”Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel:
Într-o zi, m-am trezit dintr-un somn adînc și am realizat că toate măștile mele au fost furate. Șapte măști pe care le-am purtat în șapte vieți. M-am panica și am început să alerg pe străzi strigînd:
Hoții, hoții, blestemații de hoți!!! Oamenii rîdeau de mine și unii se ascundeau în case de frică. Când a ajuns în piață, un tânăr ce stătea pe un acoperiș, a strigat:
Uitați-vă la nebun!
M-am uitat să îl văd mai bine și în acel moment, soarele mi-a sărutat fața dezgolită de măști pentru prima oară. Și pentru prima oară sufletul meu a fost aprins de iubirea soarelui și nu mi-am mai dorit să port măști niciodată. Ca într-o transă, am strigat:
”Binecuvîntați, binecuvîntați să fie hoții care mi-au furat măștile!” Astfel, am devenit un om nebun.”
-Kahlil Gibran-
…și așa și noi. Bântuim prin viață crezându-ne cineva. Autoimportanță. Priviți-i pe oameni la semafor, să vedeți ce frumos își aranjează hainele. Ei sunt ceea ce îmbracă. Iar ceea ce îmbracă e dictat de branduri, prin urmare ei devin ceea ce brandurile decid pentru ei.
Priviți-i pe oameni cum trec printre alți oameni. Adesea carcasele goale trâmbițează și fac și cel mai mare zgomot, în drumul lor spre ocuparea locului râvnit. P A R V E N I T !
Jos măștile! Strigă nebunii în cor, în timp ce orânduiala socială permite prin bune maniere alienarea mentală, uniformizarea maselor și colectivizarea ideilor, a personalității de breaslă. Cine iese din tipar, cade secerat, răpus de cei mulți. Mulți și proști. Cine dorește să se asemene cu aceștia, va trebui să se ungă cu tot felul , renunțând pas cu pas la ceea ce este el. Există în consumerism câte o mască pentru fiecare. Dar știți ce se mai zice?
”Dă-i omului o mască și îți va spune cine este el ”.
Așa cum am desfășurat în articolul anterior, de legătură, adică prima parte din această prezentare, câmpul de bătălie în războiul hibrid s-a mutat pe facebook și în general, mijloacele de comunicare (anti)socială de mase: începând cu advertising până la twitter, fiecare punct sponsorizat de către magnați din domeniu, sau de către cei mici puși pe fapte așa zis mari (și nedrepte, confuze, favorizează inducția ideilor nefaste, neprielnice, menite să stârnească masele prin confuzie, diluție, și mai ales prin contracararea adevărurilor drepte și curate pe care fiecare le avem mai adânc în noi, indiferent că e vorba de politică sau nu.
Pe șleau:suntem predispuși la manipulare și atacuri asupra minților noastre și asupra ideilor noastre DREPTE și intuitive sau nu- pe care le avem !
Astfel că … Dezarmarea celui care ȘTIE și mai ales cunoaște, fie subtil sau pe îndelete- poate fi o tactică menită să nimicească artileria adversarului,(căci asta devii într-o clipă) și nu oricum, ci prin tehnici psihologice deja cunoscute de toți. Dintre toate, am să o pomenesc pe cea mai importantă, și ușor de exersat pe canalele de social-media.
Dezarmarea psihologică prin dialog este o metodă strașnică de a opri pe cineva din scris, din meandrele sale, din activitatea sa în general, de a spune și a da mai departe informație vitală, indiferent de forma ei. Vorbim de războiul hibrid, informatic: propaganda și manipularea + contra-actele de stăpânire a lor.
Întîi de toate apare un agent flatant (îmi permiteți o glumă? e flatulent), simpatic, uns cu toate alifiile, care menține o relație vie cu ”ținta”, măsurându-i slăbiciunile și înclinațiile firii, apoi treptat, acesta se folosește de tehnici și tactici psihologice pentru a convinge ținta că ceea ce spune nu este important, valid și adevărat, folosindu-se de pîrghii psihosociale precum obediența, apelul la autoritate, simpatia, respectul. După ce toate acestea au fost bifate, se aplică măsura progresivă a negării, a distrugerii ”țintei”, dacă nu ascultă, prin anularea stimei de sine cu orice prilej, denaturarea spuselor sale, chemarea întăririlor în mediul virtual, și apoi, în funcție de caz, știrbirea oricărei autorități intelectuale ale acelui om prin găsirea lui vinovat de neconformități comportamentale…
Pașii pe scurt:
Flatarea, apropierea de țintă, simpatizarea cu ea, intrarea pe sub piele. Psihologic, oamenii sunt mult mai predispuși să accepte sfaturi și consemnări din partea persoanelor pe care le respectă și cu care simpatizează. Drept urmare, este nevoie de o consolidare minimală a unei relații, fie prin discuții private, messenger, fie prin comentarii de validare a postărilor- în special cele cu caracter intim, privat. De obicei chestia asta ține 3 luni de zile, pentru ca agentul să fie primit ulterior în cercul de ”prieteni virtuali apropiați”, cu insistență pe..consistență!
Schimbarea subiectului, după ce s-a consolidat legătura pe pasiuni și preferințe așa zis comune, agentul începe să-și bage nasul și în chestiuni de ordin greu: atacă probleme politice, începe să arate și alte puncte de vedere, are loc schimbul de linkuri, se simte deja diferența de opinii, însă cu tactică, el poate reuși să modifice în timp comportamentul țintei. Dintre principii, aici intervine Mutarea Atenției- distragerea de la probleme, către altele, fie de altă natură, fie de natură opusă, în funcție de ”nevoi”. Punctul acesta e ceva mai vast, pentru că încep să fie lucrate prin arta decepției, percepțiile țintei, după cum urmează…
Se modifică ATENȚIA. Poate fi fain cînd cineva îți spune unde să te uiți, în timp ce tu te uitai în cu totul altă parte. Pornind chiar de la ideea proprie.
PERCEPȚIA. Apoi, după ce ți-a mutat capu, corelând cu ceva deja familiar ție (din informații, discuții, deja preluat și diseminat) , percepția deja e ușor de integrat în schemă. prin discurs, dialog, aprobare și validare, pe aceleași principii sociale de care pomeneam mai sus: ”obediența, respectul, simpatia, nevoia de validare, curiozitatea, apare și factorul
LOGICA– sau momentul acela cînd informația nouă, modificată atent, începe să facă un click în mintea ta. Face sens. Corelat mai ales cu tablouri puternice ale realității accesibile, imediate. Repetat. Cu cît credința e mai șubredă, cu atît mai ușor să se întâmple asta. Ca într-un final, lucrurile să fie ceva mai grave, căci… urmează…
COMPORTAMENTUL /AFECTELE. După ce logica si-a făcut treaba, si aflarea sensului în minte, a noilor percepte și judecăți de valoare, cuibul începe să dea roade. Mai mult cu cît s-a implementat și un program de stres: țintei i s-a repetat, prin tablouri și scheme puternice, că ceea ce tocmai află, are corespondent într-o realitate emoțională. Cu impact. (chiar dacă rațional, și analizat la rece, este în opoziție cu propriile credințe, cu o altă cale mai dreaptă).Aici începe să se modifice comportamentul, și afectele. Nutrind sentimente deja pentru o nouă cauză, omul mai repede devine un bun militant. Înflăcărat, toate cele. Întărirea se face în baza imaginației: ținta este pusă să-și imagineze acțiuni concrete, prin exemple din propria viață, etc.
…Și toate acestea se petrec cu o deosebită insistență, și consistentă din partea agentului. Actor foarte bun, intruziv prin definiție, tulburat fără să știe, antrenat special să ”atace” lasciv, el nu renunță. Nu, nu o să vă vedeți la suc imediat, poate niciodată, dar ca să fie tactica fierbinte, nu se știe niciodată. Și aici mai jos veți vedea principiile influenței, și de ce am zis că tactica poate fi fierbinte: în fond, se mizează pe slăbiciuni. Și ce e mai accesibil de deslușit ca, freudian vorbind, ”slăbiciunea sexuală”.
Prin urmare, nivelul maxim la care se poate ajunge ”în domeniu”, este acesta. Dar nu discutăm aici despre CASE MARI, ci despre structura manipulării, exact așa cum are loc ea.
-Va urma partea a III-a-
Nu uitați să distribuți materialul, dacă doriți ca și alți oameni să înțeleagă mecanismele.
O grămadă de bărbați sunt păcăliți azi de femei spoite si atrăgătoare, care emană triumful egoului asupra spiritului. Păcăliți că ele sunt femei.
Un bun exemplu este melodia asta, cu Mariola. Dacă la inceput diva cântă sexy si slugarnic, ca o meduză care se strânge ca să nu rănească bărbatul, cucerindu-l tactic… intervine apoi cu fade out vocea groasă de monstru, pentru că așa se transformă de fapt și ea. Din divă delicată, feminină, femeie, se transformă, pe măsură ce atracția bărbatului crește, în divă diabolică, cu simptome histrionice demne de manualele de psihopatologie.
Ola, io îs Mariola. Zice ea cu gesturi fine, seducătoare, la care pică numai bărbatul slab impresionat de carcase goale. Adică cei multi. Îi tremură vocea, se îngroașă tonul și incepe grotescul. Diva devine un bărbat sau monstru, pe măsură ce barbatul ii pică in mreje. Dezechilibrarea societății a început. Spurcăciunea se promoveaza la toate radio-urile. Cine nu inghite asa ceva, este supus uitării. Un deviant de la normă. Ciudat, lipsit Poate chiar de clasă.
…
Câteva versuri, de început, aici:
–
We can have a drink just to start the night, / putem să bem doar să începem noaptea And I can make you wanting me another night,/ și te pot face să mă vrei încă o noapte Boy I see you staring, / băiete, văd că te holbezi You’re watching every move… / observi fiecare mișcare
Hola, / Ola, Yo me llamo Mariola. / io îs Mariola Ven aquí, acércate sin miedo que estoy sola. / vino-aici, apropie-te fără frică pentru că sunt singură.
–
Asta înțelegem prin diabolizarea societății, decăderea ei. Dacă noaptea începe cu o băutură, două, și holbatul efectiv- ca sport internațional – de când era internetului e în floare, urmează arta seducției de consum, pe termen foarte scurt, holbare din nou, și dorința femeii de a înșfăca prada- pe bărbat, amăgindu-l , făcându-l din vorbe să creadă că ea ar fi singură. Iar pe măsură ce bărbatul se apropie, surpriza este că acolo nu mai este o femeie, blândă și plăpândă, chiar așa vulgară cum era ea, ci un monstru, un alt bărbat, sau poate maimulți, în toată splendoarea lor vocal-instrumentală.
–
Dar știți care mai e problema noastră? Că am pus în ultima vreme tot mai mult cerceii si lenjeria să devină elemente ale feminității, si tot mai puțin spre deloc- generozitatea, căldura, grija si strădania femeii in a-si iubi si completa bărbatul.
Iată modelul promovat acum.
____
Educația femeilor înseamnă educatia lumii, am scris pe larg un articol mai complex aici– fiindcă de acolo se formează fie caractere tari, fie dive cosmice si alte ratări existențiale, spre buna viețuire și evoluție sănătoasă in lume. In orașe, țări și apoi pe mapamond. Vreți utopie? Poftim , luați utopie!
Nu doar feminismul, această dizgrație socială este pe toate gardurile acum, ci și anti-masculinul, spre degradarea ambelor sexe. Spre degradarea echilibrului lumesc. Spre distrugerea normelor sănătoase în lume. Una și același lucru. Bărbatul răpus de slăbiciune, anti-femeia ridicată prin toate brandurile pe piedestal. E greu să reziști tentației.
Iată o altă mică parte din versurile intrigante ale acestei piesuțe muzicale:
.
Boy I see you staring, / Băiete, văd că te holbezi You’re watching every move, / te uiți la fiecare mișcare I can see the way you’re falling, /Pot să văd cum (de)cazi As I’m coming after you. /îndată ce vin spre tine…
Singurătatea nu te învață că ești singur, ci Singurul. – E.Cioran
Dacă n-ai să te faci făţarnic, poate ai să ajungi om. – Stendhal
Cu cât inspiri o simpatie mai generală, cu atât inspiri o simpatie mai puţin profundă. – Stendhal
E bogat cel ce se mulţumeşte cu puţin, mulţumirea fiind bogăţia naturii. – Socrate
A triumfa în luptă şi a fi universal proclamat “expert”, nu constituie culmea abilităţii, deoarece pentru a ridica un puf de toamnă nu ai nevoie de multă forţă; să deosebeşti soarele de lună nu este o dovadă de clarviziune; să auzi tunetul nu înseamnă că ai auzul fin. – Sun Tzu, Arta Războiului
Eu cred că un om liber e mai puternic decât un om înarmat. – Adrian Păunescu
E mai bine să mori din cauza proştilor decât să fii lăudat de ei. -Anton Cehov
Când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă. – Arsenie Boca
Cred în Dumnezeu aşa cum cred în soare, nu pentru că îl pot vedea, ci pentru că, datorită lui, toate lucrurile se pot vedea. -C.S.Lewis
Omul este o existenţă care îşi poartă frumuseţile cu luptă. De aceea viaţa sa e atât de dramatică, dar şi de frumoasă. -Ernest Bernea
Dat fiind faptul că evenimentul de mare ștaif și valoare pseudoculturală se repetă în orașul de pe Bega, amintesc ce scriam în urmă cu un an , cînd o publicație locală preluase o postare de-a mea cu privire la Refugee Art Festival. Festivalul are loc din nou.
“Prefer să fiu dată afară de la serviciu pentru că refuz să scriu pozitiv despre concerte deathmetal, pseudoartiști și pseudocultură, și despre evenimentele comunității minoritare care încet, se infiltrează peste tot. Replica primită: ”toată presa a promovat acel eveniment, noi să nu o facem”?
Refugee ART – NU este un eveniment de cultură. Când promovezi o doctrină politică distructivă ambalată ca fiind artă și cultură, înseamnă că tu ca societate ai o problemă gravă, că înghiți asemenea pastile frumos ambalate și cam atît. Ca om în primul rînd, construit după niște scheme cognitive- ai niște slăbiciuni grave acolo în interior, că nu poți să vezi marea de valuri. Și să spună mulți: păi da, dar și ei sunt oameni. Ok, înțeleg că emoția care rezultă din drama lor este arta în sine. OK, și dacă te unge la suflet un refugiat, atunci ar trebui să facem artă și cu boschetarii noștri cei de toate zilele, care cerșesc prin gări și intersecții, sau care bagă aurolac în complex și așa mai departe. E logic. Păi și atunci, de ce nu vedem evenimente de acest gen? Păi e simplu: ONG_urile nu primesc finanțare pentru a promova localnici săraci și bătuți de soartă din interior. Că altfel ce rost ar mai avea finanțarea, tam-tamul, oratoria, schemele de P.R. prin care se lasă impresia că refugiații sunt salvarea noastră, mă-nțelegi !?
Sigur, ca orice eveniment pseudocultural care azi se respectă, la finalul conferințelor și filmelor dătătoare de lacrimi, migranți conduși cu lanțuri metaforice atârnate la gâtul neputinței lor, pe seama căruia se întâmplă toată mascarada, iau parte la un party intercultural, unde fiecare, după buget și posibilități anatomice, se îmbată cu vodka și bere- de obicei aceeași, multă și ieftină, într-un birt îmbîcsit oarecare. Vă vine să credeți că din oameni amărîți, înlăcrimați și neajutorați, ei se transformă, la comanda muzicii și atmosferei încurajatoare, în oameni care par că o duc de fapt foarte bine?! Să nu mai zic de faptul că îi cheamă mereu pe cei mai frumoși dintre toți: bine îmbrăcați, adaptați, școliți, unși deja cu alifiile secolului tulburat. Scenele arhicunoscute deja, se repetă: mai la toate evenimentele culturale, noaptea se sfîrșește într-o mare beție. Păi asta ce fel de cultură e, domnilor, cu atît mai mult una care se intitulează finanțată și de mare ștaif?
Să spui că faci parte din cultura timișoreană și nu te duci la Refugee ARt- un eveniment care promovează pe bani privați imaginea migranților- atent făurită așa încât să nu reiasă defel riscurile, ci dimpotrivă- numai beneficii, înseamnă să duci adesea singur neputința de a te afla în minoritate. O minoritate a cărei voce este agresiv înăbușită de disconfortul pe care-l resimt organizatorii atunci cînd li se critică…”arta”. Marginalizarea celor care nu sunt de acord cu asemenea parade de infestare socială a devenit deja o practică la modă. Vrăjeala incluziunii sociale se pomenește de fapt doar cînd e vorba de unii, nu și de alții. În cazul conservatorilor, e mai degrabă excluziune socială în toate formele ei.
Iar minoritatea asta a unei drepte sănătoase stă să se prăbușească deasupra noii orânduiri sociale, dorind să se delimiteze de cealaltă, cea nouă tot mai infatuată, obraznică, și plină de patologie după manual, construită pe cultul viciului, al călăului, al răzvrătitului și al emoției care până ieri, era explorată să vândă gogoși și cosmetice. Astăzi ne este vîrîtă pe sub nas cu titlul de artă, iar dacă nu cumva ești bine și de acord cu ea, ești privit drept un incult, un om care nu gustă delicatese sociale, un om care nu a citit sau mai rău, nu are milă față de cei mai neavuți, mai bătuți de soartă, ca el. Un fel de gogoși politice ne sunt livrate și acum, pe tava neștiinței și ignoranței cetățenești, a blegului care votează cu ochii și gura închise, pe bază de ochi frumoși, iar acum, folosește drept armă politică lacrimile vărsate în fața unui film sau a unei prelegeri triste despre viețile a cîtorva oameni, reprezentativi parcă (ahah) pentru toți ceilalți. (NU).
Sigur, stîrnesc milă. Dar de asemenea, mila nu este o calitate a politicianului bun și dîrz, care trebuie înainte de a umple inconștient frigiderele, să apere și să conserve un popor, un neam, și așa mai departe.
Hmm… Să fie oare toți imigranții înzestrați cu talente artistice !? Să fie de fapt
un val amenințători de genii muzicale, care ne bat la porțile țării, de fapt și noi să-i confundăm cu orice altceva ? 🙂 Să ne fi dat soarta o șansă cu ei !? (hei ,hei, poftiți la handralăăăi).
În realitate, întreg conceptul de eveniment este construit pe o tehnică foarte abilă de Relații Publice, prin care omul de bună credință este înduioșat pînă la lacrimi de cazuri sociale (ale imigranților), pentru a accepta mai departe ca idee și chiar filosofie națională, inserarea pe piața (pe toate piețele, inclusiv pe piața LGBT -:) ) a unor oameni despre care nu cunoaștem mai nimic. Fotografie, film, discuții, workshopuri, toate sunt menite să atingă coarda sensibilă labilă și intimă a omului, să o deruteze, ca apoi, din aceiași sensibilitate lăuntrică, votantul să spună DA, haideți să primim sute de mii în țară. Și pentru că ni s-a inoculat puternic interior toate sentimentele astea, putem ști sigur că ar fi toți la fel: amărîți, nemîncați, dornici să muncească și să respecte obiceiurile, și feng-shuiu social al locului, și că ne vor îmbogăți cultural, spre rîvna și aspirația noastră. Oare?
Ei bine, și lucrurile nu rămîn așa: anul acesta, festivalului i s-a adăugat și o secțiune specială dedicată HATE-SPEECH. Ca să fie clar, cine suntem noi în patria noastră, și cine ar putea fi ei. Vă dați seama, să razi de pe suprafața pămîntului o cultură, pentru a face loc kitschului, subculturii și amestecului hibrid de maniere dictate de branduri– asta da scop nobil pt care să mori.
Asta e tot ceea ce trebuie să știm: că emoția este împrumutată pentru a insera politici periculoase, și că, precum Calul Troian, doar filiera emoțională ne poate deschide, spre a ne fi inoculate programe, idei și concepte în totală opoziție cu crezurile, principiile și fundamentele noastre de orînduire socială și chiar privată pe care suntem datori să le avem.
