Toate drumurile duc la Roma | Rețele social-politice

Oare toate drumurile duc la Roma?
Era în vremea Imperiului Roman cînd s-a spus prima oară asta. Mille viae ducunt homines per saecula Romam. O mie de drumuri vor duce întotdeauna oamenii la Roma. Pe atunci însă, tacticile nu erau atît de avansate, iar Imperiul ușurase transportul de mărfuri dar și mutarea trupelor militare printr-o rețea de drumuri foarte exactă, strategică: 29 de căi de acces public străbăteau Imperiul avînd toate aceeași destinație, Roma, colucrînd la expansiunea lui.

Rețeaua de căi Politice azi 

În timp ce PNL se transformă pentru a pregăti terenul parțial impunerilor globalist de dreapta,  asigurînd condițiile pentru secătuire și supra îndatorare națională, prin împrumuri apocaliptice, USR concurează pentru a lua locul PSD, iar PRO România încearcă să împartă ceva și de la USR și de la PSD, dar cu iz ceva mai național/ist. ”Proletariatul” cîndva aparținînd PSD nu mai interesează. Falia dintre săraci și bogați e tot mai mare. Săracii nu aduc ”bani la stat” iar bătrînii ”consumă resursele”. Digitalizarea electorală și-a spus cuvîntul, iar proletariatul cu ceva de spus este format acum  din lucrători IT pricepuți la a hăckui, de dragul dreptății și fără de pată.
De cealaltă parte șade oferta PMP, AUR și AD care se bat pentru o guvernare oficială „de dreapta „, conservatoare, (faptic sau speculativ la unii) fără să se atingă însă de „ceea ce a rezultat din guvernarea corporațiilor in România și a statelor subterane care au acționat. Și PNL este de dreapta, economic vorbind, dar nici pe departe conservator, decît ca pecete subtilă servită de propagandă. Discursurile economistului Robert Sighiartău despre Familie sunt îmbătătoare, seducătoare dar numai pentru profani. Statul de dreapta nu intervine în falimentul țăranului român și al antreprenorului tânăr, prin urmare terenul e ca și bătătorit. Și apoi, ce să ofere în cultură, arte, desăvîrșire, o clasă de bancheri, economiști, ingineri, finanțiști, constructori și agronomi? De asemenea, constructul social „dreapta/stînga” la care s-a lucrat intensiv in ultimii 3 ani, formînd triggeri la marea masă își pierde rostul și rolul pe măsură ce se construiește suprastatul și structurile afiliate global. Ca să înțelegi ce înseamnă ”stînga și dreapta” în construct social, vă amintesc că în ultimii ani aceste noțiuni au fost întotdeauna în opoziție, liderii de opinie mai mult sau mai puțini veritabili, consacrați fiind promotori ai contrapunerii- indiferent că stînga are ceva bun de oferit, indiferent cît de parșivă urmează să fie dreapta. Concluzia? Dreapta întotdeauna are dreptate, stînga mereu greșește. Ceea ce în teorie și dialectic și chiar și istoric devine perfect autentic și adevărat, avînd ancore și fundamente monumentale în istoria și în suferința marilor minți și suflete ale omenirii, se dovedește a fi de prisos într-o lume hibrid, viitoare.  Stînga împinge  cu forță agenda europeană, cu impunerile si legislativul ei, iar dreapta își ia mâna de pe corporațiile și legile „sociale” prin care globalul și subteranul împletesc atitudini, formînd noul tip de cetățean. Acesta se naște din ONG-uri, trece psihologic prin societăți și fundații cochete de tip Open Society și este educat în stil Funky Citizen, avînd ca rezultat al ingineriei o întreagă clasă proletară de cetățeni moderni, implicați, vocali, vigilenți, apolitici, dar cu libertățile și democrația nouă în ei. Tot ceea ce ei își doresc, toate cele pentru care militează și toate acțiunile lor cetățenești sunt formate de viziunea filosofică a Societății Deschise- una singură pentru toată lumea. Faptul că cetățenii au ales este o iluzie: nu poți să alegi decît din ce propun ei.  Departe de aceste societăți și comunități, tânărul devine marginalizat, fără opțiuni profesionale, fără voce, șters, anost, artist ”nebun”, condiționarea lui fiind imediată. Lanțurile s-au stabilit deja, rămîne fecare să și le lege singur sau nu.
Uneori dreapta va vorbi frumos despre tradiție, conservatorism, familie, credință,  în cel mai social-politic mod cu putință. Deja o face, promovînd pasaje întregi din Biblie și principii conservatoare ale lui Russel Kirk. Rareori se va osteni să le traducă pentru marea masă, conservatorul apărut ca reacționar nu poate fi nicicînd conservator veritabil. Adesea el însuși nu e convins, iar dacă este, are în jur mai mulți reacționari, reactivi decît proactivi. Depinde mereu de ceva. Dar aceste vorbe frumoase ale dreptei sunt adesea doar credințe și sacralităti personale ale membrilor, rareori primind valoarea de drept, printr-o proiecție politică sau calcul de obște. Astfel, pe scheletul sterp și ideologic făurit de idei și corporații, dreapta nu prea va mai avea ce și cui să conserve, orice impunere se va dovedi ”derapaj”, derapaje deja în plină formare prin inginerii sociali ai dreptei abuzînd de sintagma ”acțiuni opresive ale statului”, servind ca prilej de scandal pentru cealaltă ”cotă parte” electorală: progresistul militant, oropsitul cu drepturi, cei mulți. Au mai rămas de conservat clima, ecologia, mediul, sărbătorile naționale, credința, mutată și ea în viitor într-o zonă pur profană, simbolistă, superficială, unanim acceptată, ecumenică chiar, întru libertate religioasă si fraternitate creștină, dar numai în ceea ce privește manifestarea ritualică a crezului, și mult prea puțin în ”aplicabilitatea” și ”implementarea” lui practică.  Așa cum căsătoria a devenit o formalitate azi, o chermeză afaceristă menită să oficieze un act, chiar și dacă nu există iubirea. Sau mai ales. Dreapta nu intervine niciodată, și tot ceea ce va fi deviant, tulburător, patologic și nefiresc, îmbrăcat în valoare ”socială” de progresism,  o dată intervenția afirmată, devine ”sistem opresiv”. Unul dintre constructele sociale și narativele deja promovate introduce noțiunea de ”autoritarism”  al Partidului Republican din SUA, prin care democrația ar fi ”în pericol”, comparîndu-l pe Trump cu anumiți dicttori. Autoritarul și autoritarismul devine noul construct social al progresismului- și încă unul tare. – mai multe detalii găsiți aici.
În libertatea promovată de conservatorism va fi într-un final inclusă și libertatea de expresie LGBT, pentru că nu-i așa, statul nu poate să intervină în proprietatea privată și intelectuală a nimănui: televiziune, cenzura filmelor, spoturi video de propagandă, publicitate, materiale video, afișe, literatură.*
     *În campania electorală a partidului Alternativa Dreaptă,

cea mai riscantă și periculoasă întrebare pe care am pus-o public a fost chiar asta: Cum veți reuși să combateți progresismul și neomarxismul care intră în societate prin ”proprietate privată”?  Discuția s-a diluat, nu a primit răspuns. Nici nu era cazul, știm deja că așa ceva este și va fi imposibil. În altă ordine de idei, subiectul pe care îl abordez este ignorat, șters la propriu și diluat pe grupuri de profil care au ca temă conservatorismul. Mare greșeală au făcut !

 

Constructul social – la propriu, căci pînă la urmă asta devine întreaga bătălie politică, nu se oprește aici.
Divide et impera este un principiu profund aplicat pe toate palierele societale care nu au rămas nealterate și nici împărțite între falsul rău și falsul bine. Conservatori lgbt din toate țările, reuniți-vă ! Quo vadis?!  https://en.wikipedia.org/wiki/LGBT_conservatism
Mai departe….

Comunismul studiat în ultimii ani a arătat- prin însăși organizațiile soroșiste că ”cenzura ” e ceva rău, pe cînd libertatea e ceva bun, construind astfel o societate calibrată pe noi reprezentări sociale, cu mult diferite de cele de acum 20 de ani, 50 sau 100. Dihotomia RĂU-BUN este o caracteristică a sistemelor unitare de credințe, avînd rădăcini religioase (așa cum a elaborat sociologul francez Émile Durkheim în cărțile lui) totuși diferită de religie, avînd palier de acțiune psihologia individului inclusiv și societatea, cu reperele ei de bine și rău. Pentru a putea formula o nouă reprezentare a ”binelui” actual, orice construct vizual-imagistic destinat modificării percepției publicului are nevoie de opusul lui, fie și aparent, prezentat sub formă de Rău.

Exemplu: Comunismul a cenzurat mult- prin urmare comunisnul e rău, lgbt nu poate fi cenzurat- pentru că cenzura e o practică comunistă- prin urmare lgbt nu poate fi comunist.  Dacă ceva a fost RĂU în trecut, oricine repetă ACȚIUNEA , fie cît de mică, este automat și el RĂU, prin urmare acest RĂU adesea închipuit este folosit ca metodă de reeducare, dresare socială la propiru. Și totuși, la o analiză mai amănunțită, lgbt chiar este la origine comunist, căci are la bază tactica de adunare a proletariatului unit împotriva unui așa zis- opresor- cîndva capitalist- astăzi oricine.  Dar asta nu e problema majorității, nu-i așa !? Rostul este să se obțină REACȚIE EMOȚIONALĂ constantă.

Deconstrucția terminologiei fără fundament în realitate devine astfel susținută de istoria opresivă și radicală, care s-a poziționat în societate ca un adevărat instrument politic de propagandă-servind, iată, de-acum, la contrapunere. Libertate e să poți să afirmi că ești gay, dictatură e cînd statul începe să-ți interzică acest lucru. În lumea profund conservatoare, întemeiată pe decretul Papal și știință, pe exemplele opresivului de odinioară dat constat în ani ca și contraexemplu, Conservatorii de dreapta pot fi și gay. Și vor fi. Dacă SUA poate, noi nu? Conservatorii adevărați nu vor putea fi niciodată extremiști din nevoie și urgență imperativă, în primul rînd nu vor mai primi suport financiar, vor trece în oprobriu și nu-i va mai vota nimeni. RĂUL demonstrat în mod parșiv face minuni în creierul oamenilor iar extremismul am fost învățați că e ”RĂU”, la fel ca multe alte obiceiuri cîndva sănătoase, azi devenind ”retrograde”, dubioase, rele, nocive, toxice. Amintesc aici și patriotismul.

Când corporatiile guvernează, statul de dreapta devine ultimul interesat să mai intervină. Proprietatea personală e sfântă pentru această nouă dreaptă, iar proprietarul este corporația și marii capitaliști. Omul plătește taxă pe dreptul de proprietate. Cu cât ai mai multe, cu atât plătești mai mult. Un fel de impozitare progresivă, tabu. Statul minimal devine astfel permisiv pentru controlul corporaționist, care împinge nevoia democrată și fabrică mentalitatea pentru „progresism”, sexomarxism, ordine si lege prin societatea digitală, comunități și servere. Singura putere proletară va fi cea a angajaților din corporații, iar ei sunt deja prea sclavi să mai păstreze ceva din flerul românesc și din însăși noțiunea de libertate, firesc, autentic, lipsită de lanțurile corporației si a sfântului brand cărora li se închină. Sau ce credeați că

50 illustration: Evolution of men- french artist.

progresismul vine numai prin Parlament? El aparține ambelor bărci și e inevitabil. Toleranța devine treptat Decret papal, dar de asemenea, și dicton pentru conservare. Unde iubirea civilă si libertatea acceptă social pe un  gay, lăsîndu-l să se dea exemplu, acolo vine conservatorismul să-l îmbrace-n costum. Vom vedea astfel mulți paleologiști, baconschiști și rengliști dramatici care „au ceva de spus ” poate chiar despre conservare, ei fiind croiți progresisto-intelectual, după timp, sa facă față regresistului „habotnic” spiritual al lumii. Acesta nu are lume, căci nu are niciun partid, nicio reprezentare legislativă în această lume, orișicît unii și alții au încercat, și după cum vedeți, mai încercă…

Astfel că a devenit foarte ușor și la îndemînă ca autoritățile și capitalismul să ofere putere democratică și putere omului, pentru că omul azi este oglinda și extensia corporațiilor, consumului, nonvalorii si rebutului care au devenit extinse prin însăși partide, la rândul lor. Partidele preiau mecanismele interne din corporații, preiau cu totul și cu totul valorile lor, li se supun, le împrumută, făcînd din țari și state, neamuri și popoare ”produsele lor” , și întotdeauna ei ”dau rezultate”. Investesc dar vor și profit. Calculele și predicțiile statistice sunt precise: niciun CEO nu-și permite să investească greșit, riscînd să piardă afacerile, viziunea. Așadar pun accent pe democrație pentru că deja își cunosc bine publicul, alegerile oamenilor sunt predictive, rezultat al captivității lor în cultul sintetic al publicității, al fabricării consimțământului si al psihologiei brandului, toate la un loc furnizînd date colosale ținute în cloud. Algoritmul prezice comportamente și tot el generează un prototip, care la rîndul său declanșează tipare comportamentale, care la rîndul lor sunt dictate prin filme, muzică, publicitate. Omul devine produsul lor, ambalajul logo-urilor care îl conțin. Când Barna a scris că va fi un președinte full time, corporația a renăscut prin partid. Întregul set de practici devine tot mai corporatist, avînd la baza întotdeauna un oarecare CEO. Uneori CEO e o idee ancestrală, un vis de de mult, o utopie, alteori e un om sau un grup de oameni cu o agendă clară. Poporul viu român nu poate fi CEO, el nu are „competența, expertiza sau diploma” căutate ” pe piață”. Concursurile de ocupare dictatorială devin astfel tot mai internaționale, global. Nici votul nu a rămas neatins: a merge la vot este ca și cum ai merge la hipermakret. Ai pus în coș alesul și ai plecat. Primești produsul pe loc, plătești mai târziu. Plătim de 30 de ani si vom mai plăti o dată… hipermarketul politic are întotdeauna opțiuni, ambalaje… spoturi video seducătoare și lozinci slogan să rezoneze cu fiecare.  Măcar de ne-ar fi scutit de multa cea vechea dramă, nenorociri, dar se spune că fiecare popor își are păcatul său… unii plătesc alții devin ei călăii…
De aici la ce urmează, e cale bătătorită. Rețeaua politică este bine structurată și organizată în două: aparenta stîngă (RĂUL) și dreapta (BINELE) în contextul complex pe scurt enunțat. Și după cum observați, pe măsură ce stînga devine mai ”normalizată” de către ingineria socială, activiști, mentalitățile schimbate, omul care gîndește modern, civilizat, educat, dreapta devine parcă tot mai opresivă, gata anual să facă și mai multe ”concesii”. Dreapta rămîne binele care nu își bagă nasul niciodată în intimul omului- intim devenit de-acum privat. Trupul omenesc aparține deja și el statului. Pe vremea cînd ”conservatorii” fabricau meme-uri cu glumița asta, nu știa nimeni că vom ajunge să ne vaccinăm (adică să ne mutilăm trupul, să injectăm ARN străin, să ne modificăm structura celulară) pentru a putea călători cu avionul sau pentru avea anumite drepturi.  Răspunsul vi-l dau tot eu, așa cum la aceeași dilemă mi l-am dat și mie: tot ceea ce există este PRIVAT și PRIVATIZAT, și să nu uităm că ”avem dreptul să ne selectăm clientela”. Proprietatea privată este sfîntă pentru DREAPTA și pentru neoConservatori.  Ce mai rămîne în proprietate comună? Statul- ca și construct social, adunătura de site-uri care ne-a scăpat de enervanta birocrație. Era și important, ținînd cont că majoritatea romînilor ajungeau în raporturi cu statul de maxim 2-3 ori pe an… Dar de ce să intrăm în detalii cînd avem aceste arme BINE și RĂU adînc sădite și amestecate în sistemul de gîndire al omului, în baza dihotomiei căreia se acționează dar mai mult se reacționează, impulsiv, emoțional, labil, fără timp de întrebare. Întrebarea conduce la aflarea adevărului, socratic vorbind, știți?  Ascultați sursa oficială. Și vă asigur că aceea ”nu suntem noi, sau mai corect spus ”nu ești tu însuți”.
Poate am ruinat așteptările de salvare politică ale multora, dar până la urmă doar ceea ce e autentic merită să străbată calea în picioare.
Și nu prea e timp de spart potecile. Iluziile nu își mai au rostul în vremuri atît de acre, de decadente și de sensibile, de dublă măsură și cruntă relativizare morală.  Aș spune că suntem în vremea secerișului, dar cînd n-am fost !? 

Se spune că toate drumurile duc la Roma, o mantră pe care o repetă mulți, fără să știe măcar cîtă dreptate au. Poate ei chiar asta își doresc sau renunță timpuriu la luptă. Nu toate drumurile duc la Roma, sunt și drumuri care duc către Dumnezeu sau mai jos de însăși Roma, în catacombe, sau locul de unde au năvălit oropsiții. E și firesc ca majoritatea lor, în foame, să jubileze astăzi la ”modernizarea României”. N-au văzut aceia în viața lor asfalt de calitate și borduri, pe aceștia îi satisface opulența, strălucirea, prăjitura servită de funcționarul public. Acești oameni cel mai probabil in vietile lor anterioare nu au cunoscut modernitatea și pierzania ei (vorba sfinților) neavînd niciodată prilejul să izbîndească ceva luminos în civilizație, iar acum intrând în ghișeul primăriei, așteaptă servicii impecabile de parcă ar fi Biserică. :)

 

Și uneori, în aceste rețele politice, mai întîlnim și calea bună, poteca strîmtă.  Dar aceste căi nu candidează politic, totuși uneori prin partide , te poti întâlni cu cîte un om ”de-al lor”, care crede în oameni, nu în Roma, chiar dacă uneori se face că nu vede construirea ei. În fond, toți trebuie să mîncăm o pâine și să dăm ceva Cezarului. Așa cum unii strigă în stradă LIBERTATE și STAT MINIMAL, dar ei lucrează 10 ore pe zi în IT, construind piesele programelor de supraveghere totalitară ale noului stat corporaționist. Pe cît de înfipiți în imperiu, pe atît de dornici să iasă, prinși în marea capcană. Așadar, rețeaua e mare. Și nu mare, ci aproape imposibil de evadat. Patriotismul e o cale, dar e calea sacralității, nicidecum una ce s-ar pune pe tavă rețelei politice trecătoare.

Toate drumurile duceau la Roma odată, toate par să o facă și acum.  Și deși rețeaua de drumuri a permis expansiunea Imperiului Roman,  aceleași drumuri au ușurat și marile invazii care au condus la decăderea lui.

 

**Preluarea articolelor este permisă în limita a 300 de caractere, cu obligația de a cita sursa originală cu link activ, cu trimitere directă la articolul integral.
Social
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

About the author

o țărancă, vorba aia...

Comentariul tău