Standardele ISO | Noul om cu certificat de stat

Certificare: acțiunea unei autorități recunoscute într-un anumit domeniu de a recunoaște aderarea la o anumită normă, ideologie, statut sau standard  a unui membru simpatizant.

Certificat- document prin care o autoritate sau mai multe confirmă că rezultatul procesului de verificare a unui membru  a îndeplinit condițiile impuse la momentul respectiv.

În domeniul calculatoarelor, certificatele SSL sunt folosite pentru a securiza schimbul de informații pe Internet.

Cum lumea socială este o lume virtuală originală, de fapt originalul după care a fost concepută lume virtuală și raporturile tranzacțiilor tehnologice în IT, există și aici nevoia de a securiza schimbul de informații și interacțiune dintre oameni sau între popoare. Istoria stă mărturie că au existat oameni care s-au bătut unii cu alții în toate modurile pe care timpurile le-au făcut posibile, pentru că nu și-au recunoscut reciproc ”certificatele”, fie ele născocite, proiectate, provenite din frică mai ales și nesiguranță, râvnite și obligate, iar schimbul de orice fel între acei oameni nu a putut fi validat, deoarece…. 

1. nu vorbeau aceeași limbă

2. nu purtau același port

3.Nu arătau la fel la piele

4.nu se mai văzuseră niciodată

5.țările lor aveau alte viziuni diametral opuse

6.Nu se înțelegeau la negoț

7. unii vroiau pace alții vroiau pământ război

8. Unii vroiau femei, alții nu își dădeau femeile

9. unii vroiau să-și înmulțească poporul, alții trebuiau să se apere de barbari

   …

120. își doreau altceva pentru viitorul lor iar lista motivelor poate fi colosală.

Astăzi, noi folosim certificate fizice care atestă apartenența unui obiect la un grup de obiecte, a căror trăsătură de bază este hotărâtă de alții. Obiectul în sine nu are nimic de spus, el ca orice obiect, este creația oamenilor care au impus același set de reguli, norme și standarde produselor ulterioare. Chiar dacă acel produs nu e ”bun” în practică. Experții fiind experți și stăpâni peste mase, nu pot fi contraziși. Dacă ei spun că  o trăsătură devine noul model, omologat de Amazon, sau gigantul cutare (așa funcționează) atunci toate firmele și producătorii de acel ceva care vor dori să se alinieze ”cerințelor”, să-și ”ridice nivelul” la cotele servite dictate, să dețină certificat, va trebui să se supună standardelor, și să-și modifice termenii de afacere și producție în direcția specificată, fie că le convine sau nu. Unii nu o fac, alții o fac.

ROȘIA CERTIFICATĂ DIN HIPERMARKET

Să revenim la roșiile noastre. Nu demult, roșia din hipermarket era exponat de muzeu. Mare, roșie, ceruită, grea, perfect fină, fără riduri și rareori suculentă, cu gustul mai mult a 10 lei pe kilogram, decât gust de roșie de sol adevărată. Uneori avea lipită pe ea un acțibild, iar dacă vedeai acel semn, știai că e certificată. Niște oameni au decis la unison, au stat la masă și au dezbătut că roșia lor este cea certificată. Cea mai bună, validată de ”experți”. Uneori Bio, alteori că n-ar conține pesticide sau certificat că dintre toate roșiile, aceea sigur nu e din semințe modificate genetic. (știm cu toții că nu mai prea există așa ceva ) dar hai să continuăm.

Ei bine, și într-o zi, minune mare, au zis niște țărani: hai să vindem la oraș, la prețuri mai mici, sau poate la fel, cine știe, să ne prezentăm marfa roadele. Apoi am început să cunoaștem îndeaproape, muritori nealcoși și moderni ce suntem, ce-s alea pere cu viermi sau roșii spoite de soare, brăzdate și striate de o pulpă cum numai la țară se poate să crească. Roșii cu gust, pere cu viermi, dovlecei mici și medii, spanac amar și salată verde cu iz de clorofilă adevărată. Ne-a plăcut, ne-am convins că așa ceva e foarte bun, sănătos, autentic. Ba chiar ne-am prins că roșiile certificate erau de fapt unse cu toate alifiile, să fie cât mai vandabile. Să arate impecabil, pentru consumator. La raft să strălucească. Să fie mare, perfect netăiabilă, că deh, dacă o poți tăia cu ușurință, înseamnă că e ceva în neregulă cu ea. Așa gândesc oamenii de laborator. Cine? Băieții cu certificarea legumelor, ăștia ! Experții.

Cei care consumau roșii din hipermarket aveau un fetiș să fie ele perfect rotunde, medii si sclipitoare, iar cei care se lecuiseră de sportul înșelător și relația necinstită cu hipermarketul, aveau deja propriul coș cu legume, de țară. Fără certificat. Veneau legumele fără pungă, îți dai seama? Fără ambalaj. Puseseră mâinile pe roșii, așa murdare de pământ și harnice, cel puțin o familie de legumicultori iar la piață, cine să-ți mai taie și bon fiscal? Așa-i fără certificare, mai dintr-o bucată, n-avem timp de pierdut cu finețuri de-astea artistico-financiare. Timpul e prea scurt, viața e prea frumoasă să lași după tine maculatură. Vrei raw-vegan? pregătește-te să te lipsești și de bon.

   Aceste două categorii de oameni- cei care doreau roșii cu certificat – pentru că primeau beneficii” și cei care consumau roșii fără certificate (le vom denumi roșii naturale, tradiționale, consacrate, perene) nu se prea intersectau, poate rareori. Uneori își trimiteau semnale- unilaterale- cei care consumau roșii de țară cunoșteau beneficiile acestora și încercau să atragă atenția despre ele. Dar ce să vezi? oamenii nu vorbeau aceeași limbă. Aveam nevoie de un certificat cei care să poată fi eligibil și luați în seamă, să spună despre roșiile certificate că de fapt nu acelea sunt cele bune și valoroase, ci alealalte, fără. Apoi au început să intre veganii în scenă, și ce să vezi? Avem de-acum cunoașterea și awareness-ului pe ”dreptul” și exigența de a nu ingera prostii și să ținem la sănătatea noastră. Etichetă curată, they say. Afacerile cu roșii ”neomologate”, ”necertificate” și nealterate de toxine și semințe de laborator, au început să crească. Importatorii au pierdut marfă arătoasă, în zadar scăzură prețurile. Dar nu toate roșiile necertificate au început să devină dorite, ci mai mult cele care au fost omologate la capitolul ”branding” și li s-a făcut reclamă, publicitate. Mulțumită naturaliștilor, desigur. Tanti băbuța de la țară încă n-are parte de așa tratație. Ea rămâne în continuare un posibil pericol pentru hipermarkets și pentru afacerile cu roșii neomologate, omologate de fapt de alte ”certificate” sau limbaje comune ale reputației: siglă, brand, apartenența la clasa superioară, supraoamenii care mănâncă foarte curat și clear, cei dispuși să plătească hiper prețul pentru o roșie curată, primită într-un ambalaj personalizat, cochet. Apoi a venit criza și subzistența începe să-și facă simțită prezența, iar tanti Lenuța a reîntors oamenii cu fața spre ea: ea nu vinde doar roșii, ea vinde un ecosistem pentru tine, în roșia aia, care formează toate lanțurile complete, fără pesticide, chimicale, GMO, și te ajută și imunitar. Ea îți vinde de fapt o relație foarte bună cu tine ! Îți vinde siguranță, rațiune, chibzuință și onestitate de marcă, în vremuri de restriște. Toate acestea ți le certifici singur, în baza propriului certificat, ”from inside”, mereu suveran.

Și parcă parcă s-a mai dezmorțit ceva.

Astăzi  avem deja în societate peste 20 de tipuri de certificate cunoscute, printre care enumăr: Certificat energetic, certificat cambridge, certificat de căsătorie, certificat anaf, certificat de origine, certificat de conformitate, certificat vamal, certificat medical și certificat verde…  actual.

Și ce să vezi? Certificatul verde funcționează pe același sistem. Niște oameni cu influență colosală pe mapamond s-au întâlnit și au decis că de mâine, nicio țară nu mai mișcă nimic în interiorul propriilor granițe, fără acest certificat.  Un certificat care de fapt nu este certificat de restricționare, ci un certificat care atestă faptul că o ființă umană are acele trăsături dorite de ”imperialiști” sau… ”product executive” să dețină libertate de mișcare, de alegere, de a fi educată, de a beneficia de act medical, de a fi tratată, de a fi luată în considerare ca specialist, de a avea opinii, de a merge la evenimente, de a plăti taxele la ghișeu, de a-și întemeia o familie și de a face o nuntă, de a face sport, de a iubi, de a îmbrățișa, de a râde, de a-și trăi viața în termenii cunoscuți de cel puțin 300 de ani.

Făceam referire la certificatul unui produs, ca și în cazul produselor de export și a celor care au nevoie de standarde să intre pe piață, omul astăzi este tratat așijderea. Noi spuneam odată că suntem oameni, până nu mai suntem, astăzi deja suntem oameni, până în momentul în care Nu avem certificat, apoi ajungem suboameni sau neoameni. Categorie inferioară. Pe banda fabricii noilor oameni, trec zilnic mii de persoane, sute de mii, dar la un moment dat, ”lucrătorul comercial” , respectând fișa postului generată de ”product manager” și ”CEO la oameni” s-a uitat la brațele lor și au zis: ” neh, tu nu intri, că nu ți-au făcut injecția”. Omul, ca în cazul unui obiect, neavând niciun cuvânt de spus , este trimis la rebuturi- sau este pus în lada cu”defecte”. Poate e  un om mai ”dorit social” și atunci este chemat la discuții pro-vaxxinare, este pus să vadă videoclipuri emoționale care să-l încurajeze să ia o decizie, iar la televizor și în presă aude oameni pe care îi respecta odinioară, că îi vorbește acum despre vaxxin. Nu vrei să fii tu analfabetul de care ne batem joc? Atunci te punem să-ți faci certificarea, plătim clipuri emoționale până când ți-o dorești. Iată…

  Istoria dar și știrile de la ora cinci abundă în oameni care nu și-au recunoscut certificatele dar care au viețuit în armonie și pace, sau au dus războaie antrenante, dure și importante, pentru propășirea lor. Asta pentru că nu aveau ”certificatele”. Pentru că certificarea este o practică specific mercantilă, în zilele noastre, care atestă o apartenență a unui produs la un grup condus autoritar, care deține un monopol. În cazul vaxxinării obligatorii, pentru ca acel certificat să fie omologat, trebuie să existe un grup de oameni care decid caracteristicile produselor, un grup de specialiști în acel produs- în speță- specialiști în ființe umane- în Oameni, și un grup de control- care să ia măsuri cu privire la ce se întâmplă cu cei care nu dețin certificat și cum devine ”încălcarea” unei legi aberante- politică- și apoi înapoi ”lege de stat”. Vi se pare o glumă? Așa pare, dar nu este.

 

Istoria ISO. Istoria certificatelor de tot felul

Standardele de certificare contribuie la ”menținerea relevanței produselor și serviciilor noastre”. Atunci când standardele se schimbă, ne adaptăm și noi noilor schimbări. Când lucrăm cu clienți noi, le trimitem detaliile noastre de certificare ale companiei, pentru a avea garanția că standardele ISO vor fi îndeplinite.

Pentru păstrarea validitatii certificatului pe acestă perioadă, se va efectua periodic un audit (de obicei o dată pe an). Dacă sunt identificate abateri esențiale de la cerințele standardului, se poate aplica măsura extremă a retragerii certificatului.         (ISO)

 

Organizația Internațională de Standardizare, cu numele scurt ISO care vine din limba greacă, unde ἴσος, isos, înseamnă „egal”; este o confederație internațională de stabilirea normelor în toate domeniile cu excepția electricității și a electronicii, care sunt reprezentate de IEC ( (Comisia Electrotehnică Internațională), și cu excepția telecomunicațiilor reprezentate de ITU (International Telecommunication Union) (Uniunea Internațională pentru Telecomunicații). Aceste trei organizații sunt unite în WSC ( World Standards Cooperation).

Bazele au fost puse în… Londra, în anul 1946, când… fiți atenți: o delegație din 25 de țări s-au întâlnit ”uite-așa” să discute despre viitorul Standardelor Internaționale. După un an, ISO deja are 67 comitete tehnice și grupuri de experți în întreaga lume! S-au mișcat foarte repede, ținând cont că pe atunci nu exista messenger și internet, nu?

Definiția unui standard

Ghidul ISO/CEI 2: 1996 spune așa: standardul este un document, stabilit prin consens și aprobat de către un organism recunoscut, care asigură, pentru uz comun și repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activități sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obține gradul optim de ordine într-un anumit context.

Standardizarea reprezintă o activitate organizată, de limitare la un minimum rațional necesar a varietății produselor și mărcilor de materiale necesare fabricării acestora, prin elaborarea de noi standarde și revizuirea lor. Prin standarde se realizează următoarele: Se asigură în mod unitar și general ridicarea calității produselor la nivelul celor mai bune realizări pe plan național și mondial;

Spre exemplu, Codex Alimentarius este o colecție de standarde alimentare adoptate la nivel internațional, de către aceste grupuri suprastatale, care au ca scop declarat protecția sănătății consumatorilor și asigurarea practicilor corecte în comerțul alimentar. Codex Alimentarius cuprinde ”standarde” pentru toate alimentele,  preparate, semipreparate sau crude și pentru distribuția către consumator, dar și prevederi în ceea ce privește igiena alimentară, aditivi alimentari, reziduuri de pesticide, factori de contaminare, etichetare și prezentare, metode de analiză și prelevare. În realitate, este o certitudine deja și arhicunoscută faptul că Codex Alimentarius intenționează să pună în afara legii tocmai metodele sacrosancte ale lui Hipocrat, ca alternativă în domeniul sănătății cum ar fi terapiile naturiste, suplimentele alimentare și vitaminele, plantele și leguminoasele cu proprietăți de leac, și tot ceea ce ar putea constitui mai mult sau mai puțin un potențial concurent pentru industria chimiei farmaceutice. (wikipedia dixit/codexul este întocmit de OMS (Organizația mondialus a sănătății)

Prin certificare, o autoritate nedemocratică, incontestabilă sau de necombătut, dă asigurare scrisă despre un produs, proces sau serviciu că este în conformitate cu cerințele specificate la un moment dat într-o anumită structură de Standardizare. Certificarea diferă de alte sisteme doveditoare a conformității, cum ar fi declarații de furnizor, rapoarte de laborator sau rapoarte de inspecție calitativă. Certificarea se bazează pe rezultatele încercărilor, inspecțiilor și auditurilor. Ele dau încredere clientului despre produse.

                                            board-ul ISO 2021

      Rolul certificării

Certificarea este un avantaj, atât pentru producător, cât și pentru cel care achiziționează, consumator sau distribuitor. Aceasta adaugă o valoare aparent necontestabilă produsului sau serviciului care poartă marca sa comercială. Pentru producător sau pentru cel care furnizează servicii, această valorifică bunurile sau serviciile, deschide piețele și simplifică relațiile. Pentru utilizator, furnizează asigurarea că produsul achiziționat îndeplinește caracteristicile definite. Anumite mărci de certificare a produsului pot reprezenta asigurarea securității și calității. Certificarea facilitează diferențierea produselor sau serviciilor aparent identice; aceasta oferă tuturor posibilitatea unui apel în cazul nemulțumirii.

ISO era util și tehnic, până în urmă cu câțiva ani, când s-a reunit în proiecte cu The Global Alliance for Clean Cookstoves, în parteneriat cu  United Nations Foundation. Odată generau standarde în Fotografie, determinarea densității optice, măsuri, toleranțe și denumiri, au generat standarde cu privire la electricitate, magnetism, dimensiunea rolei de film, rezistența materialelor tipărite, prepararea ceaiului, codurile valutei, ne-au spus la ce oră trebuie să ne trezim dimineață, la ce oră să încheiem ziua de muncă- de parcă asta ar fi ok. Desigur că sunt obiecții în foarte multe standardizări impersonale. Ne-au mai ”învățat” cum să scriem un document oficial, cum să traducem corect din chiril în latină sau cum să notăm șiruri matematice. Apoi, au mers mai departe și au generat standarde pentru audit de mediu iar acum, în ultimii ani, avem deja ISO pe siguranță alimentară, responsabilitate socială și managementul mediului, ba chiar și pe stil de viață” impus” și ”antreprenoriat”, la mare căutare în ultimii ani, propulsate în medii de afaceri, așa zis ”competitive”. Straniu de fapt, cu cine să concurezi dacă ți-ai cumpărat ”certificat” de cel mai bun- de la o companie care a decis ea că ești cel mai bun, făcându-și astfel apariția un raport de subordonare?

Uitându-ne puțin pe site-ul lor, am putea estima pasul ”firesc” următor, în ceea ce privește societatea civilă. Standarde pentru verbul ”a fi” și certificarea prototipului de om nou, aliniat perfect la celelalte standarde sociale impuse, având carnetul de ”partid” nu la el- ci ÎN EL, și neapărat înregistrat la Autorități pentru Scorul de cetățean. Ce frumos zâmbesc liderii în poză sus, așa-i? 🙂

            Circuitul omului în societate (c)

 

Dar …  pentru ca o autoritate să îți poată impune certificarea, trebuie să existe raport de supunere între tine și autoritatea respectivă, sau între entitatea juridică și acea pseudo-autoritate mai mică- organizațională.  Supunerea are la bază frica, nesiguranța, teroarea psihică, incertitudinea, amăgirea, iluzia, încrederea deșartă în autorități, neîncrederea în propria ființă… neîncrederea că există acel Dumnezeu, și peste toate îngăduite, la final, EL are ultimul cuvânt.

Singurul certificat care contează e de la EL. A se vedea mai sus: firesc, natural, demn, autentic, medicina lui Hipocrat. Dar cum alianțele internaționale nu reușesc nici măcar să cloneze o biată oaie fără efecte adverse colaterale, n-ar avea cum să reușească să depopuleze lumea de Om sau să pună în ilegalitate pătrunjelul, pe motiv că vitamina C existentă din belșug în frunze, ar dăuna omului, deoarece codex alimentarius ar vrea. Restul, sunt motiv de foi. Platon spnunea că făcătorii de bani sunt o companie obositoare, pentru că ei nu au alt standard decât valoarea în bani.

Prin urmare, roșiile certificate sunt deja de domeniul elitelor, clasa socială care nu prea iese oricum la cumpărături, dar pentru care impiegatul alege mereu ”tot ce-i mai frumos și mai scump”. Roșiile însele au fost vaxxinate!  Apoi avem clasa roșiilor sănătoase în ambalaj scump sustenabil, cochet, necertificate ele însele, ci doar brandul este certificat, iar atipic și atemporal, avem categoria naturală, tradițională, sustenabilă de mii de ani, care a generat, hrănit și crescut generații, reușind să supraviețuiească fără știință, fără iso, fără halate albe, fără șpagă la raft, fără reclamă tv, fără laborator. Prin bunăvoința și munca oamenilor.

În concluzie, nu se știe dacă vom culege vreodată roadele efectele adevăratei educații realizate în ultimii 20 de ani de marile corporații și branduri. Sau ele deja se reflectă subit în comportamentul oamenilor și dorința nechibzuită de a se înghesui pentru a fi ”aprobați” de instituții incerte internaționale, pentru a reface din nou și din nou acest circuit al omului în societate.  Care circuit? Acela în care omul este obedient regulilor, supus dictatelor, aplicant tăcut al standardelor, în calitate de cetățean. Ispitit, deviat, distrat și amăgit de corporații și branduri, prin calitatea lui de consumator;  ca și angajat, făcând parte din companii și anturaje profesionale prin care îi supune, manipulează, folosește pe ceilalți ”consumatori” la rândul său;

   Lumea întreagă lucrează și este plătită pentru a genera produse și afaceri dăunătoare celorlalți. Doar că nu toți lucrează în aceleași schimburi și nu toți consumă exact la fel. Iată cum certificatul verde dovedește, prin mercantilismul său, circuitul toxic și muribund al omului în natură lume:  trezește-te când spun standardele, muncește cât s-a notat în standarde, fii prizonier în colivia cu de toate construită după aceleași standarde, gândește la fel, la fel ca toți ceilalți, după standarde, nu scoate capul mai sus decât nimeni altul, căci toți suntem mediocri în mod egal și iată ce standarde înalte omologate de Organizații Internaționale avem!

 Într-un context paralel, ieșit din cercul vicios al preocupărilor setate de standardele altora, probabil unicul fericit este cel sărăcit, marginalizat, terfelit spiritual, umilit, respins, inadecvat, ”necertificat”, în clipa în care dorește să rupă cordonul de control dintre el și aceste entități imperialisto-corporato-guvernamentale de care este de sute de ani încapsulat. Și poate că aproape l-a rupt, și a vrut să plece, dar la vamă înainte de un așa zis paradis, i-au zis vameșii pe un ton de semizeu acru:

-Stai! râdem, glumim, dar fără certificat, nu părăsim incinta.
Parcă bancurile acelea cu ”opriți planeta, vreau să cobor” încep să-și facă efectul și să-și ateste valoarea, căci ”lucrurile cu adevărat serioase se spun adesea în glumă”.

Deci ce conține vaccinul ?
____________

Social share & recomandare

About the author

o țărancă, vorba aia...

Comments

  1. Am citit cu interes ultimele tale “scrieri”,cu mult subiect si predicat,cu multe atribute fin disipate;apreciez in mod deosebit aceasta ultima provocare,pentru cei …supusi standardelor ! Succes !

Comentariul tău

error: Conținut protejat