1 decembrie, zi de doliu național și bucurie strămoșească

Tristă zi astăzi, de doliu național.

 

După așa zisul și prezentatul oficial ”halouin de ieri”- căci la asta se rezumă acum ziua Sfîntului APOSTOL ANDREI, astăzi nici că se putea cu o continuare diferită, deosebită.  De la postările cuminți cu tricolorul și pînă la adevăratele platouri cu bunătăți romînești, la costume tradiționale și tot felul de postări mai mult sau mai puțin patriotice, una singură a devastat subtil și pragmatic o nație. Națiune. O patrie. Imaginile cu Șoșoacă călare pe microfon sunt neica nimeni pe lîngă ceea ce urmează.

Deschid feisbuc și ce văd? Prima postare ”patriotristă”. A unui membru de partid. De dreapta. Îmi iubesc țara și îi arăt asta vorbind corect limba română. Trec peste penibilul și neconcordanțele lingvistice în care Cum să afirmi că îți iubesti țara vorbind corect limba română? ce, ești robot? Analfabet? Sau abia descopereai Baltagul…

”Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare…” -Mihai Eminescu.
Spune-mi mai mult despre cît de român profund patriot poate fi cineva care se ostenește la fiecare ceas (și postare pe feisbuc) să vorbească foarte corect limba română. La fel o face și un puștan de clasa I, și cu simț mult mai patriotic ca tine. El descoperă o lume, e fascinat, are grație și interes s-o străpungă, în schimb cei mulți, adulții, o folosesc mai mult pentru a depista E-uri pe ambalaje și a citi subtirări ieftine la seriale kitschoase de import marca netflix. Române…
Dar să fii român, e lucru mare, nu romericanus, cum fac cei mai mulți acum.  Carcase purtătoare de 3 culori. Că doar 3 culori cunoaște nationalistul pe lume. Dîng!!! Hai fuga la mici, rîgît si beeheeehere. Si postări cu șeful la sufletul vostru creștin domnul Trump. Și din acestea văd multe azi. Și la împărțit likeuri la poze fade și seci cu tricolor. Și un copil de 5 ani poate mai mult ca voi, poetic, metaforic, haios, profund.
Dar e Zi de doliu național. Au murit ostașii, pentru dreptul celor mulți de a terfeli valorile. S-au dus războaie aici si in cer ca tu să spui azi că esti marele patriot cu Șoșoacă. La braț și pe postările feisbuc. România dodoloață? S-a făcut, dar unii sunt prea plini de trufie si interese să vadă. Să lupți dumneata cu atîta evlavie pentru un simplu act constitutiv la propriu, să tot dai Cezarului? Apucă mai bine o basarabeancă de cur, dă-i una unui moldovean după ceafă si faceți familii. Vizitați-vă! Călătoriți. Faceți prietenii și familii, să lăsați copii în urmă nu deșeuri de la consumul cel de toate zilele învățat de la frațîî voștri Homo Americanus Degradatum.  Nu te face că nu știi ce vorbesc.
Și că tot veni vorba, poate vă întrebați de ce Iohanis a fost prezent cu el însuși și cu anturajul său format din Iohaniși. Orice răspuns vine crud și infantil, după o narativă suprastatală.  Și în timp ce oamenii sunt conadamnați la propriu să stea acasă, să știți că adevăratul patriot niciodată nu face ce i se dictează, pentru că e autonom, liber cugetător, curajos, abil, politicos, și dacă se mai poate vorbi de asta în țară, chiar independent de forțe străine pe care nici nu le-a votat, nici nu și le dorește să stăpânească aici.
Pe aicea nu să trece !

 

 
      
 
 
 

Psihopatia NU salvează România

 Lumea asta e plină de psihopați undercover. Unii realizează lucruri mărețe, faine, alții stau încă sub fusta mamii și încearcă să pozeze în oameni perfecți, latenți, gata să izbucnească, integrați nici pe sfert în lume. Aceștia din urmă, dar și o parte din primii, se luptă acum pentru ”ajutorarea aproapelui”, chiar dacă ceilalți nu vor să fie ajutați. A ajuta devenit o industrie. De la selfie-uri, la organizații, dezbateri publice, expunere publică în timpul ajutorării propriu-zise, toate sunt menite să atragă bucuria publicului, dar mai cu seamă a celui care primește ajutorul. Și sunt mulți. În realitate, ajutorul acesta a devenit intruziv, tot mai agresiv: e o foame socială de a ajuta, o sete morbidă ce trece dincolo de înțelegerea chiar ortodoxă despre ceea ce ar trebui să însemne a ajuta. În realitate, acești ajutători sunt ei înșiși vraiște. Tulburați interior, cel mai probabil aflați într-un mare dispreț de sine, cu atașamente nesigure, instabili emoționali foarte. Și aceștia se luptă între ei cu disperare, care să ajute primul, mai mult și mai bine. Nu doar că își doresc cu disperare să nu mai vadă suferință în jurul lor, dar adesea aceștia sunt surpinși că militează și pentru ceea ce numim egalitate socială, pe principiul că ”nu vreau să văd în societate ceea ce îmi aduce aminte de ceea ce sunt eu de fapt”. O duioasă renegare de sine, fără acceptare măcar, sau intenție să, a traumelor provenite din copilărie.

Așa că acești oameni, din toate categoriile și de toate vîrstele, se organizează să ajute, și chiar concurează între ei, molcom: cine și care a ajutat mai mult și mai bine pe cine. Ferească Dumnezeu să spui că nu ai nevoie de ajutorul lor, politicos, să-i respingi, aceștia își vor arăta la un moment dat dinții, de obicei cînd te aștepți mai puțin, și vor cădea în disperare. Nu doar că nu le mai validezi astfel nevoia patologică de atenție, pe care o extrag din tine precum un vampir, dar devin agresivi. Din blîndețea cu care a părut că te-au acostat, ei se transformă machiavelic.

Fructele pe care le rodesc acești egocentrici nu au cum să fie bune.

Rămîneți indpendenți și curajoși!

 

 

Hineni, Hineni | Cohen și un drum spiritual exemplar

Hineni, Hineni

Zvonurile vremurilor îl prezentau ca un om al doamnelor, imagine primită cu amuzament, pentru că, mărturisea chiar el, a avut nenumărate nopți dormind singur. Ani de zile s-a aflat în căutarea unui echilibru, pierdut sau risipt în mirajul băuturii, drogurilor și unui stil de viață haotic. Motivul biologic însă al tristeții sale avea să-l afle mai tîrziu, cînd atras de descoperirile budismului, a reușit, în banala rutină pe care azi o subestimăm, să depășească îndoiala de sine cu care se confrunta. În 1992 și-a dedicat timp drogului său preferat: credința budistă. A învățat să renunțe la sine, să se ignore, să se potolească, descoperind treptat că fericirea e dincolo de ego.

A spus: „Uau, asta trebuie să fie așa cum simte toată lumea”. Viața a devenit nu mai ușoară, ci mai simplă. Fundalul autoanalizei cu care trăisem dispărea. E ca o glumă: „cînd lovești capul de un zid de cărămidă, se simte extraordinar cînd se oprește”. Milioane de oameni din întreaga lume au plîns, suspinat și s-au bucurat pe melodiile și versurile sale care aduc bucuria unei ”Lumi de dincolo” în aceeași măsură în care emană ”izul suicidar” a la Kurt Cobain. Am surprins prieteni și terți suspinînd pe muzica lui, și nu degeaba se spune că noi trăim ” a thousand kisses deep”. O mulțime din melodiile sale i-au ridicat pe oameni mai aproape de ceea ce numim sublim, splendoare, un pic de Dumnezeu, chiar aici, la întunecata ”adîncime”. Cînd omul se ridică, o parte din el lăcrimează, suspină. ”We are ugly, but we have music”.

Leonard Cohen s-a stins pe 7 noiembrie 2016 în Los Angeles. După o ședere de cîțiva ani într-o mănăstire budistă. În 2001 a revenit spectaculos cu melodia ” You Want it Darker” o reinterpretare Kaddish, ritualul de doliu al iudaismului. Cântecul „Hineni” se referă la Tora, răspunsul lui Avraam când Dumnezeu cere să-și sacrifice fiul. Pînă la sfîrșitul vieții, Cohen s-a luptat cu religia, în timp ce se supunea, cîntînd: ”milioane de lumînări aprinse pentru ajutorul care nu a venit niciodată/Vrei să fie mai întunecat. Hineni. Sunt gata, Doamne”.

Dincolo de revolta și răzvrătirea clară sublimate în versuri, cu iz de intenționalitate clară, tind să cred că totuși Cohen a fost mîntuit. Nu pentru că purta brățară ortodoxă, ci pentru că a îndrăznit, a luptat, s-a răzvrătit, a căutat. Și dacă nu, repeți. Finalul rămîne totuși învăluit în mister, cu atît mai mult cu cît în cei 60 de ani de carieră muzicală a exprimat teme sprituale și care transcend religia, fără să o pună la îndoială însă. Cine și de ce i-au ”cerut” să fie mai întunecat?

”Primul adevăr spune că viaţa aduce cu sine suferinţă. Al doilea că suferinţa are o cauză, că nu este un rezultat accidental. Al treilea Adevăr afirmă că putem descoperi cauza şi putem rupe lanţul cauzal pentru a preveni suferinţa. Îndepărtezi cauza, şi astfel îndepărtezi efectul. Al patrulea şi cel mai important Adevăr spune că trebuie să exersăm pentru a atinge adevarul explicat de cel de-al treilea Adevăr.” Fie Cohen nu ajunsese la Adevăr, fie showbizul a cerut să lase ceva și la Cezar, instigînd rebeliunea în alții, presărând un semn de întrebare răutăcios în demersul creativ al său, sau poate n-am înțeles pe deplin mesajul…

 

Uitându-ne la coloristica acestui videoclip, aș spune că cel mai probabil a jucat o ironie fină cu duhul lumii, și în loc să lase firmiturile urii după sine, riscând să atragă și să devieze milioane de la calea pe care a bătătorit-0, a optat inteligent și genial pentru varianta modificării culorilor în acel  album și în videoclipul piesei.

O mare de întuneric, dar el tot în Lumină este.  You want it darker?

Good job, Cohen !!  Excelent lucrat!

Ne pare rău, nu angajăm familiști.

Când am participat la câteva interviuri de angajare, acum ceva vreme, majoritatea patronilor, directorilor și șefilor de HR aveau această mare întrebare: dacă sunt căsătorită și am copii. Era întrebarea decisivă a cărei răspuns te putea propulsa pe funcția dorită îndată, după ce ai convins că poți, sau te marginaliza în rândul ”familismului desuet”, a îngrijirii casei și a celor care nu au ce căuta într-o companie ”de top”, ei neavând oarecum capacitatea maximă de a se dedica muncii.
 
Ce știu este că moralitatea nu poate fi dezlipită de capitalism, iar capitalismul fără umanitate, este doar un lagăr consumerist care își preschimbă rolurile în sclav și patron, angajat și călău, cumpărător și obiect cumpărat, posedat, pe rând, alternativ, fără prea mari posibilități de ieșire din acest cerc vicios. O adevărată arenă a sălbăticiilor în care intri și dacă nu alergi tare, poți fi îndată mâncat de haite. O formă de sclavie dinamică, în care nu suntem goi și flămânzi, ci avizi și bine-mbrăcați.
 
Ce reiese însă din această imagine? Că fanatismul are mai multe direcții. Cea mai des întâlnită firește, este aceea a patronului care văzând o poză, un trigger, a dat verdictul. Săracul, ce om ieftin. Ce afacere josnică probabil conduce, cu multă lipsă de caracter și o perspectivă șubredă asupra moralei și a vieții.
 
Pe Fanaticii banului nu-i poți ierta. Aceștia se ascund azi bine în spatele surâsurilor atent șlefuite, de cohorte de asistenți personali și alți îndobitociți ai pieței care le servesc pe tavă rânjetul împuțit specific mirosului banilor. Mulți dintre aceștia sunt acum parveniți oameni politici,care doresc să-și ”extindă” succesul din afaceri și pe scena publică, motivându-și alegerea astfel : Să dau înapoi comunității înapoi ceea ce ea mi-a dat mie. Pesemne îi bate conștiința ca o picătură chinezească.
 
La acești patronași, spuma societății civile, ”antreprenorii”, liderii ”zonei biznis” a căror titlu sună de azi a ceva foarte pozitiv, sunt încleștați tot mai mult într-un fel de psihoză. Având credințe iluzorii, paranoide sau grandomanie, aceștia se aruncă singuri într-o tabără a sclaviei organizate, persecutând pe alții, mai departe.
 
Pentru aceștia, a încheia un contract cu o ființă umană a cărei nume este angajat deplin, înseamnă a-l poseda, a primi implicarea și hotărârea fermă a acestuia de a-i sluji compania 24 din 24,chiar dacă programul are 8 ore. Cu cât ești mai entuziast, pasionat, având și o cultură generală la un alt nivel, cu atât mai repede vei fi nu doar angajat, ci și agreat de colegi, de companie, de mai-marele șef. Disprețul ca revers al medaliei nu va întârzia să apară. Ai o iubită, vrei o familie, s-ar putea să fii îndată penalizat . Din bucuria de început cu care ai pornit pe cale, vei deveni, în caz că te așezi la casa ta, inamicul companiei.
 
Pentru că un om fericit nu poate fi sclav, iar oamenii fericiți nu consumă.
Iar astăzi, după ce s-a ”abolit” parțial nevoia de atașamente umane, de familie și copii, a mai rămas omul singur, stingher, rătăcit printr-o lume a organizațiilor producătoare de bani, gata să răspundă afirmativ la orice solicitare de certificare din partea Statului invizizibil care-l vrea ras și tuns steril, ignorant, vaccinat și perfect mediocru.