Cu viața la psihiatru
Ce poate fi mai util pentru tumultoasa noastră viață urbană, încărcată, aglomerată și stufoasă, adesea, pentru unii, plină până la refuz de întâmplări și evenimente, decât o carte super utilă care să spună pe scurt și practic, fără prea multă filosofie și complicăciune- cam tot ceea ce ai nevoie să știi despre reguli de viață !? (poate alte două, trei?)
Așa că împărtășesc cu fiecare ceea ce învață marele terapeut Irvin Yalom în cartea lui, devenită besteller în domeniu : ”Darul Psihoterapiei”, un mix de tehnici și practici cu care terapeuții își ajută pacienții să treacă peste probleme, ghidat, pas cu pas. Una dintre cele mai importante și primele dictonuri sună așa: ”Asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta”. Adică, dacă ți-ai pătat rochia sau cămașa preferată cu vin roșu sau cu cărbune, (cărbune de la grătar) nu poți să rezolvi problema atât timp cât crezi că vina aparține băuturii și ea deține controlul asupra situației: prezente sau viitoare. Pe scurt: tu însuți ai contribuit la propria nefericire, prin neatenție, sau orice altceva. Nimeni nu scapă vinul pe haină într-un crunt moment de luciditate și atenție, nu-i așa !?Și nu există om care să treacă prin situații nefericite și el să NU contribuie măcar puțin, cu atitudinea, acolo.
Un alt îndemn este cel al contemplării retrospective: când te năpădesc regretele, este mai benefic să te proiectezi în viitor: regretul a ceea ce s-a întâmplat este o stare de nefericire, ba chiar un simptom al depresiei, și nimic nu se poate construi pe acest sentiment. Singurul folos al regretului este să te facă să acționezi începând de azi așa cum ar fi trebuit s-o faci ieri. Și pentru că anturajul este o parte importantă a vieții noastre, este la fel de important precum hidratarea, să analizezi rolul pe care prietenii îl joacă în viața ta. Exercițiul propus pentru verificare se numește ”sistemul solar”, și prin reprezentare și desen, oricine poate să stabilească dacă într-adevăr oamenii sunt prieteni sau doar cunoștințe. Instrumentul terapeutic a fost folosit cu mult succes de psihologul Ruthellen Josselson: ea le cerea subiecților să se arate pe sine ca un punct în centrul paginii, iar pe oamenii din viața lor ca obiecte care gravitează în jurul lor. Cu cât distanța între puncte și centru (adică voi) e mai mare, cu atât relația e mai…rece.
Mai departe, vă invit să lecturați această carte minunată a rock-starului psihologiei, care oferă un kit existențial de nădejde pentru toți cei care nu au timp să citească zeci de cărți de dezvoltare personală, și își doresc ceva pragmatic, ușor de aplicat și de înțeles, deosebit de autentic, stors direct de la unul dintre marii experți în psihoterapie și doctor în psihiatrie, pe care îi are S.U.A. în acest moment. Și noi, acum, la o mică distanță de ideea de a da fuga la o librărie. Găsiți cartea lui în librăriile orașului, poate chiar la Librarium, că e în centru. Spor la citit!
Ce fain ar fi să fie un mare BINE peste tot, nu!?
Continue reading “Ce fain ar fi să fie un mare BINE peste tot, nu!?”
Frunzuliță, iarbă deasă, eu conduc cu bine-acasă
Oricât ar fi de urât un om, eu tot îl las să traverseze strada. Chiar dacă mă grăbesc, chiar dacă nu s-a angajat în mod evident să treacă. Și chiar și când e vorba de ceilalți participanți la trafic, cumva nu m-a interesat niciodată ce culoare de piele are unul care mi-a acordat prioritate, sau un altul pe care îl las eu să-mi…cedeze trecerea. Rareori mă uit, și asta într-un caz excepțional. Precum a fost recent.Continue reading “Frunzuliță, iarbă deasă, eu conduc cu bine-acasă”