Tînăr, caut să aparțin. Cum se transformă societatea pe spețe psihosociale

Cum reușește societatea să se transforme? Păi simplu: din interior.
 
Nevoia de apartenență se bazează pe insecurități psihoemoționale, și oamenii au fost foarte slăbănogiți în ultimii ani cu privire la asta. Peste tot ni se spune că suntem înapoiați, proști, urîți și vai de noi, așa că chestia asta, treptat, începe să dea rezultate!
 
Nevoia de apartenență și validare socială a omului este foarte puternică, prin urmare, opiniile oamenilor sunt ajustate în raport cu ceea ce este la modă, cu curentele principale, (mediocre, ce-i drept) care circulă prin toate canalele media de informanipulare în masă.
 
Cînd faci parte dintr-o breaslă, la serviciu, de exemplu, și pe facebook colegii văd că tu, singurul poate, manifești într-o oarecare măsură împotriva credințelor, preferințelor și aspirațiilor lor, îndată vei fi vizat de ei.
 
Nici nu e de mirare că în ziua de azi, companiile vînează profilul psihosocial al candidatului pe orice job, în special acele companii care și-au făcut un obicei din a cîștiga imagine pe spinarea proletariatului și a ideilor sociale care cîștigă tot mai mult teren în cazul tinerilor azi: socialismul, progresismul, apropierea aceasta tâmpă și fără noimă de oameni cu care, deși n-ai nimic în comun, ți se inoculează prin felurite imagini, că de fapt ai avea (sau ai putea să ai totul). Stabilitatea în grupuri mici ar putea fi amenințată de acel individ care e altfel, diferit, care prin natura personalității lui reuște să fie lider cu ușurință, să seteze trenduri (de orice fel) și să exercite o putere asupra celorlalți, chiar subtil vorbind. Așa că, la nivel mai mare, stabilitatea noii societăți care se pregătește la orizont, încununată de obediența infatuării datorate atitudinilor dictate de branduri ( atitudini care sunt de spoială, de fațadă depinde exclusiv de distrugerea, mai mult sau mai puțin din fașă, a acelor indivizi numiți ”EXTREME”, care ar putea periclita bunul mers și cumințenia, supunerea și ascultarea tuturor celorlalți din societate.
Prin urmare, cunoscînd deja aceasta, o mulțime de patroni și angajați în departamentele de Resurse Umane ale unor mari sau mici companii și firme, caută să deslușească, dincolo de prezentabilitatea unui individ la interviu, latura social-politică a individului, nu cumva, intrînd pe tărîm riscant, să piardă important capital de imagine, sau să-și piardă turma dezindividualizată prin – deja implementate- acele trenduri.
Cu cît un om are o personalitate mai accentuată (și funcțională), și el militează, mai mult sau mai puțin la vedere, pentru ceea ce devine din ce în ce mai mult cenzurat, interzis, bigotic, impotriva mulțimii progresiste ale cărei rînduri se îndestulează pe zi ce trece cu tot mai mulți depravați și  infatuare; cu cît un om are o personalitate mai accentuată și este mînat de acele crezuri interioare care nu-l pun pe făgașul ”bolnăvicioasei direcții în care o ia societatea,  cu atît el va reprezenta o amenințare mai mare pentru stabilitatea internă a oricărei companii. Răspuns final: ne pare rău, nu putem să vă angajăm la noi/ sunteți incompatibil cu politica noastră/nu sunteți potrivit pentru acest job/am găsit pe cineva mai potrivit pentru noi. A se traduce: am găsit pe cineva mai obedient, mai interiorizat, mai predispus dezindividualizării totale, pînă la identificarea completă cu corporația, firma, entitatea juridică, etc.
 
    Cum strici astfel, o societate tînără în plină dezvoltare și creștere? Făcîndu-i pe tineri să își dorească. Prin urmare, cele mai cool companii își prezintă oferta, prin implicare civică: de la YES LA VOT, pînă la  participarea și chiar sponsorizarea campaniilor de tip PRIDE . DE la haine la modă la prețuri de nimic, vîrîte sub nas pe toate gardurile celor frumoși, tineri și deloc liberi să aleagă , pînă la pahare de cafea brănduite cu simbolul conducerii supreme ale acestei Uniuni Europene (și chiar a mapamondului): CORPORAȚIA.
    Suntem guvernați de corporații, de dictatul lor, fie că ne place sau nu. Sigur, am putea spune că nu ne strică un trai mai confortabil, însă între a trăi pentru confort și a fi confortabil pentru a putea face apoi ceva mult mai mult și mai valoros pentru noi înșine și ceilalți, (societate) este diferență mare.
   
     CINE NU SE ADAPTEAZĂ, PĂRĂSEȘTE SOCIETATEA
Așa ar suna informația care colcăie pe toate gardurile în ziua de azi. Și știm din (re)surse proprii și vechi de cînd lumea, că dorința de adaptare și validare socială, sunt printre cei mai importanți piloni pe care se sprijină întreaga identitate umană. Mai ales în ziua de azi, cînd toate gadgeturile ne cheamă seducător să ne prezentăm cît mai dichisiți înaintea lumii, dorind  să ne umple golurile lipsurilor a te miri ce din propria viață, cu mult orgoliu, narcisism și infatuare.  Prin urmare, cine nu are asemenea nevoi, fericit să fie! A scăpat. Dar el nu figurează. Cît despre ceilalți, îmi pare rău de ei. Veșnic dorind să fie validați și să li se ofere FEEDBACK de la celălalt (acest mecanism de dependență inventat tot de corporații) , ei cad ușor și sigur în capcana socială numită ÎNCEPUTUL TRANSFORMĂRII SOCIALE a omului.  Cine nu poate fi validat, se va schimba , așa încît să arate, să fie, să audă, să vadă, să citească, să se strîmbe, să se maimuțărească, să gîndească, să dețină păreri și obiecte exact la fel ca ceilalți. Principiul social al similitudinii în interacțiunea umană l-am auzit prima oară la Emile Durkheim (pe vremea cînd făceam licența în domeniul Relațiilor Publice): nu doar că oamenii sunt atrași de ceva ce le seamănă, dar ei și judecă indivizi diferiți ai aceleiași categorii, dacă văd similarități între ei. Principiul acesta îl vedem la îndemână, atunci cînd mintea omenească superficială e convinsă că dacă a văzut un popă că înjură, aplică trăsătura tuturor popilor. Sau dacă un polițist scuipă pe stradă, înseamnă automat că polițiștii sunt nesimțiți.
  Revenind: Mînat de dorința de a fi acceptat, individul începe să schimbe tot mai mult la el, să îi copieze pe ceilalți. Dacă vă uitați puțin acum pe stradă în centru, sau în mall, veți vedea cum  de la an la an, așa cum moda se schimbă,  femeile încep să se îmbrace și machieze toate la fel, respectînd subtil trendul dictat de marile corporații. Nu zic că adaptarea nu e bună, sau că acel stil ar fi mai puțin vrednic de seriozitate decît un altul, dar e o trăsătură firească a omului pînă la urmă, să vrea să fie acceptat. Unii însă sar calul. 
Ca o mică paranteză, dacă minoritățile sexuale ar dori să fie acceptate, s-ar adapta, prin felul de a fi și se purta, însă evident, nu acesta e scopul!  Așa cum bolnavul luptă cu boala, dorindu-și sănătatea (readaptarea la starea inițială, originală). 😉 
Treptat, mai mulți indivizi se schimbă, pînă formează un grup, apoi grupul acela formează o societate, o lume, sau poate chiar un popor. Omul e fericit că și-a împlinit scopul: e dorit, e integrat, adesea fără discernămînt, într- lume… nebună! Răvășită, de-a dreptul, însă el nu știe. Discernămîntul propriu, conștiința și propria identitate  și personalitate ale sale au fost dărîmate de nevoia emoțională (obsesivă la unii) de a se integra. Elementul cel mai probabil  responsabil de chestia asta!? NESIGURANȚA. Copilăria nefericită, adesea: cînd i s-a repetat și arătat, poate, că el nu contează, că nu e necesar. Că nu poate mai mult, și că nimeni nu îl iubește. Legea compensației în relații funcționează și aici, social: nu am simțit iubirea părintească, o caut în lume, iar dacă lumea nu mă vrea- fac cumva să pară că sunt și eu ca lumea. Sau aia cu ”nu știu cine sunt” pentru că niciodată nu am avut timp să mă descopăr.  Un pic de liniște mai avem și noi !???!!
În loc ca televiziunile și media în general să pună avertismentul cu privire la CEI 2 LITRI DE APĂ PE ZI pe care trebuie să -i bem ca să ne fie bine, mai bine ar zice așa:
 PENTRU A FI ANCORAȚI LA VOI ÎNȘIVĂ, PENTRU O CONȘTIINȚĂ DE SINE BUNĂ ȘI O PERCEPȚIE CURATĂ ASUPRA VOASTRĂ ȘI ASUPRA LUMII, PETRECEȚI O ORĂ PE ZI ÎN LINIȘTE ȘI RECULEGERE TOTALĂ.
 
Nimeni n-are interesul însă să facă asta. Un om cu nevoi emoțional-consumeriste este mai ușor de guvernat, de condus. Și poate nu mai are nevoie nici de ORICE JOB. Poate oameni conservatotri de bine n-ar mai sclăvi la corporații care nu le validează valorile interioare, și n-ar mai trebui să se ascundă de ei.! Mai mulți oameni cu așa nevoi formează o societate, o comunitate masivă, ușor de guvernați de instincte primare deja. Da, nevoia de apartenență și de FIT-IN (integrare) este deja , în lumea de azi, un simptom al celui care nu prea mai crede în sine.  Extremele nu-s de dorit: psihopații au aceiași calitate, însă acolo vorbim de altceva.
Frica de a nu fi marginalizat este o realitate gravă în mințile multor oameni. Dar dacă nucleul tuturor faptelor este frica, înseamnă că nu suntem guvernați interior de forța care trebuie !?
O altă problemă interioară a celor dornici de a se potrivi maselor este SINGURĂTATEA. Cu cît ești mai singur, (și nu duci treaba asta ca pe ceva pozitiv, cu folos sau poate ca o lecție spirituală de viață?) , cu atît nevoia de apartenență ar putea fi mai mare. Și cînd omul are nevoi de genul, el începe să se poarte ca și cum ar fi în acord total cu toată lumea. Și cumva, fără să știe că, 
SINGURĂTATEA NU TE ÎNVAȚĂ CĂ EȘTI SINGUR, CI SINGURUL.
(De la Cioran, citire) 
Cît despre nevoia de a fi special- și a fi diferit- aici din nou este o altă eschivă din fața echilibrului, și nu simpatizez.
Cum distrugi deci o întreagă nație? Păi simplu, cu inginerie socială. Cine are acces la resursele psihice interioare ale omului, via corporații, date, branduri, și focusarea atenției acelor oameni, deține frîiele cu totul, știind ce să facă apoi cu el, prin pîrghii și sfori trase sociologic apoi, inginerește-social, spre căderea liberă a acestuia !
Vă dați seama ce pericol ar fi pentru o companie să angajeze un singur om, în antiteză cu toate valorile progresiste ale acelei companii: ar însemna să riște ca imperiul să cadă, și mai mult decît financiar, să riște ca lupta psihologică dată pe nație, popoare, și poate chiar suflet, să se încheie dramatic pentru el.  Căci cine guvernează azi, mai mult ca oricine, dacă nu companiile cărora fără chibzuință, le-am oferit totul!?(articol separat) de la date intime despre noi înșine, la studii și năzuințe personale, preferințe, slăbiciuni și vicii și așa mai departe, ducînd pe același făgaș imbecil generațiile următoare !?
De aceea este foarte important să avem în mod armonios, curat și independent,
PERSONALITATE, IDENTITATE, TREZVIE !
și apartenență la acele grupuri care ne satisfac și îmbogățesc sufletește, nu care ne vor știrbiți și șterși de propria identitate.
Și dacă nu știți încă prin ce metode să le dobîndiți, aveți răbdare, munciți și cereți, căci vi se va deschide!
____________________________________________
Cu stimă,
infailibilitatea mea
io,țăranca.

NeoComunism: renunțarea psihologică la proprietate- dezrădăcinarea

Azi am avut o discuție în contradictoriu pe tema: sunt Uber și AirBnB forme de renunțare la proprietatea privată, în beneficiul altora? Răspunsul meu este DA. Iată de ce:
 
Am o casă de vacanță în Ibiza. O închiriez pentru bani: să zicem că nu mă descurc, vreau mai mult, n-am job, vreau să investesc, diverse motive. Irelevant. Motivul cumpărării casei a fost sentimental, și am dorit să mă bucur de ea. Titlul meu de proprietate simbolizează chestia asta. Esențialul. Ei bine, o dată cu oportunitatea de a cîștiga cu AirbNB, bucuria s-a dus: împart casa cu alții. Sigur, am titlu de proprietate, fizic, dar bunul în sine nu îmi mai aparține din punct de vedere emoțional, decît cu porția. Și aici sunt 2 posibilități: am rămas atașată de bun- deci sufăr cumplit pt că altcineva se bucură contra-cost de el, sau am renunțat complet psihic la ideea de a mai avea vreodată acel bun.
În primul rînd, a trebuit să reamenajez, să o fac potrivită musafirilor. Gusturile mele sunt ciudate. În al doilea rînd, petrec foarte puțin timp în casă, spre deloc, pentru că am permanent musafiri. Casa treptat a devenit un mijloc tehnic de a face bani, și nu un bun personal de care să mă folosesc în beneficiul bunăstării mele. Banii aceia îmi aduc un venit lunar, nu neapărat bunăstare. (aici iară e discutabil/relativ).
 
În concluzie, aparține sau nu casa mie? Păi da, din punct de vedere legal, juridic, da. Psihologic, NU. prin urmare, colectivizarea psihologică este răspunsul potrivit: o nouă formă de comunism în care bunurile sunt administrate în comun, prin simplul fapt că , pe rînd, un chiriaș devine porprietar pe termen scurt al acelei case. O posedă, la un preț infim. (rezultatul concurenței pe piață, și a ofertelor de la persoane fizice, la îndemână.)
 
Bun, să trec la un alt exemplu, probabil ceva mai filosofic, dar relevant, psihologic. Este o prostituată stăpână pe trupul ei? Hai să vedem: păi în primul rînd ea se machiază și se transformă într-un obiect gata să fie pe plac oricărui om.  Îi este specifică aici acea mediocritate din comunism: pentru a-și putea atrage clienții, ea trebuie să placă tuturor: astfel că încet , ea , prostituata, s-a ajustat strident la a fi pe o linie de mijloc în privința aspectului- una deosebit de vulgară, ce-i drept, spre exemplu, așa încît ea să atragă priviri pe stradă. Acum să zicem că femeia asta are alte gusturi în materie de modă și aspect, dar nu le manifestă, constrînsă fiind de activitate. Mai aparține ea sieși? 🙂
NU! S-a îprumutat psihologic altor oameni, pe rînd dar și deodată: s-a colectivizat, cum se zice. O bucată din ea aparține tuturor celor cu care s-a culcat, celor care o privesc cu nesaț pentru ceea ce afișează, și celor care urmează să o posede, contra cost. Așa are loc dezindividualizarea. Lipas de sine, dezlipirea de un soi de liber arbitru, și intrarea pe un făgaș marginal al slăbiciunilor de caracter, de fire, de personalitate.  E ca și cum un om s-ar lepăda de ceea ce este el, s-ar preda, s-ar da cu împrumut, contra -cost, pentru ceea ce poate el AVEA.
Iată deci, clișeul vremurilor pe care le trăim: A AVEA. Verbul. Posesia la rang înalt, valabilă în fiecare domeniu. De la școală la multinaționale, dezvoltare personală, psihologie, relații, până  în artă și cultură, acest verb  A AVEA a împânzit societatea. Nici uber deci, și chiar AirBNB, nu fac excepție. Ele oferă acest prilej : social- pe de o parte- oferă senzația posesiei unui serviciu- pentru clienți, și prilejul de a face bani din piatră -seacă, celor care și-ar da și nevasta pe un milion, dacă n-ar afla nimeni. 😉
Aici ”AVEM” toți împreună o platformă de carsharing pe care suntem stăpâni: ca buni milițieni civili ce suntem (hehe, tinerii frumoși și liberi), ne facem datoria și expulzăm dintre noi, sau dimpotrivă, menținem în al nostru sistem pe cei care se conformează sau nu standardelor pe care noi oamenii le impunem. Sigur că există aici o linie acceptată de către toți: bune maniere, limbaj de lemn,  nivelul de politețe care trebuie neapărat să fie pe gustul fiecăruia, într-o formă banală, unanim acceptată de către toți.  o plafonare individuală, pe șleau! Ce faci cînd ești într-un grup ? Păi firesc e să începi să taci, să nu te faci remarcat deloc, sau dimpotrivă, extremele ies la suprafață, ați observat? (sociologie, grupa mică)
Merg mai departe și revin la bucățica de curvă care se împarte tuturor. Sigur, ați sesizat deja unii izul de curvăsăraie care se întâmplă și în cazul celor care-și închiriază dormitorul matrimonial pentru a face un leu de doi în zile amare.  Într-un final, dormitorul sfîrșește prin a nu mai aparține cuplului, el fiind ajustat, modelat pentru un ”average” unanim acceptat de clienți- și închiriat ca bun. Fiecare musafir/proprietar temporar (datorită faptului că închiriază, ia cu împrumut patul), face ca dormitorul să prindă gustul morbid al desproprietăririi, și în cele din urmă, al dezindividualizării lui- estetic, artistic, sentimental: renunțarea psihologică la acel bun, și în fine, dezrădăcinarea completă a individului, și depersonalizarea casei ca aspect general.
Cei care țipă că vezi-Doamne omul are titlu de proprietate, așa și !? Cât despre a face ce vrei cu acel bun: oameni buni, dacă avem un dictat social, o vulnerabilitate și o mare slăbiciune, niciun om nu face CE VREA EL, ci ceea ce dictează MARIONETIȘTII. A venit moda Uber, toți vor pe uber. A venit moda Airbnb, toți vor să-și pună casele la dispoziția străinilor. Urmează nevasta, soțul, și Doamne-ferește, COPIII!   STOP STOP. E COMUNISM. Se poartă!
Ne punem pe tavă casele, mașinile, share this , share that, ca într-un final să ajungem să ne vindem sufletul, pentru niște rahați de lei, spre a ne alia modei occidental-globale, spoiala ”supraîncălzirii” nemerniciei omului mai degrabă, în a-și terfeli bunurile de dragul fals al altcuiva. Bunul samaritean s-a transformat în bunul afacerist, de ce? pentru că dictatul vremii– și tot așa, ne trezim perindați precum o minge- la porți periculoase.  A, știți ce mișcare mai e comunistă? ANONYMOUS 😉  un reușit experiment social, ce-i drept, sursă de inspirație pentru toate celelalte. #elan #entuziasm #justițiarii . Dacă pe vremuri în comunism se purtau uniforme, azi, noi purtăm idei și concepte mentale asemănătoare, care ne-au dereglat individualitatea și sinele cumplit. Masca celor de la anonymous este grăitoare- pentru starea în care ne aflăm.
Sigur, nu poți să îngrădești nici libertatea unui singur om de a pune la cale o platformă prin care oamenii să se așeze în comunism, frumos, pe dictate și clișee sociale.  Hmmm, oare? 😀 Dar așa funcționează omenirea: 2% libertate totală, 8% capitalism , și restul o forme de socialism care au trecut prin timpuri și mode, dictate de cei 8%, care fac jocurile celor 2%.   Așa și!? Păi ăștia suntem.  (aici a se cerceta mai profund cauzele controversate care au condus la o asemenea stare-haotică socială, precum și războiul în care supraviețuim, ca români) 
și mă opresc aici, de data aceasta închei brusc, și vă readuc aminte antiteza pe care o trăim.
LIBERTATE, INDIVIDUALITATE, PERSONALITATE.
”Îndrăzniți, eu am biruit lumea.”
(Iisus Hristos)
____________________________
AVE VERUM.
 
 
 

Comunismul new-age: călătorii interioare care (ne) costă

    În ce fel de lume trăim!? Ce reducție la limite inferioare ale omului, fiindcă au apărut instituții spirituale care măsoară, prin aparatura unor guri special și a altor clișee mistico-elitiste new-age, valoarea intrinsecă a unui om, apoi a mai multora, luați în grupuri omogene, în care doamne-ferește vreunul să ridice nițel mai sus și mai strălucit capul, că i se spune că și-a pierdut dreptul la evoluție, aka nemurire.
 

Continuă să citești Comunismul new-age: călătorii interioare care (ne) costă

Educația dîrzeniei: condiționare vs.libertate.

Modelul de educație care evită condiționarea copilului nu are nicio șansă să ”fabrice” oameni dîrzi, demni și mai ales capabili de voință- această facultate aproape sufletească- dacă nu chiar sufletească, ce zace în fiecare din noi. De ce? Pentru că în condiționare, se presează voința și alte mecanisme fine de ghidare interioară care fac posibilă un soi de ”naștere interioară” a ceea ce numim voință-discernământ- puteri- elemente de anduranță.

Continuă să citești Educația dîrzeniei: condiționare vs.libertate.