Hineni, Hineni | Cohen și un drum spiritual exemplar

Hineni, Hineni Zvonurile vremurilor îl prezentau ca un om al doamnelor, imagine primită cu amuzament, pentru că, mărturisea chiar el, a avut nenumărate nopți dormind singur. Ani de zile s-a aflat în căutarea unui echilibru, pierdut sau risipt în mirajul băuturii, drogurilor și unui stil de viață haotic. Motivul biologic însă al tristeții sale aveaContinue reading “Hineni, Hineni | Cohen și un drum spiritual exemplar”

Ne pare rău, nu angajăm familiști.

Când am participat la câteva interviuri de angajare, acum ceva vreme, majoritatea patronilor, directorilor și șefilor de HR aveau această mare întrebare: dacă sunt căsătorită și am copii. Era întrebarea decisivă a cărei răspuns te putea propulsa pe funcția dorită îndată, după ce ai convins că poți, sau te marginaliza în rândul ”familismului desuet”, aContinue reading “Ne pare rău, nu angajăm familiști.”

Boala ca și concept de viață – Atenție- nu citi dacă nu ai stomac

Candidează foarte mulți medici în ultima vreme, parcă e o modă așa, a vremurilor. Pe vremea cînd oamenii erau inteligenți și mai bine înfipți în ei înșiși, în rădăcini dar și în realitate, candidau cărturari, oameni de cultură, iubitori de oameni și simțitori ai lui Dumnezeu, bărbați onești cu o viziune de ansamblu asupra mecanismelorContinue reading “Boala ca și concept de viață – Atenție- nu citi dacă nu ai stomac”

Matsumora Kosaku și lecția de arte marțiale

Într-o zi, un maestru și-a adunat toți Deshi, inclusiv pe Matsumora Kosaku, și le-a pus o întrebare. „Ce ai face dacă ai vedea o potențială capcană a unui agresor prefăcându-se că doarme pe o potecă?” întrebă maestrul. „L-aș ține imediat și l-aș aresta.” spuse unul dintre Deshi-ul lui. „L-aș lovi cu piciorul pentru că arContinue reading “Matsumora Kosaku și lecția de arte marțiale”