Categorie: dezvoltare personala

Psihologia iscoadei virtuale: simplă introducere în artileria-hibrid

Fără îndoială, câmpul de luptă în ultimii 10 ani s-a mutat pe facebook. Deși principiile informării (sau dezinformării) au rămas aceleași, sintagme  celebre precum ”ați mințit poporul cu televizorul”, nu-și mai au corespondentul astăzi în această lume minunată a tuturor posibilităților- feisbuc. Spre deosebire de televizor, internetul ne oferă astăzi o posibilitate de a ne exagera ego-ul în fel și chip, prin urmare, el nu poate fi un dușman, un manipulator pervers, e ”imposibil”, iată, că ne e…”prieten” 🙂  Cel puțin așa văd lucrurile cîteva milioane de percepții și conștiințe umane ale căror instrumente de publicare sunt folosite zilnic, formând un număr colosal de date livrate în cloud. Nori de informație și meta informație se cern și disipă zilnic, coborînd de sus în jos, și urcînd de jos, de la noi, în sus, de fiecare dată cînd un zîmbet este pozat și autopozat cu un smartphone conectat la internet. Televizorul a fost odată dușmanul omului: el nu oferea nimic în plus, ca obiect de consum, spre deosebire de facebook . Și atunci, mai poate spune cineva astăzi că ”mințim poporul cu facebook”, în timp ce nația se scaldă în milioane de petabiți, și nu simpli, ci din aceia care le aduc doza zilnică de fericire, hrănindu-se cu like-urile și comentariile superficiale,de consum, ale celorlalți oameni, bazate adesea pe compulsivități de moment. Asta ca să cernem mai bine pădurea. Dincolo de toate acestea, sau mai exact, localizat precis, ÎN INTERIOR, zace ceea ce e cu adevărat important: informația, extrasă din contexte și alte scrieri: o abundență colosală de date care se cere analizată, manipulată și în sfîrșit, corectată, în caz că ceva nu este în concordanță cu agenda națională și chiar internațională, mai nou, de ”bîrfe”, la care omul de rînd să se conecteze la unison. Globalizarea informațională începe și se termină cu newsfeedul pe feisbuc: ceea ce ni se etalează, înaintea ochilor,  atît nouă cît și celorlalte miliarde de oameni conectați la aceeasi bază de date gigant, numită internet.

În acest cîmp de luptă, din cînd în cînd, sau poate mai des decît ne așteptam (sîc), apar și oameni care spun adevăruri. Si spun adevăruri , pentru că adevărul absolut nu poate fi aflat dialectic, după cum bine se știe, prin urmare el reflectă conținutul minții unui om, totalitatea perceptelor și corelațiilor sale, în conformitate cu structura sa psihologică etc.  Ei bine, din cînd în cînd acești oameni să știți că trebuie dezarmați. Nu o zic eu, o zic acțiunile în masă care se petrec în rețea. Dacă observați cu atenție liderii de opinie, veți vedea că în preajma lor, atent lipiți de profilul lor, de postările lor, se perindă alte profile (oamenii adevărați mai degrabă se află în lumea reală, personală), cu interese mai mult sau mai puțin dăunătoare. Alteori acești indivizi apar să întărească convingerile, alteori să le denatureze sensul, să disimuleze și în sfîrșit, să batjocorească, după cum vom vedea în cele ce urmează să zic. Iată adevărații postaci în acțiune: lipiți de persoane de interes, oscilează între a simpatiza cu ei, și a-i detesta din tot sufletul, veșnic aflați într-o psihopatie specifică timpurilor, și vom vedea de ce, mai jos.

Într-o lume a deșteptăciunii la un click distanță, dar și a curiozității exagerate de multe ori a oamenilor interesați de subiecte fierbinți precum politică&co,  se impune o atenție sporită datelor pe care le vărsăm în social-media. Și nu pentru că avem ceva de ascuns, nici vorbă, ci pentru că 1000 de oameni care nu au nimic de ascuns pot servi drept masă de manevră pentru alții 100.000 de mii cu aceleași preferințe, spre exemplu, lăsându-se explorați și exploatați apoi, în slăbiciunile lor. De terți. Sigur că plec de la premisa că nu e război mai parșiv și mai enervant decît războiul informatic, cînd nu-ți vezi dușmanul, cînd căpitan devine singur Adevărul, iar soldații, mici scîntei ale sale, revărsate pe ici colo, asemeni unui șah tridimensional în care fiecare se luptă cu fiecare, iar șahul tridimensional nu este decît încă o piesă într-un șah mai mare. Nu există dușman vizibil, fiecare se luptă cu toți, și toți cu fiecare, iar deasupra vrajbei încropite cu atenție de marii manipulatori în uniforme, tehnici și tactici par a fi divertisment de cea mai joasă calitate, pentru un popor adormit, amorțit în mental cu fel și fel de imagini colorate. Imaginați-vă consumerismul, industriile de tot felul care analizează date și fac cercetare pe consumator, în război: două companii se luptă pentru supremație, drept urmare, nu mai contează cine deține adevărul, contează cine păcălește mai bine, mai mult și mai viclean, așa încât consumatorul să cumpere de la el. Într-un război hibrid de amploare, lucrurile se petrec la fel, cu mențiunea că de data aceasta în joc nu este un produs, ci o întreagă conștiință. O informație care cauzează un comportament specific, individual sau în lanț. Globalist în lanț. În masă. Azi nu se cuceresc teritorii ci mințile și sufletele oamenilor; armele nu sunt nici bâte nici pistoale, tancuri cu atât mai puțin, ci trăsăturile fundamentale de caracter, orizonturile, năzuințele și puterile interioare, abilitatea minții de a desluși canoane, și tăria de caracter. Dușman poate deveni propria minte, iar aproapele, în special în lumea virtuală, nu știi niciodată la ce-ți servește. Sau deservește.

Într-o lume atât de complexă a informației, a spune adevărul poate fi un act de curaj, dar și de cruzime, iar a spune adevăruri mici, servite precum picătura chinezească, poate fi o abordare tactică, asemeni unui luptător care-și extermină dușmanul – ”minciuna”, cu propriile arme. De asta se ocupă (din când în când) presa, liderii de opinie de bună credință, și alții. În acest câmp de bătălie, ca în oricare alt câmp, dezarmarea poate fi o tactică menită să nimicească artileria adversarului, și nu oricum, ci prin tehnici psihologice deja cunoscute de toți. Dintre toate, am să o pomenesc pe cea mai importantă, și ușor de exersat pe canalele de social-media.

Dezarmarea psihologică prin dialog este o metodă strașnică de a opri pe cineva din scris, din meandrele sale, din activitatea sa în general, de a spune și a da mai departe informație vitală, indiferent de forma ei. Vorbim de războiul hibrid, informatic: propaganda și manipularea + contra-actele de stăpânire a lor.

Întîi de toate apare un agent flatant (flatulent), simpatic, uns cu toate alifiile, care menține o relație vie cu ”ținta”, măsurându-i slăbiciunile și înclinațiile firii, apoi treptat, acesta se folosește de tehnici și tactici psihologice pentru a convinge ținta că ceea ce spune nu este important, valid și adevărat, folosindu-se de pîrghii psihosociale precum obediența, apelul la autoritate, simpatia, respectul. După ce toate acestea au fost bifate, se aplică măsura progresivă a negării, a distrugerii ”țintei”, dacă nu ascultă, prin anularea stimei de sine cu orice prilej, denaturarea spuselor sale, chemarea întăririlor în mediul virtual, și apoi, în funcție de caz, știrbirea oricărei autorități intelectuale ale acelui om prin găsirea lui vinovat de neconformități comportamentale…  

Pașii pe scurt:

  1. Flatarea, apropierea de țintă, simpatizarea cu ea, intrarea pe sub piele.  Psihologic, oamenii sunt mult mai predispuși să accepte sfaturi și consemnări din partea persoanelor pe care le respectă și cu care simpatizează. Drept urmare, este nevoie de o consolidare minimală a unei relații, fie prin discuții private, messenger, fie prin comentarii de validare a postărilor- în special cele cu caracter intim, privat. De obicei chestia asta ține 3 luni de zile, pentru ca agentul să fie primit ulterior în cercul de ”prieteni virtuali apropiați”, cu insistență pe..consistență!
  2. Schimbarea subiectului, după ce s-a consolidat legătura pe pasiuni și preferințe așa zis comune,  agentul începe să-și bage nasul și în chestiuni de ordin greu: atacă probleme politice, începe să arate și alte puncte de vedere, are loc schimbul de linkuri, se simte deja diferența de opinii, însă cu tactică, el poate reuși să modifice în timp comportamentul țintei. Dintre principii, aici intervine Mutarea Atenției- distragerea de la probleme, către altele, fie de altă natură, fie de natură opusă, în funcție de ”nevoi”. Punctul acesta e ceva mai vast, pentru că încep să fie lucrate prin arta decepției, percepțiile țintei, după cum urmează…

Se modifică ATENȚIA. Poate fi fain cînd cineva îți spune unde să te uiți, în timp ce tu te uitai în cu totul altă parte. Pornind chiar de la ideea proprie.

PERCEPȚIA. Apoi, după ce ți-a mutat capu, corelând cu ceva deja familiar ție (din informații, discuții, deja preluat și diseminat) , percepția deja e ușor de integrat în schemă. prin discurs, dialog, aprobare și validare, pe aceleași principii sociale de care pomeneam mai sus: ”obediența, respectul, simpatia, nevoia de validare, curiozitatea, apare și factorul

LOGICA– sau momentul acela cînd informația nouă, modificată atent, începe să facă un click în mintea ta. Face sens. Corelat mai ales cu tablouri puternice ale realității accesibile, imediate. Repetat. Cu cît credința e mai șubredă, cu atît mai ușor să se întâmple asta. Ca într-un final, lucrurile să fie ceva mai grave, căci… urmează…

COMPORTAMENTUL /AFECTELE. După ce logica si-a făcut treaba, si aflarea sensului în minte, a noilor percepte și judecăți de valoare, cuibul începe să dea roade. Mai mult cu cît s-a implementat și un program de stres: țintei i s-a repetat, prin tablouri și scheme puternice, că ceea ce tocmai află, are corespondent într-o realitate emoțională. Cu impact. (chiar dacă rațional, și analizat la rece, este în opoziție cu propriile credințe, cu o altă cale mai dreaptă).Aici începe să se modifice comportamentul, și afectele. Nutrind sentimente deja pentru o nouă cauză, omul mai repede devine un bun militant. Înflăcărat, toate cele. Întărirea se face în baza imaginației: ținta este pusă să-și imagineze acțiuni concrete, prin exemple din propria viață, etc.

…Și toate acestea se petrec cu o deosebită insistență, și consistentă din partea agentului. Actor foarte bun, intruziv prin definiție, tulburat fără să știe, antrenat special să ”atace” lasciv, el nu renunță. Nu, nu o să vă vedeți la suc imediat, poate niciodată, dar ca să fie tactica fierbinte, nu se știe niciodată. Și aici mai jos veți vedea principiile influenței, și de ce am zis că tactica poate fi fierbinte: în fond, se mizează pe slăbiciuni. Și ce e mai accesibil de deslușit ca, freudian vorbind, ”slăbiciunea sexuală”.

PRINCIPIILE INFLUENȚEI

Cîteva principii concrete și clare în baza cărora toate acțiunile de mai sus au loc, sunt următoarele.

1.principiul TIMPULUI. Dă-ți răgaz să ”pierzi” timp cît mai mult în online cu ”ținta”/victima noilor programe gata de implementat.

2.DECEPȚIA. Niciodată țintei nu i se va spune adevărul. Înșelare, distragere atenției și camuflare, actorie și răceală psihopată, atunci cînd se cere- sunt cîteva instrumente pe care agentul le va folosi fără regret.

3.NEVOIA. Principiul nevoii este foarte important: acolo unde ținta are o nevoie, agentul poate îndată să o implinească. Și ce nevoi avem noi în lumea virtuală cel mai mult? nevoia satisfacerii imediate de atenție, de a ști, a cunoaște, a fi validați, confirmați, în special cînd vine vorba de treburi politice, în care fiecare e dăștept.

4.NECINSTEA. Niciodată agentul nu va fi cinstit cu ținta de la început. În beția rolurilor, va fi parșiv, viclean, psihopat, aproape de pierderea identității. Dar ei sunt antrenați oricum să fie astfel. Marionete. Păpuși militare, dacă vreți. 🙂 (ups) Politic corect, că ăștia sunt mai repede infiltrați.

5. CIREADA. Principiul cirezii e simplu: acolo unde merge cireada ( în limbaj social- GRUPUL), acolo trebuie să meargă și omul nostru. Cu cît părerile sunt mai extreme și nu se pliază pe mediocritatea dictată, cu atît omul este mai periculos, prin urmare trebuie mânat cu jitele. Și dacă vorbim de o orînduire globală, vă dați seama ce sponsorizări o să mai bage feisbuc la înaintare.  Aștept print screen , apropo, cu ce mai vedeți voi pe feisbuc, la sponsorizări din străinătate.

6. AUTORITATEA. Principiul autorității se bazează pe rezultatul experimentului social  Milgram, care spune așa: cu cît simbolul autorității e mai prezent, cu atît individul ascultă mai repede de acel om. Îmbrăcat într-o uniformă, cineva are mai multă putere și influență asupra unui om, iar oamenii respectă autoritatea, din supunere și frică, negîndu-și propria conștiință. Cu cât ”autoritatea” apare mai contrastantă pe feisbuc, prin profile atent pictate, cu fotografii special alese și identități clare, puse cu un scop, cu atît omul pe facebook va fi mai supus acelui om. 🙂 Prin urmare, dacă vrei să ai influență, prezintă-te pe feisbuc ca fiind doctor și etalează-ți toate realizările acolo, pune poze impunătoare, sau alege-ți nume sonore, simbol.

7. DISTRAGEREA ATENȚIEI. Niciodată ținta nu trebuie să se gîndească prea mult la ceea ce a vrut să spună de fapt. I se va distrage atenția, de fiecare dată, prin tehnici și tactici, sau intervenții intuitive. I se va răspunde evaziv sau deloc, atunci cînd atinge subiecte sensibile în discuții private, sau se va luat în derîdere punctul ei de vedere, ignorat fiind totodată, nu cumva să înceapă să gîndească prea mult… să scobească.

8. RECIPROCITATEA. Permanent ținta trebuie să fie la unison cu agentul de influență. Ai trimis o melodie, primești înapoi o melodie. Tehnica aceasta îi face pe oameni să simtă că ceea ce au ales să facă pe moment este foarte important, și îi validează teribil.  Prin urmare, legătura afectivă se menține ușor. Îți dau o floare, îmi dai o floare. Dar dacă-ți dau șut,  ce dai? ..tăcere. Țineți minte o treabă: interesul unui agent în a continua nu e la fel cu interesul unui om care nutrește sentimente (virtuale) pentru celălalt. Prin urmare, discuția va fi posibil oprită, nu cumva ținta să…se supere, să contrasteze cu refuz sau dispreț pt insistență. Nu e la fel în cazul unei discuții cu iz amoros… sau semi.

9. FLATAREA.   Măgulirea și lingușirea funcționează de minune, atunci cînd ținta are tendințe narcisice. Cum știm asta? păi din ce postează. Așa că agentul va avea grijă să creeze o dependență între el și țintă, spre întocmirea planului, spre influențarea, terminarea și înăbușirea completă a lui. Oamenii care sunt flatați sunt mai obedienți și mai predispuși să asculte pe cei de la care au primit complimente, se deschid foarte ușor și…execută. Prin urmare, sunt slăbiți.

 

Și pentru că , pe lîngă stări de spirit, cum spunea Noica, avem nevoie și de sfaturi și învățături (sau era invers cumva? 😛 ) iată și cîteva metode de a evita toate acestea, în special dacă unii sunteți agili pe feisbuc. Dar probabil că deja știți.

1. Cunoaște-te pe tine însuți foarte bine. Cînd îți cunoști slăbiciunile și punctele forte, absolut nicio intervenție dinafară nu-ți poate modifica programul.

2. STIMA DE SINE. CRESCUTĂ! Cît mai crescută, așa încît nimeni să nu-ți poată oferi la schimb, contra unei opinii, un pic de…orgoliu. Căderea adesea vine la pachet cu slava deșartă, sau ideea că slab fiind, ești puternic. Dar nu ești. Ai fost păcălit.

3. CINE EȘTI ÎN AFARA GRUPULUI. Nu ești grupul din care faci parte, și nu depinzi de ideile de grup. În fond, omul are discernământ scăzut atunci cînd acționează și gîndește în grup, și asta o spun sociologii dar și studiile. Încredere că ceea ce ești și fără grup, este importantă.

4. INTIMITATE. Ține-ți prietenii aproape, și dușmanii și mai aproape. Doar pentru că un străin îți scrie în privat, nu înseamnă că vrea să-ți fie prieten. Nu din prima. Fii atent la semne, și măsoară cu atenție ce are el să-ți spună. Vezi subiectele pe care le abordează cu tine, vezi la ce reacționează și ce încearcă să schimbe.  Dacă el/sa nu se destăinuie, în caz că vorbiți de mult, și ți se pare că joacă un rol lipsit de empatie, fii pe fază.

5. INDEPENDENȚA. Nu ai nevoie de un om la costum să-ți spună ce să faci, cum să gîndești și ce opinii să pui pe facebook. Nici de un profil foarte bine pus la punct, care spre uimirea ta, rezonează foarte tare cu interiorul tău profund. Spiritele libere știu deja asta, așadar, înaintea niciunui costum nu ar trebui să ne lăsăm manipulați. Cu tot respectul, dar obediența își are limitele ei. În sine. În ființa autonomă.

6.OGLINDIREA. Impresionismele slăbesc caracterul, ființa. Cînd suntem impresionați de faptul că cineva ne seamănă, ne pierdem independența, autonomia și în cele din urmă, riscăm să fim conduși, fără să ne dăm seama, pe un drum greșit. În opinii, idei, conexiuni, principii chiar.

7. Piramida lui MASLOW. Cînd ne gîndim la piramida lui Maslow, vorbim despre nivelul la care fiecare individ se află. Înainte de orice discuție mai lungă cu un posibil agent menit să modifice structuri interioare mentale prin programare  (de credințe, valori, principii, orientare politică, militantism, etc), vezi ce te motivează să continui discuția. Uneori oamenii , sub impulsul de moment, pot să decadă în piramidă, în special în lumea virtuală, în nevoi de bază: siguranță, apreciere , validare. În funcție de aceste NEVOI , vei ști încotro s-ar putea muta discuția, și dacă ceea ce ți se va servi, va fi conform așteptărilor. Dar nimic nu-i gratis, și adesea plata poate însemna ceva mai prețios.  Atenție însă, că și extrema cealaltă are o ispită, se numește trufie.

Într-o lume a informației , a iscoadelor, a soldaților camuflați bine, a profilelor psihologice, de caracter și de manipulare dintre cele mai complexe, contrastante, colorate și pline de simboluri mai mult sau mai puțin relevante, vigilența celor implicați în actul de informare publică și tot ceea ce ține de el, este necesară, precum apa călătorului în deșert: ea ține în funcție organe vitale. Și ce e mai vital în aceste vremuri, decît să ne păstrăm nealterate principiile, cuvîntările, credințele și valorile, fie că ele se vor politizate sau nu, publicate sau nu, cunoscute sau nu, intimidate sau nu, de păsările iscusite antrenate, gata să deslușeasă, terfelească și ispitească tot ceea ce-i mai bun și pur, într-un om, în mai mulți oameni , și doamne-ferește, la un moment dat, chiar în toți.

 

____________________
LIBERTATE, INDIVIDUALITATE, PERSONALITATE

 

Bibliografie: R.Cialdini, E.Durkheim, S. Moscovici, S.Chelcea, Platon, Psihologia personalității, Facebook.

Tînăr, caut să aparțin. Cum se transformă societatea pe spețe psihosociale

Cum reușește societatea să se transforme? Păi simplu: din interior.
 
Nevoia de apartenență se bazează pe insecurități psihoemoționale, și oamenii au fost foarte slăbănogiți în ultimii ani cu privire la asta. Peste tot ni se spune că suntem înapoiați, proști, urîți și vai de noi, așa că chestia asta, treptat, începe să dea rezultate!
 
Nevoia de apartenență și validare socială a omului este foarte puternică, prin urmare, opiniile oamenilor sunt ajustate în raport cu ceea ce este la modă, cu curentele principale, (mediocre, ce-i drept) care circulă prin toate canalele media de informanipulare în masă.
 
Cînd faci parte dintr-o breaslă, la serviciu, de exemplu, și pe facebook colegii văd că tu, singurul poate, manifești într-o oarecare măsură împotriva credințelor, preferințelor și aspirațiilor lor, îndată vei fi vizat de ei.
 
Nici nu e de mirare că în ziua de azi, companiile vînează profilul psihosocial al candidatului pe orice job, în special acele companii care și-au făcut un obicei din a cîștiga imagine pe spinarea proletariatului și a ideilor sociale care cîștigă tot mai mult teren în cazul tinerilor azi: socialismul, progresismul, apropierea aceasta tâmpă și fără noimă de oameni cu care, deși n-ai nimic în comun, ți se inoculează prin felurite imagini, că de fapt ai avea (sau ai putea să ai totul). Stabilitatea în grupuri mici ar putea fi amenințată de acel individ care e altfel, diferit, care prin natura personalității lui reuște să fie lider cu ușurință, să seteze trenduri (de orice fel) și să exercite o putere asupra celorlalți, chiar subtil vorbind. Așa că, la nivel mai mare, stabilitatea noii societăți care se pregătește la orizont, încununată de obediența infatuării datorate atitudinilor dictate de branduri ( atitudini care sunt de spoială, de fațadă depinde exclusiv de distrugerea, mai mult sau mai puțin din fașă, a acelor indivizi numiți ”EXTREME”, care ar putea periclita bunul mers și cumințenia, supunerea și ascultarea tuturor celorlalți din societate.
Prin urmare, cunoscînd deja aceasta, o mulțime de patroni și angajați în departamentele de Resurse Umane ale unor mari sau mici companii și firme, caută să deslușească, dincolo de prezentabilitatea unui individ la interviu, latura social-politică a individului, nu cumva, intrînd pe tărîm riscant, să piardă important capital de imagine, sau să-și piardă turma dezindividualizată prin – deja implementate- acele trenduri.
Cu cît un om are o personalitate mai accentuată (și funcțională), și el militează, mai mult sau mai puțin la vedere, pentru ceea ce devine din ce în ce mai mult cenzurat, interzis, bigotic, impotriva mulțimii progresiste ale cărei rînduri se îndestulează pe zi ce trece cu tot mai mulți depravați și  infatuare; cu cît un om are o personalitate mai accentuată și este mînat de acele crezuri interioare care nu-l pun pe făgașul ”bolnăvicioasei direcții în care o ia societatea,  cu atît el va reprezenta o amenințare mai mare pentru stabilitatea internă a oricărei companii. Răspuns final: ne pare rău, nu putem să vă angajăm la noi/ sunteți incompatibil cu politica noastră/nu sunteți potrivit pentru acest job/am găsit pe cineva mai potrivit pentru noi. A se traduce: am găsit pe cineva mai obedient, mai interiorizat, mai predispus dezindividualizării totale, pînă la identificarea completă cu corporația, firma, entitatea juridică, etc.
 
    Cum strici astfel, o societate tînără în plină dezvoltare și creștere? Făcîndu-i pe tineri să își dorească. Prin urmare, cele mai cool companii își prezintă oferta, prin implicare civică: de la YES LA VOT, pînă la  participarea și chiar sponsorizarea campaniilor de tip PRIDE . DE la haine la modă la prețuri de nimic, vîrîte sub nas pe toate gardurile celor frumoși, tineri și deloc liberi să aleagă , pînă la pahare de cafea brănduite cu simbolul conducerii supreme ale acestei Uniuni Europene (și chiar a mapamondului): CORPORAȚIA.
    Suntem guvernați de corporații, de dictatul lor, fie că ne place sau nu. Sigur, am putea spune că nu ne strică un trai mai confortabil, însă între a trăi pentru confort și a fi confortabil pentru a putea face apoi ceva mult mai mult și mai valoros pentru noi înșine și ceilalți, (societate) este diferență mare.
   
     CINE NU SE ADAPTEAZĂ, PĂRĂSEȘTE SOCIETATEA
Așa ar suna informația care colcăie pe toate gardurile în ziua de azi. Și știm din (re)surse proprii și vechi de cînd lumea, că dorința de adaptare și validare socială, sunt printre cei mai importanți piloni pe care se sprijină întreaga identitate umană. Mai ales în ziua de azi, cînd toate gadgeturile ne cheamă seducător să ne prezentăm cît mai dichisiți înaintea lumii, dorind  să ne umple golurile lipsurilor a te miri ce din propria viață, cu mult orgoliu, narcisism și infatuare.  Prin urmare, cine nu are asemenea nevoi, fericit să fie! A scăpat. Dar el nu figurează. Cît despre ceilalți, îmi pare rău de ei. Veșnic dorind să fie validați și să li se ofere FEEDBACK de la celălalt (acest mecanism de dependență inventat tot de corporații) , ei cad ușor și sigur în capcana socială numită ÎNCEPUTUL TRANSFORMĂRII SOCIALE a omului.  Cine nu poate fi validat, se va schimba , așa încît să arate, să fie, să audă, să vadă, să citească, să se strîmbe, să se maimuțărească, să gîndească, să dețină păreri și obiecte exact la fel ca ceilalți. Principiul social al similitudinii în interacțiunea umană l-am auzit prima oară la Emile Durkheim (pe vremea cînd făceam licența în domeniul Relațiilor Publice): nu doar că oamenii sunt atrași de ceva ce le seamănă, dar ei și judecă indivizi diferiți ai aceleiași categorii, dacă văd similarități între ei. Principiul acesta îl vedem la îndemână, atunci cînd mintea omenească superficială e convinsă că dacă a văzut un popă că înjură, aplică trăsătura tuturor popilor. Sau dacă un polițist scuipă pe stradă, înseamnă automat că polițiștii sunt nesimțiți.
  Revenind: Mînat de dorința de a fi acceptat, individul începe să schimbe tot mai mult la el, să îi copieze pe ceilalți. Dacă vă uitați puțin acum pe stradă în centru, sau în mall, veți vedea cum  de la an la an, așa cum moda se schimbă,  femeile încep să se îmbrace și machieze toate la fel, respectînd subtil trendul dictat de marile corporații. Nu zic că adaptarea nu e bună, sau că acel stil ar fi mai puțin vrednic de seriozitate decît un altul, dar e o trăsătură firească a omului pînă la urmă, să vrea să fie acceptat. Unii însă sar calul. 
Ca o mică paranteză, dacă minoritățile sexuale ar dori să fie acceptate, s-ar adapta, prin felul de a fi și se purta, însă evident, nu acesta e scopul!  Așa cum bolnavul luptă cu boala, dorindu-și sănătatea (readaptarea la starea inițială, originală). 😉 
Treptat, mai mulți indivizi se schimbă, pînă formează un grup, apoi grupul acela formează o societate, o lume, sau poate chiar un popor. Omul e fericit că și-a împlinit scopul: e dorit, e integrat, adesea fără discernămînt, într- lume… nebună! Răvășită, de-a dreptul, însă el nu știe. Discernămîntul propriu, conștiința și propria identitate  și personalitate ale sale au fost dărîmate de nevoia emoțională (obsesivă la unii) de a se integra. Elementul cel mai probabil  responsabil de chestia asta!? NESIGURANȚA. Copilăria nefericită, adesea: cînd i s-a repetat și arătat, poate, că el nu contează, că nu e necesar. Că nu poate mai mult, și că nimeni nu îl iubește. Legea compensației în relații funcționează și aici, social: nu am simțit iubirea părintească, o caut în lume, iar dacă lumea nu mă vrea- fac cumva să pară că sunt și eu ca lumea. Sau aia cu ”nu știu cine sunt” pentru că niciodată nu am avut timp să mă descopăr.  Un pic de liniște mai avem și noi !???!!
În loc ca televiziunile și media în general să pună avertismentul cu privire la CEI 2 LITRI DE APĂ PE ZI pe care trebuie să -i bem ca să ne fie bine, mai bine ar zice așa:
 PENTRU A FI ANCORAȚI LA VOI ÎNȘIVĂ, PENTRU O CONȘTIINȚĂ DE SINE BUNĂ ȘI O PERCEPȚIE CURATĂ ASUPRA VOASTRĂ ȘI ASUPRA LUMII, PETRECEȚI O ORĂ PE ZI ÎN LINIȘTE ȘI RECULEGERE TOTALĂ.
 
Nimeni n-are interesul însă să facă asta. Un om cu nevoi emoțional-consumeriste este mai ușor de guvernat, de condus. Și poate nu mai are nevoie nici de ORICE JOB. Poate oameni conservatotri de bine n-ar mai sclăvi la corporații care nu le validează valorile interioare, și n-ar mai trebui să se ascundă de ei.! Mai mulți oameni cu așa nevoi formează o societate, o comunitate masivă, ușor de guvernați de instincte primare deja. Da, nevoia de apartenență și de FIT-IN (integrare) este deja , în lumea de azi, un simptom al celui care nu prea mai crede în sine.  Extremele nu-s de dorit: psihopații au aceiași calitate, însă acolo vorbim de altceva.
Frica de a nu fi marginalizat este o realitate gravă în mințile multor oameni. Dar dacă nucleul tuturor faptelor este frica, înseamnă că nu suntem guvernați interior de forța care trebuie !?
O altă problemă interioară a celor dornici de a se potrivi maselor este SINGURĂTATEA. Cu cît ești mai singur, (și nu duci treaba asta ca pe ceva pozitiv, cu folos sau poate ca o lecție spirituală de viață?) , cu atît nevoia de apartenență ar putea fi mai mare. Și cînd omul are nevoi de genul, el începe să se poarte ca și cum ar fi în acord total cu toată lumea. Și cumva, fără să știe că, 
SINGURĂTATEA NU TE ÎNVAȚĂ CĂ EȘTI SINGUR, CI SINGURUL.
(De la Cioran, citire) 
Cît despre nevoia de a fi special- și a fi diferit- aici din nou este o altă eschivă din fața echilibrului, și nu simpatizez.
Cum distrugi deci o întreagă nație? Păi simplu, cu inginerie socială. Cine are acces la resursele psihice interioare ale omului, via corporații, date, branduri, și focusarea atenției acelor oameni, deține frîiele cu totul, știind ce să facă apoi cu el, prin pîrghii și sfori trase sociologic apoi, inginerește-social, spre căderea liberă a acestuia !
Vă dați seama ce pericol ar fi pentru o companie să angajeze un singur om, în antiteză cu toate valorile progresiste ale acelei companii: ar însemna să riște ca imperiul să cadă, și mai mult decît financiar, să riște ca lupta psihologică dată pe nație, popoare, și poate chiar suflet, să se încheie dramatic pentru el.  Căci cine guvernează azi, mai mult ca oricine, dacă nu companiile cărora fără chibzuință, le-am oferit totul!?(articol separat) de la date intime despre noi înșine, la studii și năzuințe personale, preferințe, slăbiciuni și vicii și așa mai departe, ducînd pe același făgaș imbecil generațiile următoare !?
De aceea este foarte important să avem în mod armonios, curat și independent,
PERSONALITATE, IDENTITATE, TREZVIE !
și apartenență la acele grupuri care ne satisfac și îmbogățesc sufletește, nu care ne vor știrbiți și șterși de propria identitate.
Și dacă nu știți încă prin ce metode să le dobîndiți, aveți răbdare, munciți și cereți, căci vi se va deschide!
____________________________________________
Cu stimă,
infailibilitatea mea
io,țăranca.

Democrația și big-data

   Noua democrație este puterea poporului și îndrăzneala de a fi în control cu datele sale: ce livrează, ce furnizează sectelor bancare virtuale, însetate după puterea de manipulare asupra individului, pe baze psihologice: cumpărături online/cu cardul, liste de clickuri, preferințe, muzică, prieteni, check-in, idei, filosofii și multe alte chestiuni ce țin de universul fiecăruia dintre noi.

Noua democrație înseamnă puterea poporului individualist, neafiliat la nicio grupare, căci rolul programelor sociale care rulează azi, sunt de control, mai mult ca oricând, începând cu formațiunile politice, până la dogme ucigătoare de suflet și alte orientări filosofice liniare, ce nu își  au locul în Adevărul tridimensional care ne ia cu asalt pe toate planurile.

Tupeu și control nedemocratic e cînd statul îți cercetează viața, și decide pentru tine dacă poți să plătești ratele, așa încât nimeni din familie să nu sufere. În civilizație nu se cunoaște noțiunea de economie sau strângem cureaua. Cuvinte ca ”înfrânare”, nu sunt politicaly correct oricum, și devin o blasfemie la adresa modernității și a traiului BUN. Sănătatea și echilibrul devin încet -încet, niște noțiuni demne de cenzură, nu cumva să incite la violență împotriva religiei, căci religia va fi adesea asociată cu acestea, pentru a fi clar în perceptia colectivă- cine e ”dușmanul” și cu ce noțiuni operează el.

Libertate e când îți iei un credit și de bună voie și nesilit de nimeni pui tu singur bani la ciorap, să-ți permiți niște chestii. Și tu singur decizi pentru tine dacă cumperi pâine de 5 lei sau de 1 leu. Nu vine statul să-ți pună preț pe coșul mediu, să spună apoi să-ți vinzi aurul, ca să ai ce pune pe masă , deși poate tu ești ascet sau te hrănești cu hrană vie și atît. 🙂 În libertate nu vine poliția economică să-ți cotrobăiască în garderobă, să vadă ce haine ai, și care este prețul mediu pe care îl plătești, și via carduri bancare, să controleze ce cumperi și cu ce frecvență, să te poată numi eligibil- adică sclav cu abandon propice de sine, pentru un credit la o casă. Și mai mult, în baza datelor livrate de tine, să creeze campanii speciale, personalizate, așa încât să consumi și mai mult. Sau, după caz, să te lupți – cu te miri ce porniri- mai mult și cine știe, poate mai bine. Ce facem de fapt, în tot acest amalgam informatic? ne alegem singuri metodele prin care să fim seduși și mai mult, și mai puternic, în viitor. Și dacă nu noi, generațiile viitoare. Consumăm și furnizăm date, pe pilot automat, fiind siguri că astfel ne ușurăm viața, fără să ne putem da seama că răul astfel produs, din comoditate și lene, și din nevoia de a avea totul absolut la îndemână, se va răsfrînge asupra urmașilor, și chiar urmașilor urmașilor noștri. Consumatori din fașă, conectați la creiere centrale care veghează și dirijează totul.

   În libertatea noastră, cea adevărată, tu decizi, singur, cât de privată ți-e viața, nu civilizația, nu ”ultra-democrația” pe care o elogiază azi cu toții, de parcă ar fi unica formă grozavă de orânduire socială.

Dintre toate aceste minuni ale noii lumi, ceea ce urmează însă de fapt în epoca informațională este un soi de comunism al informației. Originalitatea e pe ducă, ideile unice și individualitatea vor deveni istorie, iar trupul omenesc, o mașinărie a dictatelor brandurilor, menită să transporte, să promoveze și să miște (doar în virtual, însă) orice. Însă în zadar ni se vîră înaintea ochilor ideea că deținem controlul datelor pe care le livrăm, căci mașinăria stochează totul, și absolut orice. În baza acestor date, vom fi proprii noștri dușmani, și doar cînd va fi prea tîrziu, ne vom da seama că tot ceea ce am etalat, se va putea întoarce subit împotriva noastră.

 

 

Gânduri despre adaptare, supraviețuire…

Cine se adaptează la o dubioasă lume?

Se adaptează azi complet și fără regret la o dubioasă lume doar ”speciile” care nu au nimic propriu, al lor, și trăiesc în bătaia vântului legilor naturale în plenitudine, fie ele telurice sau social-politice, prin automatisme de tot felul.

Supraviețuiesc, ca și chintesență, cei care plantează și culeg rodul sau semințele ideilor bune, prin educație sau orice altceva. Supraviețuirea fizică a unui om poate fi irelevantă din punct de vedere social, atît timp cît omul acela nu a manifestat o fărîmă din adevăr, al său propriu măcar. Supraviețuirea universului acelui om este vitală însă, spre a-i influența în vreun fel sau altul pe alții.

Azi nimeni nu mai are interesul să ucidă oameni și trupurile lor, căci interesul este acordat ideilor, manifestului simțirii, posibilităților de suflet. Le-au luat unora 2000 de ani să-și de aseama de asta. Sigur le va lua încă pe atîta, cel puțin, să reușească să distrugă lumea din temelii. Sau cel mult să încerce și să nu izbutească.

Poți să arzi o carte, dar nu poți să ucizi spiritul ei.

Poți să ucizi un om, dar nu poți să ucizi spiritul lui.

Poți să cenzurezi o societate întreagă, dar nu poți înăbuși spiritul ei.

Interacțiunea rămâne însă vitală. E singura idee bună care mai poate face pe oameni să miște ceva. Căci vorba unui sfînt: ”Nu a zice, ci a mișca înseamnă a ajunge”.

_______________
strategii de supraviețuire morală

 

 

Salut pentru bună dimineață!

În yoga, ritualul de dimineață constă în salutul soarelui si tot felul de poziții mai mult sau mai putin indecente de a ne arăta supunerea si flexibilitatea (față de stele, auzi). In România, la mine în Timișoara, ritualul dimineților de weekend in special, constă în salutul prietenilor, pe feisbuc si mai mult la o cafea, la terasă, în zi însorită ca asta.

Și salutul acesta intre prieteni durează asa, vreo 2 3 ore. Drept e, nu costă 99 de centi,cât era ultima oară oferta promo pe feisbuc la yoga (ce ieftineală, nu?) , ci e ceva mai costisitor:implică minim 10 lei de fiecare dată, dar mai ales timp. TIMP DĂRUIT celuilalt, prietenie, afectiune si subiecte bune de dezbătut, ce implică atentie,ascultare, răbdare si jovialitate si chiar rezolvare. Proaspete mereu ca un surâs in beznă…

Hai să vedem acum, care viitor credeți că sună mai bine?unul in care oamenii se izolează supuși unor astre de a căror proveniență oricum nu cunosc nimic, făcând treburi individual, egoiste, sau a doua versiune, care implică niște răbdare, și alte forte si investitii psihoemotionale si interactiuni dedicate pe termen mai lung?

Să fac yoga singur acasă si să mă simt atotcunoscător sau să mă văd cu prieteni oameni, înaintea cărora e necesar din cînd în cînd  și să mă fac mic, de dragul lor, să-mi înfrunt defectele si să-mi explorez muncind calitățile!?

Hm, pare greu de decis…!?

 

Libertate, identitate vs. personalități prefabricate

Atât de folositoare e industria perfecționismului sau a dezvoltării personale, încât nu mai poti să-ti găsesti pe nimeni,  apropiat sau cel puțin pe cale să..: zero combinații emoționale posibile dacă nu bifezi minim 10 din 11 trăsături ale omului perfect, asemănător spre identificare totală cu imaginea dictată de laborator, atent șlefuit și apoi supervizat de întreaga industrie. Pe de altă parte, cunosc și știu faptul acela cum că nimic nu e întâmplător. Continuă să citești Libertate, identitate vs. personalități prefabricate

Numai proastele (nu) fac copii.

   A devenit o rușine tot ceea ce este mai frumos și mai natural la o femeie: aceea de a fi mamă, bunică, educatoarea generației sale. Globaliștii, și nu numai, au decis prin tehnici și tactici, aceleași, să pună degetul pe ”jet” și să înăbușe orice tenativă a naturaleții firii. Așa că au ales maimuțoii veacului, să ne spună nouă, că numai proastele fac copii. Sau mă rog, femeile care nu au avut parte de educație. Fără să -și dea seama(oare?) a jignit prin asta chiar pe mamele colegilor săi ceva mai bătrâni și mai înțelepți, și nu numai. S-a jignit pe sine. Continuă să citești Numai proastele (nu) fac copii.

…Dacă ai reușit în viață, nu te agăța de nereușitele altuia!

”…Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.

Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie, dacă nu avem smerenie, va urma a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţile noastre.

…

Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart… este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătura rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul. Acum știu, am aflat și eu…”

Nicolae Steinhardt.

Diagnostic: psihologic sterilizat

   Sterilizarea psihologică este procesul morții pe care toți cei împotriva vieții l-au aplicat și introdus în toate domeniile, pas cu pas, așa încât a devenit o rușine nevoia de partener, familia, dar mai ales fructul: copiii.
   Pe omul nou nu îl interesează ce vine după el. Nici măcar nu oferă o generație capabilă de schimbare, fiindcă nu își dorește. Se ucid copii în pântece, și mai ales în mintea cuplului, înainte ca ei măcar să apară. Se ucide ideea de cuplu, prin steriliziarea psihologică infiltrată în toate domeniile vieții: carieră, muncă, dezvoltare persoanlă, timp liber, autosatisfacție, selfcare. Căci la început, copilul mai întâi e un gând, apoi o voință, apoi..se face! Dar gândul e stârpit cu totul. Ce să mai creezi fără el?! Și mintea, de dinainte ca sa să-l producă. Iar când aud tinerii de căsătorie și copii, fug parcă mâncând pământul, majoritatea, și își pun mâinile în cap: noi nu suntem fraieri– o spun cu un rînjet aproape diabolic, arătând o tristă infatuare. Și nu tineri de 20 de ani, ci chiar unii care au ceva mai mult. Ei nu sunt interesați ce lasă în urmă: faptul că-și doresc o lume mai bună la care se fac că lucrează, e suficient: politici și idei, lăsate cui, dacă nu fac copii ?! Țelurile lor sunt tot mai ”înalte” de atît. De la a munci ca să consume, până la a-și petrece mare parte din timp numărând pași, gigabiți, calorii, amperi și alte minuni detaliate ale lumii moderne, via aplicații care ne spun până și cum să îmbrățișăm conform schemei. Sunt întrebări la care nu am găsit încă răspuns. Iar dacă îl caut, se arată că suntem incapabili să găsim soluții la problemele pe care ni le punem singuri, grjile și obstacolele pe care ni le vîră societatea sub ochi, sau chiar noi înșine, din neglijență. Înțeleg că suntem din ce în ce mai proști, incapabili de soluționarea acestor obstacole!?
Însă omul sterilizat psihologic a evoluat : el dă vina și pe resursele limitate. Mai nou, și pe religie, dogmatic fiind. Nu face copii fiindcă nu avem destulă hrană pentru toți. E cruzime să aduci pui de om într-o asemenea lume ”lipsită parcă de Dumnezeu.” O teribilă înșelare de nivel înalt. Firește, n-a înțeles încă treaba cu puterea, și felul în care nu primi mai mult decît putem duce. Nu face copii din iubire. De sine, cît mai multă, și o incapacitate de a-și gestiona resursele. Proprii sau nu. Așa cum spuneam, el nici nu găsește soluții. Generic. Nu există soare, grâne, pământ de lucrat, grădină, el vede doar statul- această bunică autoritară înaintea căreia, orfan fiind, se predă cu totul. Și o face, azi, din ce în ce mai mult. Statul, autoritatea supremă din umbră. Captiv în percepția globalistă, el vede departe, în ceață. Blur. Și îngrădește însăși schimbarea la care lucrează în lume, prin refuzul categoric de a se înmulți. O falsă morală aprigă și plină de rebeliune îi acoperă frumusețea și naturalețea conștiinței, împletite cu noțiunea de OM. Revenind la el însuși, din nebuloasă, din lumea confuză globală ce i se arată pe un fals orizont, se vede neputincios și teribil de mic. Și totuși, cu o voce atît de…”mare”. Infatuat prin propriile gînduri, dictate subtil de știri și articole distopice, el se preface că gîndește cu propria minte, ajungând la aceleași concluzii precum toți.  Toți unici, toți egali, toți sterilizați încă de acum 20 de ani. Și ce vine după ei!? O lume stearpă, a neputinței ascunse după măști (de cyborgi, probabil) plini de grandomanie. Suferință și singurătate ascunse în spatele unui trai unanim acceptat, deosebit de …bun. O evoluție a omului, în chiar …lipsa lui!
Și restul, vă las să vă mai imaginați voi…
 

Iubirea precum un cub Rubik

Este foarte greu să se petreacă iubirea, când ești o fire completă, sau aflată cel puțin pe drumul acesta al unei deplinatăți de sine, plin de urcușuri și coborîșuri, suferințe dulci și victorii amare. Majoritatea relațiilor se petrec sub lumina stearpă a nevoii, a frustrării și a toxicității, a unei rîvne posesive la ”averea” interioară a celuilalt. Disperăm, în goana după supradoze de fericire, să-l aflăm pe celălalt, să-l deslușim, cu riscul de a ne păta identitatea. Devenim imorali cînd vine vorba să-l cunoaștem, dăm teste, folosim giumbușlucuri de tip parșiv, jucăm teatru și apoi spunem că celălalt nu se ridică la nivelul nostru. Păi cum să se ridice la nivelul cuiva care joacă un rol, și nici măcar nu-l joacă bine, că a greșit scena?!

   Există două motivații pentru care un cuplu aderă la ceea ce numește, uneori pe nemerit, sau exagerat ” Împreună”: o motivație este aceea că te posed pe tine pentru ca sunt neimplinit si am nevoie să mă completezi, să mă hrănești zilnic cu frumusețea, originalitatea sau farmecul, validarea și energia ta, iar cea de-a doua ar fi: ”merg cu tine pe drumul NOSTRU, pentru că întâmplător sau nu, împlinim, aspirăm si muncim spre aceleași nevoi sau năzuinte, iar asta nu poate fi decît ceva deosebit de frumos. Vă dați seama, ce mult curaj este să-ți afirmi intimul, înaintea unui străin până la urmă, și să nu te temi de respingere, care oricum de cele mai multe ori își are sălașul într-un colț neisprăvit al minții noastre… (…)


Mare ispravă, să zic așa, este să ai pe cineva alături, pe care sa-l poți ține de mână cu căldură si sinceritate, nestăpânit de preamîndrul ego, și privindu-l teribil în ochi, să-i poti spune ~te iubesc pentru ceea ce esti tu, și nu pentru ceea ce simt cînd sunt alături de tine.~ iar celălalt, in deplină luciditate, reciproc să afirme la fel.
Drumul comun într-o relație dacă nu întîlnește opreliști, nu merită -compromisul-, implicarea. De ce? nimic ce nu vine pe calea muncii, a sacrificiului (cu zero compromisuri) și a obstacolelor, nu este la final încununat de flori. Prin asta înțelegeți orice vi s-ar potrivi ca fiind minunat, echilibrat, ideal și demn de o dragoste adevărată, care să reziste în timp oricăror intemperii.

E un principiu care transcede chimia, care oricum poate fi produsă deja până și în laborator. Ceea ce îl face chintesențial, ca principiu, fiindcă în el cuprinde sublimul întregii făpturi umane.
______
lecturi suplimentare
foto: strofocarea