E artă dacă trebiue să ceri lămuriri autorităților pentru aparițiile unor obiecte stranii prin oraș?
Unii zic că da, alții că nu prea.
E artă dacă trebuie să asculți sfatul specialiștilor?
Cu siguranță nu.
Arta trebuie să îndemne la cumpătare. Școul tăcerii și al muțeniei oricărui trecător care privește opera. Să rămână scandalizat interior de frumusețe și mesajul transmis. Dacă arta îndeamnă la ură socială, la conștientizarea unor probleme care afectează emoțional oamenii mai degrabă decât să îi ridice din mizerie și nefericire, nu e artă, e o mogâldeață rătăcitoare. Care îi și rătăcește pe cei mai mulți.
Oamenii care nu știu ce e aceea artă, adică cei mai mulți, nu ar trebui să le fie îngrădit dreptul la artă. Finanțările publice trebuie să își asume responsabilitatea și pentru ce înțelege publicul, atunci când finanțează anumite lucrări care aduc în public probleme și disfuncționalități emoționale. Adică cele care au de-a face mai mult cu politicul și cu sfera socială.
Dacă trebuie să ți se spună cum să gândești, nu este artă, este dictatură.
Dacă trebuie să citești un manual de utilitate a unei opere literare înainte să adopți o opinie sau o părere despre o artă, nu e artă, e obiect de (in)utilitate publică. Wc-urile publice sunt mai puțin costisitoare și teoretic ar face același lucru: stau acolo și așteaptă interacțiunea oamenilor. Ba chiar au și ele un regulament. Spălați-vă pe mâini înainte și după.
Așa să fie oare și cu arta contemporană timișeană? Sau îi putem spune artă specific nelocală? Și mai ales neloială artelor în general.
Continue reading “Arta, bat-o vina! Timișoreni din toată timișoara, ce faceți?”