeți că mă laud, dar așa e (lauda e și a voastră, helău) . Dar pentru că nu și l-au descoperit, pleacă în confuzie și lipsiți de discernământ, în momente de eșec. Au căutat greșit o bună parte din timp, și ajunși la capătul puterilor, decid să abandoneze tot și să plece. Asta e plecarea din furie, din răzvrătire, și genul ăsta de abandon e mai dureros decît primele, care au loc din manipulare socială. Dar nici nu au căutat vreodată să vadă la ce sunt buni, ce ar putea să facă aici, fie cu bani puțini fie deloc. În îngustimea lor de moment, nu reușesc să vadă oportunitățile, ajutorul, familia, șansele care li s-au dat, așa că nervoși, având idealul bănesc, și ei de data aceasta, în minte, se refugiază departe de țară. Împlinirea sufletească nu poate fi cumpărată cu bani, deci omul care și-a găsit împlinirea, chiar dacă va cîștiga mai puțin, va sta ACASĂ, și va lupta.
”Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara mea”.
Adesea noi nu fugim de rău, ci mai mult de noi înșine, de obstacolele pe care singuri ni le punem, și în loc să muncim, să îndrăznim mai mult la propria ființă, fugim mii de kilometri departe, spre a uita zbuciumul nostru. În realitate el doar se ascunde.
– Mamă, pot să le spun acolo la Viena că sunt român?, întreba deodată Jurjac (George Enescu).– Sigur, de ce să nu le spui?– Mă gândeam…să nu creadă că mă laud.
#ingineriisociale
