Yoga vs. Credința simplă sau de ce nu trebuie amestecate apa și uleiul | Repere

 

Cum poți spune că prin practici spirituale ezoterice de tip YOGA poți aduce armonie între suflet, trup și minte? Așa ceva este o eroare fundamentală bazată pe o lipsă crasă de cunoaștere în domeniu. Practic cum poți tu să împaci materiile diferite într-una singură? Nu poți. Poți să amesteci apa și uleiul? Nu poți. Poți să torni lapte pe ulei de motor fierbinte? Aveți idee ce se întâmplă?

Și atunci de unde senzația asta că aceste lumi s-ar completa? Sigur, sună atât de siropos orice intenție de unificare a tărâmurilor de basm cu lumea terestră, cu jungla urbană.. utopic, da.! Dar o singură chestie amintesc aici pe scurt, și cu asta nu vă mai obosesc. Există repere enorme și vaste în literatura de specialitate care studiază lumile de dincolo, nevăzute, însă cea mai pragmatică și concisă este asta:

”Căci sufletul nostru nu-i din lumea aceasta”.  (Biblie)

Și cum poate ceva care nu e din materia asta să se unifice cu materia asta cu atomii și moleculele științifice materiale pe care le putem studia? NU SE POATE. Puteți să concepeți așa ceva? un pic!

De asemenea, ruperea Sinelui de lume este cauza multor depresii și zguduiri interioare care apar în urma practicilor pseudospirituale. Plânsul degeaba, labilitatea emoțională, senzația de disperare, de rupere din tine, de schimbare a paradigmei, a vibrației interioare și în general izolarea de tot ceea ce erai prin depersonalizare (căci asta este-) sunt doare câteva dintre sutele de efecte dezastruoase care au loc în corp, în timpul acestor ”eliberări” interioare. (…) Dizolvarea Sinelui nu este nimic altceva de fapt decît fix slăbirea corzilor personale de putere interioară, spre a fi un pion obedient, lasciv, adormit și ușor de guvernat din afară. Dizolvarea ego-ului, așijderea- o formă de debarasare de putere interioară, prin care omul, dornic să adere la o credință conform căreia tot ce vine din pronumele personal”eu” este- e egosim, devine o marioneă, o păpușă de paie, o formă de viață lipsită de putere, voință, motivație, planuri, credințe. Se legumifică, devine consumat! Și atunci, oamenii mulți având slăbicunea de a-și dori să fie buni, de a -și dori să fie VĂZUȚI ca fiind buni, și validați de societate, încep să se anuleze prin programare mentală. Mai departe:

Ce zice un specialist yoga? (preluat din presă https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/biseria-ortodoxa-reactie-vehementa-impotriva-yoga-este-inhamare-absolut-incompatibila-cu-credinta-ce-spun-practicantii.html )

Nu e incompatibilă yoga cu religia, yoga nu vrea nici creștini, nici penticostali, nici catolici, ea aduce doar o stare de meditație, dincolo de partea fizică, ea te pregătește pentru rugăciune, de pildă. Noi ne rugăm, însă când ne rugăm ne gândim că ba ne e foame, ba ne e rău, nu suntem concentrați, ei bine prin yoga reușim să facem asta, prin meditație”.

Firește că yoga nu e incompatibilă cu religia și nu vrea creștini sau orice altceva. Întâi de toate, a fi parte dintr-un grup înseamnă credințe puternice și stabilitate, înrădăcinare a omului în acel ceva ce îl definește. Excepție dacă ești în grup de yoga, acolo fiecare ins se crede superior celuilalt și unic, mimează că sunt uniți dar în realitate singura trăsătură care îi unește este trufia. Trufia desparte oamenii.

A te smulge din credințe înseamnă automat un soi de dezrădăcinare, o tentativă de depersonalizare, sau în orice caz, un început pe acest drum sensibil. Și da, noi ne rugăm, și când ne rugăm ne iau cu asalt fel și fel de gânduri, de senzații și nevoi, însă întrebarea mea este: are nevoie Dumnezeu cu adevărat de corpul nostru fizic și atenția totală spre EL? Și dacă da, cum facem să avem feedback în așa ceva, dacă o facem bine? vedeți voi, noi ne-am obișnuim adesea să privim spre cer, și să ne deschidem acolo undeva, crezînd că în afara noastră Dumnezeu ne va răspunde sau ne va face să simțim ceva. În realitate, acest teritoriu al dorinței de a simți este și cel mai periculos drum  presărat cu înșelări. Oricînd la celălalat capăt, ți se poate răspunde, prin senzații , prin închipuiri, prin iluzii, apariții ciudate, entuziasm care să te deschidă și așa mai departe.  Cu cât îl cauți mai mult pe Dumnezeu să-ți dea semne și să fie prezent, cu atît e mai ușor să fii înșelat. nimic nu e mai puternic în om decît dorința și aspirația către Dumnezeu. Și firele de păr din cap îl caută, doar că noi încă nu știm, sau nu putem să înțelegem. Așa că ăștia spun că prin yoga de fapt, reușești să te rogi, prin meditație. Cui? Că dacă te rogi lui Dumnezeu Tatăl a tot și toate, n-are nevoie de tine să te adîncești în transă, nici în relaxare- TU AI !  Și atunci cui dai rugăciunea? lui Dumnezeu sau e doar o scăldare egoistă în totalitatea simțurilor și senzațiilor tale?! 

Ce e dincolo de aceste expuneri de marketing, e evident, și intrăm deja în ezoteric: deschiderea omului către planurile subtile, ascunse imateriale, pentru interferențe. Am scris recent un articol aici despre meditație– și de ce ea nu alungă frica. Adîncirea în aceste lumi interioare de vibrație joase, fiziologice, incarcate cu frici si instincte primare este cu atît mai mult o expunere către orice altceva mai puțin Dumnezeu. Pe șleau: se pot produce interferențe foarte ușor. Interferență este cînd entitate de întuneric pătrunde în spațiul și cîmpul personal al unei ființe umane, atunci cînd aceasta își scade vibrația  în timpul meditației, adică își mută atenția și simțirea în planul subtil și fiziologic, care nu are de-a face cu lumea , cu Soarele și cu… VIAȚA !

Are nevoie Dumnezeu să ne pună pe noi în ipostaza asta de a deveni puțin labili, psihotici și instabili emoționali? Revin și spun, ținând cont de avertismentul sfinților părinți cu privire la năuciri interioare și exterioare, are nevoie cu adevărat Dumnezeu să ne dedicăm lui Trup și Suflet, de a sta într-o stare de nemișcare- adică opusul vieții, adică fix a cele ce sunt ALE LUI- pentru a dovedi noi înșine că suntem ai SĂI și că suntem atenți la el?  Ca o concluzie, revin la punctul inițial, în care am arătat de ce unirea lumilor sau desprinderea Sinelui de partea fizică, tulburarea minții și scoaterea omului  și a minții sale din realitate înseamnă și un pic de psihoză , adică o smulgere din lumea activă, din viața lumească, din tot ceea ce înseamnă acțiune, înfăptuire și mișcare. Unirea lumilor, așa cum o propune yoga însă este subtilă, fără să ne spună clar adevărata intenție, care de fapt înseamnă primii pași spre depersonalizare. Sub pretextul de a te pune pe tavă- trup, minte și suflet, lui Dumnezeu, yoga îndeamnă creștinul și nu numai, la exercițiul acesta ciudat al corpului de a se deschide în exterior, în afară, fără neapărat ca de asta să beneficieze UN OM, O ACȚIUNE, O STARE, UN PROIECT, O ÎNFĂPTUIRE, UN PLAN DE VIAȚĂ, sau ALȚI OAMENI. Cînd o plantă moare, ea se închide. Cînd înflorește, se deschide.

La fel și noi ca oameni. Ne deschidem celorlalți așa cum suntem. Deschiderea chakrelor înseamnă de fapt exact opusul: închiderea către oameni, deschiderea către tine însuți, prin îmbrățișarea trufiei, excluzîndu-l pe Dumnezeu.  Ne deschidem prin credință firesc noi așa  cum suntem, cu trupul nostru obosit, cu psihicul tulburat, cu toată ființa.

Nu mai zic, se risipește multă energie făcând yoga, dar asta este partea 2, și revin cu amănunte mai tîrziu.

Așa că dragă Yoga, mai pune mâna pe studiu, asemenea și ”învățăceilor” care din 2 respirații și un lotus, niște serotonină si cîteva bețișoare parfumate, sau poate o ciupercă și alte cele, încep să-și spună iluminați.

Cat despre pozitii nefiresti ale corpului, vedeti si dvs. conform imaginii reprezentative ce se intampla cand… esti pe cale sa ~te pierzi cu firea~.

1-0 pentru Biserica Ortodoxă. Într-adevăr, credința simplă în Dumneeu, nădejdea, naturalețea, firescul vieții de zi cu zi, bucuria de a fi VIU sub Soare și a înfăptui naturalul care îți vine, reușind astfel să aduci un surîs oamenilor și o bucurie cât de mică în afară, sunt incompatibile cu colapsul cognitiv-emoțional al new-age, cu evadarea din viață și îngroparea conștiinței în pulsiuni și methne joase subconștientale. 

 

  Las aici  un filmuleț la care trebuie să reveniți ori de cîte ori sunteți atrași de formele moderne de ”evoluție” spirituală, care de fapt, pe șleau, nu sunt altceva decît programe psihologice de depersonalizare în masă, menite să formeze oameni rupți din ei înșiși, slabi si sclavi sistemului de control care bate la orizont.

 

Rămânem la oile noastre, deci:

IDENTITATE  | PERSONALITATE  | TREZVIE

Obiceiuri sociale: de ce nu ne putem educa, noi între noi!?

Dacă esti intre arabi, si le spui că iti doresti să cunoști pe cineva, prietenii si comunitatea îndată te ajuta. Sunt multe popoare de seamă cu asemenea obiceiuri.

La noi, dacă spui unui prieten că doresti să cunoști pe cineva însemnat , si te arăți deschis la socializare, iti pune pecete de om disperat. Te trimite la psiholog, imediat. Te acuză de slăbiciune, de pierdere de sine.

Am glorificat atât de mult singurătatea, încât i-am atribuit fix aceeasi valoare ca solitudinea. Răceala, crisparea si infatuarea unei independente slăvite ascund însă o teamă mai mare: de angajament, de asumare.

Cumva, suntem niste tâmpiti si ne merităm soarta. Ne inghesuim sa dam recenzii la plasme, sa recomandăm ultimul răcnet de telefon, mașină sau țoală, dar când vine vorba de a susține întemeierea unor relații, se fuge ca de apocalipsă.

E in firea noastră sa fugim de bine. Ne temem de caldura si soare precum dracu de tămâie. Lumea iti iartă orice dar orice, mai puțin să fi bun, fericit, si mai ales Bine. Împăcat cu tine, cu lumea, cu un partener pe măsură. Dar sensibilitatea o trimitem la psiholog.

Morți interior, pretutindeni, care încearcă să ii amorțească apoi si pe ceilalti, să-i umple de lehamite, frică si împietrire, făcându-i să se adapteze la ei. Studiati cu atentie pe acela care îndeamnă la a rămâne singur: adesea prea arogant să se vadă pe sine, prea subnutrit sufletește să poată oferi și altora câte ceva din el, prea mândru să-și recunoască viciul si cel mai probabil în simbioză cu maica-să. Fără vocație și stil,  specimenul  e însuși moartea pasiunii. El înăbușe viața prin absența și neparticiparea la bucurie. Nu o creează, doar apare și se așează la masa pusă, absorbind în timp bucuria și distracția celorlalți. Observator și tăcut, ascuns în lumea sa interioară sau vidă, el se bucură numai în instincte, atunci când satisface vreo nevoie piramidal. Nevoie materială în general.

Cine rezistă până la capăt în această apocaliptică umanoidă dramă, pot să jur că se mântuiește. Acela va fi cu siguranță un sfânt! Sau o sfântă !

Oamenii care promovează singurătatea și se trufesc cu solitudinea, nici măcar într-un stil artistic smerit, blând și siropos cioranian, sunt atacatorii la libertatea supremă și datoria dintâi a oricărei ființe pe pământ: SĂ SE BUCURE, să trăiască.

Nu, nu ne putem educa noi între noi pentru că cei care trebuie educați în acest sens sunt mult prea mândri să recunoască nevoia de ajutor și aflarea pe o cale greșită, prăpăstioasă, pe care o transmit mai departe anturajului dar și copiilor lor, asta dacă viața le oferă măcar unul. Nu ne putem educa noi între noi, organic, pentru că din 2  în 2 metri la orice coadă, există un ins care crede că le știe pe toate, care gândește suprem cu iraționala-i minte. Și tot așa, în linie, întâlnim frecvent câte un macho man cu o divă de mână, pe care o tratează de parcă ea sau chiar el, ar fi vreun accesoriu. E bună de nevastă, vorba aia, dar la amantă nu renunț.

Dacă ești între ai noștri, ăștia mai tineri și le spui că ai intenția să cunoști pe cineva, să te împerechezi și tu ca tot omul, vorba aia, ți se spune nealcoș: ”ce-ai bă/ sau tu, ai înnebunit”? Nu ți-e bine cu binele”?

Până când nu vom lăsa fluența și firescul ființei să ne călăuzească în viață, nu vom fi aflat cine suntem, Până atunci,suntem cum suntem: carcase de împrumut, spoite cu îndoctrinări anti-familie văzute prin netflix, radio, feisbuc și TV, sau la prietenii noștri pe-acasă. Ah, și ceva cu vulpița. Am văzut că era în top vizualizări și fani pe google. Când îți educi aproapele prin puterea exemplului, construiești o societatea curată, dreaptă și pașnică, întemeiată sau consolidată pe valori primordiale. Dar când distrugi firescul și numești asta modă și vrei să pari cool, nu ești OM, nu ai cum, ești doar un cărăuș ambulant de politici de corporații, filme de cinema și branduri.

Și așa cum orice preludiu începe de la o strângere de mână sau un sărut de prima întânire dat discret pe obraz, așa și autodistrugerea unei societăți sau consolidarea autentică a ei începe în clipa în care cineva își dorește o pereche, un partener, pe cineva iubit, o șansă…  Dar în loc să primească încurajări și sprijin, masele strivesc tocmai corola de minuni a lumii!

Elibera-ne-am!

Credință vs. Speranță. Cine tace și face mai mult?

Cum adică Paște luminat de gânduri bune si speranță de bine?

Unii dintre noi avem numai gânduri de bine , speranța am depășit-o de mult prin credință. Vedeti voi, speranța e o frământare permanentă a minții și a sufletului care mereu așteaptă. Să speri înseamnă să eziti, si să aștepți într-un punct de siguranță mereu conditii prielnice, aproape perfecte, să ti se întâmple ceva. Sau să cauzezi ceva. Speranța e inferioară credintei, si nici măcar nu i se supune. Speranța e iluzie și proiecție in viitor, e negarea si amânarea talanților si așa mai departe. Speri pentru că ai o neputință. N-ai chef sa…înfăptuiesti. Dar ai incercat oare tot ce a fost omenește posibil?

Dalai Lama ne vorbește în aceste zile despre speranță. Vaticanul de asemenea. Speranța însă poate insemna si să iti trăiești viața execrabil, apoi să speri că într-o zi, fără interventia proprie a ta, lucrurile se vor așeza sănătos. Speranța e bună mai mult pentru un joc la loto si cam atât. Speri că vei câștiga, in timp ce oricum, iti vezi mai departe de viață. Ce face nimic speranța aici, te tine în iluzia că faci tu ceva, de fapt aștepți doar să..câștigi.

Dragostea însă nu e speranță. Spunea odată un tip din “industria” de dezvoltare personală, că spiritualitatea adevărată e un foc care îți arde curu. Au mai zis și alții cumva asemănător. Dar am ținut minte exprimarea asta pentru că înseamnă a fi in miezul lucrurilor,a le înfăptui. Ți-o cam iei in freză, cu zbici, vorba aia. Speranța ne disociază, ne trece intr-o schismă interioară ce-l împarte pe om în cel care așteaptă pierzându-se in monolog interior, vise și idealizări din viitor, și in cel care are putere sa creadă cu tărie si să împlinească.

Știți ce spun antrenorii de dezvoltare personală, cunoscuți si sub numele de…Sfinți!?!?

Unde îți ții trupul, acolo să-ti șadă și sufletul! Să nu lași mintea să zburde aiurea si să fii absorbit de gânduri și alte imaginații.

În speranță, ești preocupat, frămîntat permanent într-o iluzie mentală despre un lucru de bine ce urmează în viitor. NU știi exact ce, nu ai schița și acțiunea lui, planul lui măcar făcut în minte, doar ”simți” tu ceva acolo. E ca o magie, îți dă peste cap subconștientul, nițel. Poate fi asta ceva bun? da, pentru că distrage atenția de la preocuparea reală și grea a noastră? CE PUTEM FACE SĂ ÎNFĂPTUIM?

Vrei sa găsești iubire în lume? fii! Dă tu! Fă fapte. Nu poți să spui că speri în iubire și asta să fie ok. Arată. caut-o, vezi în lucruri mici. Nu poți? Ai nădejde că vremea neputinței trece. Dar te rog nu iti deschide chakrele si să numești asta iubire, aia e o formă de excretie, de lepădare. E zero. Speranța ideatică nu va veni niciodată dacă noi întâi nu ne amestecăm in acele situații perfect aliniate cu noi, prin care să putem iubi. E doar un exemplu. Si unde să vină, dacă tu stai cu mintea la congo si guatemala inchinat la sfanta globalizare?revin: a înfăptui.

Că citeam la părintele Nicolae Steinhardt, că “nu a zice, ci a mișca înseamnă a ajunge”. Acu vezi, unde vrei să ajungi si just do it, tactic, pas cu pas. Dar nu ca iohanis 🙂

Si gânduri bune? De ce să urezi gânduri bune, dacă tu însuți nu poti pentru tine să le gândești? A se reveni la ce ziceam mai înainte.

Deci, oameni buni, credinciosi sau necredinciosi, spirituali sau de orice altă confesiune sau părere, nașterea Domnului nu este prilej de gânduri bune. Aceste gânduri  bune există implicit în noi, și ele sunt deja o poruncă, sau ca să fiu mai precisă, o descriere din fabricație a Omului FIU. Faptul că deviem azi, e nefiresc, e o anomalie, o reconfigurare pe alt plan spiritual, inferior, jos-nic.

Haideti să îndrăznim să urăm simplu și in acord cu originalul, lăsând domeniile psihologiei și dezvoltării personale să isi facă treaba,

HRISTOS A INVIAT!

Că oricât ar fi de tentant, nici eu nu vă zic “fie ca făina împletită molcom cu apa si uleiul să dea naștere celui mai abundent cozonac”. E ceva firesc, asta.

Sau fie ca ședințele de terapie cognitiv comportamentală sa se aseze in tine precum frunza in adiere pe pământ si să creeze veșmînt…. nici asta.

Sărbătoare de nivel înalt, urare de nivel înalt!

De ce meditația nu alungă frica!? | Repere PSY

       Am să scriu pe scurt, pentru cei care au ochi să vadă și urechi să asculte. Din experiența mea trecută cu aceste tehnici new-age, documentată în ultimii ani, am să exemplific pe foarte scurt problema care arde în aceste zile, sau începînd de acum. Continue reading “De ce meditația nu alungă frica!? | Repere PSY”

Ce poți să înveți pe pielea ta, în izolare | PSY

Câteva lucrui importante pe care o să le înveți pe pielea ta, în izolare. Asta dacă nu le știai deja. Și dacă le știai deja, foarte bine, haideți să nu uităm aceste foarte importante aspecte:

  1. Casa este templul tău, nu merită să fie umplută în stil ” punga cu pungi”, ci ea se ameanjează în spiritul confortului și al eleganței care domnește personalizat, în fiecare. Ambientul are puterea de a ne influența starea de spirit. Știți momentul acela cînd ați evitat să vă așezați pe scaunul acela aflat cu spatele la  ușă? cam asta-i știința subtilă feng-shui. Ne influențează starea de spirit, care mai apoi influențează gîndurile, faptele, nivelul de iritabilitate. Culorile sunt terapie, e important să ne simțim liberi în casa noastră. În templu.

2.Verdeața din jurul blocurilor n-ar fi trebiut să fie doar un petic de pămînt pe care își fac mâțele bagaboante neproductive treburile, ci o oază de relaxare pentru toți vecinii. E important să ai unde să ieși, aproape, să ai un colț de natură la doi pași. E un moment bun de împăcare cu vecinii, și de pus la cale ceva. De săpat o grădină cu flori, o însămânțare de gazon, orice a cărui rezultat arată grija și preocuparea față de ce-i frumos. O oază la bloc!

3.Prieteniile și relațiile sociale sunt foarte importante pentru noi toți. Și nu se pune feisbuc. Autismul și muțenia acestor zile ne vor arăta, dacă vrem, cine și ce contează cu adevărat. Autism sau realitate? Vocea oamenilor reală sau niște monolog citit pe mut, în minte? Îmbrățișări sau smiley? Distanțare sufletească sau distanțare fizică? E timpul să reluăm legătura cu vechi prieteni sau cunoștințe, și putem să o facem, lăsând la o parte supărările. E vremea iertărilor. Nu e apocalipsa, nu încă, dar e sănătos și ajută pe viitor la un soi de eliberare . Sănătate!

4. Bunicii. Bătrînii. E important să te reconectezi cu ei. Mereu și mereu. Ei sunt resursa trecutului, care ne arată cine suntem în prezent. Sunt un radar fin al moralității ulterioare. Al nostru, ca oameni și ca societate. Ei trebuie îngrijiți, respectați, iar amprenta pe care o lasă, să fie prețuită de fiecare dintre noi. Fără trecut, nu poți avea prezent înrădăcinat, și cei cărora le sunt smulse rădăcinile, sunt sclavi. Bunicii sunt suverani.

5.Este bine dacă mănânci și o singură dată pe zi, mai consistent. Sedentarismul cel adevărat ne predispune la boli și îngrășare. Nu înseamnă că erai mai active înainte, pentru că stăteai la fel de mult, doar că era mai multă gălăgie și zgomot irelevant de fond, care te făcea să crezi că de fapt consumi. Stresul nu are nevoie de calorii, ci de pauza ta. E bine să nu i-o oferi.

6. La cumpărături se poate merge și pentru strictul necesar. Hipermarketurile și mall-urile își arată acum adevărata față: reci, lipsite de orice simț estetic și căldură ambientală, precum niște morgi cu dichis industrial, unde mergi ca să fii stors de energie și bani. Omul sfințește locul, dar acum oamenii merg cu frică în acele locuri, prin urmare amprenta pe care ele o vor purta mult timp de acum încolo, va rămâne aceasta. Locuri publice ale spaimei, în care mergi să nu mori . De foame, sau de plictiseală, depinde de caz.

7. Sportul acasă e mișto, dacă îl faci în echipă. Sunt live-uri atât de faine și interesante, gratuite, încât , dacă ai spațiu, ești mai câștigat decât dacă mergi la sală. O vreme. Acum.

8. Momentele de reculegere. De adunare în sine. De tăcere, îndelungată sau pe termene scurte. Cât poți. Intuiția este o capacitate extraordinară a ființei noastre, care poate fi accesată exclusiv cînd ne liniștim. Tot ceea ce se petrece pe fondul ei, mobilizați de către și dinspre ea, pot fi lucruri extraordinare și de cel mai mare folos. Fizic, psihologic, și chiar spiritual.

9.A sta pur și simplu și a nu fac nimic. Regenerarea corpului este un act firesc, natural, despre care cam cam uitat că există. Am glorificat însă mersul la farmacie sau la piață, ca leac împotriva a orice. Când stăm, corpul se odihnește, și are loc un soi de terapie Bowen firească, în care creierul nostru trimite semnale și impulsuri de regenerare, în acele locuri care sunt tensionate. Doar în relaxare totală ele pot fi vizibile, se arată. Folosește statul degeaba, ca să te regenerezi. Și pe cât posibil, e bine să excludem gândurile și vorbăraia în minte. O baie fierbinte relaxantă face minuni. Fără muzică.

10.Chintesențial. Revenim la ceea ce contează. Pe un modul de supraviețuire foarte necesar și util în această perioadă, excludem, vrem-nu-vrem, toate acele comportamente și activități din trecut. Astfel, pe fondul izolării, apare nevoia de a ne liniști, și de a ne comprima energia și resursele interioare, făcând strict ceea ce e important și esențial pentru o pace cât mai mare. Izolarea nu aduce pace, schimbarea de acest tip, nici pe atât, și atunci facem totul să ne potolim. Ne potolim cumva fizic, însă mintea noastră continuă să consume resurse, căutându-și viața de dinainte. Și atunci turuie. Ea trebuie aliniată perfect cu ceea ce facem și suntem acum. Liniștire! Poate ne facem timp pentru vocație, și pentru mai multă dăruire și suflet în ceea ce întreprindem. Familie, activități, reculegere.

11. Știrile nu ar trebui să mai fie servite nici la micul dejun nici la prînz, și nici la cină. Toxicitatea emoțiilor și alarmismele nu fac decît să ne oprească de la toate punctele de mai sus.

Orice ocean își arată limpezimea cînd valurile se liniștesc.

Am intrat pe modul ” A FI”, lăsându-l cumva deoparte pe A AVEA.

Prilejul schimbării e aici. Să-l folosim, zic, cu binecuvântare!

Si să nu uităm să cultivăm mai departe :

IDENTITATE| PERSONALITATE  | TREZVIE