Știți și voi, că libertatea de exprimare în vremurile astea este o blasfemie adusă gândirii celei curate, drepte și bune…
Dar vă temeți să o spuneți. Dacă libertatea de exprimare nu-mi permite să spun astăzi că nu sunt de acord cu libertatea de exprimare, înseamnă că libertatea de exprimare nu există. Și nu în general, în lege, ci în mine însămi- drept urmare, s-ar putea să fiu primul, psihologic, care să abuzeze de ea. Nu sunt un om liber dacă mi-e frică. Iar frica mai sabotează și discernământul. Iată un cerc vicios al libertății de exprimare în care sunt prinși cei mulți. Ofensații. Știm noi cine.
Mecanismele acestea interioare ale legilor sociale sunt destul de ușor de reperat. În autocenzură, de exemplu, individul își ia singur sau își lasă, porția de libertate de care are nevoie pentru a manifesta ceva. Este perfect valabil și în libertatea de exprimare. ÎNsă atunci cînd spui adevărul cu frică, nu se numește libertate de exprimare ci îndrăzneală de a te exprima. În libertate nu e frică.
Atunci când un individ se exprimă din frică, mesajul său și intenția sa de comunicare devine distorsionată- mesajul este emoțional, și ceea ce spune, nu ar putea fi luat în seamă drept un rezultat rece și tăios al gândirii sale. Deci dacă mergi la Zara și ai avut o zi foarte proastă și stai la rând, și decizi că vrei să depui plângere pentru că ai obosit să stai la coadă- asta nu este libertate de exprimare, este rezultatul propriilor frustrări, ale căror sclav ești. Felicitări- exprimi liber ceea ce te face să te simți subjugat. Ai libertate? NU- căci nu e a ta personală, nu vine din tine, ci e o formă de sclavie emoțională: defulezi ca să nu suferi.
Pe de altă parte, când mergi cu opusul fricii, și spui, cu neobrăzare, tupeu și faci mascaradă- pe un subiect, nici atunci nu există libertate de exprimare, pentru că omul acela e sclavul pasiunilor sale. E sclavul nevrozei care îl consumă, și care-l face să lupte cu spume la gură pentru o cauză a cărei sens l-a și pierdut îndată. Nici asta nu este libertate.
Dar ce este libertatea de exprimare, în adevăratul ei sens? Este atunci când, aflat undeva la mijloc, pe o cale a samurailor, faci față atât pornirilor de jos, cât și celor de sus, care te avântă, spre o cauză închipuit-nobilă. În psihologie una se numește exaltare, entuziasm nejustificat, iar cealaltă, te apropie de depresie.
Revenind, libertatea de exprimare, dacă nu-mi permite să abandonez frica și pasiunea nimicitoare, nu este libertate, ci sclavie. PEntru că orice om a cărui idei depind de pulsiunile sale, nu este un om liber în adevăratul sens al cuvântului, aflat pe calea de mijloc a echilibrului, ci este un om captiv al propriilor sale neajunsuri.
Libertatea de exprimare așadar, astăzi devine cu ușurință ofensă. Și dacă nu e ofensă, e obrăznicie, nevroză. Îi vedem pe mulți care încearcă să distrugă valorile fundamentale, denigrându-le în cel mai oribil mod, și numesc asta libertate de exprimare. Ei sunt , bieții de ei, sclavi ai propriilor boli și temeri, interioare, profunde de cele mai multe ori, provenite din psihopatologii sociale, tulburări de masă, nevroze și alte depresii nerezolvate- sau prost-rezolvate cu foarte multă mândrie.
Dacă libertatea cuvântului chiar înseamnă ceva, ea este dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor să audă. – George Orwell
Un alt aspect pe care l-am sesizat în ultima vreme a fost ”libertatea de exprimare” venită sub formă de uneltire meschină: apare din când în când cineva, și terfelește vorba, întrebând din clipă-n cipă, pe fiecare scriere, așa:
”care stat? care terti? care stânga? care dreapta? al cui IQ si EQ si dupa care repere? care drepturi si libertati? care comunism? Cam multe elemente implicate in afirmatii , dar oare sunt ele bine intelese si pozitionate? Avem si ceva interese personale meschine implicate aici , cumva?”
____
Doamnelor și domnilor, cu obiecții, cu anestezii temporale, cu ghicitori ce nu vă dau pace, cu insomnii din cauza măriei mele, cu spume la gură, că nu pricepeți textul, și cu veșnicele iscoade care v-or umple de mizerie pe limbă, vă mulțumesc pentru interes, dar pagina și lucrarea mea nu este nici una democratică, nici de tip comunist.
Și îmi rezerv dreptul de a fi selectiv cu libertatea de exprimare pe care o acord, ceea ce vă doresc la fel și dumneavoastră.
Nu există dialog democratic între două persoane. Este o înșelătorie, o capcană, în care cel care pomenește de democrație, vrea să-l sperie pe celălalat, așa încât primul să vorbească liber, iar cel speriat, să rămână tăcut și obedient, de teama ca nu cumva să spună cineva despre el că ar fi anti-democratic. Și ce este anti-democratic, în percepția umană- riscă să devină, dacă nu chiar este- totalitar. Drept urmare, nimeni nu vrea să fie asociat cu asta.
***
Nu da voie să-ţi impună libertatea cuvântului înaintea libertăţii gândului. –Stanislaw Jerzy Lec
Problema e că cei care se mândresc că se exprimă liber, astăzi abia gândesc… Căci drept e, când apare emoția, gândul cel bun are toate șansele să fie orbit și nimicit de la sine. De către alții, sau chiar față de tine însuți.
_______
Informaţiile publicate pot fi preluate doar în limita a 700 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
