Observ foarte mulți iubitori de pisici de acord cu o idee și în dezacord cu alta, dornici să salveze o țară cu comentariu, like și share.
Dar știți care e problema cu majoritatea iubitorilor de pisici, ca și temperament, profil psihologic? Ei nu prea au putere de acțiune. Că doar de aceea au pisici, și nu cîini. Cu cîini, este mai complicat. Ei trebuie scoși afară, necesită implicare, dedicație și responsabilitate. Și curaj!
La pisici, merge și-așa, vorba lui dorel… O lași liberă prin casă, aia e. Nu face depresie dacă n-o bagi în seamă. Nu-ți murdărește covorul, iar dacă o face, vei sesiza probabil abia după cîteva zile cînd începe să miroasă. Parșivă, nu alta! Dar Câinii, oh, patrupezii loiali, prietenoși, agili și vigilenți , aceștia necesită căldură, blîndețe, răbdare, înfrînare, niște timp din timpul tău. Spuneți-mi dacă acestea nu le considerați calități ci defecte și slăbiciuni demne de dispreț, că atunci n-ar mai trebui să citiți în continuare! 🙂
Așa e și cu țara. Pisicoșii și-ar dori să o dețină fără să-i ofere în schimb nimic. Să o salveze lăsând-o ”să meargă de la sine”. Acest de la sine are o conotație aparte, căci nu e chiar de la sine, ci prin intervenția grupurilor de interese. Mai mult sau mai puțin străine. Spre exemplu, nu sunt de acord cu ceva ce afirmă programul unui candidat, dar totuși votez… că-mi mîngîie orgoloiul, Pisicește, așa.
Drept e, pentru majoritatea oamenilor este deosebit de greu să iasă din zona de confort fără să fie plătiți pentru asta. De aici și tăcerea, supunerea, de dragul împingerii lor în față. Faimă, deziluzie, titluri, valoare, călătorii, oameni importanți, strîngeri murdare de mînă, mult ștaif. (o adevărată manelizare a clasei așa zis intelectuale…)
Nu sunt de acord cu cutare, dar totuși îl susțin. Nu sunt de acord cu 50% din ce afirmă candidatul X, dar totuși, îl mîngîi promovîndu-l pe feisbuc, oferind mai departe și altora prilejul să o facă. Restul – ceea ce NU am validat în acord, se uită. Pisicește vorbind, e comod. Letargic, a putea spune. Ideile politice dubioase merită ascunse sub preș , de dragul confortul lor psihic.
Și fizic, căci ar însemna să facă mai mult decît să-se zbată în ideile (care adesea vin de-a gata), și să înceapă să spună lucrurilor pe nume. Să înceapă să…latre, să muște, nu doar să facă miau, evaporînd abia gîndacii. ! 🙂 Dar e comod să fii pisicos, cînd vine vorba de politică, în vremuri ca astea…
Ei mai cred că o țară e precum o pisică: o mângîi și ea vine înapoi cu afecțiune la tine, torcînd. O păcălești cu o tăviță de whiskas, și ea îndată îți întoarce obrazul. Scrii o postare pe fesibuc, și gata, ai salvat neamul. O păcălești pozîndu-te cu pisica- brusc înseamnă că toți iubitorii de pisici o să te adore. Îți pui un costum, te faci fiu de Paleologu, și gata, ești automat socotit, simbolic, cel mai breaz candidat.
Ei bine, nu-i chiar așa, căci pisicile sunt egoiste, individualiste, și drăgălașe doar cînd sunt mici ! Așa că ei și-ar dori aceleași trăsături și la popor: o formă de inacțiune prin acțiune minimală, promovînd , prin puterea exemplului, docilitatea crasă, obediența înaintea ideilor de-a gata, venite prin comandă directă de la partid, și lentoarea gîndirii critice. Aceștia plîng cu smiley-uri triste și alți emoji adorați, gif-uri și meme-uri plîngăcioase, scuzîndu-și neputința de a OPRI ÎNDATĂ MASCARADA CĂREIA LI SE SUPUN.
DACĂ NU EȘTI DE ACORD CU PROGRAMUL IMPUNĂTOR ȘI DE MARE IMPACT POLITIC-SOCIAL AL UNUI CANDIDAT, DE CE ÎL PROMOVEZI?
iată întrebarea!
Dar oh, Cu cîinii e mai altfel. Iubitorii de cîini investesc. Timp, afecțiune, hrană…bagaj emoțional, și o anumită muncă. Câinele adevărat simte omul lipsit de vînă și autenticitate, prin urmare, latră la el.
Tiparul comportamental se proiectează automat și în afara casei. Politic, de vreți.
Războiul mut se transformă astfel în nișe zbătături autiste, cu bătaie scurtă pe feisbuc și atît. Vîna lipsește, dîrzenia- și ea, și iată cum, pas cu pas faci din bărbații preferențiali ai viitorului, niște troglodiți , chiar și politic, incapabili să lupte. Aceștia își spun azi …”de dreapta”,ba chiar conservatori adesea.
Mulți dintre dumnealor îl susțin cu frenezie pe Paleologul, fideli unui ideal comunist al cărui nume și ideologie, deși o recunosc, devine depășită de un alt ideal, iluzoric, acela al unei democrații și utopii inoculate mental- perfecte. O iluzie, o deșertăciune, și o imagistică mentală programată deja de ani, de abilii marionetiști ai tuturor claselor sociale. Dăștepții nu fac excepție, se vor lăsa deja cuprinși!
În altă ordine de idei: dacă ai o ideologie pe care o promovezi continuu pe facebook, cum se face că poți susține fix pe acel om care și-a afirmat poziția politică ANTI-IDEEA TA? 🙂
Revenind: spune-mi ce animale iubești, ca să-ți spun… ce fel de om ești, da și cum vei guverna o țară! Sau cum sunt cei pe care îi susții, mai departe.
Mi-e atît de rușine de liderii noștri de opinie falși-conservatori, care zilele astea, în loc să ia atitudine, știind prea bine că au citit la viața lor atîta carte- în loc să ia atitudine, se preling ca niște țațe încovoiate, ascunse după propriile metehne, îndestulîndu-și postacii mai mici sau mai mari, formați pe sistem MLM (multi-level marketing) cu informații care dăunează grav ignoranței sociale, virîndu-i ca pe niște vite, pe ei și pe ceilalți, spre decizia ”corectă” de vot. Și toate astea făcîndu-se cu imagini cu icoane, și cruci, destrăbălînd inconștient și indirect credința, manipulîndu-o adesea în folosul lor.
Toate acestea sub falsitatea deplîngerii, de tip ”N-avem ce face, e răul mai mic”- care apare în detrimentul DEMASCĂRII imposturii, a nesimțirii și a intruziunii celor mai abili marionetiști dintre toți, urlînd în gol și cor ca niște postaci slăbiți și supuși deja unui sistem ce pare tot mai isteric.
#NeocomunismulConservator
Apropo, ați văzut ultima campanie declic? https://campaniamea.declic.ro/petitions/va-uniti-pentru-educatie
Iată minunea.
Proletari neoconservatori din toate țările, uniți-vă !
În urmă cu ceva mai mulți ani, cînd erau alegeri prezidențiale încă adevărate, sau pe vremea aceea cînd încă noi, românii, ne mai puteam alege călăii dintr-o mai vastă ofertă, (acum ei ne aleg și paraculeg pe noi, cumva), pe atunci era o întreagă frenezie cu alegerile. Zvîcnea întreg orașul numai la gîndul că ne alegem președintele, oamenii se dichiseau și țin minte că mergeam la vot frumos îmbrăcați. Încă pe atunci mai exista respectul acesta față de o oarecare Agora, dar și o supunere a oamenilor pe care n-am mai văzut-o de mult. În orice caz, era o altă atmosferă: nici de jale, nici de răzvrătire, nici de bucurie mare nici de supărare, ci pur și simplu era o perioadă ceva mai solemnă. Poate pentru că încă nu eram îndoctrinați în așa hal și supuși inoculării de batjocuri la adresa statului, la adresa oamenilor statului, așa încât, s-a ajuns acum să fie huiduit orice om politic care poartă costum și spune ceva. Corupția ucide. Un construct abstract, mic, dar cu putere mare, a reușit în toți acești ani să facă ravagii în mentalul colectiv. Oriunde te uiți, corupție, dom le. Au stat toți cetățenii cu lumânarea la capetele tuturor, și știu ei sigur că nu mai există nicio fărîmă de speranță la oile noastre, prin urmare, s-au umplut toți de ură, de spume la gură…
___
Știți că…părerea de rău față de un hoț sau un călău înobilează omul, dar a ști și a nu fi bun intenționat, a deveni una cu hoțul, îmbăiat în propria ură față de el, e o decădere, o patimă, o dizgrație emoțională.
____
Dar nici nu mai avem timp să stăm să ascultăm. Meme-urile ne ocupă toată ziua, și mintea fragilă, în care nu doar politicienii se înghesuie să concureze, ci și companiile, care mai de care folosind tehnici de manipulare dintre cele mai perverse, spre a adăpa cumva omul de marea vastitate de oferte de modificare de comportament. Furt de conștiință.
Întâlnirile dintre bărbați și femei în ziua de azi rămân, și pentru mine, o formă de judecată aspră: cum te îmbraci, ce porți, ce ai zis corect și ce nu, cum ți-ai asortat ciorapii și cine a plătit consumația, dacă s-a sinchisit să cotrobăiască în geantă sau dacă a mulțumit….dacă a zis cutare , dacă a fost destul de feminină, dacă a fost destul de mascul… în orice caz aceste traduceri ale unui fals limbaj al iubirii- comerciale, de tip fast-food, ucid orice sclipire de naturalețe și firesc din fașă.
Ne întâlnim cu alții spre a ne lăsa de cele mai multe ori osîndiți de ei. Și într-o întâlnire, la fel ca la un interviu, unul din doi devine mereu observatorul, analistul, cel care stă deoparte. Văzându-se apoi scos din miezul lucrurilor, simțind și el amăgirea răcelii pe care a pus-o drept ZID între el și persoana de alături, tânjește și el sau ea, la puțină viață.
Suntem de multe ori proprii noștri călăi. Labili, ușor de zdruncinat după doar cîteva impresii. În frică, incapabili de dăruire, de generozitate și mai ales de recunoașterea puterii momentului în care întâlnirea dintre un tu și altul are loc. Se spune, și pe bună dreptate, că nicio întâlnire nu este întâmplătoare. Că fiecare ciocnire este de fapt, o vastă ciocnire a caracterelor, a universului fiecăruia, și intrând în rezonanță unii cu alții, întotdeauna se petrece ceva. Jung spunea că Întâlnirea dintre două personalităţi este asemănătoare contactului dintre două substanţe chimice: dacă există vreo reacţie, ambele se transformă.” Însă pentru ca această reacție să existe, mai înainte de toate, e necesară prezența. Să fii prezent înaintea celuilalt, să te descoși de bagaje și lupte, spre a savura, măcar puțin, semnificațiile adînci pe care fiecare om le poartă cu el. Ne grăbim să tragem concluzii, fiindcă moda fast-food a setat nivelul în toate domeniile vieții. Nu a uitat nici de cel chintesențial.
Dar obstacole vor fi și sunt azi tot mai multe. Infatuarea, această boală atât de la modă, care îl pune pe un înalt piedestal pe omul singur, făcându-l autosuficient, este și devine astfel blocajul cel dintâi, pe fondul cărora se derulează evenimentele. Clădim astfel o societate de oameni închiși, încleștați și mult prea încăpățânați în propria singurătate, care nu doar că își ling rănile cu trufie, dar au reușit să facă din această stare socială o modă: singurătatea, arătând într-un stil anapoda cioranian, că ”singurătatea nu te învață că ești singur- ci singurul”, clădindu-și turnul de fildeș, înalt, blindat și uns cu de toate, așa încât nimeni să nu poată pătrunde.
Oamenii singuri rămân astfel și cei mai intoleranți. Și mult mai greu de iubit de către ceilalți ! 🙂 Sunt un fel de next level al unora, provocare pentru alții, și de neatins pentru majoritatea dintre pământeni.
Iar cei capabili de iubire, se pierd în relații multiple, căutând adesea acul în carul cu fân. Înțeleg adulterul, relațiile multiple și alergarea din floare în floare: e singura șansă pentru cei puțini să învețe să mai creadă că iubesc … fugind o întreagă viață de muncă, de sacrificiu dulce, de osteneala, de a împărți frumosul și urîtul deopotrivă, cu cel iubit.
Dacă dragostea înseamnă să placi pe cineva pentru calitățile, frumusețea și perfecțiunea lui, atunci ea nu merită trăită. Pasiunea și toate celelalte le poți găsi ușor pe toate gardurile…
Cred totuși, și slavă Domnului că am ajuns să pot zice asta, că dragostea înseamnă să poți să vezi perfecțiune acolo unde sunt defecte,
să poți întrezări surîsul dincolo de grimasa unei zile mai proaste,
să poți să mângâi rănile, deși acele răni ajung să te lovească și pe tine din când în când,
să poți să dojenești, chiar dacă rămâi tu cel nedojenit,
să poți să te transpui în locul celuialt,
și mai ales să îngădui omului să fie el însuși.
În iubire există copilărie, în copilărie există iubire,
în firesc și natural, în calea apei curgătoare, în foșnetul firesc al frunzelor,
în foșnetul firesc al omului, atunci când nicio tulburare a sa sau a altuia nu-l atinge,
și în ciuda atingerii, el poate rămâne nealterat, el însuși, jovial și bun deopotrivă,
curățând cu blândețe, lumină,
tot ceea ce îi iese în cale.
… Și deși clișeele sunt întoarse pe dos, valorile răsturnate, ajungem să apreciem mai mult poeții, regăsind la ei trăiri ideale pe care le-am fi vrut și noi, astfel ne surprindem cu zilele adormiți de o carte, închiși în case…
dar uităm să aplicăm chintesențialul, atunci când viața ne mai întâinde o mână: o întâlnire, un zgomot social mirific, într-o dimineață, cu cineva la cafea.
Și în goana noastră după A CUNOAȘTE- repede, iute și complet- un om, luăm din el acele scheme sociale, interpretându-le după bunul plac, făcând o întreagă ciorbă din tot ce vedem. Ba că a stat nu-stiu cum- pe scaun, și asta spune, psihologic, ceva despre el, fie că a uitat să mulțumească la final, sau te miri ce alte așteptări ale manierelor agreate, mai mult sau mai puțin de flatare sau bun-simț. În fine. Ne trezim astfel dominați de setea de judecată, de superioritatea de a fi în avantaj față de celălalt: eu sunt cumva, celălalt nu este ca mine, prin urmare nu merită să-mi pierd timpul cu el. Sau cutare nu îmi seamănă, nu ne mai putem întâlni. Sau una și mai de actualitate: nu simt nicio chimie, uitând pe capete de fapt ce este chimia, și cât de ușor se poate produce ea, la simpla apropiere a trupurilor- în orice caz.
Cultivăm astfel grandorea singurătății, această trufie a autosuficienței. Ne e rușine parcă să fim buni, călduroși, omenoși, de parcă acel foc al bunăvoinței izvorâtă din interior ne doare. Devine astfel o provocare : întâlnirile între femei și bărbați sfîrșesc mai repede decât au început, fie , mai rău, se distruge inclusiv prietenia…
Pe acest fond emoțional brutal al relațiilor aflate în fază incipiente, societatea ar trebui să se îngrijoreze pe motivul că nu se mai încheie căsătorii, și evident, nu se mai fac copii.
Mergem mai departe, lepădându-ne iute de sentimentul de frustrare, și me mințim apoi după fiecare fals eșec pe care ni-l creăm singuri, fără să înțelegem că diferențele dintre oameni sunt ocazii de iubire adevărată, nu de maimuțăreală). Ne mințim din nou, că suntem unici, speciali, că avem ceva ce nimeni nu mai are, că suntem singuri pentru că toți ceilalți au fost proști, incompetenți și nevrednici de relația cu măria noastră, așa că ne refugiem din nou după un fel de zid al plângerii, (autoplîngere) la care ocazional mai bate cineva, cu speranță și îndrăzneală, dar apoi iarăși o luăm de la capăt. Vă sună cunoscut?
Toate acestea în timp ce ignorăm psihologia personalității noastre, atât de necesară : răbdarea, munca la sine, compromisul pașnic cel bun și sacrificiul, căutarea înțelegerii și a blândeții în relație cu celălalt, fără a te debarasa de sfînta interacțiune și comuniune. Orice altă cale devine astfel o ruinare de sine, o amăgire selenară, o și mai mare închidere, izolare, spre nefericirea tot mai adîncă, a cărei carcase poartă numele de infatuare. O comoditate lunatică, un soi de iad dulce din care nu ni se mai întâmplă nimic. Nu poți evolua în viață aflându-te mereu singur!
Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur,
Dacă vrei să ajungi departe, mergeți împreună!
și nicio întâlnire nu este pur întâmplătoare.
Dar un singur lucru cert rămâne:
Când iubim, întotdeauna ne străduim să devenim mai buni. Când ne străduim să devenim mai buni decât suntem, totul în jurul nostru devine mai bun.
-Paulo Coelho-
Când te dăruiești, primești mai mult decât dai. Căci nu erai nimic și începi să te împlinești. -Antoine de Saint-Exupery
…
Uneori te prinzi, alteori pierzi.
O zi frumoasă îți doresc, și mai ales cu multă trezvie! 🙂
M-am tot împleticit, am analizat și meta-analizat, și până la urmă am ajuns la o concluzie supărătoare, dar și deosebit de gravă, în privința alegerilor care au loc. Mai jos am selectat o listă de câteva motive pentru care consider că T.Paleologu NU este un candidat al dreptei adevărate românești, și nici măcar al conservatorismului creștin cel adevărat, ci mai mult un candidat menit să distragă atenția , preluând prin țintire strategică, simpatiile conservatorilor necizelați, nepătrunși încă de autenticitatea ideologică a ceea ce înseamnă conservatorism în general, dar și creștinism, de sensul profund al lor. Și cum preia el așa simpatiile, luptând evident împotriva lui Iohannis, le direcționează în partea de mijloc, gata să fie calibrată pentru a atrage cu magnetism voturile într-o oarecare parte. Pe scurt:
1 . Susține excesiv USR. Atât în 2016, cât și acum. O replică memorabilă e aici, și nu are nicio legătură cu diplomația, ci cu o jalnică manipulare a minții. Pus pe un piedestal aparte, Paleologul îl prezintă pe Barna ca fiind capabil, dar nu suficient de capabil ÎNCĂ, prin urmare ne roagă să-i dăm o șansă. Dacă nu ca președinte, măcar ca prim- ministru, în caz că va cîștiga el- Paleologu. Nu-mi spuneți că un filosof atât de priceput și școlit precum Paleologu nu-și măsoară cuvintele. Sursa aici:
”Paleologu also said that he sees Barna in a minister job because he is a “nice guy.”Barna convinced me to run. If they had chosen Cioloş, I wouldn’t have run. If USR-PLUS had a better candidate, I would not have hesitated to support him, but this is not the case. I hope Dan Barna will not get upset. I would name him a minister anytime, but a President needs to known the Constitution and have a good international and diplomacy experience. Maybe he will get that, I am willing to help him”
2. Simpatizant al lui Dan Barna. De altfel, dacă ne uităm la limbajul trupului celor doi, vom observa o apropiere și o afinitate evidentă între ei. Au o stofă unul pentru altul, și noi, țăranii, nu tot timpul înțelegem de ce. Ah, vă mai spun că a semnat doar pentru el în campanie? Subtil ! Astfel că e dispus să îl ajute. Știți cum e, adevărul se spune adesea glumind. Detalii aici:
3. Se încadrează perfect în tipologia celor care fac populism climaniac. Politică a la Greta Thunberg. De dragul strângerii curelei globale, pe stil comunist (la care adăugăm piperul neoconservator cu care a fost înșelat electoratul- că doar trebuie să atragă), propunem economii și îngrădiri ale libertății cui? Păi omului. Să te iei de capitalism, într-o lume liberă, e rușinos, nu se face… (mai ferm spus: limitează sau îngrădește consumul cetățenesc, dar nu penalizează corporațiile, sau le penalizează puțin. Deși penalizarea nu atrage după sine rezolvarea problemei (asta în cazul în care într-adevăr problema climatică este o problemă și nu o…), e o metodă bună de a ne face să credem că lupta cu problema are loc.
4. Nu văd pic de freamăt românesc în el. (văd doar cum freamătă la Dan Barna, Macovei, progresisme subtile, idei năstrușnice). Dar totuși, candidezi pentru președintele ROMÂNIEI, nu al unui trib no-name. Și tocmai și-a afirmat susținerea pentru crearea Statelor hibrid unite ale europei. Globalizarea și uniformizarea maselor, vă spune ceva? Sigur că da, vi se tot repetă de ani de zile, fără să pricepem. Probabil că, la fel ca mine, ați văzut discursurile conservatoare la modă care propun consolidarea statului european, și dizolvarea constantă, prin tactici prețioase, a identității strategice de neam, în special a identității anti-comuniste, de adevărată rezistență. (oare luptele actuale de rezistență sunt cu adevărat nemanufacturizate? ). Specificitatea ființei se ucide din fașă, prin urmare hibridizarea omului, crearea omului nou, slugă a unui stat utopic, așa începe. Dar mai întâi se afirmă partea aceea cu uniformizarea financiară. Cum altfel să captezi atenția omului, dacă nu fluturându-i prin față treaba cu banii !? Vin apoi ideile cu migrația, toleranța, iubirea, patosul, religia universală, ohh…niște adevărate deja #ingineriiSociale. Statul, stăpânul. Veto!
5. N-am văzut nicio critică vehementă la adresa comunității Ligii-mult-prea-colorate. Pentru un om care, oficial, a citit atâta carte, chiar și filosofic măcar, mă așteptam la o mai pragmatică intervenție în ceea ce privește intruziunea socială a acestor noi norme în societate. Știți :diversite, egalite, beyonce. De altfel, el chiar susține ideea parteneriatului civil și a condamnat homofobia- acest termen artificial folosit des ca descriere, pentru creștinii credincioși. Ce este homofobia, psihologic vorbind, vă invit să aflați dintr-un articol de specialitate mai vechi- aici. Denumiți în continuare ”infatuați ” de către Iohanis. A subtilizat pe cei care apără familia, spunând că el nu e fanatic, recomandând moderație. Se ferește atât de mult de… discriminare !! Dar știi cum se zice: Cine nu zice nimic, nu face nimic, acela nu este nimic. Calea de mijloc e bună doar în viața privată, dar în politică și sfera socială, avem nevoie de ceva mai multă dîrzenie.
6. O susține pe Monica Macovei. Cîndva în 2014, a vrut ca ea să conducă lista pentru europarlamentare. Să nu credeți că el nu știa o clipă ce agendă avea Macovei. Tocmai ea, care a înflăcărat tot sistemul ligii-mult-prea-colorate în România. Aceeași care milita pentru legi anti-discriminare, anti-creștine, și anti-libertate de expresie BUNĂ. Vreți să vă delectați puțin cu adevăr? citiți (printre rânduri sau nu) aici. Citez puțin ceva ce mi se pare extrem de relevant:
În analiza mea, prima provocare importantă, majoră pentru PDL este în 2014 scrutinul european, alegerile europene sunt următoarea provocare pentru PDL, să ne păstrăm cel puţin cele 17 procente, pe care le-am avut. Or în analiza mea, lucrurile astea nu merg de la sine. Şi atunci m-am lăsat convins“.
Înțeleg că, pe el încă de atunci l-a interesat mai mult puterea, decât calitatea. Sacrificăm ceva, de dragul puterii. Așa că s-a lăsat convins. A ales pe oamenii respectabili, conform etichetei și obedienței sale sociale, ușor de extras din orice context. (vezi experimentul Milgram și obediența). Ceea ce m-ar speria la un candidat. Și apropo, Macovei sigur era de dreapta? Pentru că noi știm deja că NU. 🙂
7. Abuzul asupra bisericii, terfelind harul și bunăvoința dăruite creștinește, probono, categoriilor defavorizate. El dorește ca biserica să preia oficial și contractual rolul de îngrijitor al categoriilor defavorizate, orfanilor, familiilor dezorganizate și altele. Ce înseamnă asta? Că biserica trebuie să i se supună, deci să se implice ca în trecut în mrejele politicii, ca mai apoi să primească pecete închizitorială. Cu contract asumat, ferm și subjugând orice sclipire de duh divin, se numește abuz asupra bunătății. Ce va genera asta social, în caz că Biserica nu se va supune? Haos. Va declanșa un adevărat val de ură, fiindcă dacă biserica nu va face față prin ea însăși (nefinanțată de stat) la rezolvarea problemelor mai sus menționate, va fi trasă aspru la răspundere. De rău voitori, de toți troglodiții care oricum o urăsc. Asta, și probabil faptul că enoriașii vor dona mult mai mult. Cu alte cuvinte, dorește să cumpere biserica în sine. Să o facă să se închine și ea, statului. Pentru progresiști, un adevărat populism. Pentru noi, ceilalți, o batjocură la adresa harului și a facerii de bine în deplină libertate, nu sub un contract cu statul. E ca și cum eu fac acte caritabile prin exercitarea liberului arbitru și a voinței, dar într-o zi statul vine și îmi spune că de azi, mi se vor impune Cote de Bine. Orwellian , de-a dreptul.
8. Folosește prea mult argou. Enervant de mult, chiar și pentru cineva care înțelege. Ascunzându-se în spatele unor cuvinte pe care majoritatea nu le înțelege, sau ar avea nevoie de dicționar pentru a le dobândi iute sensul, nu doar că își subminează singur puterea de a se coborî la mulțime, la nevoi ale unor alte cateogrii sociale, dar nici măcar nu îndeamnă la EDUCAȚIE. Și asta e ciudat, ținând cont că una dintre teme dar cred că și motto-ul campaniei este EDUCAȚIA. Sociolectul său discriminează ( și nu o spun ca să mă plâng), prin urmare dorind să arate cât e de sus, pierde din vedere multe alte categorii sociale.
Preocuparea pentru mediu nu este cîtuși de puțin o marotă stîngistă. Nu văd de ce stînga ar avea monopolul unei tematici care ne privește pe toți. Cred, dimpotrivă, că un conservator inteligent trebuie să înțeleagă logica nefastă a relației omului modern cu natura, exprimată atît de limpede în formula lui Descartes: “maîtres et possesseurs de la nature”. Sînt radical în dezacord cu tot ce presupune acest titanism antropocentric. Cînd vorbesc de pietate, mă refer și la pietatea față de natură.
Observăm totuși că nu e chiar atât de moderat, precum afirmă despre liga-mult-prea-colorată, însă aici știe să fie radical în dezacord. Deci hai, că se poate, era nevoie doar de o cauză… mai potrivită lui. 🙂
Ce spune de fapt printre rânduri, când comunică publicului? Păi el spune așa:
Ori înțelegeți ce spun eu, ori puneți mâna pe carte! (inculților).
Știi ce zicea Albert Einstein: ”Dacă ai înțeles ceva cu adevărat, poți să-l explici și unui copil de 5 ani. ” Evident, Paleologu nu poate. 🙂
9. Pare simptomatic viclean, maleabil, obedient, și pe repede-nainte, a împletit * cu mult ajutor din spate- o campanie atingând brusc teme de interes european. Haideți să nu ne mai ascundem după găurile macaroanelor de la Roma, ci să admitem… o fac eu dacă pe unii îi freacă profesia– că este un pion abil al Americanilor, care sunt foarte buni la politică, dar știți ce? le lipsește, oh, acea vână umană… 🙂 De ce spun asta? Păi chiar el a spus că nu candidează pentru a fi ales, ci pentru a ne da o lecție. Și o spunea cu o grozavă certitudine arogantă, ca și cum în acel moment în spatele lui aplaudau echipele. Nu-mi surîde!
Dar sunt două situații posibile în acest caz:
a) fie știe sigur că nu va fi ales, dar va avea ocazia să arate cât de sus șade el, și ce low-level sunt românii. (ohh ce delicatesă când întâlnesc disprețul tipic american față de poporul nostru) . Vulpea când nu ajunge la struguri, spune că sunt acri.
b) va fi ales și va da o lecție concurenței, fiindcă puțini se așteptau ca el să candideze, doborându-l tactic social-ingineresc pe Barna. Și aici iar vă aduc aminte de celebra pungă de gunoi aflată în Gară, când deși pungile erau despărțite de o baghetă metalică, pentru separarea deșeurilor, totul sfîrșea căzut în aceeași cutie… 🙂
10. Joacă un meci la categoria greșită, cu o determinare specifică prostului. Știm cu toții că niciunul dintre ceilalți candidați nu poate face față unei discuții cu el, nu doar datorită faptului că (sau să fie din cauză că?) limbajul său este elevat, dar și cărțile citite sunt mai multe. Ceva îmi spune totuși, uitându-mă analitic la filmări cu el, discurs, prezentare și limbajul trupului, că în cazuri grave și decisive pentru țară, ar fi printre primii care ar da bir cu fugiții, sau în orice caz, n-ar prea putea sta cu vână, luptând pentru un oarecare posibil ideal național . Sau să zic necesar național, că ideal sună așa un pic…
11. Devine astfel, un candidat al intelectualului volatil, (wannabe) a celor ce se ascund în spatele măștilor opulente de titluri de carte citită, neavând o substanță, o nișă emoțională în sine. Prin urmare, acest candidat atrage la rândul său pe cei care aspiră la titlul de intelectual. Prin nevoia de asemănare, electoratul se identifică. Sau vrea să creadă că se identifică. Cine mai exact? păi progresiștii, conservatorii care nu și-au găsit nișa și oscilează între a salva planeta sau a procrea. Fără reper spiritual. Nevoia de a părea intelectual în România devine astfel o slăbiciune a maselor neexplorată încă în campanii, dar iată că prin acest candidat, acum e momentul. la câteva analize calitative pe rețelele de desocratizare, putem vedea că trage în general mult pe cei care se îmbracă bine dar nu știu cine a fost Franz Liszt. Atrage hipsterii care îți înșiră pe repede-nainte toată admirația pentru cei titrați, agreați de sistem mai ales, cărora intelectualicește li se închină. Greta. Poate Șora? Pseudoelitele care au poză de profil fumând un trabuc, sau chiar o țigară și citează frenetic din Descartes, nefiind în stare să aplice nicio lege filosofică în propria lor viață. Incapabili să deslușească ițele propriului existențialism, se refugiază masiv în al altora. Pe acei gay la costum dar și pedofili marca Statelor Unite Isterice, care se pregătesc deja să guverneze. (vezi modelul deja conservator american). Prin urmare, atrage conservatorii moi care îi pică în plasă. (Plasa sistemului, stai să ne înțelegem, nu a lui personală). Conservatorii deveniți conservatori în urma amenințării* progresiste, și nu pentru vreo valoare intrinsecă.
Ca orice capitală culturală care (se) respectă valorile diversității low-level căreia i se închină, nici TM2021 nu a fost mai prejos. Prin urmare, a propus acest concept de artă stradală, prezentând cu dichis 4 artiști, 7 zile și un perete de peste 500 de mp, în culori, cu o așa-zisă temă numită…Revoluție. Împotriva frumosului, am putea adăuga, privind mogâldeața.
Și pentru că, lichefiați de duhul consumerist care ne îndeamnă pe stil MULT ȘI PROST să consumăm, nici acest concept nu face excepție, așa că se afirmă sus și tare că e… CEA MAI MARE PICTURĂ MURALĂ DIN ȚARĂ.
Subliniez: CEA MAI MARE. Înseamnă asta ceva oare, calitativ? Absolut nimic. E doar mare și atât. Cu conținut gol. Butoiul gol face cel mai mult zgomot. Nu e de neglijat însă aspectul ei, forma în sine, iar stridentul ne aduce aminte de vremurile pe care le trăim. Când totul e colorat dar lipsit de noimă, de substanță. Iar în caz că are o noimă, este una de o cu totul altă factură. Instigă această imagine la bine, frumos și puțin adevăr? Sau vremurile bezmetice, stridente și ale răzvrătirii- pe care le trăim, subjugă până la urmă tot binele și frumosul, elevarea dintr-un singur om- acela fiind artistul, lăsând în schimb mânjituri ale urâtului, dichisite emblematic folosind aceleași unelte ale frumosului, spre desfătarea pur fiziologică a publicului, și așa nu prea educat?!
Locuitorii și trecătorii din zonă meritau mai mult!!!
În tot acest timp, echilibrul își face simțită puterea. Ceva frumos, altceva și în altă parte, zgîndărește noroiul, venind să îmbogățească peisajul, oferind o palmă parcă manifestărilor precum cele de mai sus. Cu aceleași instrumente. “Valori” – este pictura realizată de Florin Radu pe peretele Școlii Gimnaziale “Miron Costin” din Bacău în cadrul evenimentului ZIDART. Pe bani și mai puțini, s-a reușit ceva mai mult și chintesențial: să ștanțeze cu ”logo-uri” românești, un perete aparent lipsit de viață.
semnat doar pentru el în campanie? Subtil ! Astfel că e dispus să îl ajute. Știți cum e, adevărul se spune adesea glumind. 
