Patria este exact opusul…

E fain să ai o țară, cu granițe. E fain și doare.

Doare, fiindcă multi dintre cei care au aruncat gunoi si pietre in românii rămași acasă, au parte acum, daca vor, de iluminare.

Mulți oameni isi vor da seama că banii nu pot fi mâncati, si că bunătatea nu poate fi cumpărată, nici măcar accesată online. Isi vor da seama că oricât de seducătoare e oferta occidentului, tot la noi a rămas caloriferul. CaloriferulEuropei chiar.

În vremuri de globalizare, omul fără patrie e ca hipsterul care doarme mereu pe ici colo, la prieteni, si isi tine doar hainele la părinți. Obsedat de diversitate, e genul care adora putoarea din hosteluri, sau o rabdă, de dragul de a fi mai presus, facandu-si un selfi cu aranjamentul ambiental , din care si asa nu se intelege nimic. Așa e și globalizarea. Un fel de talmeșbalmeș îngînat într-o ciudată și inexistă limbă, un maldăr de bunăvoință și ”free-hugs” care ascunde dispreț și ostilitate. Un hostel intr-o capitală occidentală, cu pereții mînjiți cu vopsea colorată, și stiluri alambicate, extrase din alte stiluri, mimând ceva mult prea abject și abstract, pentru a putea reprezenta ceva mai mult decât haos. Aici, hipsterul, sau tânărul frumos și liber se regăsește, pe măsură ce se și pierde. Fără rădăcini, o ușă proprie pe care s-o inchizi, pat curat și un dulap oarecare, hipsterul e purtătorul absolut al virusului ideologic. Progresist. El progresează , crede el, dar în sus, si pe măsură ce urcă, neavând rădăcini, își pierde îndată reperul, ancora, înrădăcinarea. Capul .Așa apar si bolile psihice. Grave. Uitați-vă în oraș ce se întamplă cînd oamenii sunt stimulați,jucați și batjocoriți să își piardă capul. In această pierdere grozavă a realității din jur si de sine, numai un șoc poate instaura necesitatea ordinii. Interioare. Un șoc si o decizie! Pricepeți?

Asa că e fain să ai unde să te întorci. E fain să ai o țară, să-i ai pe ai tăi acolo. Cineva să te aștepte acasă. Și dacă nu cineva, acel CEVA, oarecare. Legătura tainică, strămoșească, zidită glorios pe lutul din care faci parte. Țărîna din care provii! Orice criză este o oportunitate. De creștere, de evoluție, pe de o parte, de rău și pasivitate, pe de altă parte.

Si deși țara aia e precum aripa obosită sub care puiul se odihnește, e fain să poți să te mai bucuri că încă-i a ta. Și te vrea.

Dacă înnebuniți puțin sau vă simțiți grav de singuri și speriați în perioada asta de izolare dictatorială, și pare că niciun aproape nu există și fiecare e numai pentru sine, și toți vă ocolesc pe stradă, mai ales dacă ați trecut de o anumită vîrstă, să știți că ați gustat puțin din iadul…

Ei bine, patria este opusul…

Lecții de unde nici nu te-aștepți

Apropo de lecții primite de ici colo: zilele trecute m-am dus să-mi scot cazierul, si dacă știți genul acela de văgăună instituțională- în care miroase urât, și e înghesuială multă, acolo m-am proptit și eu la coadă. N-am vrut să mă intersectez nici măcar vizual în acea zi cu absolut nimeni de acolo, dar mai să mă ating sau frec de ei. Am o toleranță destul de scăzută pentru asemenea locuri și adunări.

Dar încă de la poartă m-a observat un tip, mai negricios așa, îmbrăcat ponosit, dar care avea o strălucire interesantă in ochi. Mă feresc ce mă feresc, mă uit într-o parte, în alta, mă sustrag, chiar n-aveam chef de asemenea “atingeri”.

Când am intrat în văgăuna de la cazier, urcând scările, bărbatul continua să mă fixeze, însă nu neapărat într-un mod urât sau agasant, ci aparte. Strălucirea din ochi era tot acolo, am văzut-o uitîndu-mă discret fulger să-l radiografiez.

Am știut că privind in jur, căuta de fapt pe cineva să îi completeze și lui cererea de cazier, și vă jur că în clipa aia n-am știut unde să fug. M-am întors, m-am fâstacit ca o rață turbată, mai aveam un pic și spărgeam zidul ca djinul, nu cumva să mă pun  în situatia de a trebui să socializez cu el. Și cumva părea inevitabil. Loc mic, n-aveai cum să te fîstîcești. În fața mea, la cîteva clipe, însă, a găsit îndată o femeie cu batic și fustă, și a rugat-o pe ea să ii completeze cererea. Haha, îmi zic. ce bine. Era mai mult ca sigur o ”pocăită”, o admiram in același timp în care o compătimeam.

Știți ce mi-a plăcut ulterior însă și am remarcat la acel om? Felul deștept in care nu m-a agasat, văzând în mod clar că nu-l doresc in preajmă.
Cu cererea în mână, atârnata de pult, îmi scotoceam apoi în geantă după un pix. Și scotoceam, scotoceam, ca și cum micul rucsac ar fi fost un sac fără fund. Totuși, îmi mai dădeam o șansă. Ca și cum nimic n-ar fi fost întîmplător, îmi aduc aminte de momentul în care am plecat de acasă, și ca într-un moment în care s-ar fi oprit parcă timpul, văzând pixul pe birou, mi-am zis ferm că nu-l iau cu mine. A fost momentul în care s-a decis ziua, prin apariția situației în sine.

Și cum scotocesc eu așa, cu acest om urmărindu-mă când fascinat când atent la ceea ce tânăra cu batic si fustă lungă completa pentru el, păstrând distanța intuită față de mine, se apropie cu mâna și imi întinde pixul albastru, proaspăt scos din jacheta lui. Cumva, mă așteptam și nu, era prea de tot, era culmea!!! dar… Stai, un om care nu știe să scrie, are un pix in geacă? Recunosc, m-a cam impresionat.

În acel moment am plecat capul în pămînt de rușine. Față de mine , așa… căci în mai puțin de 2 minute, raportul social inițial se reconfigurase. În câteva secunde, tipa cu batic si fustă pe care nu o prea simpatizasem ajuta un tip care mă ajuta pe mine, iar eu din stăpân absolut devenisem un om mic, îngenuncheat de un “neica nimeni” cu ceva special, oferindu-mi-se o lecție adîncă despre omenie. Trebuia! N-am să uit curând bucuria din ochii acelui om în clipa în care mi-a înmânat pixul. Și nici lecția de smerenie pe care am trăit-o atunci. Ca și în alte dăți, în măsura în care au fost zile în care am mai deviat nițel de la niște norme, of course.

A doua zi, la Cnas la coadă, așezată în primul rând, așteptând ca la loto afișarea numărului de bon pe ecran, în fața mea apare ieșită din birouri o doamnă, de aceeași etnie, cu chărchei dă haur, impunătoare, si îmi spune ferm, pe un ton aprig:
-Ajuta-mă să completez cererea!

Am vrut să zic în prima fază Nu. Mirosul, stilul și felul neobrăzat în care a dat buzna in spațiul privat m-au împins la asta. Zîmbesc apoi, aducîndu-mi iute aminte de pățania de mai sus, și zic bine, hai! I-am cerut un pix, și i-am completat apoi cererea. Era roata întoarsă și șansa pe care o mai primim. Mission almost completed! 

Orice zi poate fi fantastică, dacă știi unde și cum să privești. Și dacă știi unde și cum să privești, totul poate fi o plăcută, tăioasă sau după caz, cutremurătoare inginerie divină, prin care fiecăruia i se așterne atât cât este la un moment dat necesar.

nu?

🙂

Triumful primăverii asupra iernii. Interioare | Trenduri de mărțișor

Dacă spui că ți-e un dor formidabil de vremurile de demult, când se mai ofereau încă doamnelor si domnișoarelor mărțișoare adevărate, ești considerat extremist, comunist, melancolic. Ți se pune o etichetă dureroasă, o ștampilă usturătoare.

Continue reading “Triumful primăverii asupra iernii. Interioare | Trenduri de mărțișor”

Trebuie să mai lași din ego, să poți construi, colego | Provocări sociale

Problema omului inteligent , și a geniului chiar, în ziua de azi, este că s-a învățat și si-a dorit să fie exclusiv el, singur! Unde apare, să fie doar el, cu sine, și să evite asocierile de orice fel. Nu cumva lumea să se umple de oameni inteligenți (și buni pe deasupra).Continue reading “Trebuie să mai lași din ego, să poți construi, colego | Provocări sociale”

Adormirea maselor prin spiritualitate | Industria trufiei

Omul deposedat de libera alegere si de propria putere de discernământ.

O mulțime de ateliere de așa zisă dezvoltare personală organizate adesea în mod anonim se bazează pe ceea ce numeam odată telefonul fără fir. Pentru că a studia presupune un efort și timp îndelungat departe de atracțiile lumii, adesea organizatorii își iau informațiile gata sintetizate de către alții și tot așa de la om la om, ajunge zvonul sau chiar denaturarea adevărului ca punct de atracție în cadrul acestor manifestări.

Sunt la modă acum învățăturile budiste si alte teorii spirituale de natură exotică, de a căror importanță si veridicitate nu ar trebui să ne îndoim, atât timp cît citim noi înșine…si nu lăsăm vreun drogat, amețit sau individ cu mulți bani la cămașă să ne spună cum să…si cum să…,lăsându-ne abuzați financiar și poate emoțional, prin secte financiare și marketinguri ieftine care pretind că dețin adevarul, si mai ales încearcă să dovedească asta etalându-și averea. Astfel ei îi păcălesc pe oameni, așa păcalesc evoluția, prin asocierea potenței financiare cu evoluția spirituală. În realitate se înșeală.

A studia înseamnă a căuta cunoastere chiar și în acele situații precare din care aparent nu se poate scoate nimic. Pentru că așa cum unii fac bani și din piatră seaca, pe un alt plan existențial, alții compun piatra filosofală chiar din amarul nopților nedormite cu plânsul în pernă, nu neapărat și cu stomacul gol. Dar să nu-i uităm nici pe cei care sunt nevoiți să doarmă cu stomacul gol.

Libertatea absolută de a învăța pe propria piele prin experiența ca unică formă de desăvârșire a omului, acreditată de Cel de Sus, este singura cale care poate duce spre evoluție. Indiferent de cele ce se scriu, se spun și se demonstrează, prin seminarii tulburătoare prin care prin cele 5 simțuri ni se dovedește ceva, nimic nu poate înlocui sfînta experiență directă, fie prin lecții de viață bogate, fie printr-o oarecare luptă, sau chiar cădere. Așa cum jocurile video se chinuie să ofere experiența reală a unui cîmp de luptă, dorind să antreneze soldați, nu va putea scoate ”din cuptor” niciun luptător veritabil, care și-a însușit întreg arsenalul și toate alifiile, pentru a face față cu brio la o oarecare următoare luptă. Pentru că experiența reală ți-o poate oferi doar situația reală. Creierul nostru nu se va lăsa nicio clipă păcălit de condiții fabricate în laborator. Dar mai de niște condiții ”pseudo-spirituale” făurite la un workshop meditativ – contemplativ de grup, în care se promite evoluția, fără să faci nimic,  în afară de a respira într-un mod mai special?

Vedeți voi, setea de control și de dominare în aceste vremuri e mare. Așa cum politica își strînge ideologia și mușcă din mase într-un mod agresiv, diabolic, gata să uniformizeze pe toți ”în cuget și simțire”, așa și acest domeniu sensibil, devenit o industrie (industria noilor religii ), caută în același mod, cu alte instrumente și ”gusturi”, să posede ființa umană, posedîndu-i fina psihologie pe care caută să i-o deslușească prin terți, dar mai cu seamă folosindu-i emoția pentru manipulare. Guri, șefi si căpetenii spirituale,  droguri sau plante dubioase medicinale,  ritualuri de purificare mizerabile și alte dictaturi menite să te usuce de bani,  ascund în ele doar setea de control a câtorva ”exigenți” spirituali, ce și-au făcut de veacuri o obișnuință si un țel suprem din a subjuga omul și a-l deposeda de propria lumină: de identitatea sa, de personalitatea sa, și în cele din urmă, de propria-i luciditate – care se numește trezvie.

Aceștia ai industriei adesea recurg la cea mai ușoară modalitate de a cotropi: workshop cu plată, să îi învețe și pe alții, considerându-i niște bolnavi neînsuflețiți sau mai rău, maimuțe aflate în regres, care depind de aceștia pentru o altă stare. Astfel, se remarcă de la prima citire a mult prea multora dintre evenimentele lor, trufia cu care își prezintă evenimentul, arătînd algoritmul prin care ei se chinuie să se distingă ” Eu sunt evoluat, tu nu ești evoluat, așa că ai nevoie de mine să evoluezi”.  sau ”Dacă plătești banii ăștia, și mă faci bogat, îți promit că vei avea succes”.
Dar oamenii sunt înșelați, pentru că suntem făcuți să credem că suntem slabi. Până nu vom scăpa de nevoia de guvernare si de a fi conduși de către alții, sau cel puțin să nu ne lăsăm dominați de ea, nu vom putea afla ce e aia putere personală, libertate absolută de conștiință si deci, adevăr.

Căci nu se pot guverna masele și nici slăbi în conștiință oamenii fără ca mai întâi să nu le creezi falsă nevoie. Nevoia de a fi vindecați. Iluzia de boală. De inadecvare. Ca apoi, acești insistenti profeți ai orașelor, să se folosească de slăbiciunea lor, spre a-i conduce ca pe niște dobitoace, pe calea pierzaniei și a confuziei totale, lăîndu-le treptat gustul fals și bolnăvicioasa trufie, precum un virus transmis de la om la om, prin care ajung apoi să se cațere tot mai sus, devenind la rândul lor urâtori de ceilalți oameni, mai modești, din rândurile cărora au iesit si ei odată, frustrați. Astfel profitiabila afacere MLM evoluează, declanșînd în societate un val de ură față de cel ”neavut”, față de cel smerit, blînd, la locul lui sau poate chiar slab. Haita creată astfel se protejează pe sine: împroșcînd cu noroi în celălalt, sub emblema evoluției spirituale- iată omul devenit semizeu, dar și autodivinizat, respingîndu-i pe ceilalți, sub motivul prost înțeles de ei conform căruia: dacă nu ai foloase materiale, ești un spirit inevoluat, neadaptat. Și asta e unul dintre standardele ”pieței spirituale” de discursuri, menit să răstălmăcească cumva piramida lui Maslow, prin care cel sărac, înfrînat sau mai puțin înstărit, reușește cu puterea spiritului să depășească și să tranceadă nevoia bazală de hrană și acoperiș, reușind mult mai multe în viață decît unul care se consideră realizat, pus de el însuși undeva în vîrful piramidei sus, pentru simplul fapt că a  participat la cursuri de vibrații inalte, prin care cu puterea minții a atras succesul și abundența în viața sa.

Aceștia sunt azi dictatorii de workshop și ateliere de dezvoltare personală. Cu trufia gata să concureze cu cea a îngerilor căzuti, acești oameni propovăduiesc elevarea, ei înșiși nefiind pe acel nivel evolutiv la care se așteaptă, păcălind masele cu o mașină scumpă si afaceri în domenii jalnice, multe dintre ele inutile social și în total dezacord pînă și cu armonia pe care o propovăduiesc.

Atenție pe cine lăsați sa vă rumege adevărul, si să vă digere hrana. Sau poate mai rău, să vă deposedeze de propriul adevăr, chemîndu-vă seducător pe calea ”îmbogățirilor ” rapide, de dragul de a întregi rîndurile celor abundenți. Păcăleala merge atît de departe încît unii dintre ei și-au prezentat ”oferta ”ca fiind în acord cu legile lui Dumnezeu: cel înstărit e iubit de pronie, cel care nu, este cumva disprețuit, dat la o parte. O înșelăciune cu iz dulceag, gata să înfiripe o seducție impunătoare, înainte celor dornici să experimenteze. Și din păcate, aceștia sunt tot mai mulți. Frustrarea, dragii mei, neaunsul, sărăcia, lipsurile pe care le-am trăit la un moment dat cu toții, sunt teren fertil pentru acești ”binevoitori” îmbrăcați în îngeri poleiți cu cel mai curat aur, gata să-l răstoarne la picioarele dvs., dar cu condiția să vă deschideți.

Ceea ce vrem să aflăm, adesea e la o voință distanță de noi, departe de văzul hulpav al lumii.

Evoluția, dacă vreți, e o fata morgana ce abia așteaptă să își înfigă în noi colții.

Suntem în vremuri tulburi, în care nu poți evolua decât mergând împotriva curentului.

Cine adoptă stilul maselor, va fi într-un final posedat de ele.

_____