Bunicii mei, ai noștri.

piata-batranica
Eu n-am avut bunici la țară, și nici măcar bunici adevărați, bătrâni, cărunți și plini de înțelepciune, cu excepția uneia singure, dar care trăia la oraș, și pe care am pierdut-o.
De aceea, merg cu atât de mult drag la piață, fiindcă nicăieri nu văd atâta VIAȚĂ ca la bătrânii care vând leuștean și leurdă.  Nici măcar la un corporatist animat în fotografiile de pe feisbuc. Viața care stă în bătrânii aceștia de la țară e energia pământului și a naturii, și mai ales a interacțiunii lor cu acestea.

Dacă vrei să oprești TIMPUL și să iei contact cu natura- adevărata natură umană, te duci la piața volantă și ai să vezi că problemele pe care le au acei oameni sunt invers proporționale cu murdăria de pe hainele lor: ei nu au timp de fleacuri, fiindcă ei iubesc atât de tare ceea ce fac, deși ne mai mint uneori cu zâmbetul pe buze, și spun că …n-au încotro.
Ce demnitate și ce frumusețe poți să vezi aici!
Cum să spun că n-am bunici, când din ei a plecat și sămânța neamului meu, același care m-a născut și pe mine? din toți bătrânii pe care-i întâlnesc, din toți bătrânii pe care îi mai iau cu mașina, din când în când.
E atât de multă viață în orice trecere a timpului, încât poate eclipsa chiar și pe cel mai activ petrecăreț- tânărul frumos și liber care se răzvrătește. Nu-i nicio viață în răzvrătire și în protest, apropo!
Aș vrea să continui și aici scrierea și să zic pe același principiu:că n-am doar doi părinți, ci un întreg neam, a cărui trăsături le-am preluat, încă din timpuri vechi, pe când poporul ăsta era în ”fabricație”, pe când însămânța cerul cu bune și cu rele- aceleași pe care le am și eu și toți cei născuți pe aici… Dar nu vreau să smintesc și să scotocesc gelozii. Așa mi-a fost scris să mă învârt: în umbre de drame și suferințe neînțelese.
De aceea merg la piață: pentru că există un sentiment de Acasă, de familie, de căldură umană, de acceptare necondiționată, pe care ți-o oferă, gratuit, bunicii vânzători de verdețuri.
Parcă leul ăla pe care-l dai pe spanac este atât de puțin, comparativ cu ceea ce primești. Și oricâți bani ai lăsa în plus, tot nu pot acoperi ceea ce primești. Fiindcă umanitatea nu are preț în lumea asta.
Să nu spuneți că nu v-ați dat seama…
(C)

Publicat de

io`HA

o țărancă, vorba aia...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *