Trăsături din Front

  Opera ”Homo Deus” a lui Yuval Noah Harari reprezintă o opera interesantă și bogată din punctul de vedere al organizatorului spațiu-timp, precum și un bun factual filosofico-istoric asupra evolutiei si parcursului umanității.

Ca și conceptualizare, se pornește, sublim de altfel, de la principiul evoluționism versus mit și credință, însă pe măsură ce bulgărele de zăpadă prinde contur tot mai mult datorită acumulării maiestuase de fundamente sociologice bine subliniate cronologic, se inițiază o avalanșă tremendă de idei și supoziții asupra unui viitor chiar tenebros de sumbru asupra pasului omenirii.
Ideea că, pe treptele istoriei, fiecare societate și-a format cursul, inclinul si declinul, a fost uzitata de catre mai multi autori sau critici, insa Harari a reușit să devieze balanța înclin-declin către un evoluționism asimpatic, înspre eradicarea simțurilor umanității.
S-a pus problema că mortalitatea oamenilor a stat în calea fericirii acestora, asimbioză care a împins oarecum normele viețuirii către un extrem dur și uneori lipsit de triologia timp-loc-trăire, fapt ce a dus la dereglari în masă de ordin afectiv.

Dreptul la fericire a impus anumite fundamente care au depășit, de cele mai multe ori, valorile și stabilimentele ce se doreau afirmate sau protejate, ducând în cele din urmă la anumite trăiri impuse într-o formă de dictatorism “liberal”. Mai mult, dreptul la viață și evoluție aduc cu sine și anumite capcane care constituie adevărate insule de dezumanizare. Dacă adaptarea la tehnologie și implementarea noilor invenții îi fac pe oameni să fie tot mai aproape de condiția meta a ‘’zeilor’’, acestea totuși vin cu anumite costuri, iar de cele mai multe ori aceste costuri pot fi destul de mari pentru existența umană. E adevărat că, în sine, nici o descoperiere nu a venit fără anumite sacrificii, însă se pune totuți problema dacă acest sacrificiu este echitabil, avantajos și neînrobitor, fiindcă dacă aceste condiții sunt încălcate, se prea poate ca ceea ce ajungem să avem, să coste mai mult decât umanitatea insăși.

De la “introducerea în schema” a internetului până la înflorirea “existenței” numită Internet of Things, s-au succedat etape peste etape care au înstrăinat încet omul de internul acestuia și l-au desensibilizat într-atât încât se poate considera că și el face parte din acest stabiliment artificial și nu că este “dirijorul” acestuia. Este posibil, după unele predicții, ca până în anul 2100, omul să își prelungească atât de mult existența încât să devină nemuritor tocmai datorită diverselor aplicații si tehnologii la care se străduiește atât de mult în prezent, însă costul acestei nemuriri încă nu se poate spune, ci doar se estimează că-l va costa însăși firea și natura umană. Fiindcă de cele mai multe ori este necesar să trasăm harta drumului pe care-l parcurgem pentru a ne înțelege locația într-un anumit moment dat, la fel este necesar să cunoaștem istoria umanității, cu toate suișurile și coborâșurile sale, fiindcă unele acte au tendința de a se repeta. Nu întâmplător se vorbește atât de mult în ultima perioadă despre conceptul de ciclicitate. Insă deși avem tendința de a nu repeta greșelile trecutului, se pare că acestea transcend spiritului omului de a se proteja iar legile de conservare ale fizicii se impun în ordinea naturală.

De-a lungul existenței sale, omul și-a impus voința și stilul de viață asupra tuturor celorlalte viețuitoare, ajungând să domine pe scara existenței, prin orice fel de mijloace, iar în ziua de azi ceea ce nu-i este sub control este doar datorită faptului că a preferat să studieze ecosistemul și în conditiile de libertate sau stărilor opuse condițiilor domestice, de aceea este considerat cel mai sever mamifer sau cel mai aprig prădător.
Diferite religii, din toate colțurile lumii, au încercat să justifice existența atât de activă și atât de efervescentă a omului, însă condiția acestuia de a se diferenția de toate celelalte forme de existență încă rămâne un mister neelucidat.
Numeroase studii au subliniat ipoteza conform căreia omul nu este singura ființă inteligentă de pe Terra, iar această forma de exprimare și ‘’balanțare’’ este prezentă și la multe specii de animale, dar omul se pare că este cel care se folosește cel mai mult de inteligența emoțională în atingerea scopurilor sale, iar acest fapt îi conferă un avantaj față de toate celelalte specii.

Revoluțiile la care a luat parte umanitatea sunt, într-o mare măsură, mijloace de exprimare a tendinței la un anumit moment dat, prin care se impune o schimbare organizatorică sau de orice altă natură, menită să echilibreze, dacă se poate, balanța existenței și a stilului de viață. Numeroase revoluții, însă au fost reluate, sub diverse forme, altele copiate, clonate, iar altele deturnate fiindcă orice proces poate fi modulat în momentele sale cruciale de existență.
Omul, fiind atât prin definiție cât și prin natură o ființă socială, a încercat din cele mai vechi timpuri să-și creeze rețele prin care să se poată exprima. “Jocul” social al acestuia a dezvoltat și a surpat regate și imperii, având impact și asupra dezvoltării strategice a omenirii, iar apoi s-a ajuns la crearea rețelelor internet după modelul rețelelor neuronale. Internet of Things a ajuns să înglobeze tot mai multe aspecte, care de cele mai multe ori sunt lăsate la voia algoritmilor.
În realitatea tridimensională în care își desfășoară activitatea, omul și-a creat un cult al personalității, dincolo de orice alte limite ale realului și expansibilului, în care deifică acte, acțiuni, personalități și spirite, iar acestea la rândul lor devin din ce în ce mai impozante. Multiplele răsturnări de situație din permanenta luptă pentru putere din cadrul colectivităților umane au antrenat oarecum spiritul acestora dar de asemenea cei slabi nu au reușit să facă față posesivității exacerbate a unora, posesivitate dusă la rang de artă în exprimare și mai ales în relațiile inter-umane. Tot acest freamăt care s-a format datorită așa zisei “goane evoluționiste” s-a sedimentat ca o permanentă neliniște în care omul e lup pentru oameni, după vechea zicală latină: “homo homini lupus”.

Sistemele educaționale s-au bazat pe cercetarea, explorarea și propovăduirea drafturilor scrise și pe puterea oferită de lumea materială a organigramelor, ceea ce le-a conferit și mărit influența în cadrul aparatului de stat, astfel educația excelând ca o putere importantă precum și o forță de manipulare, iar tocmai datorită acestui fapt, în unele situații, educația a ajuns să fie ținută sub control.
Interesul omului pentru liricism a făcut ca sistemele propuse de orânduire socială prin felurite moduri de angrenare a supranaturalului să funcționeze treptat și pentru o bună perioadă de timp în diferitele epoci ale creșterii umane implementând modele de morală super-umană, spiritualitatea continuând să se diferențieze de religie prin linii subtile iar jocurile de schimb ale puterii nu mai pot să acopere lipsurile din ce în ce mai acerbe, dezvoltând miresmele umanismului în contrast cu educația socială dobândită prin eșalonare treptată. Dacă perioada medievală a laicizat cunoașterea ca o sumă a logicii cu scriptura, revoluția științifică a modelat cunoașterea prin date empirice și modele matematice, umanismul a condus-o către experiența completată cu sensibilitate, ceea ce duce la paralelisme sociale incredibile.
Ultima parte prezintă un declin apocaliptic al omului în goana sa după cunoaștere și înrobirea acestuia în mașinăria algoritmică AI, care fiind construită după modele umane, tinde să preia controlul și să se proclame însăși suficientă. Trannshumanismului îi lipseste insăși conceptul de ” umanism” din esența interioară, iar imposibilitatea de a găsi un înlocuitor pentru om, viață și omenire, ne pune ca specie față în față cu acest neo-om, pierdut între algoritmi, hrană artificială, vid interior umplut de marile branduri și o amorțire interioară tulburătoare, ca semn de încetare a căutărilor sale absolute interioare. Ne apropiem de post-umanism.

În acest moment însă,  și autorul s-a lăsat împrejmuit de o utopie aritmică solidară cu visul unei istorii tulburate de gravități neeșantionabile. Desigur că acel viitor poate să fie o premisă într-un viitor contencios al declinului omenirii, însă sofismul de care dă dovadă mă face totuși să rămân stoic la logica indusă de pleiada unei furtuni la malul unui jacuzzi.

Silviu S.