Acel moment important când Iohannis tace. | Repere psy

    Recunosc, am fost marcată în ultimii ani de psihologia specială a acestui individ încă președinte al țării, așa m-am gîndit să fac pe scurt o sinteză a limbajului trupului său, și astfel a psihologiei sale, care ridică tot mai multe semne de întrebare.     Limbajul trupului iohanisian nu minte, ci dezminte, și disimulează precoceContinue reading “Acel moment important când Iohannis tace. | Repere psy”

Binele nu face zgomot, zgomotul nu face bine

       Tot mai des, aud despre moda aceasta de a face voluntariate de milostenie în țări exotice precum Nepal, salvând sau agitând spiritele copiilor  din orfelinatele de acolo, învățându-i limbi străine sau orice alte activități mai mult sau mai puțin educative. Așa cum s-a mai zis răuvoitor despre noi, dacă e să aducemContinue reading “Binele nu face zgomot, zgomotul nu face bine”

Când meseria nu mai e brățară de aur

    Când intri în pâine, profesional vorbind, nimeni nu îți spune că va fi nasol. Că vei întâlni în drum tot felul de oameni, de parveniți și înfometați după bani și putere, impostori ai meseriei și alți răufăcători. Cu alte cuvinte, leproși de toate spețele. Dar totuși parte din acea categorie socială care se îmbracăContinue reading “Când meseria nu mai e brățară de aur”

Cum am devenit un om nebun

”Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel: Într-o zi, m-am trezit dintr-un somn adînc și am realizat că toate măștile mele au fost furate. Șapte măști pe care le-am purtat în șapte vieți. M-am panica și am început să alerg pe străzi strigînd: Hoții, hoții, blestemații de hoți!!! Oamenii rîdeau de mine șiContinue reading “Cum am devenit un om nebun”

Psihologia iscoadei virtuale: simplă introducere în artileria-hibrid (II)

Așa cum am desfășurat în articolul anterior, de legătură, adică prima parte din această prezentare, câmpul de bătălie în războiul hibrid s-a mutat pe facebook și în general, mijloacele de comunicare (anti)socială de mase: începând cu advertising până la twitter, fiecare punct sponsorizat de către magnați din domeniu, sau de către cei mici puși peContinue reading “Psihologia iscoadei virtuale: simplă introducere în artileria-hibrid (II)”