E greu să rămâi cu aerele de majordom intelectual și tehnici de bune maniere învățate de la șefii de corporații, când ai în față un individ precum Donald Trump. E greu să nu te spargi în cioburi când întâlnești autenticul. Onest, complet viu, perfect imperfect, tranșant, miserupist și dintr-o bucată, e greu să-ți potolești ura interioară când vezi că un tip mai puțin citit ca mulți e Președintele Americii și cel mai râvnit dintre pămînteni, mai ales în această perioadă.
Îl doare-n cot de absolut oricine și nu dă doi bani pe părerea lumii. I-au făcut de toate să-l scoată din joc, pur și simplu a mers înainte neîndoit. În timp ce tinerii frumoși și liberi pasionați de dezvoltare personală citează din marile minți cu privire la atitudini corecte în viață, nu ezită să-i defăimeze pe cei care chiar aplică și chiar trăiesc toate acele măiestrii comportamentale. De aici li se trage și politic. Așa ajunge mai departe problema socială, de proveniență personală, emoțional.
Au spus că e cel mai faimos om din lume, a spus că NU, nici pe departe, Iisus Hristos este. Semidocții însă nu pot, ei au nevoie de complimente, se hrănesc parșiv cu adorația maselor. Trump nu dă doi bani. Și nu e vreun rasat intelectual. E populist prin absență, simpatizat pentru ce este, urît de asemenea pentru ce este, în mod complet autentic, fără like-uri cumpărate și marionete ocazionale care să îl aplaude. Pentru romantici, Trump este produsul societății, culturii și educației din care provine. Așa cum la noi, într-un mod ideal, acest produs ales prin vot ar fi trebuit să fie țăranul culturalizat, profund și patriot, sau cel puțin intelectualul smerit, puternic dar capabil să coboare-n mulțime.
Trump reprezintă orice altceva, mai puțin FRICĂ. Psihologia modernă se grăbește să scoată pe bandă rulantă „evoluați spiritual” și „oameni de succes” , capabili de materializarea tuturor dorințelor, deposedați însă de flerul transhumanței și de sabia autohtonă a culturilor strămoșești. Viața și trăirea autentică în standardele ființei reușesc însă de fiecare dată să spargă jocurile de putere și de caracter al tuturor celorlalți care înainte să iasă în public, se ung cu toate alifiile, își pun cel mai penibil zîmbet și memorează cele mai false cuvinte. Trump este cel mai bun, și nici măcar nu exersează prea mult asta. Citiți-i și cărțile, indiferent că a stat să le scrie chiar el sau nu, și veți descoperi un om care trăiește întâi iar apoi face totul la un alt nivel.
„Un pont bun pentru golf, încearcă să loveşti uşor şi bine şi prefă-te că nu contează. Apropo, e valabil şi în viaţă.” – Trump.
De partea cealaltă a baricadei, toată lumea se zbate, lovește greșit, țipă și atacă parșiv, latră în stradă și fac adevărate crize anti-patriotice de isterie. AColo unde există predispoziție la ofensă, orice pîrț merită adus public, pentru că el contează. Pentru Trump, multe din cele pe care le face nu contează. Nu pentru că nu sunt importante pentru oameni ci pentru că este caracterizat de o grozavă lipsă de atașament. Aluatul divin cel mai bun este omul care nu-și lipește sufletul de lume, chiar dacă are lumea la picioare. Gura păcătosului adevăr grăiește. Trump e genul de păcătos absolut, cu toate defectele, care spune lucrurilor pe nume, chiar și dacă nu le gîndește. Un progresist tînăr frumos și liber standard desface șampania corporatistă în fiecare vineri, sărbătorind acțiuni irelevante. Un ”trdiționalist”, înrădăcinat în ale sale își sfîrșește viața crezînd că nu a realizat nimic, a realizat de fapt totul.
„Doamne, nu mă lăsa niciodată să fiu mulțumit de mine însumi”- Lucian Blaga.
Două lumi diametral opuse se încăierează pe toate planurile vieții: trufia și industriile care politizează omul de tip nou și libertatea de a reproduce modelul conservator care să reflecte normalul în toate domeniile vieții. Începînd cu libertatea religioasă, cu sănătatea, dar mai cu seamă cu combaterea molimei socialiste care a invadat țările și mai ales patriile, într-un anume fel.
De aceea Trump rămâne un model în sine, chiar și pentru România. Ar trebui. Carcasele stilate, hipsterii și gogoașele corporatiste, progresiștii evoluați și habotnicii templelor tehnologice de stânga ar avea multe de învățat de la unul ca Trump: să trăiască, să fie ei înșiși, să fie liberi, să se ridice mai sus de nivelul sclaviei plăcute care li s-a propus, să învețe să trăiască știința pe care o citează frenetic online și să asimileze tratatele de dezvoltare personală cu care se laudă în facultăți. Asta înseamnă libertate.
Dar libertatea DOARE, e grea, te scuipă toți neisprăviții, rămâi singur uneori, te atacă, dar cel puțin ești LIBER. Puterea libertății e mai mare decît puterea sclavului captiv al plăcerii. Omul liber stă în picioare, celălalt, din interes, stă mereu gârbovit. Omul liber își permite luxul de a fi el însuși, acordat în realitate și sine, omul nou de tip progresist, dornic de revoluția firii, își ia ideile direct de la superiorii ierarhici și încetează treptat să mai fie el, trăgîndu-i pe toți apoi în barca spartă psihocomunistă, o barcă ce nu va îneca fizic oamenii, dar va cotropi pînă și ultima fărâmă de suflet omenesc viu din el.
Fapt divers. Adesea oamenii care nu au facultate sau nu prea au multă carte, sunt și cei care cer resurse bibliografice sau repere de la autoritate celebră într-o chestiune sau alta la postările unora pe feisbuc. Fenomenul este întîlnit adesea sub forma multelor comentarii de tipul ”Cine spune asta”, sau ”Ai vreo sursă credibilă”, atunci cînd emițătorul ideii sau cel care pune diagnosticul este necunoscut publicului larg sau nu a apărut la televizor. O altă formă de validare a unei idei este și numărul de like-uri. Cu cît mai mult, se crede, cu atît s-a înrădăcinat în convingerea populară virtuală, că există indicii măcar că acel om este cineva, prin urmare are dreptate. Autoritatea sau reprezentarea autorității ia forme subtile, de la an la an, deceniu după deceniu pare că ea se reconfigurează, adaptîndu-se regresului uman pe care-l trăim.
De cînd e lumea modernă și de cînd există publicitatea și advertising, omenirea a cumpărat în baza reclamelor concepute de specialiști. De la cea mai veche reclamă în China secolelor Xi-VII î.Chr. cînd vînzătorii recitau poezii și cîntece pentru a-și vinde produsele alimentare, la fluturașii anilor 1450 (unii îi mai împrăștie și astăzi) și pînă la prima agenție de publicitate deschisă în Londra care folosea primele combinații vizuale și scrise pentru a impacta clienți. În 1924, chiar și la noi în România, Regina Maria era printre primele personalități publice care făceau reclamă la un săpun, prin asociere de imagine cu crema Pond’s Cold. Revoluția însă în domeniu a apărut în America, unde nașterea publicității adevărate și a tehnicilor ei profunde s-a datorat lui Edward Bernays, care a revoluționat lumea cu teoriile unchiului său, nimeni altul decît însuși Sigmund Freud, pentru a crea (false) nevoi, trenduri, obiceiuri sociale și pentru a schimba mentalități. Printre clienții săi se numărau cele mai importante companii americane din anii 1900-1930. Celebra campanie prin care femeile au fost sensibilizate și manipulate să recurgă la fumat se datorează unei demonstrații de Paște din 1929, în care femeile purtau ”torțele libertății”, adică țigări Lucky Strike aprins. Un nou obicei se năștea între femei, văzut ca pe o ”emancipare”.
În 1920 Joseph Goebbels, inspirat din teoriile și acțiunile lui Bernays, a creat “cultul Fuhrerului”, adică propaganda, sau Campania distructivă împotriva evreilor din Germania. Bernays a concluzionat ulterior cu referire la situație ” că orice activitate umană poate fi utilizată pentru scopuri sociale ori pentru scopuri antisociale”. Teoriile freudiene au fost de mare ajutor pentru ca aceste lucruri să fie posibile. De la campanii care au generat milioane de dolari și au schimbat comportamente și au setat ”valori”, în funcție de revoluțiile tehnologice și descoperirile sau nevoia de a fabrica noi ”nevoi” pînă la reacții de ură și iraționalitate îndreptate împotriva unui popor, sau pentru a genera loialitate. Pe șleau:inginerie socială.
Politica a beneficiat și ea din plin în ultimii ani de acest set de rigori. Pentru ca o minciună să devină un ”nou adevăr”, trebuie repetată. Țineți minte mantra ”testați, testați, testați”? Promisiunile electorale? Dezvoltăm România? Facem autostrăzi. Avem oportunitatea… fonduri europene, antreprenoriat, o nouă Românie, împreună spre mai bine și multe astfel de ”comori lingvistice” care au bătut la propriu creierii românilor vreme de 30 de ani, cu mici diferențe. Ei bine, iată că politicul s-a cizelat, și a lansat în arena noi și noi personaje și ”constructe” politice ”publicitare” pentru a-și arăta supremația față de unul și altul. USR și PNL au început să fabric adevărate clipuri în stil ”spot publicitar”, apelînd la emoții, fără să transmită nimic concret însă. Emoții, emoții, aceasta este noul teren de bătălie. Emoția poate fi fabricată indusă, ea stă la baza unei alegeri, unui drum, unui acord, unui vot. Dar ca și orice altă marfă de consum- căci pînă la urmă asta a devenit politicul, și lui i se aplică exact aceleași strategii de Fabricare a consimțămîntului, la propriu, de către ai lor specialiști nevăzuți. Fiecare partid cu ale sale. Dacă partidele consacrate și care sunt chiar ale noastre operează în algoritmul unui public din care ei înșiși fac parte, fiind cu totul implicați și atașați emoțional de metehnele, virtuțile dar și patimile acestuia- AUR însă se situează mult în afara acestora, debordînd de ”perfectionism semantic” și o cale bătătorită de comorile istoriei afirmate strașnic. Cu excepția USR-ului, care a desprins tehnicile de comunicare și el intuind, calculînd perfect și cunoscînd în cele mai mici detalii narativele adorate de mase, tehnicile emoționale prin care tinerii li s-au supus, celelate partide nu prea excelează la categoria asta. AUR însă s-a poziționat cu mult deasupra tuturor, intuind (oare?) teme adînci, prin care arată clar că înainte să tragă Cortina, și-a făcut bine Temele. Să vedem….
Liderul acestui partid este George Simion, un tip destul de controversat dacă îl analizezi detașat, din afară. Este un activist prezent și implicat în viața cetățenească încă din 2010, unionist, participant sau organizator al multor proteste și acțiuni civice corelate cu Republica Moldova, promovarea românismului, etc. El se descrie pe blogul lui ca fiind GOLAN. Peste 100 de acțiuni în mod consecvent pot fi enumerate aici, dar puteți să vă uitați pe site-ul lui. Este într-adevăr impresionant cîte acțiuni și intervenții are. Full time. Activitatea liderului unionist a fost interzisă de nenumărate ori în Republica Moldova, are 5 interdicții și în 2018 a fost expulzat din țară, pe motiv că viziunile și acțiunile sale unioniste nu sunt pe placul guvernării sau ale partidelor de opoziție. Să țineți minte: 2018, expulzat de Ministerului Afacerilor Interne și a Biroului de Migrației și Azil. Malin Bot sustine insa in mod agresiv faptul că AUR = Alianța Unirii cu Rusia. Cum poate să fie asta adevărat, atît timp cît Simion a fost expulzat de mai multe ori din Republica Moldova a lui Dodon, acolo fiind foarte clară legătura rețelei unioniste cu Soroș. Iar acum, cînd Maia Sandu e președinte, lucrurile nici că se pliază mai bine pe noua situațiune. Motivul Expulzării? „La împlinirea a 203 ani de la prima rupere a Moldovei prin pacea ruso-turcă din 16 mai 1812, mai multe organizații civice vor organiza o manifestație stradală amplă pentru a solicita conducerii Republicii Moldova accelerarea integrării în Uniunea Europeană prin unirea cu România”, se arăta într-un comunicat de presă. Mălin Bot a publicat anumite perspective, cu toate asta a omis-o pe cea mai importantă în tot peisajul: George Simion- persona non grata în Moldova Rusiei. În mod cert Rusia nu își dorește o Republică Moldova integrată în UE, iar AUR și Simion exact asta face. #rezist .
Dintre pasiunile acestui om amintesc: proteste, Guy Fawkes, istorie, militantism, revolte, revoluții, acțiuni civice, bannere, muncă în echip, revolte, revoluții, manipularea oamenilor pentru al său ideal. Este fan PNȚCD, iar culorile AUR sunt o aducere aminte a PNȚCD, alegerea lui pur personală. Și mai este fan Nicușor Dan, încă de pe vremea cînd Nicușor Dan activa pe modul #rezist, și erau uniți în brigadă. De atlfel, ei toți, echipele activiste, așa s-au cunoscut. Nu-i suportă însă pe ruși. Unul dintre prietenii pe care i-a pomenit în înscrisuri de mai multe ori, în cele cîteva articole scrise în perioada 2012-2016 este Elena Calistru, Cosmin Pojoranu și Iulia Modiga. Elena Calistru este de 10 ani președinta ONG-ului activist Funky Citizen, unde Cosmin Pojoranu este comunicatorul lor, activist și implicat în mai multe proiecte printre care să promoveze candidații USR fără să folosească sigla USR, așa cum promovează USR în mare parte și constructul progresist, fără să facă trimitere direct la partid. Fabricanți de idei, mai exact. Toți avînd același nucleu: tineri activiști,ale căror idealuri se pliază excelent pe viziunile mai mari ale structurilor globale afiliate lor, printre altele și planurile mari de la Davos și viziunile Președintelui World Economic Forum, Klaus Scwhab.
Postare de pe blogul lui George Simion în care îl stimează enorm pe prietenul său Nicușor Dan
Pe scurt, avem de-a face cu experți, cunoscători fini ai psihologiei și tipologiilor umane, foarte bine documentați în ceea ce privește terenurile și mișcările progresiste de tip #occupy, #rezist. George Simion este foarte apropiat de aceste persoane încă din 2012, cînd formau Platforma Unionistă, și pe cînd fiecare a cotit-o în direcția lui ”profesională”. Tot în 2012 s-au pus și bazele CORUPȚIA UCIDE dar și Erupția Corupția a Sandrei Pralong (șefa Soroș din România). Divide et impera. El însuși este expert în tot ceea ce înseamnă mișcări tectonice de stradă. Golaniadă. Știe cum să toarne benzină și unde să facă scîntei. Are și cu cine. Acum mai departe abordarea ține strict de nișa profesională a comunicării și a strategiei de relații publice pe care acest partid, numit AUR a abordat-o. În dreapta este un afiș, poate printre primele făcute de Simion. Se observă o deosebită asemănare cu stilul Rezist. Îmi aduc aminte de cîteva apelative sociale ale USR_ului în care îndemnau oamenii să iasă la vot, menționînd că ”România a fost făcută de oameni care nu au stat deoparte. Nu sta deoparte, vino la vot”. Voi căuta afișul și îl voi adăuga aici. Stilul de afiș precum și imaginea asociată dar și fontul și culorile contrastante folosite aduc în prim plan ipoteza confirmată deja și din alte surse, a legăturilor profunde cu societatea Soroș-Rezist. Acești copii, la vremea tinereții lor, nu lucrau pe cont propriu, aveau întotdeauna un mentor, un lider, cineva care dădea comanda, consolida, crea așteptări și oferea recompense. Este o adevărată fabrică de activiști în sistem MLM în care niciodată nu știi cui declari- știi întotdeauna că trebuie să o faci, simți măreția din spatele planurilor deși nu poți să o numești. E ca într-o sectă. Din seminariile astea de cursă lungă, nu poți să ieși de acolo mușcînd ”mîna care te-a hrănit”, mai ales că s-au închegat prietenii și s-au fabricat idealuri colective, de grup, bazate pe viziunea lui Soroș și a celor de lîngă el de a construi o societate deschisă totodată egală, în cadrul căreia fiecare să se ”priceapă” la o bucățică. Unirea i-a revenit lui George Simion, așa cum patrimoniul i-a revenit lui Nicușor Dan, sau vigilența cetățenească le-a revenit surorilor Calistru.
Dacă pe scurt v-am spus despre George Simion oferind abia 5% din profilul său psihologic care este punctul central în această ”luptă”, revin și la alte personaje emblematice din acest partid:
doamna Șoșoacă.
Șoșoacă este întîi de toate un profil. Psihologic. Nu e ales la întîmplare. Cine vrea să miște marea masă omogenă a publicului pe care vrea să-l atingă, îi construiește un avatar. Românul. Clasic, nevrotic, nervos foarte, țîfnos, uneori isteric. Foarte frustrae, el rabdă mult neajunsurile în relația cu statul. Trădătorii și hoții sunt temele recurente ale lui. Nu există niciun discurs în afara acestor concepte care să îl anime. Oare? Cine ne vede pe noi ca români, fiind asa? Cineva care în mod clar NU e așa. Un singur om NU este deloc isteric, ci dimpotrivă, din blogul său reiese că este un om extraordinar de meticulos, foarte bine calculat. Dintre toate candidatele, a fost cea mai potrivită să “reprezinte”, după cum bine vedem, o importantă și foarte largă clasă social-psihologică: cei care își aduc aminte de beneficiile gurii tari și a dictatelor rînduite si dorite în fond, de popor. Nevoile și doleanțele sale, urlate vreme de 30 de ani, mai mult sau mai puțin la unison, și-au găsit acum odihna în vocea acestei dame, care strigă de zor, la unison cu vocea răgușită a poporului care înaintea ei, pare că a amuțit. În toate mesajele, ea transmite în mod repetitiv același lucru: contați pe mine, de aici preiau eu. Agitația monumentală, vrajba și în mod cert isteria nu scapă neatingînd pe nimeni care șade în preajma acestui construct ingineresc social. Aceleași tipare le-am regăsit la proteste rezist. Același profil al omului cu funcție care se poartă ca-n mahala. Mahala pentru el este întreaga țară. Dacă nu ar fi vorbit limba română aș suspecta-o că nu e româncă și nu aparține țării. Și chiar așa este. Oriunde te uiți pe feisbuc, zilnic peste 500 de postări sunt distribuite din partea și în numele ei, de adoratori și naivi căzuți în plasa valului de pseudorezistență. Aflăm din alte surse ulterior și din profilul ei de feisbuc că a fost o unealtă bună și în protestele REZIST, debordînd de contradicții infame, umilitoare pentru fani, toate fiind în acord cu narativa Rezist din acei ani- 2013-2017. Pe fondul deplîngerii colective a lipsei unei mîini ferme și a unui dictator (tătuca) neobosit care să ne salveze pe noi, neamul, idealul, patria, țara, de hoții și impostorii care s-au perindat la putere, Șoșoacă pare o salvare destul de comercială. Nu scuipa mîna care te hrănește, și fă-te frate cu dracu, să treci puntea- sunt clauze sociale parcă unanim acceptate de electoratul convins, în acest caz, că doamna asta va salva țara. Deși tot ea a lucrat pentru a o aduce în acest punct.
Șoșoacă e intruchiparea lui Tătuca, dar e acum femeia, mama, eroina, care salvează neamul de la o (falsă) problemă. Nu intru în detalii. Din aceeași clasă, puteti observa alte 3 personaje la fel de atent alese, luptă și răzbat la orizont, pentru același titlu. Unele îl au deja, altele încă îl fabrică. Nu știm ce urmează. Nimeni nu e video chatistă-si acesta este un “imago” si “persona” pe care specialiștii l-au ales in urma studiilor, pentru a servi dorințele si așteptările poporului. Numai un om “din popor ” îl poate orienta pe acesta, indiferent de cale. Si apoi, observați cu atentie Triada. Așa cum Jung definește triada umană in psihanaliza individuală, care să acopere setul de pârghii comportamentale si de fiori interiori, așa si la TV la Lazarus apare frecvent triada care acoperă si omogenizează, coagulează o masă de oameni spre același țel, reușind să repete mesajul, transpus însă în codul lingvistc și ambalat pe nivelul tuturor. Niciodată Paleologul nu va avea asemenea success, la fel cum nici tipii ca Dan Barna nu pot sensibiliza pe Tanti Lenuța sau pe cineva ca Trump, să fie votat sau măcar trecut în simpatie politică și socială.
Proiectul AUR este însă unul profesionist. Dar de asemenea și proiectul Triadei Videochat-Amazoană-Avocată, și spoiler alert- mai nou Șoferul de Tir cu mii de urmăritori, care în timpul șofatului, face…politică, vigilent cetățean! Nu pot însă cădea în capcana de a crede că acele personaje sunt autentice, pentru că nu e deloc așa. Fiecare simbol are o armată de oameni în spate, un discurs, o imagine bine aleasă. Este destul de complicat și greu să generezi fani și sute de mii de like-uri pe feisbuc într-un timp foarte scurt, fără susținători, minim 200 în spate, care să genereze o adevărată rețea de profil, capabilă să atingă un public variat. Între altele, dnei Șoșoacă i se șoptește mult prea des la propriu în timpul filmărilor, foarte multe replici pe care urmează să le spună. Uneori le mai încurcă. Este un flux foarte mare de informații, concepualizări și chiar of-uri și neliniști pe care trebuie să le spui, poate chiar mimezi, nu se știe. Studiați și voi ! În acest periplu melodramatic, în care ochiul sensibil al privitorului poate fi denaturant subconștiental și inconștiental de mici detalii, nicio greșeală nu poate fi permisă… Șoșoacă nu poate să greșească, și dacă o face, este pentru că masele nu trebuie să vadă în ea omul perfect. Nu ar mai simpatiza-o.
De la diva sexi care face videochat cu cruciulița la gît (nu există decît 3 sau 4 imagini deocheate, suficient cît să servească drept firmituri pentru a deveni credibil acest rol), la șoferul de tir patriarhal și avocata eroină masculinizată pînă la refuz, publicul are material bun. Este ținut ocupat, permanent apăsat mental cu rolul său crucial de a ieși și behăi în stradă. Și asta pare perfect creștin. Nu crezi? Pac, ți se scoate un citat biblic în care ești îndemnat ”să nu fi prost” ci să ”spui adevărul”, să mărturisești. De cînd mărturisirea a devenit un act public, o orgie socială, o adevărată murdărire de om cu om și om cu animal în stradă? Astfel, succesul proiectului AUR pare garantat. Nu pentru acum, ci pentru următorii ani. Avînd în spate și masa omogenă de votanți și conturi false, roboți și tanti Lenuțe care uită că au mai pus aceeași poză și la alt cont, avînd și experiența consolidării proiectelor emoționale prin care li se insuflă oamenilor un fals ideal, avînd și studiul multelor filme și multe alte documentații ale ”istericilor de serviciu” în ultimii 7 ani, Simion a reușit ceea ce multe partide doar visează. Cu perseverență și dedicare. El pentru asta trăiește, nu e ca ceilalți,cu serviciu, cu hobby-uri și familie. Construcția AUR pleacă de la consolidarea arhetipurilor, punerea lor în scenă și împlinirea doleanțelor majoritare: de 30 de ani nu s-a făcut nimic- iată acum se face. Partidul pe care patrioții îl așteaptă. Întregul concept este clădit pe adevărate tehnici de comunicare și pe stimularea unor clase sociale care îmi readuc aminte de primele postări ale lui George Simion pe blogul său (wordpress), în care anunța mîndru tare: ”Sunt golan”.
De aici pînă la ”infiltrarea” și coruperea partidului din fașă, prin asocierea lui cu personaje dubioase, interlopi și diaspora care nu tace – aceeași diasporă care a fost mobilizată și în anii trecuți cu alte ocazii Rezist, nu e decît un pas.
Astfel că traiectoria narativelor oficiale extrase din of-ul publicului electoral merge la țintă, nu face risipă-n combat. Sunt profesioniști. Excepție tanti Lenutele care fac postări cu sutele și grupurile de profil în care la propriu ești racolat de membrii și ți se trimit mesaje private în care ești întrebat dacă nu te-ai săturat de clasa politică de 30 de ani. În cazul meu, am avut parte de atacuri și subtilități de prim rang la postările de feisbuc, venite din partea unor membri care rînd pe rînd au cedat. Cel mai ”dureros” și maxim afront pe care mi l-a adus unul dintre ei acum 7 zile, după ce începusem să abordez mai des tema AUR, a fost că aș fi ”ecumenistă”. Dar din nou, sunt oameni mult prea mici. Atît de mici încît tot ce au este salvarea partidului, dictonul lui, servit maselor și tuturor celor naivi. Sau pur și simplu o ciudată reavoință care pleacă de la premisa și raportul că ei ar știi mai multe canoi, prin urmare ar trebui să ne supunem.
Acum însă un lucru e cert: cunoașterea lui George Simion în a aplica ceea ce a studiat, prin filmele motivaționale și toată adorația lui pentru Ultrași, fiori emoționali, revoluții și alte proteste- e mare. Acestea s-au renunit acum sub cupola acestei formațiuni. În mod surprinzător se spune că ar fi lucrătura rușilor. Am tot zis: care ruși? George Simion urăște kaghebiștii, rușii, cazacii, turnătorii, iubește însă cu patimă (stranie) Basarabia. Profilul său psihologic face parte din categoria oamenilor care nu se abat de la idealul lor și nu fac cîrdășie cu nimeni. Cu toate astea, este cel mai ușor de folosit tipar comportamental în orice…ambuscadă. Cînd ești unul dintre puținii oameni care are un vis…și dedici ani pentru împlinirea lui, n-ai cum să nu treci sub o aripă protectoare. Și poți să nici nu știi. Sau să știi. Ai fost mințit, înșelat, trădat de propriile slăbiciuni. Este printre acei băieți care a făcut sex cu tricolorul pe tricou. Este plină istoria de oameni care și-au împlinit visul fraternizînd parțial cu dușmanul, împărțindu-și fronturile. De aceea în timp, fac alții din visul tău parte din viziunea lor, dar nu exită certitudini. Pot să speculez. Faptul că Rusia are un partid atît de bine lucrat nu mă surprinde, însă sediile din Moscova vehiculate în presă că ar avea legături cu partidul AUR pot să nu aparțină Rusiei lui Putin. La asta v-ați gîndit ? Asta a verificat cineva!? Sau totul pînă la Putin, mai departe nimeni nu se bagă și toți pretind că dețin adevărul absolut și te trag isteric de mînecă să-i crezi doar pe ei….
Triggeri, triggeri everywhere …..
Inteleg diferența intre politică, religie si spiritualitate, si va indemn si pe voi s o faceti. In prima nu trebuie sa pui suflet, a doua tine calea de mijloc in societatea, iar a treia e pentru ăi mai “nebuni”.
Si stiti ce e de învățat din asta? ăa noi nu mai avem patrioți în putere. Sloganul central al AUR este că de 30 de ani românii așteaptă un asemenea partid. Am să o spun pe șleau: cât putergai și rîncezeală este, că s-a speculat ”nevoia” de un electroșoc din alte surse ca să ne dezamorțeasca? Si când el vine, îi spunem marș, că nu ești de-al nostru, patriot. Și totuși, pot să mă pronunț, că pînă la urmă proiectul este PATRIOT, în esența lui. Nu îndeplinește însă norma de suveranitate și autonomie garantate- nici a Republicii Moldova nou înfiptă în sintonia europeană socialistă, cu sau fără acte, și nici a României, prin urmare e un proiect duios, dar tocmai aceste implicații îl fac neonest, necredibil. Niciun partid politic care își construiește planul politic pe o emoție nu ar trebui să guverneze. USR ȘI AUR folosesc exact aceleași pîrghii emoționale, considerîndu-și electoratul un soi de public consumerist. Profilul psihologic al lui George Simion este identic cu cel al personajelor de tip Florin Bădiță, Nicușor Dan, de pe vremea activismului pur. Între timp, aceste personaje s-au mai modernizat, adaptat ”cerințelor” comportamentale ale noii lumi. Și se pare că îmbracă și forme creștine !
Tactic.Dirijat, AUR a reușit să renască parțial patriotismul. Să-l scoată la suprafață pe cel autentic, onest, cu adevărat periculos aș spune, în cazul în care cineva se întreabă ”unde-s nebunii ”? Unii ies, alții tac, pregătindu-se pentru situații mai serioase decît apariția unei imitații ieftine și kitchoase de patriotism comercial, servit pe bandă în stil junk.
Sigla AUR pare să fie cea a Uniunii Europene care a făcut România Mare. Și apoi, au și rușii progresiștii lor, așa cum UE are bolșevicii ei. Mai important ar fi să se oficializeze mai repede faptul că ei lucrează împreună.
Dacă un neamț poate guverna România, dacă un iezuit poate conduce Timișoara, dacă un evreu poate avea televiziune care creează programe degradante pentru copii la mine in țară , dacă partidele de dreapta sunt dirijate din Londra și dacă piețele românesti sunt închise prin dictat mondial pseudomedical din afară, dacă o cultură americană stă sub protecție de lege romînească și dacă lemnul mi-l taie Austria, dacă usturoiul romînesc vine din China, poate și progresistul rus să iși aducă aici ideologia, Partidul… Și poate să nu fie rus dar să șadă la Moscova. Pentru că globalizarea e inevitabilă. Si pentru că românismul e inevitabil și el, pentru viitorul sănătos și foarte conservator, dar care mai întîi fabrică Societăți Deschise și mai nou, prin partide ca AUR, cel mai probabil toleranță națională, dezumflînd balonul patriotic, prin reducția lui la o lozincă, o isterie sau o luptă falsă dusă cu…propriul creator.
Dar pînă atunci, pînă cînd începe adevărata nouă ordine regională, să mai ia PNL niște măsuri care să devasteze total, și USR să mai tragă de partea lor tefeliști. După aceea, AUR cu siguranță va fi deja atît de ”racordat” la noua lume mondială, încăt vei vrea chiar tu să-l votezi. Creștinismul politic este viitorul și poate ați observat, toate partidele se aliniază deja în aceași direcție, promovînd, așa cum REZIST promova odată, respect , toleranță, egalitate, nondiscriminare de niciun fel, unitate, civilitate, diversitate în unitate, neocomunism, ecologie, funky citizens.
Așa cum odată s-a reușit construcția și deconstrucția unor tipare comportamentale și adevărate societăți și comunități, în același fel ca odată, se construiește o nouă lume, un nou stat, o țară cu oameni noi, o însăși nouă țară. Națiune îi zice acum. Torțele libertății sunt nimic altceva decît torțele aprinse de propagandă, de ingineria socială aplicată tactic de partide (USR ȘI AUR mai ales, avînd logistica și susținerea globală în spate), care parcă se îndreaptă cu toate în aceeași deja decretată direcție. Și ținînd cont că Getia Eterna este un vis mai vechi și parcă o nouă realitate prin care suntem chemați la un soi de ciudată și agresivă trezire, să știți că lucrurile sunt mai complicate decît par. Un lucru e cert: Nu tot ce strălucește e aur curat. Nu orice partid care folosește și se folosește de simboluri sacre și apelează la trezirea stărbunilor și la regenerarea vatrei neamului, chiar crede cu tărie în puterea unui așa ceva.
Nu toți cei care ne vorbesc de trezirea neamului și de unire în cuget și simțiri doresc folosirea acestora liberă, departe de Roma, departe de obligații cetățenești și îndatoriri… Imperiul își face publicitate chiar aici în țară deja.
și Nu tot ce strălucește e aur. Dar de asemenea nici ceva despre care se spune să ne ferim, nu e ceea ce pare.
Ziceți voi că ne-a dat Putin AUR-ul înapoi? În mod cert tacticile vechi desprinse din societățile incipiente ”deschise” sunt bine aplicate dar foarte prost înțelese de ”stăpîni”, și după cum reiese, debordează de disprețul față de aceste clase, pe alocuri. Românul e văzut drept isteric, retrograd, nevrotic, supărat, tototdată el se dorește a fi trezit în stil ” Getia Eterna”, unificîndu-se într-o conștiință colectivă reformatată și orientată de la Dumnezeu și sfînta cumpătare (deci iubire de sine și de aproapele sau înțelegere față de vasta și complicata existență) – către civilizația iluminată modernă care include și nițel din ceva spiritual. În mod clar acești lucrători politici nu știu nimic despre Getia nici despre românii adevărați, încercînd să însămînțeze un fals și sintetic patriotism, care să conducă la o și mai mare egalitate de mase. Cu toate astea, dacă îl întrebi pe Cîțu sau Iohanis despre Getia Eterna, nu-ți vor spune nici unul nici altul mai nimic.
Devine interesantă mișcarea asta cu ”votul obligatoriu” și multe altele ”luminoase” la fel de obligatorii: participare civilă, implicare cetățenească, mersul la ghișeu precum la bar sau pelerinaje, exercitarea vigilenței cetățenești ”obligatoriu” pentru modernizarea statului, obligatoriu să dai scor la funcționar, obligatoriu să te informezi despre situația politică din țară, să studiezi, să participi, să fii activ, să cunoști.
Și sunt comunități întregi care militează numai pentru așa ceva. Are un termen deja consacrat: iubire civilă, o nouă abordare psihosocială care orientează emoția omului contra-transcendental înspre zona anti-sacră a birocrației mutate-n online. O formă de sex cu Statul. Dacă înainte era pur viol, hărțuire, agresiune, ciondăneală, acum cetățeanul este învățat cum să facă pentru a primi prăjitura, ghidat atent de organizațiile Societății Deschise, despre cum să-și cosmetizeze lanțurile cît mai mult, să devină (in)dependent- dar nu așa cum era în bătrînul comunism, ci foarte delicat, cu cătușe cu puf roz și biciuri delicate cu pene albe. Se va trece de la funcționara anostă și scîrbită, la adevărate dame sau poate cei mai atrăgători roboți care vor vorbi duios și vor face din orice raport cu Statul, o experiență memorabilă. Așa cum face orice Companie respectabilă cu Clientul său. Clientul nostru, stăpînul nostru- dar nu mai mult decît îi permitem noi.
Dar tot relație cu Statul e. Și încă e una din aceea din care tot vrei, că îți spune ce vrei să auzi, te validează. Ești onorat să poți fi invadat de către Stat în așa hal. Da, sunt oameni care cu asta se ocupă, și adoră această treabă: faptul că într-o zi, după timp, se va ajunge la o interacțiune Stat -Cetățean foarte apropiată, personală, intimă, chiar personalizată. Pînă atunci, votul trebuie să devină obligatoriu, să trezească în toți ”iubirea civilă”.
Minim 3 aplicații sunt sugerate ca ”fiecare cetățean să le dețină pe telefon”. Una este vigilența în trafic, o formă de turnătorie modernă în care șoferii sunt îndemnați să semnalizeze încălcări de circulație. Alta este despre Ecologie, tot o formă de vigilență cetățenească și mai există și cea care se ocupă de semnalarea cazurilor de violență domestică. Nu ai voie să-ți mai pleznești femeia pe fund. Nu o să le fac reclamă. Comunismul începe de acum: fabricanții relațiilor cu statul sunt aceiași care cochetează cu ideea unei ”lumi care se autoguvernează, mai bune”. În fond, respectă întru totul politicile lor.
Și încep prin practica votului obligatoriu, după ce au reușit să ridice în picioare mase de oameni care pînă în urmă cu ani, nu puteau să distingă stînga de dreapta, penele de pesede și pentru care mersul la vot era doar o mică sărbătoare. Sau o formă de intervenție infimă. Energiile se duceau în familie, în misiuni personale, în vocație și alte fapte. Astăzi, mersul la vot a ajuns să decidă soarta celor mulți. Și tot pentru el își consumă resursele sute de mii de oameni care în tot timpul anului, numai asta fac. Orientează voturile, ei înșiși fiind în fapt dezorientați. Spunea Sfîntul Paisie Aghioritul că ”nicicînd nu se temea omul de boală așa cum se teme acum, cînd nu se teme Dumnezeu”- și păstrînd opoziția vremurilor, ”nicicînd nu și-a pus omul nădejdea în politic mai mult ca acum, cînd nu se cunoaște pe sine însuși, sau se teme de sine însuși. Și nu știe că chiar există Dumnezeu.”. Așa că dictatura ”frumosului luminat” a ceea ce este etic și corect- cîndva lipsit în mod clar din societate, devine un stil de viață, regimul subteran impus, o normă. Așa cum a apărut moda purtării cravatei: la început, o purtau doar șefii și elitele, apoi a devenit simbolul triumfător al sclaviei celor mulți. Azi poartă costum în mare parte cei mai mulți care nu sunt nici șefi și nici nu dețin vreo firmă, și nu îl poartă obișnuit ci îl poartă ca simbol al triumfului. Nu se știe însă care. Acum, costumul a devenit ”dress code” obligatoriu, vrei nu vrei. Se luptă pentru ceva cu sînge și războaie, acel ceva devine normă, oamenii se răzvrătesc împotriva celor care nu aderă la acel ”cult”, apoi acel ”cult” devine obligatoriu pentru toți. Apoi vin barbarii… păgînii, revoluționarii, cei care restabilesc libertatea -nu impun însă și ”obiectul„ libertății” în sine. Strămoșii au murit pentru ca noi să avem DREPTUL de a vota și de a ne alege democratic conducătorii, nu pentru OBLIGAȚIA de a vota. Acesta-i ciclul societăților din cele mai vechi timpuri. Fiind într-un apogeu, revoluționarii de plastic astăzi luptă pentru a impune obligații de tip socialist. O adevărată răsturnare a valorilor.
Introducerea votului obligatoriu în România va duce la diminuarea apatiei politice cu care se confruntă România în momentul de față, împingând oamenii să își susțină interesele și să fie reprezentați corespunzător în funcție de alegerea făcută, și să se implice în mediul politic, aceasta fiind obligația fiecărui cetățean pentru ca democrația să functioneze corect. ( o asociație de dezbateri civice)
Sună cochet, frumos, nu-i așa? Iată că la a doua și a treia privire, obligativitatea asta n-are de fapt nimic de-a face cu respectul față de ființa umană ci mai mult cu interesele conexe ale unui SStat ce se pregătește să îmbrățișeze un regim soft totalitar. Apatia politică este denumirea menită să jignească pe cei care nu sunt interesați de politic. Adică cei mai mulți oameni, care de 30 de ani se tot adaptează. Părinții noștri, bunicii, toți cei care au trecut și prin comunism. Se adaptează pentru că votul lor nu prea a reușit să schimbe ceva, și apoi lipsa de ”educație” politică din comunism a fost o breșă pentru ca sistemul nou să se poată impune, prin anumite greșeli ale lor. Apatia politică este deci o stare pe care nimeni nu și-o dorește ca titlu de CV, renume social sau etichetă pe feisbuc. Și totuși, cei mai mișto oameni pe care îi cunosc fie au ajuns la un nivel politic atît de înalt încît nu îi mai interesează, fie au alte preocupări mai ”semnificative”, și oameni puternici și tari. Isteria de a nu avea cine să ne conducă a fost întotdeauna frica și anxietatea cea mare a călăului. Omul liber se poate întoarce oricînd împotriva lui. Apoi, a ”împinge” oamenii să își susțină interesele sună deja a manipulare. Open society stuff. Ați văzut lgbt cum a fost ”împins” să seducă Statul, să împletească o întreagă teză. Spune-mi cu cine te culci, să facem din asta temă politică. O cruntă manipulare. Implicarea în mediul politic s-a dovedit însă o temă pentru stomacul tare și de cealaltă parte a luminii, pentru cei care chiar au vocație și chemare pentru așa ceva. În afară de cîteva personaje de carieră politicieni, cu cultură solidă și bagaje sufletești însemnate, care sunt excepții, clasa politică arată acum ca o salahorie modernă în care inginerul agronom dă legi în sănătate, și medicul îmi spune dacă am voie să practic religia sau să țin sărbători. ”Pentru ca democrația să funcționeze corect”. Dar dacă nu vreau? Dacă nu agreez democrația? Îmi acorzi libertatea de a avea o opinie care sfidează sistemul? Sistemul care îmi vrea binele și vrea ca eu să fie liber, atenție! Pentru cei mai tari și celebri oameni ai lumii, democrația înseamnă în continuare manipularea maselor și degradarea lor, pentru a susține un sistem aparent sănătos- iar prin mersul la vot- nu are loc altceva decît falsa libertate– prin care întotdeauna cei care trebuie să cîștige cîștigă. Și nu mă refer la partid ci la organizare suprastatală. Alegem cine să ne fabrice produsul global: unul dintre partide. Cu atît mai mult cu cît ingineria socială a avansat teribil de mult și datele din cloud și Inteligență Artificială debordează de informații, despre oameni și categorii, dintre cele mai subtile și personale. V-o spune cineva care de acolo vine. Și apoi, democrația este puterea poporului, dar poporul nu poate avea putere dacă el însuși este tranchilizat, anesteziat, amorțit, de la an la an tot mai crunt înfășurat în ideologia progresistă a brandurilor. E destul de clar ce va alege el, predictibil. Totuși nu va putea alege niciodată ÎN AFARA SISTEMULUI, mereu alege în interiorul lui. Cum poate fi asta libertate de alegere? Și totuși, îmi asum că omenirea este limitată și se adaptează vremurilor. Merge la vot pentru că vrea, nu pentru că este obligatoriu. Firescul personal trebuie să primeze oricăror interese și etici de grup. Așa e de la Dumnezeu lăsat.
Sub pretextul responsabilizării și folosind sintagma tuturor neocomunismelor ultimilor 20 de ani precum ”împreună reușim”, ”uniți”, sau ”vocea ta contează”, există foarte multe voci și în România care doresc votul obligatoriu. Cauza este absenteismul și deci, lipsa de validare ”democratică ” a celorlalte voturi. Adică da, și mie mi-ar fi rușine să fiu ales de subt 30% din cetățenii care au votat. Dar dacă votează milioane și sunt ales, sunt perfec legitim. Delegitimarea unor terți politici prin invocarea absenteismului este o cale mai complicată totuși dar rămîne un bun argument. Votul obligatoriu se spune că este o soluție bună pentru a face fiecare voce să conteze. Și deși majoritari ca prezentă la vot mobilizată de partide a fost adesea ”comunitățile de la sat” sau cei ușor de manevrat cu clasicul zahăr, ulei și făină, problema votului dat ”pe nașpa” tot nu poate fi ”abolită”. Rămîne astfel, ca votul obligatoriu să fie dat majoritar de către oameni neimplicați care pun ștampila pe un zîmbet. Implicațiile aici ar fi de ordin sociologic monumental: oricine lucrează în targetare și consumerism și psihologie, știe ce preferă majoritatea– este cel mai ușor de sedus majoritatea, prin urmare votul lor este predictiv. Prin urmare alegerile celor care s-au implicat și au studiat candidații ar fi doborîte numeric de electoratul care iese la vot de frica amenzii, pentru că este obligat. Alegerea primului este din convingere și studiu, alegerea electoratului ”obligat” este în funcție de ”ce aude”, ce ”se zvonește” și ”simpatie”. Ceva asemănător publicului care l-a votat pe domnul Iohanis: au fost seduși de clișee și simboluri vizuale puternice.
Prin urmare, votul obligatoriu este încă o găselniță pentru a ne preface că ”evoluăm”. Cine nu are deja ”principii civile” și nu s-a aliniat unor mișcări sau altele, cine nu are ”preferințe politice” sau poate chiar îl doare-n cot de dreptul său la vot, este pe loc marginalizat. Este ca și cum s-ar impune o nouă religie la orizont. Crede și nu cerceta. Votează și nu cerceta- pe de altă parte, ești obligat să participi și să devii ”cetățean” activ, fie că ai studii sau nu. Părerea ta contează, ni se repetă sistematic precum o mantră lipsită de sens. Nu contează că nu ai cu cine să votezi, tu pe persoană fizică, sau că nu te reprezintă niciun candidat. Poți vota întrebînd cu cine votează grupul din care faci parte. Nu faci parte din niciun grup? Ghinion, cine nu are grup, nu contează, nu are voce. Dar uite că … votul tău poate fi și din furie. Noua campanie USR asta propune. Pune furia ta pe ștampila noastră. Ce se naște din pisică șoareci mănîncă . Și cea mai parșivă abordare este cea la nivel personal, al ființei : de mulți ani se tot împinge narativa dihotomieivină-responsabilitate. Strămoșii luptători au murit pentru ca TU să ai astăzi dreptul la vot. Da, tot respectul, libertatea lor de a muri a fost libertatea lor consimțită și merită apreciată. Noi la rîndul nostru avem o altă libertate și lupte. Dar așa cum religia ne bate cu picătura chinezească ucigătoare de suflet că suntem vinovați pentru moartea lui Iisus și că din cauza noastră Adam a fost izgonit din Rai, sau că din cauza noastră sunt războaie și din cauza noastră Pămîntul se autodistruge și că din cauza noastră se impun oribile măsuri- tot așa cum ni se impun aceste învinovățiri și acuze, sau că din cauză că oamenii se îmbolnăvesc, se impune regimul, așa și obligativitatea de a merge la vot este împinsă de aceeași VINOVĂȚIE. Dacă nu mergi la vot, strămoșii au murit degeaba. Și dacă strămoșii au murit degeaba- TU, stimabile, ești vinovat pentru ei.
Nu-i așa că te simți nasol după ce ai auzit aceastea? Să vezi cîte atrocități poate comite un om ducînd în spate vinovății care nu îi aparțin, care nu fac parte din el ! Vinovății false.
Nimeni și nimic nu poate obliga pe nimeni să facă ceva împotriva voinței poate obliga să fac ceva împotriva voinței sale libere. Poți să refuzi să votezi din frică și preconcepții și să începi să votezi liber, din analize și conștient pe cît posibil. Conștient că nu schimbi radical, ci ameliorezi. Votul tău poate nu va revoluționa un sistem, dar în mod uluitor va revoluționa ființa !
Dacă votul ar putea schimba ceva, l-ar fi făcut ilegal.
Așa că oamenii sunt manipulați să reacționeze, mai mult decît să acționeze. Regenerarea socială e imposibil să apară așa. Rezultatul vinovăției, fricii și chiar rușinii nu poate fi de bun augur. Pomul stricat nu face fructe bune. Nici măcar nu face fructe. E ca și cum ai obliga oamenii să creadă în ceva despre care nu au citit, nu li s-a spus, apoi li se induce ideea falsă că ei sunt responsabili pentru CELĂLALT. O mantră socială periculoasă. Așa s-au consolidat regimuri totalitare, genocid, teroare în masă, supunere, psihoze, modificări comportamentale și devianțe de mase, debusolări.
Și este totuși aberant: patriotismul e ”desuet”, istoria autentică și vie este și ea scoasă din context, furată din inima publicului și disociată în manuale, cu toate astea, nicio tabără nu ezită să invoce străbunii, pentru a ne trimite la VOT. Poate pentru că știu pe undeva, deja, cine-i majoritarul care o să iasă !?
Dar străbunii de-ar afla asta, și de ei chiar ar fi cu adevărat prezenți în ”invocările” și memoria lor, sunt sigură că le-ar da o plezneală strașnică după ceafă dacă ar afla. Nu a murit nimeni pentru ca votul să devină obligatoriu, măgarilor! Au murit pentru un ideal de libertate înțeles în niște termeni de atunci, astăzi aceeași vor fi ghidați de aceeași pentru a muri pentru alt ideal de libertate, care nu include ”dreptul la vot” ci dreptul de alegere suprem: MĂ DUC SAU NU MĂ DUC LA VOT, indiferent de fricile induse. Dar uite că astăzi, nu avem nici dreptul să MURIM fizic pentru dreptul la libertate. Rămînem să murim tăcut. Nu te bagă nimeni în seamă în realitate și pe feisbuc dacă spui că tu chiar nu ești interesat de politică. Ești un cetățean primitiv. De fapt, nici cetățean nu ești- acesta este titlul ”onorific” dat plebei care a ”evoluat” de la stadiul de ființă bio-psiho-cosmico-socială la stadiul de plătitor și validator al Statului. Patria, am mai spus: e desuet, e temă profundă pentru cetățean. Cetățeanul aduce bani, patriotul nu. Cetățeanul e funky, omul ”rupt de lume” e prost, ignorant, nu-i pasă de comorile pămîntului. Și de-ar fi să fie mason de grad mare sau vreun pustnic iluminat, sau un om care a generat mai multă imbecilitate socială pe mapamond și acum se căiește. Sau poate chiar inventatorul acelor aplicații. Cine nu e cu ”plebea” e retrograd, cine e retrograd nu primește prăjitură de la ghișeul lui tAnti-așteaptă unde merge să mulțumească Statului că i se permite să plătească fără să stea la coadă, birul pentru a sa proprietate. Cetățeanul este respectat, în măsura în care împlinește agenda Statului și devine modelul Omului nou social.
Culmea sau nu, cei care doresc să impună votul obligatoriu sunt și cei care vor să scoată Religia din școli și manuale, înlocuind-o cu Știința, Sursa oficială, semizeitatea făcătoare de ”obligații”, la care în ultimii ani s-a tot lucrat, pentru a genera consimțămîntul de mase. Oamenii acum s-au ”trezit” politic, și-au dat seama că ceva se întîmplă cu lumea și încep să reacționeze. Ca și veganul profan (nepostitorul) care acum a descoperit beneficiile legumelor, strigă și țipă în lume făcîndu-și un rost justițiar din asta, dorind să-i oblige pe toți să procedeze la fel de ”bine și etic ca el”. Între timp, organizațiile filosofie conlucrează la a genera noi și noi modele etice cărora oamenii să se alieze, să și le facă stîlpi de susținere în ”totalitarismul lor”. Pe principiul: Bine e ce scrie în carte, și dacă nu-l faci, înseamnă că ești un om rău.
Cu toate astea, despre REPUBLICA lui PLATON, nimeni- nimic. Nu creează atașamente atît de profunde față de Civilitate și Stat, prin urmare rămîne o carte a ”elitelor” sau celor ”marginalizați”. De asemenea și Țuțea.
Dar ei sunt deștepți și le știu pe toate. Sunt cetățeni europeni, moderni, cu cip la ei, înlocuitor de creier și întotdeauna oriunde merg nu își uită buletinul. E aproape un ritual. Se pregătesc cu un an înainte de ziua votului, mai ceva ca Noaptea Nunții. Că așa e frumos, să execuți ce ai învățat! Acum sunt dornici să impună noua legislație asupra tuturor. Ei nu greșesc, ei sunt noua generație, tinerii frumoși și liberi instruiți de google, Marx, ONG-uri și Zuck. Dacă votul devine obligatoriu și poate chiar și studierea comunismului (propunea Caramitru cîndva), să propunem și alte materii obligatorii, pentru îndeplinirea cotelor de Bine vs. Rău.
Pentru a nu fi în viitor ”obligați” să aderăm la acest nou BINE COMUN care a fabricat și servește o nouă formă de libertate servită de Stat pe tavă. Și căreia tot mai mulți greu îi pot rezista…
______ VETO
edit: Iată-ne în anul cu pricina al binelui comun. Q.E.D.
Votul obligatoriu s-ar putea să fie de domeniul trecutului, dar la vremea nepublicării acestui eseu, nu ne-am fi gândit că vreodată, dreptul la vot s-ar putea să fie abolit cu totul, prin refuzul unor oameni de a-și injecta ceva în corp, pentru a se certifica. Totuși în speranța că lucrurile grotesc planificate vor devia de la cursul lor împreună cu acțiunile acoliților, acest eseu va rămâne în continuare de actualitate.
+altele, printre care campanii de inițiere în civism în parteneriat cu biserica catolică, inițierea oamenilor în statul digital, politică prin aplicații și stat minimal digital controlat de… roboți. Întrebare: cine deține controlul pe date? Dacă se ia curentul, pică și digitoconstituția?
**articolele pot fi preluate numai în limita a maxim 500 de caractere, exclusiv cu citarea sursei cu link activ original.
Era în vremea Imperiului Roman cînd s-a spus prima oară asta. Mille viae ducunt homines per saecula Romam. O mie de drumuri vor duce întotdeauna oamenii la Roma. Pe atunci însă, tacticile nu erau atît de avansate, iar Imperiul ușurase transportul de mărfuri dar și mutarea trupelor militare printr-o rețea de drumuri foarte exactă, strategică: 29 de căi de acces public străbăteau Imperiul avînd toate aceeași destinație, Roma, colucrînd la expansiunea lui.
Rețeaua de căi Politice azi
În timp ce PNL se transformă pentru a pregăti terenul parțial impunerilor globalist de dreapta, asigurînd condițiile pentru secătuire și supra îndatorare națională, prin împrumuri apocaliptice, USR concurează pentru a lua locul PSD, iar PRO România încearcă să împartă ceva și de la USR și de la PSD, dar cu iz ceva mai național/ist. ”Proletariatul” cîndva aparținînd PSD nu mai interesează. Falia dintre săraci și bogați e tot mai mare. Săracii nu aduc ”bani la stat” iar bătrînii ”consumă resursele”. Digitalizarea electorală și-a spus cuvîntul, iar proletariatul cu ceva de spus este format acum din lucrători IT pricepuți la a hăckui, de dragul dreptății și fără de pată.
De cealaltă parte șade oferta PMP, AUR și AD care se bat pentru o guvernare oficială “de dreapta “, conservatoare, (faptic sau speculativ la unii) fără să se atingă însă de “ceea ce a rezultat din guvernarea corporațiilor in România și a statelor subterane care au acționat. Și PNL este de dreapta, economic vorbind, dar nici pe departe conservator, decît ca pecete subtilă servită de propagandă. Discursurile economistului Robert Sighiartău despre Familie sunt îmbătătoare, seducătoare dar numai pentru profani. Statul de dreapta nu intervine în falimentul țăranului român și al antreprenorului tânăr, prin urmare terenul e ca și bătătorit. Și apoi, ce să ofere în cultură, arte, desăvîrșire, o clasă de bancheri, economiști, ingineri, finanțiști, constructori și agronomi? De asemenea, constructul social “dreapta/stînga” la care s-a lucrat intensiv in ultimii 3 ani, formînd triggeri la marea masă își pierde rostul și rolul pe măsură ce se construiește suprastatul și structurile afiliate global. Ca să înțelegi ce înseamnă ”stînga și dreapta” în construct social, vă amintesc că în ultimii ani aceste noțiuni au fost întotdeauna în opoziție, liderii de opinie mai mult sau mai puțini veritabili, consacrați fiind promotori ai contrapunerii- indiferent că stînga are ceva bun de oferit, indiferent cît de parșivă urmează să fie dreapta. Concluzia? Dreapta întotdeauna are dreptate, stînga mereu greșește. Ceea ce în teorie și dialectic și chiar și istoric devine perfect autentic și adevărat, avînd ancore și fundamente monumentale în istoria și în suferința marilor minți și suflete ale omenirii, se dovedește a fi de prisos într-o lume hibrid, viitoare. Stînga împinge cu forță agenda europeană, cu impunerile si legislativul ei, iar dreapta își ia mâna de pe corporațiile și legile “sociale” prin care globalul și subteranul împletesc atitudini, formînd noul tip de cetățean. Acesta se naște din ONG-uri, trece psihologic prin societăți și fundații cochete de tip Open Society și este educat în stil Funky Citizen, avînd ca rezultat al ingineriei o întreagă clasă proletară de cetățeni moderni, implicați, vocali, vigilenți, apolitici, dar cu libertățile și democrația nouă în ei. Tot ceea ce ei își doresc, toate cele pentru care militează și toate acțiunile lor cetățenești sunt formate de viziunea filosofică a Societății Deschise- una singură pentru toată lumea. Faptul că cetățenii au ales este o iluzie: nu poți să alegi decît din ce propun ei. Departe de aceste societăți și comunități, tânărul devine marginalizat, fără opțiuni profesionale, fără voce, șters, anost, artist ”nebun”, condiționarea lui fiind imediată. Lanțurile s-au stabilit deja, rămîne fecare să și le lege singur sau nu.
Uneori dreapta va vorbi frumos despre tradiție, conservatorism, familie, credință, în cel mai social-politic mod cu putință. Deja o face, promovînd pasaje întregi din Biblie și principii conservatoare ale lui Russel Kirk. Rareori se va osteni să le traducă pentru marea masă, conservatorul apărut ca reacționar nu poate fi nicicînd conservator veritabil. Adesea el însuși nu e convins, iar dacă este, are în jur mai mulți reacționari, reactivi decît proactivi. Depinde mereu de ceva. Dar aceste vorbe frumoase ale dreptei sunt adesea doar credințe și sacralităti personale ale membrilor, rareori primind valoarea de drept, printr-o proiecție politică sau calcul de obște. Astfel, pe scheletul sterp și ideologic făurit de idei și corporații, dreapta nu prea va mai avea ce și cui să conserve, orice impunere se va dovedi ”derapaj”, derapaje deja în plină formare prin inginerii sociali ai dreptei abuzînd de sintagma ”acțiuni opresive ale statului”, servind ca prilej de scandal pentru cealaltă ”cotă parte” electorală: progresistul militant, oropsitul cu drepturi, cei mulți. Au mai rămas de conservat clima, ecologia, mediul, sărbătorile naționale, credința, mutată și ea în viitor într-o zonă pur profană, simbolistă, superficială, unanim acceptată, ecumenică chiar, întru libertate religioasă si fraternitate creștină, dar numai în ceea ce privește manifestarea ritualică a crezului, și mult prea puțin în ”aplicabilitatea” și ”implementarea” lui practică. Așa cum căsătoria a devenit o formalitate azi, o chermeză afaceristă menită să oficieze un act, chiar și dacă nu există iubirea. Sau mai ales. Dreapta nu intervine niciodată, și tot ceea ce va fi deviant, tulburător, patologic și nefiresc, îmbrăcat în valoare ”socială” de progresism, o dată intervenția afirmată, devine ”sistem opresiv”. Unul dintre constructele sociale și narativele deja promovate introduce noțiunea de ”autoritarism” al Partidului Republican din SUA, prin care democrația ar fi ”în pericol”, comparîndu-l pe Trump cu anumiți dicttori. Autoritarul și autoritarismul devine noul construct social al progresismului- și încă unul tare. – mai multe detalii găsiți aici.
În libertatea promovată de conservatorism va fi într-un final inclusă și libertatea de expresie LGBT, pentru că nu-i așa, statul nu poate să intervină în proprietatea privată și intelectuală a nimănui: televiziune, cenzura filmelor, spoturi video de propagandă, publicitate, materiale video, afișe, literatură.* *În campania electorală a partidului Alternativa Dreaptă,
cea mai riscantă și periculoasă întrebare pe care am pus-o public a fost chiar asta: Cum veți reuși să combateți progresismul și neomarxismul care intră în societate prin ”proprietate privată”? Discuția s-a diluat, nu a primit răspuns. Nici nu era cazul, știm deja că așa ceva este și va fi imposibil. În altă ordine de idei, subiectul pe care îl abordez este ignorat, șters la propriu și diluat pe grupuri de profil care au ca temă conservatorismul. Mare greșeală au făcut !
Constructul social – la propriu, căci pînă la urmă asta devine întreaga bătălie politică, nu se oprește aici.
Divide et impera este un principiu profund aplicat pe toate palierele societale care nu au rămas nealterate și nici împărțite între falsul rău și falsul bine. Conservatori lgbt din toate țările, reuniți-vă ! Quo vadis?! https://en.wikipedia.org/wiki/LGBT_conservatism .
Comunismul studiat în ultimii ani a arătat- prin însăși organizațiile soroșiste că ”cenzura ” e ceva rău, pe cînd libertatea e ceva bun, construind astfel o societate calibrată pe noi reprezentări sociale, cu mult diferite de cele de acum 20 de ani, 50 sau 100. Dihotomia RĂU-BUN este o caracteristică a sistemelor unitare de credințe, avînd rădăcini religioase (așa cum a elaborat sociologul francez Émile Durkheim în cărțile lui) totuși diferită de religie, avînd palier de acțiune psihologia individului inclusiv și societatea, cu reperele ei de bine și rău. Pentru a putea formula o nouă reprezentare a ”binelui” actual, orice construct vizual-imagistic destinat modificării percepției publicului are nevoie de opusul lui, fie și aparent, prezentat sub formă de Rău.
Exemplu: Comunismul a cenzurat mult- prin urmare comunisnul e rău, lgbt nu poate fi cenzurat- pentru că cenzura e o practică comunistă- prin urmare lgbt nu poate fi comunist. Dacă ceva a fost RĂU în trecut, oricine repetă ACȚIUNEA , fie cît de mică, este automat și el RĂU, prin urmare acest RĂU adesea închipuit este folosit ca metodă de reeducare, dresare socială la propiru. Și totuși, la o analiză mai amănunțită, lgbt chiar este la origine comunist, căci are la bază tactica de adunare a proletariatului unit împotriva unui așa zis- opresor- cîndva capitalist- astăzi oricine. Dar asta nu e problema majorității, nu-i așa !? Rostul este să se obțină REACȚIE EMOȚIONALĂ constantă.
Deconstrucția terminologiei fără fundament în realitate devine astfel susținută de istoria opresivă și radicală, care s-a poziționat în societate ca un adevărat instrument politic de propagandă-servind, iată, de-acum, la contrapunere. Libertate e să poți să afirmi că ești gay, dictatură e cînd statul începe să-ți interzică acest lucru. În lumea profund conservatoare, întemeiată pe decretul Papal și știință, pe exemplele opresivului de odinioară dat constat în ani ca și contraexemplu, Conservatorii de dreapta pot fi și gay. Și vor fi. Dacă SUA poate, noi nu? Conservatorii adevărați nu vor putea fi niciodată extremiști din nevoie și urgență imperativă, în primul rînd nu vor mai primi suport financiar, vor trece în oprobriu și nu-i va mai vota nimeni. RĂUL demonstrat în mod parșiv face minuni în creierul oamenilor iar extremismul am fost învățați că e ”RĂU”, la fel ca multe alte obiceiuri cîndva sănătoase, azi devenind ”retrograde”, dubioase, rele, nocive, toxice. Amintesc aici și patriotismul.
Când corporatiile guvernează, statul de dreapta devine ultimul interesat să mai intervină. Proprietatea personală e sfântă pentru această nouă dreaptă, iar proprietarul este corporația și marii capitaliști. Omul plătește taxă pe dreptul de proprietate. Cu cât ai mai multe, cu atât plătești mai mult. Un fel de impozitare progresivă, tabu. Statul minimal devine astfel permisiv pentru controlul corporaționist, care împinge nevoia democrată și fabrică mentalitatea pentru “progresism”, sexomarxism, ordine si lege prin societatea digitală, comunități și servere. Singura putere proletară va fi cea a angajaților din corporații, iar ei sunt deja prea sclavi să mai păstreze ceva din flerul românesc și din însăși noțiunea de libertate, firesc, autentic, lipsită de lanțurile corporației si a sfântului brand cărora li se închină. Sau ce credeați că
50 illustration: Evolution of men- french artist.
progresismul vine numai prin Parlament? El aparține ambelor bărci și e inevitabil. Toleranța devine treptat Decret papal, dar de asemenea, și dicton pentru conservare. Unde iubirea civilă si libertatea acceptă social pe un gay, lăsîndu-l să se dea exemplu, acolo vine conservatorismul să-l îmbrace-n costum. Vom vedea astfel mulți paleologiști, baconschiști și rengliști dramatici care “au ceva de spus ” poate chiar despre conservare, ei fiind croiți progresisto-intelectual, după timp, sa facă față regresistului “habotnic” spiritual al lumii. Acesta nu are lume, căci nu are niciun partid, nicio reprezentare legislativă în această lume, orișicît unii și alții au încercat, și după cum vedeți, mai încercă…
Astfel că a devenit foarte ușor și la îndemînă ca autoritățile și capitalismul să ofere putere democratică și putere omului, pentru că omul azi este oglinda și extensia corporațiilor, consumului, nonvalorii si rebutului care au devenit extinse prin însăși partide, la rândul lor. Partidele preiau mecanismele interne din corporații, preiau cu totul și cu totul valorile lor, li se supun, le împrumută, făcînd din țari și state, neamuri și popoare ”produsele lor” , și întotdeauna ei ”dau rezultate”. Investesc dar vor și profit. Calculele și predicțiile statistice sunt precise: niciun CEO nu-și permite să investească greșit, riscînd să piardă afacerile, viziunea. Așadar pun accent pe democrație pentru că deja își cunosc bine publicul, alegerile oamenilor sunt predictive, rezultat al captivității lor în cultul sintetic al publicității, al fabricării consimțământului si al psihologiei brandului, toate la un loc furnizînd date colosale ținute în cloud. Algoritmul prezice comportamente și tot el generează un prototip, care la rîndul său declanșează tipare comportamentale, care la rîndul lor sunt dictate prin filme, muzică, publicitate. Omul devine produsul lor, ambalajul logo-urilor care îl conțin. Când Barna a scris că va fi un președinte full time, corporația a renăscut prin partid. Întregul set de practici devine tot mai corporatist, avînd la baza întotdeauna un oarecare CEO. Uneori CEO e o idee ancestrală, un vis de de mult, o utopie, alteori e un om sau un grup de oameni cu o agendă clară. Poporul viu român nu poate fi CEO, el nu are “competența, expertiza sau diploma” căutate ” pe piață”. Concursurile de ocupare dictatorială devin astfel tot mai internaționale, global. Nici votul nu a rămas neatins: a merge la vot este ca și cum ai merge la hipermakret. Ai pus în coș alesul și ai plecat. Primești produsul pe loc, plătești mai târziu. Plătim de 30 de ani si vom mai plăti o dată… hipermarketul politic are întotdeauna opțiuni, ambalaje… spoturi video seducătoare și lozinci slogan să rezoneze cu fiecare. Măcar de ne-ar fi scutit de multa cea vechea dramă, nenorociri, dar se spune că fiecare popor își are păcatul său… unii plătesc alții devin ei călăii…
De aici la ce urmează, e cale bătătorită. Rețeaua politică este bine structurată și organizată în două: aparenta stîngă (RĂUL) și dreapta (BINELE) în contextul complex pe scurt enunțat. Și după cum observați, pe măsură ce stînga devine mai ”normalizată” de către ingineria socială, activiști, mentalitățile schimbate, omul care gîndește modern, civilizat, educat, dreapta devine parcă tot mai opresivă, gata anual să facă și mai multe ”concesii”. Dreapta rămîne binele care nu își bagă nasul niciodată în intimul omului- intim devenit de-acum privat. Trupul omenesc aparține deja și el statului. Pe vremea cînd ”conservatorii” fabricau meme-uri cu glumița asta, nu știa nimeni că vom ajunge să ne vaccinăm (adică să ne mutilăm trupul, să injectăm ARN străin, să ne modificăm structura celulară) pentru a putea călători cu avionul sau pentru avea anumite drepturi. Răspunsul vi-l dau tot eu, așa cum la aceeași dilemă mi l-am dat și mie: tot ceea ce există este PRIVAT și PRIVATIZAT, și să nu uităm că ”avem dreptul să ne selectăm clientela”. Proprietatea privată este sfîntă pentru DREAPTA și pentru neoConservatori. Ce mai rămîne în proprietate comună? Statul- ca și construct social, adunătura de site-uri care ne-a scăpat de enervanta birocrație. Era și important, ținînd cont că majoritatea romînilor ajungeau în raporturi cu statul de maxim 2-3 ori pe an… Dar de ce să intrăm în detalii cînd avem aceste arme BINE și RĂU adînc sădite și amestecate în sistemul de gîndire al omului, în baza dihotomiei căreia se acționează dar mai mult se reacționează, impulsiv, emoțional, labil, fără timp de întrebare. Întrebarea conduce la aflarea adevărului, socratic vorbind, știți? Ascultați sursa oficială. Și vă asigur că aceea ”nu suntem noi, sau mai corect spus ”nu ești tu însuți”.
Poate am ruinat așteptările de salvare politică ale multora, dar până la urmă doar ceea ce e autentic merită să străbată calea în picioare.
Și nu prea e timp de spart potecile. Iluziile nu își mai au rostul în vremuri atît de acre, de decadente și de sensibile, de dublă măsură și cruntă relativizare morală. Aș spune că suntem în vremea secerișului, dar cînd n-am fost !?
Se spune că toate drumurile duc la Roma, o mantră pe care o repetă mulți, fără să știe măcar cîtă dreptate au. Poate ei chiar asta își doresc sau renunță timpuriu la luptă. Nu toate drumurile duc la Roma, sunt și drumuri care duc către Dumnezeu sau mai jos de însăși Roma, în catacombe, sau locul de unde au năvălit oropsiții. E și firesc ca majoritatea lor, în foame, să jubileze astăzi la ”modernizarea României”. N-au văzut aceia în viața lor asfalt de calitate și borduri, pe aceștia îi satisface opulența, strălucirea, prăjitura servită de funcționarul public. Acești oameni cel mai probabil in vietile lor anterioare nu au cunoscut modernitatea și pierzania ei (vorba sfinților) neavînd niciodată prilejul să izbîndească ceva luminos în civilizație, iar acum intrând în ghișeul primăriei, așteaptă servicii impecabile de parcă ar fi Biserică. :)
Și uneori, în aceste rețele politice, mai întîlnim și calea bună, poteca strîmtă. Dar aceste căi nu candidează politic, totuși uneori prin partide , te poti întâlni cu cîte un om ”de-al lor”, care crede în oameni, nu în Roma, chiar dacă uneori se face că nu vede construirea ei. În fond, toți trebuie să mîncăm o pâine și să dăm ceva Cezarului. Așa cum unii strigă în stradă LIBERTATE și STAT MINIMAL, dar ei lucrează 10 ore pe zi în IT, construind piesele programelor de supraveghere totalitară ale noului stat corporaționist. Pe cît de înfipiți în imperiu, pe atît de dornici să iasă, prinși în marea capcană. Așadar, rețeaua e mare. Și nu mare, ci aproape imposibil de evadat. Patriotismul e o cale, dar e calea sacralității, nicidecum una ce s-ar pune pe tavă rețelei politice trecătoare.
Toate drumurile duceau la Roma odată, toate par să o facă și acum. Și deși rețeaua de drumuri a permis expansiunea Imperiului Roman, aceleași drumuri au ușurat și marile invazii care au condus la decăderea lui.
**Preluarea articolelor este permisă în limita a 300 de caractere, cu obligația de a cita sursa originală cu link activ, cu trimitere directă la articolul integral.
cea mai riscantă și periculoasă întrebare pe care am pus-o public a fost chiar asta: Cum veți reuși să combateți progresismul și neomarxismul care intră în societate prin ”proprietate privată”? Discuția s-a diluat, nu a primit răspuns. Nici nu era cazul, știm deja că așa ceva este și va fi imposibil. În altă ordine de idei, subiectul pe care îl abordez este ignorat, șters la propriu și diluat pe grupuri de profil care au ca temă conservatorismul. Mare greșeală au făcut !