Trebuie să mai lași din ego, să poți construi, colego | Provocări sociale

Problema omului inteligent , și a geniului chiar, în ziua de azi, este că s-a învățat și si-a dorit să fie exclusiv el, singur! Unde apare, să fie doar el, cu sine, și să evite asocierile de orice fel. Nu cumva lumea să se umple de oameni inteligenți (și buni pe deasupra).Continue reading “Trebuie să mai lași din ego, să poți construi, colego | Provocări sociale”

Adormirea maselor prin spiritualitate | Industria trufiei

Omul deposedat de libera alegere si de propria putere de discernământ.

O mulțime de ateliere de așa zisă dezvoltare personală organizate adesea în mod anonim se bazează pe ceea ce numeam odată telefonul fără fir. Pentru că a studia presupune un efort și timp îndelungat departe de atracțiile lumii, adesea organizatorii își iau informațiile gata sintetizate de către alții și tot așa de la om la om, ajunge zvonul sau chiar denaturarea adevărului ca punct de atracție în cadrul acestor manifestări.

Sunt la modă acum învățăturile budiste si alte teorii spirituale de natură exotică, de a căror importanță si veridicitate nu ar trebui să ne îndoim, atât timp cît citim noi înșine…si nu lăsăm vreun drogat, amețit sau individ cu mulți bani la cămașă să ne spună cum să…si cum să…,lăsându-ne abuzați financiar și poate emoțional, prin secte financiare și marketinguri ieftine care pretind că dețin adevarul, si mai ales încearcă să dovedească asta etalându-și averea. Astfel ei îi păcălesc pe oameni, așa păcalesc evoluția, prin asocierea potenței financiare cu evoluția spirituală. În realitate se înșeală.

A studia înseamnă a căuta cunoastere chiar și în acele situații precare din care aparent nu se poate scoate nimic. Pentru că așa cum unii fac bani și din piatră seaca, pe un alt plan existențial, alții compun piatra filosofală chiar din amarul nopților nedormite cu plânsul în pernă, nu neapărat și cu stomacul gol. Dar să nu-i uităm nici pe cei care sunt nevoiți să doarmă cu stomacul gol.

Libertatea absolută de a învăța pe propria piele prin experiența ca unică formă de desăvârșire a omului, acreditată de Cel de Sus, este singura cale care poate duce spre evoluție. Indiferent de cele ce se scriu, se spun și se demonstrează, prin seminarii tulburătoare prin care prin cele 5 simțuri ni se dovedește ceva, nimic nu poate înlocui sfînta experiență directă, fie prin lecții de viață bogate, fie printr-o oarecare luptă, sau chiar cădere. Așa cum jocurile video se chinuie să ofere experiența reală a unui cîmp de luptă, dorind să antreneze soldați, nu va putea scoate ”din cuptor” niciun luptător veritabil, care și-a însușit întreg arsenalul și toate alifiile, pentru a face față cu brio la o oarecare următoare luptă. Pentru că experiența reală ți-o poate oferi doar situația reală. Creierul nostru nu se va lăsa nicio clipă păcălit de condiții fabricate în laborator. Dar mai de niște condiții ”pseudo-spirituale” făurite la un workshop meditativ – contemplativ de grup, în care se promite evoluția, fără să faci nimic,  în afară de a respira într-un mod mai special?

Vedeți voi, setea de control și de dominare în aceste vremuri e mare. Așa cum politica își strînge ideologia și mușcă din mase într-un mod agresiv, diabolic, gata să uniformizeze pe toți ”în cuget și simțire”, așa și acest domeniu sensibil, devenit o industrie (industria noilor religii ), caută în același mod, cu alte instrumente și ”gusturi”, să posede ființa umană, posedîndu-i fina psihologie pe care caută să i-o deslușească prin terți, dar mai cu seamă folosindu-i emoția pentru manipulare. Guri, șefi si căpetenii spirituale,  droguri sau plante dubioase medicinale,  ritualuri de purificare mizerabile și alte dictaturi menite să te usuce de bani,  ascund în ele doar setea de control a câtorva ”exigenți” spirituali, ce și-au făcut de veacuri o obișnuință si un țel suprem din a subjuga omul și a-l deposeda de propria lumină: de identitatea sa, de personalitatea sa, și în cele din urmă, de propria-i luciditate – care se numește trezvie.

Aceștia ai industriei adesea recurg la cea mai ușoară modalitate de a cotropi: workshop cu plată, să îi învețe și pe alții, considerându-i niște bolnavi neînsuflețiți sau mai rău, maimuțe aflate în regres, care depind de aceștia pentru o altă stare. Astfel, se remarcă de la prima citire a mult prea multora dintre evenimentele lor, trufia cu care își prezintă evenimentul, arătînd algoritmul prin care ei se chinuie să se distingă ” Eu sunt evoluat, tu nu ești evoluat, așa că ai nevoie de mine să evoluezi”.  sau ”Dacă plătești banii ăștia, și mă faci bogat, îți promit că vei avea succes”.
Dar oamenii sunt înșelați, pentru că suntem făcuți să credem că suntem slabi. Până nu vom scăpa de nevoia de guvernare si de a fi conduși de către alții, sau cel puțin să nu ne lăsăm dominați de ea, nu vom putea afla ce e aia putere personală, libertate absolută de conștiință si deci, adevăr.

Căci nu se pot guverna masele și nici slăbi în conștiință oamenii fără ca mai întâi să nu le creezi falsă nevoie. Nevoia de a fi vindecați. Iluzia de boală. De inadecvare. Ca apoi, acești insistenti profeți ai orașelor, să se folosească de slăbiciunea lor, spre a-i conduce ca pe niște dobitoace, pe calea pierzaniei și a confuziei totale, lăîndu-le treptat gustul fals și bolnăvicioasa trufie, precum un virus transmis de la om la om, prin care ajung apoi să se cațere tot mai sus, devenind la rândul lor urâtori de ceilalți oameni, mai modești, din rândurile cărora au iesit si ei odată, frustrați. Astfel profitiabila afacere MLM evoluează, declanșînd în societate un val de ură față de cel ”neavut”, față de cel smerit, blînd, la locul lui sau poate chiar slab. Haita creată astfel se protejează pe sine: împroșcînd cu noroi în celălalt, sub emblema evoluției spirituale- iată omul devenit semizeu, dar și autodivinizat, respingîndu-i pe ceilalți, sub motivul prost înțeles de ei conform căruia: dacă nu ai foloase materiale, ești un spirit inevoluat, neadaptat. Și asta e unul dintre standardele ”pieței spirituale” de discursuri, menit să răstălmăcească cumva piramida lui Maslow, prin care cel sărac, înfrînat sau mai puțin înstărit, reușește cu puterea spiritului să depășească și să tranceadă nevoia bazală de hrană și acoperiș, reușind mult mai multe în viață decît unul care se consideră realizat, pus de el însuși undeva în vîrful piramidei sus, pentru simplul fapt că a  participat la cursuri de vibrații inalte, prin care cu puterea minții a atras succesul și abundența în viața sa.

Aceștia sunt azi dictatorii de workshop și ateliere de dezvoltare personală. Cu trufia gata să concureze cu cea a îngerilor căzuti, acești oameni propovăduiesc elevarea, ei înșiși nefiind pe acel nivel evolutiv la care se așteaptă, păcălind masele cu o mașină scumpă si afaceri în domenii jalnice, multe dintre ele inutile social și în total dezacord pînă și cu armonia pe care o propovăduiesc.

Atenție pe cine lăsați sa vă rumege adevărul, si să vă digere hrana. Sau poate mai rău, să vă deposedeze de propriul adevăr, chemîndu-vă seducător pe calea ”îmbogățirilor ” rapide, de dragul de a întregi rîndurile celor abundenți. Păcăleala merge atît de departe încît unii dintre ei și-au prezentat ”oferta ”ca fiind în acord cu legile lui Dumnezeu: cel înstărit e iubit de pronie, cel care nu, este cumva disprețuit, dat la o parte. O înșelăciune cu iz dulceag, gata să înfiripe o seducție impunătoare, înainte celor dornici să experimenteze. Și din păcate, aceștia sunt tot mai mulți. Frustrarea, dragii mei, neaunsul, sărăcia, lipsurile pe care le-am trăit la un moment dat cu toții, sunt teren fertil pentru acești ”binevoitori” îmbrăcați în îngeri poleiți cu cel mai curat aur, gata să-l răstoarne la picioarele dvs., dar cu condiția să vă deschideți.

Ceea ce vrem să aflăm, adesea e la o voință distanță de noi, departe de văzul hulpav al lumii.

Evoluția, dacă vreți, e o fata morgana ce abia așteaptă să își înfigă în noi colții.

Suntem în vremuri tulburi, în care nu poți evolua decât mergând împotriva curentului.

Cine adoptă stilul maselor, va fi într-un final posedat de ele.

_____

 

Întrebări existențiale moderne: vrei să fii liber sau să ai cît mai mulți prieteni?

    După ce le-am spus cîtorva amici că îmi place Tudor Gheorghe, am fost privită într-un mod total anti-prietenesc, cu mult scepticism și îndoială, proaspăt ivite în ochii acelor oameni cu care pînă atunci, împărțeam partea frumoasă a culturii și a lucrurilor sociale superficial povestite în treacăt la o cafea. Trebuie să recunosc, adesea am lăsat de la mine, spre a nu-i jigni cu cunoașterea mea, sau a nu le ofensa credințele precare pe care le aveau despre lume, societate, artă și cultură în general. Erau progresiști. Faptul că țineam la ei ca la niște frați mai naivi mă punea adesea în fața faptului dureros de a-mi ciunti din convingeri, pentru a supraviețui ei. Mi-era milă. Iată că a venit clipa adevărului, în care pur și simplu nu mai puteam să văd cum ceea ce iubeam eu mai mult, în taină, era complet terfelit de ignoranța dar mai cu seamă reavoința acestui mic grup care chicotea pe seama naționalismului, și a iubirii de patrie de neam, de filosofie, de istorie si arte, de vînă spirituală pe care din ce în ce mai puțini o pot întrezări. E drept, avînd de-a face cu atîta spoială…
   Mă aflam într-o librărie, la ceai, cînd aud o glumă vulgară cu Dan Puric, genul acela de glume batjocoritoare și spuse cu multă ură, la care cineva a dat replica referitoare la ”cîrdășia cu Tudor Gheorghe”, moment în care m-am sesizat. Am văzut atunci că dincolo de vălul fals al priceperii în arte, în artele frumosului mai exact, în lumea socială și în arta conversației la cel mai jos(nic) nivel pe care un tînăr progresist le poate stăpîni într-o seară la librărie, răsfoind doar acele cărți care le stimulează infatuarea- și doar acele cărți a căror taină o pot diseca doar ei, dincolo de toate acestea mocnea o răutate aparte, o trufie impecabilă, ce detesta în ascuns tot ceea ce iubeam eu. M-am întrebat atunci, dacă nu cumva sunt în  locul greșit, și am început să mă îndoiesc de toată structura relațiilor pe care le clădisem în timp, bazate pe ..,nimic amabil. Știam încă de dinainte, dar acestea au fost momentele cînd parcă, aș fi preferat să nu fiu acolo, să nu văd dezgustul, disprețul și infatuarea pe chipurile lor- pe chipurile acelor oameni care promovează ”cultura”, iubesc arta și frumosul. O fac în realitate strict în măsura în care ei le înțeleg, conform ”chipului și asemănării lor” cu acestea. N-am să uit nici uimirea și șocul manifestat pe chipul cuiva, odată, a unui om din aceeași breaslă, cînd văzîndu-mi cruciulița la gît, a exclamat: ”Ce-i cu aia la gîtul tău, te-ai tîmpit?” .Și de atunci, niciun salut pe stradă nu a mai fost la fel, nicio întîlnire socială nu a fost la fel de ”călduroasă” precum celelalte. Așa că în timp, am pus în balanță și am strigat următoarea:
”Cînd spui adevărul, și simți adevărul, întrebarea fundamentală a ta ca om este dacă vrei să fii liber, sau vrei să ai mulți prieteni.”
Vrei să fii liber sau vrei să ai mulți prieteni?
VREI SĂ FII LIBER SAU VREI SĂ AI PRIETENI?
VREI SĂ FII LIBER SAU VREI SĂ FII ÎNCONJURAT DE OAMENI PENTRU CARE TREBUIE SĂ TE CENZUREZI?
VREI SĂ FII TU ÎNSUȚI, CU RISCURILE DE RIGOARE, SAU VREI SĂ OBȚII UN IMPERIU CLĂDIT PE FALSITATE ȘI RENUNȚARE DE SINE?  –
 
Eram însă la începutul călătoriei, și abia atunci începeam să fac…”ochișori”.. Nu aveam curaj, eram lipsită de orientare, și tot ceea ce -mi doream este ca ei să înțeleagă și să vadă la fel frumosul pe care îl descopeream atunci citind pe furiș și cu o bucurie de copil în inimă- Dimitrie Gusti, sau Constantin Noica, descoperind ulterior un spirit romînesc cu care deveneam tot mai familiară. L-am regăsit ulterior în aprofundarea operelor lui Eminescu, pe care le citeam parcă dintr-o singură răsuflare la ceas de seară, avînd de-a face a doua zi cu oameni care fie îl disprețuiesc, fie nu i-au înțeles și simțit pe deplin valoarea. Mi-am adus aminte însă, așa cum de fiecare dată o fac, de marele citat din Cioran, care mereu mă consola așa:
”Singurătatea nu te învață că ești singur, ci Singurul”
Și așa eram și eu, de fiecare dată cînd încercam să împletesc o personală manifestare. Niciunul dintre oamenii pe care îi știam nu-mi împărtășea nimic din ce mă însuflețea cu adevărat, acasă. Îl ascultam pe Tudor Gheorghe cînd lumea se acrea în afară cu totul, și mă linișteam, aprinzînd și în mine un dor lăuntric de bine, de viață, de oameni, de frumos, de sacralitate…  Mă face asta oare o comunistă? posibil, în ochii celor ciuntiți în propria desăvîrșire, inapți în a-și manifesta propriile răspunsuri la întrebări de amar de vreme puse, dornici să epateze lăsîndu-se captivi marilor curente prefabricate.  
 
Astăzi, văd cum foarte mulți dintre prietenii mei, pe care nu îi cunosc personal, dar cu care socializez pe feisbuc, distribuie melodii de Tudor Gheorghe, și realizez, nu înainte să regret nemăsura cu care ”am lăsat de la mine”. Nimeni nu e singur cu adevărat, decît atunci cînd hoinărește. Căutînd, găsești.
În același timp, observ cum ”oamenii cool ”ai breslei mai mult sau mai puțin locale, distribuie cu entuziasm poze cu Greta Thunberg, alarmîndu-ne cu privire la rasism, xeonofobie dar și alerta climatică globală, înercînd mai mult sau mai puțin ironic (dar mai mult cu scrîșnet răuvoitor de dinți), să se poziționeze în tabăra ”anti”, numindu-se, în naivitatea lor, anticomuniști, lăsînd să se apropie de ei crîncena manipulare conform căreia tot ceea ce-i vechi, este asociat imediat, cu comunismul, incapabili să stea să asculte și să înțeleagă, că în realitate, noul comunism e mai parșiv, folosindu-se de ei, de naivitatea lor, spre a conlucra masele. Libertatea este de fapt dictatura brandurilor, iar identitatea pe care o credem a noastră- este vălul de împrumut care isi va schimba culoarea, o să vedeți , după cum bate vîntul. De sus.
Să spun că sunt pentru suveranitate, în aceste cercuri atotștiutoare, ar însemna să-mi semnez extincția, profesional, social vorbind, și să atrag asupra mea batjocura, disprețul dar și curiozitatea celor mai ”dăștepți” din fire, care nu de puține ori mă apostrofează în mesaje private, căutîndu-mi defecte, și zgîrieturi mai mult sau mai puțin sociale, astfel crezînd că-mi vor clinti și destabiliza ideile.
Mă văd azi nevoită să spun, că nu mi-e rușine #nicimie să spun că sunt naționalistă, și că port cu mine istoria tulburată a ultimilor 20 de ani, în care am văzut, trăit și simțit pe propria piele, dar și pe a altora, cum valorile și tot ceea ce iubim este distrus, reclădit și reconfigurat, mișelește, într-o strategie vicleană de însămînțare, prin care ni se cere rapid să ”fim vindecați” de tot ceea ce însemnăm, de parcă am fi niște bolnavi ai civilizației, un puroi nedorit în vastitatea diversităților noi, create în laboratorul stufos al ultimelor trenduri globale de viață: adică un nimic frumos colorat, gata să fie servit maselor ca fiind adevărul absolut, singurul la care trebuie să ne aliniem ca oameni, cu tot ceea ce avem, spre a fi supus mediocrului, căci cum altfel ne-am putea înțelege cu toții, dacă nu ”lăsînd de la noi”?
Precum lăsam de la mine, și aproape că mă anihilam și negam cu totul, adunînd în realitate foarte multă frustrare, așa și noua ordine ce se cere iute adoptată, ne cere ”să lăsăm de la noi”, spre a servi uniformizării de mase- o formă de guvernare cu manualul de psihologie socială în brațe, în care de dragul grupurilor, opiniile , individualitatea, personalitatea și identitatea se cer distruse pe tavă.   Dar știți ce afli dacă studiezi sociologia?

Că aflat în acțiuni de grup, omul are o capacitate redusă de discernămînt.

Nebunia e rară la individul luat singur. Dar în grupuri, partide, mulțimi, este o regulă. -Friedrich Nietzsche.
Azi mă văd cu unii si cu alții, din același soi existențial, căci taberele par a fi deja saturate, și citesc în ochii lor infatuarea dar și o nevoie dubioasă de a mă evita. Știu că ultimele discuții cu cîțiva n-au mers prea bine. În cazul lor, totul se rezuma la reacții emoționale, iraționalități și idei – mereu aceleași, de ștanță, defel prelucrate, dar preluate din marele laborator- mașinăria de propagandă care are grijă să nu rămînă vreunul ”nevaccinat”. Uniți, mai ușor sunteți prostiți… ! Îmi zic asta în gînd de fiecare dată cînd îi văd cum se încurajează online, și-și dau zeci chiar sute de like-uri, reciproc, unii altora, promovînd ceea ce ei oricum nu au înțeles și nu vor înțelege vreodată. Emoția tumultoasă, sentimentul grandorii și frustrarea ce zace probabil la mulți, încă din copilărie, sunt combustibil util marilor păpușari, spre a le da lor o (falsă) voce, făcîndu-i să se creadă super importanți în aceste vremuri de mare sensibilitate.
Vai de cel care gîndește diferit, și cu sine își poartă capul.
Vai de cel care spune lucrurilor pe nume.
Vai de cel care nu joacă la aceeași masă.
Vai de cel care a aflat adevărul, și adevărul l-a eliberat.
La toate acestea, mă mîndresc azi să spun, cu sinceritate, că singurele atribute care ne ajută spre  a dăinui rămîn :
IDENTITATEA | PERSONALITATEA | TREZVIA
Tot ce-i romînesc nu piere.
__________
”Zama lungă de minciună, unu-s toți și toți sunt unul
Un amestec, o cocleală, ceva-ntre otet și fiere
O rugină sau o bală, o poziție: putere
Dai intr-unul, sar cu totii
Nu mai au principii, gata,
Să ne menajăm nepotii.
Nu conteaza ce-a fost tata,
Banii tai, eeh, sunt banii nostri
“Jos morala comunistă”
Națiunea naște monstri.
Ce lozincă mai există?
Hmm.. Grija față de natură
Semenii ducă-se dracu’
Asta da nomenclatură
Nu cu via, cu aracul.
Via las-o să tarască, e-nvata cu pămîntul.”
-Tudor Gheorghe – Stare de fapt.

Frica noastră cea de toate zilele| Mană cerească în consumerism

     Ceea ce mi se pare formidabil în ziua de azi, și chiar controversat, este faptul că  în ultimele veacuri, oamenii au respins cu tot mai mult dispreț și infatuare înțelepciunea anticilor, a mayașilor, a chinezilor, a indienilor, a budiștilor în general, și au crezut fiecare după propria minte că pot să rezolve problemele umanității fără să le coreleze cu cele ce străpung dincolo de noi. Fără să includă înțelepciunea spirituală în orînduirea lor, în viața lor, în special cînd vine vorba de guvernatori și conducători ai oamenilor, idealiști- mai cu seamă!!!  Și totuși, acei oameni au fost cu mult mai fericiți. În bula vremurilor respective, pe care o critică mulți ispășitori ai progresismului tehno-umanoid-azi.
 
   Ca și cum nimic nu -i întâmplător, în loc să schimbăm macazul, și să dăm măcar un pic posibilitatea ideilor mari să fie adevărate, citim în acest secol, în bătaie de joc mai mult despre ce mai zic sfinții, calendarele chinezești și , bolnavi cum suntem, ne batem joc și de leacurile naturiste, și alte ajișderea, ca și cum noi, dăștepții militanți ai pămîntului, am avea de fapt leacul la orice.  Nu subestimez nicio știință, fiecare își are obîrșia dar și sfîrșitul ei. Ortodoxia rămâne una ! Și tot ea ne spune că în lume sunt taine mai presus de firea neînțelegătoare, duală și supusă căderii- a omului. Dar uite, un mic exemplu: te doare capul? Bagi o pastilă. Ți se face rău cînd asculți hard-rock dizarmonic? Precis ai mîncat ceva stricat. Dă-le încolo de zgomote, ele nu au impact, nu au cum să aibe impact asupra stării de spirit. Evoluații care vor ca noi să evoluăm, nu admit mișcări de așa amploare! Ai migrene de fiecare dată cînd apare o persoană în preajma ta? Sigur ești stresat de la muncă. Visezi că te strigă morții în somn? Fuga repede la manualul de simbolistică a lui Jung și interpretează-ți visul, în loc să iei lucrurile simplu, ca atare, și să vezi conținutul de bază declanșator în tot ceea ce există: frică vs. dragoste (sau nu neapărat dragoste pură, ci chestii pozitive, mă-nțelegi? 🙂  …Și alte mizerii pe care ni le spunem, ele nefiind altceva decît ceea ce au ajuns să devină: niște SUPERSTIȚII pe care mizăm, crezînd că avem dreptate. Dorindu-ne de fapt să avem dreptate. Fără să vedem evoluția la care suntem chemați să aderăm, prin răcnetul informatic care bate via internet dar și delicat în conștiință, credem răspicat că știm noi mai bine.
   DA, am evoluat, din multe puncte de vedere. Doar cei rămași în urmă, uneori mai conduc. Și o fac foarte prost. Hrăniți cu frică, inclusiv frica de a nu greși, dorindu-ne un paradis pierdut aici, la noi într-un temporar acasă, ne învîrtim în jurul cozii sau mai grav, aceluiași pattern existențial, fără să fim capabili să punem STOP. Personal, social. Mânați de emoții declanșate și manipulate de branduri, de dictate sociale așternute pe imbecilitate și ignoranță crasă, făurite de te-miri-cine-și-ce mai de sus (din susul jos, nu din Susul mai de SUS) , ne temem să ne afirmăm independența și mai cu seamă suveranitatea înaintatea oricăror forme de idiocratizare în masă. Ne doare capul? pac, băgăm o pastilă. Ni se întâmplă să trecem mereu prin aceleași încercări? Asta-i viața, frate, ne zicem încarcerați în autodispreț și lentoare cît cuprinde. Nimic nu-i întâmplător, nu era doar o superstiție, ci o întreagă teză de doctorat în metafizică, dar n-avem noi timp de explicații de-astea ”religioase”.

Continue reading “Frica noastră cea de toate zilele| Mană cerească în consumerism”

Despre droguri moderne și simbolul patologic al actualului Moș Crăciun| Dependențe

      A venit iarna,
Acoperă-ți portofelul cu ceva! 
.
A început sezonul cîntecelor în limba engleză. Al spiridușilor, al moșilor crăciuni, și mai cu seamă- al cocacola. Cultura de împrumut bate knock-knock la ușile noastre. La Heaven`s Door, ca să fac o cruntă asemănare. La porțile cetății. La radio-urile romînești bubuie limba engleză, și parcă ne e tot mai rușine să fim români. Hrușcă e batjocorit pretutindeni, Fuego rămîne un ciudățel pentru cei ciudați, o flegmă delicată aruncată în ochii smeriților de către cei bravi și cool. Cooltura de împrumut și asezonarea crasă a tradiției noastre cu ritmul agresiv american începe! Spoiala socială și-a dat drumul, îndoctrinarea noastră obligatorie nu poate să aștepte. Deja a întîrziat cîțiva ani ! S-a dat startul în strigarea globală pentru inițiere în tainele melodiilor americane de sezon, și a flerului actual al lor-național. Și știți ce-i mai dureros? Că ele au început pe foarte multe posturi, chiar de Ziua națională a Romîniei.

Continue reading “Despre droguri moderne și simbolul patologic al actualului Moș Crăciun| Dependențe”