Trăim zilele iluminismului sau iluminării, numai politicienii nu știu cine-s.
Și scriitorii lor.
În Renaștere, iluminismul a marcat și educat o mulțime de oameni, aducându-i la un nivel intelectual la care mulți în ziua de azi doar visează. De la experiențe proprii redate în cărți importante, la personalități normale care au făcut lucruri importante în viețile oamenilor.
Experiența proprie nu era o noutate, și a inovat, prin atenție și dedicare, palierele societății.
Azi, iluminismul este o actorie ieftină a unor oameni care repetă la nesfârșit aceleași teme ”răsuflate” ale unei boli cronice (necosmetizate) numită rațiune.
Blaise Pascal spunea că gândirea fără experiență este un ceva mort, un casetofon stricat care repetă poveștile spuse (și trăite ) de alții.
În cărțile multor maeștri ai gândirii (românești) de secol trecut și viitor (care se promovează personalitate importantă), scriu cărți bazându-se pe ce au spus alții. Și o fac prost.
Oamenii repetă, prin închinarea la autoritate, povești despre cine suntem, bazate pe ce părere au avut unii că sunt. Sau suntem.
Dacă în iluminism, a apărut gândirea ca reacție împotriva societății bine organizate, impregnată de cultul bisericesc și organizarea (interioară), în epoca centrării pe propria persoană, gânditorii preaînalți (sau prelați), ne spun că ei trebuie urmați și mai ales votați, într-o țară care și-a împlinit rostul politic și moral, când maeștrii adevărați au scris cele mai importante cărți ale literaturii. Nu se mai naște un Noica, un Patapievici, dar se nasc acești obtuzi limitați ai gândirii românești care ne trimit să-i citim pe ei, pentru a fi importanți.
Nu se mai citează din autorii originali, se citează ”ce a zis Patapievici”.
Ce a scris Neamtu cand a postat.
Dacă odată iluminismul avea o problemă cu biserica, astăzi acești oameni ai gândirii raționalizate (pe rație), ne spun că biserica trebuie să își vadă de treburile ei și că spiritualitatea, atât de râvnită în cărțile lor (Cărtărescu, Mihai Neamțu) nu are ce căuta în politică dar totuși, este o bază pe care ei trebuie să fie aleși. Validați.
Cei mai importanți gânditori ai zilei ne spun că materialitatea este ceva extraordinar, că sufletul este de la Dumnezeu, că duhurile sunt rațiunea de a fi și că marii filosofi știau mai bine ceva.
Ne place și le place să publice plictiseli cu lucruri normale (considerate probleme sociale sau psihologii anormale), pentru a seduce un public larg.
Atât de larg încât nimeni nu s-a întrebat până acum, cât din ceea ce spun ei este teorie sau o experiență cu adevărat personală, iluminatoare sau iluminantă și nu doar una halucinantă, în termeni creștini.
Iluminismul, rezultat din implicarea oamenilor societății care gândeau, și o făceau pentru ei și din ei (pe cine să citezi atunci nu aveai), aducând inovări culturale în domenii personale, reprezentanții propuneau luminarea ca fiind o șansă pentru oameni de a-i aduce la cunoștința unor revelații pe care aceștia le aveau. Nimeni nu putea să-i condamne. Pentru oameni era deosebit. Mai sunt acești neavântați reprezentativi pentru cultura românească?sau doar atunci când citează cu ea, în speranța să mai publice o carte.
Nu deveniră politică sau temă de campanie.
Mai au actorii politici și sociali în zilele noastre revelații?
Cât e revelație din scrierile lui Patapievici și cât e redarea unor teme răsuflate, spuse și răspuse de alții deja.
Când toată lumea spune că știe cine este și de unde vine, că de la Dumnezeu că de la Cel de Sus, când promovarea online abundă în de tip #dezvoltarepersonală, #spiritualitate #dumnezeuebaiatecartier #cinesuntem #noisuntemaLui #ceaifostintroaltaviata,
acesti mari gânditori care au experiența trăirii și sunt atât de aproape de dumnezeul lor despre care totuși evită să ne vorbească, (sau să i se inchine) acești importanți gânditori ai țării, cu care ne mândrim (oare?)
impuși politic și editorial, impuși rațional și material, care apar peste tot,
nu au așa ceva.
Când mergem să ne cumpărăm un produs, ne uităm la preț, citim ce recomandă acest produs, cine l-a fabricat și de unde provine. Când e vorba de consumism literar, cultural, luăm oamenii așa cum sunt, scoțându-le ce e mai bun la suprafață, iertându-i pentru probleme culturale sau probleme de suprafață. Dar nu iertăm un țăran că vinde o roșie fără factură fiscală. O babă care nu ti-a dat bon. Un vânzător care are prăvălie în centrul orașului și nu are feisbuc. Sau facultate. Ne-au făcut o **bă la ceas de seară, când îi citeam.Ne-au hrănit intelectual cu o energie. Ne-au supt emoțional și după aia gata.
Uitați să fie.
Sunt feudali ai propriilor scrieri literare, punându-și încă de mult un nume oarecare peste scrierile celor mai importanți gânditori ai lumii.
Repetând într-una lucruri care s-au spus, s-au știut și sunt parte din cotidianul fiecăruia sau ar trebui. Dacă n-a evoluat nimeni citându-l sau citindu-l pe Patapievici, lumea e plictisitor de neimplicată. Necultă și necivilizată.
Cine a gândit-o primul sau cine a scris-o primul, sunt teme care reflectă neimplicarea autorităților morale și a publicului larg în ce privește promovarea cultelor personalizate. Cum ar fi: Patapievici. PAtapieici, Neamțu, Cărtărescu, sunt un cult al țării cu care ne-am obișnuit, un cult tolerabil, imposibil de arătat uneori că sunt niște nonvalori promovate de media.
Și acum să revenim la lucruri serioase.
Când în secolul iluminismului toți aveau exeriența revelației, apropiindu-se tot mai mult de Dumnezeu, azi, acești repetiști sau repetenți ai culturii umane, ne spun aceleași probleme, vănzându-și cărțile care spun același lucru pe care l-au mai zis. Anul trecut spunea la fel, acum 10 ani spunea la fel. Materialele lor sunt un dezgust la adresa culturii și o robie intelectuală pe care o propun oamenilor, prin ștergerea ”urmelor” sau a scrisurilor originale. Un copy la copy la copy, sau o transpunere ireală a unor experiențe normale spirituale în părerism ieftin de fațată, promovat de televiziune.
Obligațiile către aceștia, ca în feudalism, funcționează. Dacă ai cumpărat o carte de la Patapievici, obligatoriu trebuie să treci și la Cărtărescu. Dacă ai cumpărat de la Cărtărescu, trebuie că-ți place și Patapievici. Iar dacă Neamțu e prietenul tău (pe facebook) vezi ce mai zic și cei pe care îi promovează.
Linsul în fund este o practică experimentală iluminatoare, în sensul că te face să-ți dai seama cine îți este mentor cultural și cine este un nonsens literar care a scris frumos, copiind scrierile marilor înălțați. Asumându-și ca fiind ale lor. Când Patapievici ne spune că este un om nesuferit sau suferind, el ne povestește despre ce a făcut Blaise Pascal sau despre ce a spus Blaise pascal (și alții) în situații excepționale de viață. Are Patapievici revelație sau e doar un produs economic dornic și dedicat să ucidă cultura românească?
Dacă azi avem inteligența artificială, credem că această problemă culturală (și cancer moral numit ”patapievici”) este o formă de viață care se hrănește cu excrementele celorlalți, nemaiputând trăi din propria normalitate. Spiritualiatea românească este plină de oameni care n-au scris nimic, acest însușitor de profesie al bunurilor (intelectuale) ale altora, numind asta ”rigori academice” și ”citări corecte” sunt persoane importante. Sau importate.
Este Patapievici un produs ieftin de import, vândut la preț de marfă de calitate?
Un Blaise Pascal nu se mai promovează niciodată. Știe cineva cine a fost Blaise Pascal?
Rețelele sociale rigide din feudalism, sunt azi rețelele culturale (și politice) care atacă mințile umane și ne spun că ”există duh și materie” și că omul nou este supus lui Dumnezeu, în tip ce acești oameni bine marketați nu știu nici măcar cine au fost într-o viață anterioară. sau că Dumnezeu pe care ni-l ultragiază, îi plac mai mult țăranii cei fără de școală.
Există vieți anterioare?
Dacă cred, nu am nimic de pierdut, dacă nu cred și există, atunci pot să spun că n-am fost atent la propria viață și n-am învățat nimic.
Propriile scrieri servesc unei promovări politice mai mult decât unei experiențe normale sănătoase. După ce îl citești pe Patapievici, te gândești cât de mort trebuie să fie un om interior ca să repete întruna ce au spus alții.
Ce a spus Eminescu, ce a spus cadavrul din debara, ce a spus poporul și lucruri din astea care fac in acești iluștri mari, oameni plictisiți și plictisitori, incapabili să-și trăiască propria viață.
Emil Cioran, dacă avea ceva bun, a spus așa:
”Câtă viață ai pus în gânduri, atâta moarte este în tine”.
Cât să stai în seducție cu scrisul? Să te adapi din literatura românească modernă, în care un om fără coloană vertebrală (la propriu) scrie o carte în câteva zile, trăind nimic, fiind nimic, mâncând nimic rugându-se nimic, evoluând nimic, și spune că este o mare valoare. El despre el. A mai zis vreunu așa despre el? Cei mai mulți așteaptă să moară, pentru a fi publicați. Produse de natură specială. Post mortem este mai bine decât ”sunt un poet național și fur resturi de admirație din propria viață”. PAtapievici poet național. Neamțu.
A evoluat Patapievici de la casetofon ieftin la personalitate marcantă românească sau doar a fost plătit să ne spună părerea lui despre cultura românească? Și nu spunem că plata a fost cu bani, sunt și alte forme de plată. Răsplată. Birul nu e o investiție românească. Birul intelectual e problemă serioasă.
Literatura româneasca a avut scriitori mai buni. Oameni normali, fără carte, care au făcut ce le-a plăcut. A avut oameni. Și are.
Este scrisul pentru aceștia o ocupație sau doar un mijloc de a-și asigura existența? Și de a face politică, ținând cont de tematica diversă și irațională cu care se laudă. De exemplu, Cărtărescu scrie S F uri și poezie politică, Patapievic citează din alții, și toți au o pasiune pentru țara românească. Dar nu le plac autorii români. (sunt ei români sau ?)
Țăranii dependenți și stăpânii de moșii a fost și este și astăzi rezultatul destrămării obștilor sătești de origine autohtonă, elementele preluate din lumea romano-bizantină acționând doar la nivelul instituțiilor. Și a celor care nu știu să citească. Există mai multă cultură în țăranul care nu citește decât există cultură în Patapievici, dar asta este o treabă iluminatoare.
A fost vehiculată și ideea, neargumentată suficient, că feudalismul românesc s-ar fi constituit mai târziu, fiind precedat de o orânduirea tributală. Cert este că și în feudalismul clasic, dar și cel românesc autohton, pot fi distinse obiceiuri proaste: plata tributului către autorii consacrați (promovați, plătiți, împinși de politic, de control) și promovarea obligatorie ca reper cultural de mare însemnătate a acestora. Ați văzut cât costă azi o carte?
Un lucru mă neliniștește și ar trebui să vă neliniștească și pe voi.
Ce au fost acești naționali într-o viață anterioară?
Putem vorbi de spiritualitate și cultură în cărțile românești moderne fără să nu ne gândim la problema personală?
”Cand voi muri, lucrurile se vor întrerupe, atât. Nu voi afla mai mult murind decât am aflat trăind. Ținta, dacă ești tu, n-o vei atinge niciodată.” spunea Patapievici mândru de realizările lui spirituale.
Cât este om și cât este ființă bipedă cadaverică ce își are seva în cultura patrimonială româească, a autorilor care au plâns, au murit, s-au chinuit și au făcut ceva important în viață? Spre exemplu, câștigarea pâinii cu sudoare sau prășitul pământului, munca la câmp. Oameni, popor batjocorit în scrierile tale.
Poate un om de cultură să urască? Ce zace într-un vierme cu ochi care își spune om al culturii al frumosului și al artei pure, dacă nu o repulsie normală față de tot ce-i românesc.
”Exterioritatea îmi fusese condamnată la neant: stâlcită, ea îmi rânjea din impasurile pline de dojana ale răstălmăcirilor dorinţei. Am hotărât să îi suprim complet suspiciunile, îmi rămânea un singu lucru de făcut: larvatus prodeo*. În tot acest timp am continuat să scriu şi să citesc filosofi. Ce adunam, pierdeam prin neputinţa înfloririi; polen împiedicat să germineze: sămânţa lui Onan. Gândul de a publica sub Ceauşescu îmi dădea fiori de * Larvatus prodeo (înaintez mascat): cuvântul aparţine lui Descartes, Cogitationes privatae. Pentru a-şi ascunde emotivitatea, actorii îşi ascund faţa cu o mască; la fel şi eu, când ies pe scena lumii, înaintez mascat.” (N”, ed.) repulsie. ” (Patapievici despre el, în Gânduri politice”)
Un lucru mă surprinde. Știau acești emotivi ai literaturii ce urmează? Ce vine după? Ce se dorea la Revoluție? De unde ura asta promovată? De unde știau aceștia cine este problema și cine nu? De ce se închinau lui Ceaușescu și nu? De ce se temeau toți de Ceaușescu, deși Ceaușescu nu avea personal nimic cu el. Ori ura nu poate fi manifestată fără o problemă personală și foarte anormală față de un om. Știa Patapievici ceva despre Ceaușescu din altă viață? Și de ce Ceaușescu n-a spus niciodată ceva de rău?
Sunt teme dionisiace pe care nu le putem lăsa nepublicate.
Suntem iluminați sau ce , vorba cuiva.
Iluminismul, rezultat din curentul umanist al Renașterii, este o replică la adresa barocului, în încercarea de a înlătura dogmele religioase și de a propaga luminarea maselor pe baza experienței proprii. Cât este experiență proprie la Papapievici și cât este părere ieftină preconcepută?
Uitându-ne la el, ne aducem aminte de vasalii regimului nazist, pasionați de carte, vegetarieni, preocupați de perfecțiunea umană, atingerea ei sau promovarea ei în politici ieftine care să cucerească. Cumva purtau același ochelari, aceiași frizură. Iulian Bulai, Patapievici, Barna. Acești expozanți ai politicii ieftine. De cucerit. V-a cucerit Patapievici?
Pe mine da.
Eram odată. Și mi-a scris și el pe o carte.
”dacă scrisul nu mă schimbă, nu am ce să fac cu el”.
Te-a schimbat scrisul, Patapievici, sau tot (ne) adormi cu el?
Și acum, Patapievici, ce ai fost într-o altă viață?
”Vasalitatea gândirii este o temă importantă. Dacă nu toți sunt interesați de ce a fost Patapievici sau Neamțu în altă viață, și cum au luat naștere aceste forme de gândire pe pământ (ul românessc) , vă spunem că vasalitatea este un lucru normal și face parte din cultura ieftină românească. Cea de debara, sau raft de bibliotecă, promovată. Face Patapievici politică sau e doar vânzare de carte? Odată negustorii făceau orice ca să câștige bani. Ca și în zilele noastre, când bijnițarii vând produse contrafăcute pentru a-și asigura subzistența, și marii literați (literanți sau deliranți) ai literaturii de piață ne spun că ei sunt cei mai și că doar ei trebuie citiți și cumpărați. Cine a mai citit atâta carte? Cine n-a făcut nimic în viață și a stat la carte?
Și doar evreii trebuie sponsorizați de institute și acte.
Că evreii au suferit. Că ei au nevoie de promovabilitate.
Lăsați țiganii în pace. Ei n-au ce să (ne) facă. Ce, ei au bani? pot fi ei aburiți cu probleme filosofice fără facultate?
(asta scria PAtapievici în cărțile românești)
Justificabilitatea Holocaustului îi privește doar pe evrei, atât timp cât este vorba doar despre ei. Antisemitismul este justificat doar dacă evreii au fost omorâți, nu și țiganii. Pe evrei nu îi interesează adevărul, îi interesează să fie ei ”primii” în toate. Plătiți. Ori putem spune că evreii au suferit mai mult decât țiganii? că evreii au mai multă autoritate emoțională în a-și cere drepturile de la oameni pe care nu îi cunosc și pe care nu i-au văzut niciodată? Pentru că alți evrei (sau așa ziși evrei) au pătimit, au fost chinuiți și morți în altă viață? Sunt țiganii un popor care suferă sau trebuie să spună că au suferit mai puțin? sau că ei nu aveau rude îndepărtate? Chiar primii sunt? Chiar trebuie plătiți? (energia pe care o dăm acestor oameni pentru că au fost uciși cum au fost uciși, nici măcar ei ci alți oameni, despre care însuși Patapievici spunea, cum spunea despre noi)
”Excelentă, nu trebuie să ne mai amăgim. Există un popor român de bibliotecă, şi acesta este, uneori, frumos: care, poate, a existat în trecut (mă îndoiesc). Şi mai există un popor român, real, care poate fi întânit pe străzi, la cozi, la cinematografe, duminica, la periferie, prin cârciumi, parcuri, străzi şic (oh, Doamne), care se înnebuneşte după Eliade pentru că este de bonton, după Cioran pentru că e (citez) „drăguţ”, un popor care între temperamentul grobian şi parvenitismul cultural de subretă nu iroseşte nici o atenţie grijii pentru adevăr, pentru demnitate sau bun gust.”
Sunt mai multe feluri de evrei și nu știm?
felul 1, felul 2. Pe care îi cităm?
Este Holocaustul de bon ton în cărțile lui Patapievici sau doar o problemă românească?
Să revenim.
Și atunci cum pot să-l iau în serios pe acest ”Goica” existențial al culturii românești care nu știe nici măcar cum se face o ceapă? Apropo, Patapievici mănâncă ceapă? sau e doar consumator de produse autentic românești? pe care le blasfemiază. Sau acest Blez Pascual care se dă om de calitate. Sau om. Ce a trăit acest om revelaționar la viața lui pentru a merita să facă parte din biblioteca mea, sau de a-l cita măcar? Ce reper duhovnicesc îmi oferă? Ce a pătimit? Văzându-l, se ferește și de spiritualitate și de biserici dar adoră să ne spună în temele sale că sufletul este îmbrăcat pe om și că Dumnezeu este o formă pe care nu merită să o promovăm.După aia ne spune votați.
”Face să-i priveşti pe românii care alcătuiesc „adevăratul bobor” al oamenilor de bine având îngrămădite în minte toate pioasele aberaţii despre spiritualitatea românească, dâh care ne-am construit vulgata naţională şiistoria postişă. Toate ies acum la iveală, ca excrementele. Haşdeu spunea că nu mai într-un pamflet se poate vorbi despre Dumnezeul românilor. Desigur că acestea nu pot fi gândurile Dumneavoastră. Este posibil ca arţagul meu să fie datorat în parte şi faptului că m-am trezit deodată teribil de desoeuvre. Neocupat în preocuparea mea esenţială, inactiv în ceea ce sunt, mă simt, cu repulsie, apt numai pentru zădărniciile imprecaţiei. Totuşi, ceea ce înmod obiectiv este de neocolit e sentimentul că ne aruncăm singuri, aclamând, la groapa cu gunoi a istoriei, în calitatea mea de român, mă simt mototolit, murdărit, ignorat, respins. Ştiu sigur ce gust anume descopăr în fiecare dimineaţă în gură: este gustul care transformă orice bucurie în dezgust şi orice preţ al vieţii în dispreţ. ”
Românii sunt mai buni de atât. Dacă avem voie să ne spunem ce credem, putem avea și dreptul să spunem ce nu trebuie. Este Patapievici mai presus de români? Este românul Patapievici mai presus de românul Ion? Este Patapievici român măcar?
Ce se ascunde într-un om care suferă în așa hal că n-a fost adăugat în valul românilor.
De ce Patapievici? sunt oameni care și-au schimbat numele în nume de români pentru a onora oamenii și țara în care s-au născut. S-au îmbrăcat țărani și și-au pus steme naționale. Să revenim la străinii de bon ton care îmbracă portul popular și își cumpără pământuri aici, adoptând cultura națională. Aia de nepublicat, care le pute ăstora. Acest om tolerat al culturii, poartă ochelari de nazist și se îmbracă în frac, vorbește cu pipeta la gură și este fascinat de operele lui Cărtărescu. Bărbați noi în politică, sau cum ne spunea. Pe de altă parte, ne uităm la bărbăția lui Paleologu, un martir al clujului alterat, care redă cu aceiași ultrație, un plagiat. Plagiatori politicii românești sunt și plagiatorii literaturii, care au considerat că Eminescu este vrednic de debara. Ei trebuie să fie în manual. De ce nu citează din Eminescu niciodată?
Se spune că și mulți politicieni era evrei. Și că au ucis evreii. Chiar erau evrei?
Să ne aducem aminte. Poate un naționalist convins să -și ucidă aproapele? Poate Patapievici să ne condamne? Ce, el nu e român? sau ce e?
”Revelaţia aşa-zisei revoluţii din Decembrie este că tot ceea ce am îndurat a fost meritat. Suntem un popor cu substanţa tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare, o vorbire agramată şi bolovănoasă. Moralmente, tonul general este dat de laşitate şi ticăloşie, de vanitate şi egoism meschin, de invidie joasă şi delaţiune lipsită de remuşcări, de îngâmfare şi bârfă: toţi suntem mânjiţi de sângele celor în care ne-am înmuiat limbile. Un neam flecar şi lipsit de Dumnezeu, nerâvnitor în sfinţenie şi agramat în grandoare, ahtiat de măriri calpe şi înjosit de vanităţi pecare, sclavi şi servili, nu le-am putut legitima decât prin atentat, ultragiu şi minciună.”
Suntem? domnule Patapievici?
SUNTEȚI?
Oriunde ne uităm în cărțile lui, vedem fețe patibulare, arătări excrecționare (sau excreționiste) care spun că noi nu suntem oameni. Ce spuneți dacă vă spunem că noi chiar suntem?
Cât despre SF urile lui Cărtărescu, ce ar fi să considerăm că acestea sunt reale?
Este Cărtărescu o rasă extraterestră sau o rasă rară? De unde își iau acești oameni lozincile? Cărtărescu mai mișcă? Sau a murit decânt publică goale? Asta reprezintă pentru noi cărțile lui.
(noi, țăranii, proștii, ăia inculți)
“Către sfârșitul nopții sensul cărților se evapora complet și rămâneam în brațe cu paginile lor poroase, cu semnele lor
cabalistice imposibil de înțeles, cu parfumul de hârtie prăfuită, cel mai excitant parfum de pe pământ.” declară Mircea Cărtărescu, surprinzându-se, ca orice scriitor modern, făcând sex cu cărțile. Este sexul o problemă socială sau doar un rău la acești oameni? 🙂 De pe ce planetă veniți? (ar spune o babă)
Suntem ceea ce ne e dat să fim.
În cărțile sale, pe care nu știm dacă le-ați citit (sau trăit) Blaise Pascal, fanul dvs nr.1 spunea:
“De pe dealurile bucuriilor în văile necazurilor, așa decurge viața unui om duhovnicesc.” ar spune părintele Dumitru Stăniloae. Cine o fi și impostorul ăsta al culturii românești?
De aia e românul așa. Ce să știe intelectualii despre așa ceva? Ei nu trăiesc nicio viață. Sau trăiesc. Pe a altora.
dar fanul no 1 al lui Patapievici, și omul cu care s-a promovat, spune așa:
“Cu cât ești mai înțelept, cu atât îți dai mai bine seama că pe lume există mulți oameni deosebiți. Oamenii de duzină nu observă nicio deosebire între semenii lor.”
”…un popor care între temperamentul grobian şi parvenitismul cultural de subretă (Montherlant ar fi folosit termenul, pentru Franţa mai adecvat, de midinetă) nu iroseşte nici o atenţie grijii pentru adevăr, pentru demnitate sau bun gust.
De unde vine acest monstru tentacular, răspândit în 23 de milioane de omuleţi patibulari? Vine, probabil, din modul jalnic în care am asumat Piteştii. ”
Și în modul jalnic în care am asumat o identitate românească clădită de nemții care au descins din Sărăcia. PAtria lor, sărăcia. Nedoriți de proprii ostași, și-au făcut comunități medicatice la noi, de unde ne povestesc (sau obligă să ascultăm) ce a spus omul de cultură pe care îl admiră. Sau posedează. Cum era?
Așa cum spunea și domnul PAtapievici. Cine poate să-i mai spună ceva?
”Dar România va fi distrusă de rrromâni, care nu pot alcătui un popor, pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu. Este inutil să-l salvezi pe imbecil de propria sa vocaţie; este ca şi cu scroafa lui Bogza care se suia prin copaci: dacă îşi pune scroafa în gând să se suie, apoi să ştii că o face. Iar rrromânii o fac.”
Este Horia Roman Patapievici un rrrromân sau doar un produs româneSSc de duzină ,fabricat în problemele naziste ale unei lumi intelectuale care moare?
Și care face tot ce poate pentru a-și asigura subzistența, precaritatea și somnambulismul, acela de a propune spre a fi politică și NEadevăr, o incultură ieftină nemțească, a cărei culturalitate este nemțească. Și ce au nemții deosebit în afară de pișatul la festivaluri, orgiile festivaliere goale, mâncatul micilor și al cârnaților și din când în când, afoni ca Wagner cântând muzici furate din interbelic. Plimbânduse prin bibliotecile altora, furând manuscrise, copiind și promovându-le ca fiind propria bibliotecă. (da, plimbânduse, exact așa)
Este furtul intelectual o problemă națională sau este doar un iluminism ieftin, acostat fără acte, făcut pe spinarea oamenilor care au murit, au scris, au trăit, și care poate vor veni într-o zi… să ceară socoteală. De ce merge România așa?
Cine au fost și sunt acești țărănoi ai culturii românești într-o altă viață
Au furat, au furat, dar au și scris.
Dumnezeu să îi neliniștească.
Și să ne dea cultura înapoi.
Dați-ne cultura înapoi
Și cum ar spune țăranul Puya, țăranul culturii românești (de debara) sau de calitate, nesuferit de maimuțoi: (ne cerem scuze maimuțelor, nu dorim să le jignim)
Luați-vă cultura înapoi, ne P**m pe voi,
voi toți și cei care ați furat de la noi ”.
cultura, renumele nu voi l-ați inventat
șmecherește era, să scrieți o scrisoare pentru frații poeți de la închisoare
dacă chiar vă doare.
Dacă Patapievici poate să se p* pe cultura românească, putem să o facem și noi.
Pe el.
Pascalu m** i de țărănoi.
un apelativ românesc menit să arate nesuferința poporului prost pentru specii aculturale care cred că asanând la noi, vor reuși să-și păstreze nenația globală.
Dominavaș pe voi.
Dacă se poartă cu horoscop la Cotroceni, dacă oamenii si-au angajat specialiști în imagine, vrrăjitori de copywriting și esperti de publicitate, cu siguranță și materialul următor va stârni interesul sau cel puțin analiza temeinică a celor mai importanți oameni spirituali ai vremii. Ca cred restu sau nu cred, nu ne intereseaza. Și dacă nu, măcar știm că am făcut un apel la Dumnezeu să ne salveze țara de proști. Nu asta ați vrut?
Facem atata yoga și meditație, ne pleznește feisbuc de dezvoltare spirituală și nu știm ce sau cine sunt conducătorii care ne conduc. Ne-au condus.
Continuarea în articolul următor.
Este Dumnezeu de actualitate în politica românească?
Sau este politica românească actualizată cu voia lui Dumnezeu?
Vom ucide multe capete.
🙂
