4 artiști, 500 metri pătrați irosiți și o revoluție de kitsch marca 2021

Ca orice capitală culturală care (se) respectă valorile diversității low-level căreia i se închină, nici TM2021 nu a fost mai prejos. Prin urmare, a propus acest concept de artă stradală, prezentând cu dichis 4 artiști, 7 zile și un perete de peste 500 de mp, în culori, cu o așa-zisă temă numită…Revoluție.  Împotriva frumosului, am putea adăuga, privind mogâldeața.

Și pentru că, lichefiați de duhul consumerist care ne îndeamnă pe stil MULT ȘI PROST să consumăm, nici acest concept nu face excepție, așa că se afirmă sus și tare că e… CEA MAI MARE PICTURĂ MURALĂ DIN ȚARĂ.

Subliniez: CEA MAI MARE.  Înseamnă asta ceva oare, calitativ? Absolut nimic. E doar mare și atât. Cu conținut gol. Butoiul gol face cel mai mult zgomot. Nu e de neglijat însă aspectul ei, forma în sine, iar stridentul ne aduce aminte de vremurile pe care le trăim. Când totul e colorat dar lipsit de noimă, de substanță. Iar în caz că are o noimă, este una de o cu totul altă factură. Instigă această imagine la bine, frumos și puțin adevăr? Sau vremurile bezmetice, stridente și ale răzvrătirii- pe care le trăim, subjugă până la urmă tot binele și frumosul, elevarea dintr-un singur om- acela fiind artistul, lăsând în schimb mânjituri ale urâtului, dichisite emblematic folosind aceleași unelte ale frumosului, spre desfătarea pur fiziologică a publicului, și așa nu prea educat?!

 

Locuitorii și trecătorii din zonă meritau mai mult!!!

În tot acest timp, echilibrul își face simțită puterea. Ceva frumos, altceva și în altă parte, zgîndărește noroiul, venind să îmbogățească peisajul, oferind o palmă parcă manifestărilor precum cele de mai sus. Cu aceleași instrumente. “Valori” – este pictura realizată de Florin Radu pe peretele Școlii Gimnaziale “Miron Costin” din Bacău în cadrul evenimentului ZIDART.  Pe bani și mai puțini,  s-a reușit ceva mai mult și chintesențial: să ștanțeze cu ”logo-uri” românești, un perete aparent lipsit de viață.

1-0 pentru Bacău.

 

 

Arta este chintesenţa spirituală a unei naţiuni.

            -Angel Ganivet-

 
      
 
 
 

Luna istoriei lgtb la Timișoara. Lacrimi, oprimați, murdării și spoială

   Identity. Așa se numește, fără cea mai mică doză de scepticism, luna acestor evenimente la Timișoara, și ele nu vin oricum, ci ca un nume răspuns la… eșecul (zic ei) referendumului de anul trecut. Iată izul nedemocratic al acestor înăbușiri tupeist-fals-culturale.

Iată, aici am găsit știrea, publicată cu doar o zi înainte de eveniment. În ultimul ceas. Subtil!  🙂
Continue reading “Luna istoriei lgtb la Timișoara. Lacrimi, oprimați, murdării și spoială”

Orașul de sâmbătă dimineață

     Sâmbătă dimineața, centrul orașului. Ies la o cafea, în drum spre piață, prin centru. Atmosfera trepidantă ce urmează serilor zbuciumate de vineri seara mocnește în aer precum un smog iritant. La terase, plin de oameni. Tineri, de toate vârstele și o mulțime de categorii sociale. O palidoșenie ciudată se poate distinge în mijlocul lor, asemeni unui tipar ce îi descrie lejer pe fiecare și pe toți laolaltă. Mă duc înainte pe drumul meu, fără să privesc în mod special pe nimeni Îi văd pe toți, asemănători, și în același timp pe niciunul. Văd oameni răvășiți pe scaune , acoperiți fie de pături, fie de pâcla mirositoare care nu s-a dus încă de pe ei nici după primul duș al zilei, încă de azinoapte, cînd beția le-a pus capăt trezviei. Și în încercarea lor de a se trezi, ingurgitează cafea pe nerăsuflate, accesorizându-și ființa și așa terfelită cu și mai multă nenorocire. Mă retrag la o terasă mai puțin plină de acești tineri frumoși și enervant de liberi, aducându-mi aminte de diminețile în care eram și eu așa. Când habar n-aveam ce doream, ce pot și ce nu pot, când stăteam cu orele martoră la terase observând stupiditatea prietenilor mei de ocazie. Cu mulți dintre ei discutam 1 oră, apoi nu îi mai vedeam niciodată, cu alții ne întâlneam ocazional la terase, sau în cluburi, în orice caz, nimic util n-am ținut minte să iasă din asta. Poate doar contrastul pe care îl spun acum. 
     Tristețea acestor oameni de la terase, de sîmbătă sau duminică dimineață, se simte acut în întreaga societate. Tinerii nefericiți, aflați într-o permanentă depresie, uneori vizibilă alteori ascunsă de ochii tuturor, inclusiv ai lor proprii, nu pot fi subiect de discuție, prin urmare acestă trăsătură rămâne tabu. Despre poverile pe care ei le duc, la aflați bântuind adesea la răscruce de drumuri, nu poate ști nimeni. Decât cei care au fost, măcar în tranziție, prin lumea aceasta.
   Cum arată orașul sîmbătă dimineață?  Frumos îmbrăcat dar trist. Miroase a parfum și dichis, dar pe dinăuntru mocnește furia. Neîmplinirea emoțională a serilor anterioare de vineri. Sau sâmbătă. Iar duminică dimineață, credeți-mă, devine totul mult mai pregnant. Veselia este la o aruncătură de băț oriunde te uiți cu ochii, dar tăcerea profundă se așterne pe la terase, insuflând cafelei acel amar celebru.
    Merg mai departe, proptită în treaba mea, încercând să mă retrag tiptil din acest peisaj încercat, așa că merg înainte, pe aleea care duce către ceasornicar, când brusc, pe nerăsuflate, mă întâlnesc cu o fostă colegă de facultate, ce mă salută strident, mirată foarte că nu m-a mai văzut de ani de zile.
– Ce faaaaaci? mă întreabă ea. Pe unde mai umbli, fato, nu mai știe lumea de tine…
-Pe ici pe colo, nimic special. Îi spun, încercând să mă distanțez de mirosul înțepător de alcool pe care îl emana cu atâta nonșalanță…
    Văzând că n-am nicio șansă să obțin ceva mai multă calitate de la o discuție cu ea, mă uit pe fugă la paltonul răvășit care îi atârna pe umeri, papucii zdrențuroși dar scumpi care îi cosmetizau nefericirea și privirea înțepătoare de om mahmur, pupilele dilatate la maxim, așa că înțeleg care-i treaba. Era, la fel ca mulți din toți ceilalți, asemeni ei, ahtiată după consum de persoane de unică folosință, prin urmare, spun că mă grăbesc și mă retrag, lăsând în urmă mireasma îmbătătoare la propriu care încerca să mă doboare deja fizic aproape.
– Dă și tu un semn… !   – spune ea….fugind iute spre alt individ pe care-l cunoștea, aflat mai în față. Și se repezește la terasă, adăugând și azi, picătura dulce presărată pe nefericirea ei. O fi fost psiholoagă deja, sau nu știu ce a făcut în urma facultății, dar bine clar nu era.
 – Dau…  dar unde, cum? îmi zic, și plec cât mai departe, revenind la zilele de sâmbătă dimineață.
Sâmbătă dimineață, când orașul freamătă de ignoranță și nepăsare, de tineri încrîncenați ce-și desfată simțurile cu nimicuri costisitoare, adunându-se laolaltă, sărbătorind cu orice preț încă o săptămână în care și-au dus veacul, amărâți și încețoșați de condițiile societății pe care …. hai să nu uităm- că tot ei le-au cam făurit. Bine, noi!!!
    Mă grăbesc să scap de înghesuială dar în drum, mergând pe aleea cu umbrele, dau de cântărețul din centru care repetă un folk delicat. În mijlocul drumului pavat, chiar aproape de librărie, un ciobănesc german de o eleganță rară șade frumos, cu botul pe labe, și distrage parcă atenția trecătorilor de la cotidian. Copiii vin care mai de care să-l mângâie, ca pe ceva aparte, iar adulții se opresc din încrâncenare, zâmbesc și revin , trecând mai departe, admirând câinele ca pe ceva nemaivăzut. Plec mai departe spre vânzătorul de flori, veteranul de război aflat în nevoie, îmi iau frumusețe de floare, și am așa o stare precisă că Dumnezeu ne pune în cale aceste peisaje, spre a ne reculege, a ne da răgaz….
   Dar îmi distrag repede atenția, căci apar alți tineri răvășiți de depravare, trecând în hohote de rîs pe lângă moșneagul pe care tocmai îl luaseră la rost niște agenți ai poliției locale…
Iar câinele? Câinele își vede de treaba lui… și face ce știe el să facă mai bine: să stea relaxat,
și să-i facă fericiți pe oameni, uneltind parcă din nevăzut la starea socială.
Totul e trecător…

Bâlciul groazei și îndoctrinarea copiilor

    Începe în curând. Dar să nu vă oripilați pra tare. Începe în avans cu multe zile bâlciul groazei de sărbătoarea morților (**mii lor), prin urmare vom asista neputincioși la defilarea caracterelor autentice pe străzile urbei.  Cei mai ”cool” și ”trendy” părinți vor defila de mână cu odraslele lor maimuțărindu-se pictate pe față, pe corp, pe haine, mânjite odios cu urâtul. Doar creierul lor ar mai putea fi spălat…

  Știi cum se spune: Dă-i omului o mască, și îți va spune cine este el. Și nu, acești oameni nu vorbesc despre ce a devenit societatea, ci despre ce ar putea deveni societatea, dacă vor guverna ei. Dacă vor conduce ei. Acești libidinoși fără scrupule ahtiați după trenduri de orice fel sunt fix socialiștii de azi și mâine. Niște cimpanzei dobitoci înzestrați cu simptomul copy-paste, în a prelua terori pseudoculturale de import, de la popoare fără vână și cultură, lăfăindu-se național cu această nouă ”cultură ” a lor. În lipsă de altceva, e de înțeles disperarea lor în a aplica machiaje și cosmetizări grotești. Ei nu au cultura binelui și a frumosului sădite în ei.

   Pe de altă parte, remarc și ipocrizia asta de amploare: desființăm religia, pentru că miturile sunt fantezii dăunătoare copiilor, și părinții cool (majoritari, îndoctrinați via internet și alte workshopuri de parenting aberante) – nu doresc îndoctrinarea copiilor lor cu religie. Avem în schimb o mulțime de povești halucinante- ca să păstrez linia argumentației- cu zâne, babe posedate, (ați auzit de reclama la MagicFm cu Baba Sanca- talpa iadului?)  cai magici și unicorni gender neutral prezentați ca fiind realitate copiilor de pretutindeni. Toate pentru… a evita discriminarea- conform prezentării pe site:

   Scenariul se dorește a fi unul educativ pentru copii, îndemnând la cultivarea prieteniei și a colaborării in fața adversitătilor, si promovând valori caevitarea prejudecăților, adevărul și bunătatea.
    Observați felul subtil de exprimare și inoculare? Păi de când EVITAREA în general este  o valoare demnă de promovat? credeam că proactivitatea, dragostea, curajul, vigilența împotriva răului- curajul – sunt. Dar toleranța ce este? O amăgire . O iluzie a răului că el nu există. Că totu-i permis. Dar remarcați acest concept- bunătatea – atât de intruziv și abuzat în ziua de azi, ce impact are asupra minților dvs.?  Mulți părinți citesc descrierea și sunt convinși că acesta este scopul întregului scenariu: de a sădi bunătate. În realitate, această bunătate exagerată nu face decât să spargă granițele personalității și hotărârii de sine, dizolvând puterea de a discerne și discrimina a copiilor, încă din fragedă pruncie. Evitarea prejudecăților? altă născocire grotească, cu iz politic, menită a educa, prin tehnici psihologice parșive emoționale, mintea slabă și neantrenată a părinților. Nu degeaba spectacolul este mereu plin. 

Iată, acesta a fost doar un mic exemplu. Unul din atâtea. Dacă mai știți asemenea spectacole, la voi în oraș, vă rog să le faceți cunoscute într-un comentariu !

 

   Aceștia și mulți alții pe aceeași filieră au venit și la noi… arată cool, sunt colorați, prezentabili, cosmetizați, unși cu de toate, gata să cucerească și să seducă mințile plăpânde ale copiilor  noștri, profitând cu nesaț de dorința inepuizabilă a părinților de a-și educa mai presus de fire, copiii.

   În continuare, tactic, arhetipuri ale răului își fac simțite prezența în grădinițe, școli și corporații, îndoctrinând obraznic pe oamenii slabi. Nu e de ajunsă propaganda pe cartoon network sau tv-uri, sau concepte de timp liber mai noi. Au invadat școlile cu programe speciale de 30 noiembrie. Sărbătorirea întunericului, a decăderii, dizgrației și bolii mintale e la rang de obligativitate pentru instituții, companii. Dar  nu vrem religia pentru că e o halucinație colectivă, dar sădim halucinația scîrbosului și a groazei în noi, preluând personalitatea și înfățișarea unor personaje care prezintă cele mai grotești psihopatii. Și numim asta sărbătoare. Trăiască rațiunea și logica celor mulți și proști!  Nu mi-e frică să afirm: o teribilă demoncrație.

Știu că nu știu multe, dar mai știu că nu suntem toți oameni.

 

Ce părere aveți de aceste manifestări ,

ce impact  social cultural si chiar psihologic au?

 

Toamna se numără bobocii și impostorii valorilor românești

   Toamnă, ieri, frumos afară. Mă duc în mândru pas ritualic la festivalul drag mie, al meșterilor populari, de unde ca de obicei mă întorc cu geanta plină și voie bună. La plecare, la ultima masă, mă informez asupra unor mici obiecte, despre preț, și vine domnul neaoș la mine, văzând că nu vreau să cumpăr nimic de la el, ci doar întreb cât costă ecusonul cu drapelul, de curiozitate, pentru că tocmai luasem unul din altă parte, și vroiam să compar prețurile. Ei nah, ce, voi nu faceți la fel? 🙂 
Promovându-și pe un ton de bișnițar ieftin întreaga splendoare de comori tradiționale, și neavând altă șansă să închege procesul de vânzare, din cauza limitărilor sale probabil ca vânzător, zice, pe un ton acru, vizibil scârbit de intenția mea de (ne)cumpărare, uitându-se trufaș din costumul popular, făcându-l parcă de rușine, țintind spre noi, încercând să ne judece aspru, că vezi-Doamne nu ne-am ridicat la înălțimea așteptărilor dumisale. Și tace un pic, ș-apoi vine și uitându-se de sus la noi, pe tonul acela care sfidează, îmi zice:

Continue reading “Toamna se numără bobocii și impostorii valorilor românești”