10 motive pentru care nu pot să-l votez pe Paleologu

     M-am tot împleticit, am analizat și meta-analizat, și până la urmă am ajuns la o concluzie supărătoare, dar și deosebit de gravă, în privința alegerilor care au loc. Mai jos am selectat o listă de câteva motive pentru care consider că T.Paleologu NU este un candidat al dreptei adevărate românești, și nici măcar al conservatorismului creștin cel adevărat, ci mai mult un candidat menit să distragă atenția , preluând prin țintire strategică, simpatiile conservatorilor necizelați, nepătrunși încă de autenticitatea ideologică a ceea ce înseamnă conservatorism în general, dar și creștinism, de sensul profund al lor. Și cum preia el așa simpatiile, luptând evident împotriva lui Iohannis, le direcționează în partea de mijloc, gata să fie calibrată pentru a atrage cu magnetism voturile  într-o oarecare parte. Pe scurt:

 

1 . Susține excesiv USR. Atât în 2016, cât și acum. O replică memorabilă e aici, și nu are nicio legătură cu diplomația, ci cu o jalnică manipulare a minții. Pus pe un piedestal aparte, Paleologul îl prezintă pe Barna ca fiind capabil, dar nu suficient de capabil ÎNCĂ, prin urmare ne roagă să-i dăm o șansă. Dacă nu ca președinte, măcar ca prim- ministru, în caz că va cîștiga el- Paleologu. Nu-mi spuneți că un filosof atât de priceput și școlit precum Paleologu nu-și măsoară cuvintele.  Sursa aici:

”Paleologu also said that he sees Barna in a minister job because he is a “nice guy.”Barna convinced me to run. If they had chosen Cioloş, I wouldn’t have run. If USR-PLUS had a better candidate, I would not have hesitated to support him, but this is not the case. I hope Dan Barna will not get upset. I would name him a minister anytime, but a President needs to known the Constitution and have a good international and diplomacy experience. Maybe he will get that, I am willing to help him”

 

2. Simpatizant al lui Dan Barna. De altfel, dacă ne uităm la limbajul trupului celor doi, vom observa o apropiere și o afinitate evidentă între ei. Au o stofă unul pentru altul, și noi, țăranii, nu tot timpul înțelegem de ce. Ah, vă mai spun că a semnat doar pentru el în campanie?  Subtil ! Astfel că e dispus să îl ajute. Știți cum e, adevărul se spune adesea glumind.  Detalii aici:

3. Se încadrează perfect în tipologia celor care fac populism climaniac. Politică a la Greta Thunberg.  De dragul strângerii curelei globale, pe stil comunist (la care adăugăm piperul neoconservator cu care a fost înșelat electoratul- că doar trebuie să atragă), propunem economii și îngrădiri ale libertății cui? Păi omului. Să te iei de capitalism, într-o lume liberă, e rușinos, nu se face… (mai ferm spus:  limitează sau îngrădește consumul cetățenesc, dar nu penalizează corporațiile, sau le penalizează puțin. Deși penalizarea nu atrage după sine rezolvarea problemei (asta în cazul în care într-adevăr problema climatică este o problemă și nu o…), e o metodă bună de a ne face să credem că lupta cu problema are loc.

 

4. Nu văd pic de freamăt românesc în el. (văd doar cum freamătă la Dan Barna, Macovei, progresisme subtile, idei năstrușnice). Dar totuși, candidezi pentru președintele ROMÂNIEI, nu al unui trib no-name. Și tocmai și-a afirmat susținerea pentru crearea Statelor hibrid unite ale europei. Globalizarea și uniformizarea maselor, vă spune ceva? Sigur că da, vi se tot repetă de ani de zile, fără să pricepem. Probabil că, la fel ca mine, ați văzut discursurile conservatoare la modă care propun consolidarea statului european, și dizolvarea constantă, prin tactici prețioase, a identității strategice de neam, în special a identității anti-comuniste, de adevărată rezistență. (oare luptele actuale de rezistență sunt cu adevărat nemanufacturizate? ). Specificitatea ființei se ucide din fașă, prin urmare hibridizarea omului, crearea omului nou, slugă a unui stat utopic, așa începe. Dar mai întâi se afirmă partea aceea cu uniformizarea financiară. Cum altfel să captezi atenția omului, dacă nu fluturându-i prin față treaba cu banii !? Vin apoi ideile cu migrația, toleranța, iubirea, patosul, religia universală, ohh…niște adevărate deja #ingineriiSociale. Statul, stăpânul. Veto!

 

5. N-am văzut nicio critică vehementă la adresa comunității Ligii-mult-prea-colorate. Pentru un om care, oficial, a citit atâta carte, chiar și filosofic măcar, mă așteptam la o mai pragmatică intervenție în ceea ce privește intruziunea socială a acestor noi norme în societate. Știți :diversite, egalite, beyonce. De altfel, el chiar susține ideea parteneriatului civil și a condamnat homofobia- acest termen artificial folosit des ca descriere, pentru creștinii credincioși. Ce este homofobia, psihologic vorbind, vă invit să aflați dintr-un articol de specialitate mai vechi- aici. Denumiți în continuare ”infatuați ” de către Iohanis. A subtilizat pe cei care apără familia, spunând că el nu e fanatic, recomandând moderație. Se ferește atât de mult de… discriminare !!   Dar știi cum se zice: Cine nu zice nimic, nu face nimic, acela nu este nimic. Calea de mijloc e bună doar în viața privată, dar în politică și sfera socială, avem nevoie de ceva mai multă dîrzenie.

 

6. O susține pe Monica Macovei. Cîndva în 2014, a vrut ca ea să conducă lista pentru europarlamentare. Să nu credeți că el nu știa o clipă ce agendă avea Macovei. Tocmai ea, care a înflăcărat tot sistemul ligii-mult-prea-colorate în România. Aceeași care milita pentru legi anti-discriminare, anti-creștine, și anti-libertate de expresie BUNĂ.  Vreți să vă delectați puțin cu adevăr? citiți (printre rânduri sau nu) aici. Citez puțin ceva ce mi se pare extrem de relevant:

      În analiza mea, prima provocare importantă, majoră pentru PDL este în 2014 scrutinul european, alegerile europene sunt următoarea provocare pentru PDL, să ne păstrăm cel puţin cele 17 procente, pe care le-am avut. Or în analiza mea, lucrurile astea nu merg de la sine. Şi atunci m-am lăsat convins„.

Înțeleg că, pe el încă de atunci l-a interesat mai mult puterea, decât calitatea. Sacrificăm ceva, de dragul puterii. Așa că s-a lăsat convins. A ales pe oamenii respectabili, conform etichetei și obedienței sale sociale, ușor de extras din orice context. (vezi experimentul Milgram și obediența).  Ceea ce m-ar speria la un candidat. Și apropo,  Macovei sigur era de dreapta? Pentru că noi știm deja că NU. 🙂 

 

7. Abuzul asupra bisericii, terfelind harul și bunăvoința dăruite creștinește, probono, categoriilor defavorizate. El dorește ca biserica să preia oficial și contractual rolul de îngrijitor al categoriilor defavorizate, orfanilor, familiilor dezorganizate și altele. Ce înseamnă asta? Că biserica trebuie să i se supună, deci să se implice ca în trecut în mrejele politicii, ca mai apoi să primească pecete închizitorială. Cu contract asumat, ferm și subjugând orice sclipire de duh divin, se numește abuz asupra bunătății. Ce va genera asta social, în caz că Biserica nu se va supune? Haos. Va declanșa un adevărat val de ură, fiindcă dacă biserica nu va face față prin ea însăși (nefinanțată de stat) la rezolvarea problemelor mai sus menționate, va fi trasă aspru la răspundere. De rău voitori, de toți troglodiții care oricum o urăsc. Asta, și probabil faptul că enoriașii vor dona mult mai mult.  Cu alte cuvinte, dorește să cumpere biserica în sine. Să o facă să se închine și ea, statului. Pentru progresiști, un adevărat populism. Pentru noi, ceilalți, o batjocură la adresa harului și a facerii de bine în deplină libertate, nu sub un contract cu statul. E ca și cum eu fac acte caritabile prin exercitarea liberului arbitru și a voinței, dar într-o zi statul vine și îmi spune că de azi, mi se vor impune Cote de Bine. Orwellian , de-a dreptul.

8.  Folosește prea mult argou. Enervant de mult, chiar și pentru cineva care înțelege. Ascunzându-se în spatele unor cuvinte pe care majoritatea nu le înțelege, sau ar avea nevoie de dicționar pentru a le dobândi iute sensul, nu doar că își subminează singur puterea de a se coborî la mulțime, la nevoi ale unor alte cateogrii sociale, dar nici măcar nu îndeamnă la EDUCAȚIE. Și asta e ciudat, ținând cont că una dintre teme dar cred că și motto-ul campaniei este EDUCAȚIA.  Sociolectul său discriminează ( și nu o spun ca să mă plâng), prin urmare dorind să arate cât e de sus, pierde din vedere multe alte categorii sociale.

Preocuparea pentru mediu nu este cîtuși de puțin o marotă stîngistă. Nu văd de ce stînga ar avea monopolul unei tematici care ne privește pe toți.
Cred, dimpotrivă, că un conservator inteligent trebuie să înțeleagă logica nefastă a relației omului modern cu natura, exprimată atît de limpede în formula lui Descartes: „maîtres et possesseurs de la nature”. Sînt radical în dezacord cu tot ce presupune acest titanism antropocentric. Cînd vorbesc de pietate, mă refer și la pietatea față de natură.

Observăm totuși că nu e chiar atât de moderat, precum afirmă despre liga-mult-prea-colorată, însă aici știe să fie radical în dezacord. Deci hai, că se poate, era nevoie doar de o cauză… mai potrivită lui. 🙂

Ce spune de fapt printre rânduri, când comunică publicului? Păi el spune așa:

Ori înțelegeți ce spun eu, ori puneți mâna pe carte! (inculților).

Știi ce zicea Albert Einstein: ”Dacă ai înțeles ceva cu adevărat, poți să-l explici și unui copil de 5 ani. ” Evident, Paleologu nu poate. 🙂

9. Pare simptomatic viclean, maleabil, obedient, și pe repede-nainte, a împletit * cu mult ajutor din spate- o campanie atingând brusc teme de interes european. Haideți să nu ne mai ascundem după găurile macaroanelor de la Roma, ci să admitem… o fac eu dacă pe unii îi freacă profesia– că este un pion abil al Americanilor, care sunt foarte buni la politică, dar știți ce? le lipsește, oh, acea vână umană…  🙂  De ce spun asta? Păi chiar el a spus că nu candidează pentru a fi ales, ci pentru a ne da o lecție. Și o spunea cu o grozavă certitudine arogantă, ca și cum în acel moment în spatele lui aplaudau echipele.  Nu-mi surîde!

Dar sunt două situații posibile în acest caz:

a) fie știe sigur că nu va fi ales, dar va avea ocazia să arate cât de sus șade el, și ce low-level sunt românii.  (ohh ce delicatesă când întâlnesc disprețul tipic american față de poporul nostru) . Vulpea când nu ajunge la struguri, spune că sunt acri.

b) va fi ales și va da o lecție concurenței, fiindcă puțini se așteptau ca el să candideze, doborându-l tactic social-ingineresc pe Barna. Și aici iar vă aduc aminte de celebra pungă de gunoi aflată în Gară, când deși pungile erau despărțite de o baghetă metalică, pentru separarea deșeurilor, totul sfîrșea căzut în aceeași cutie… 🙂

 

10.  Joacă un meci la categoria greșită, cu o determinare specifică prostului. Știm cu toții că niciunul dintre ceilalți candidați nu poate face față unei discuții cu el, nu doar datorită faptului că (sau să fie din cauză că?)  limbajul său este elevat, dar și cărțile citite sunt mai multe. Ceva îmi spune totuși, uitându-mă analitic la filmări cu el, discurs, prezentare și limbajul trupului, că în cazuri grave și decisive pentru țară, ar fi printre primii care ar da bir cu fugiții, sau în orice caz, n-ar prea putea sta cu vână, luptând pentru un oarecare posibil ideal național . Sau să zic necesar național, că ideal sună așa un pic…

 

11. Devine astfel, un candidat al intelectualului volatil, (wannabe) a celor ce se ascund în spatele măștilor opulente de titluri de carte citită, neavând o substanță, o nișă emoțională în sine. Prin urmare, acest candidat atrage la rândul său pe cei care aspiră la titlul de intelectual. Prin nevoia de asemănare, electoratul se identifică. Sau vrea să creadă că se identifică. Cine mai exact? păi progresiștii, conservatorii care nu și-au găsit nișa și oscilează între a salva planeta sau a procrea. Fără reper spiritual. Nevoia de a părea intelectual în România devine astfel o slăbiciune a maselor neexplorată încă în campanii, dar iată că prin acest candidat, acum e momentul. la câteva analize calitative pe rețelele de desocratizare, putem vedea că trage în general mult pe cei care se îmbracă bine dar nu știu cine  a fost Franz Liszt. Atrage hipsterii care îți înșiră pe repede-nainte toată admirația pentru cei titrați, agreați de sistem mai ales, cărora intelectualicește li se închină. Greta. Poate Șora? Pseudoelitele care au poză de profil fumând un trabuc, sau chiar o țigară și citează frenetic din Descartes, nefiind în stare să aplice nicio lege filosofică în propria lor viață. Incapabili să deslușească ițele propriului existențialism, se refugiază masiv în al altora. Pe acei gay la costum dar și pedofili marca Statelor Unite Isterice, care se pregătesc deja să guverneze. (vezi modelul deja conservator american).  Prin urmare, atrage conservatorii moi care îi pică în plasă. (Plasa sistemului, stai să ne înțelegem, nu a lui personală). Conservatorii deveniți conservatori în urma amenințării* progresiste, și nu pentru vreo valoare intrinsecă.

 

…Any no way ! 🙂

 

 

 

 

Share this...

About the author

o țărancă, vorba aia...

Comments

  1. O ASEMENEA IDIOTENIE MAI RAR ITI POT VEDEA OCHII SI MINTEA….

    BATI CAMPII RAU DE TOT…DE LA CONSERVATORI LA LIBERALI LA NEOLIBERALI…SI CONCLUZIA…

    MAI BINE II VOTAM PE IDIOTII NOSTRII….ANALFABETI…INCOMPETENTI….SANTAJABILI…PENTRU CA SUNT OAMENI DIN POPOR…NU BURGHEZI SARANTOCI CU IFOSE INTELECTUALE..

    BAIETAS MERGI LA UN CONTROL PSIHIATRIC…SI CAUTA UN LOC LINISTIT PENTRU TRATAMENT CHIAR DACA NU MAIAI SANSE….

  2. O legenda cu eruditia! O fi citit mult, dar se pare ca numai pe diagonala! Sigur se pune si intrebarea „cu cine il relativizam”?! Cu Basescu, cu Iohannis, cu Sica Mandolina?!

Comentariul tău