Oricât ar fi de urât un om, eu tot îl las să traverseze strada. Chiar dacă mă grăbesc, chiar dacă nu s-a angajat în mod evident să treacă. Și chiar și când e vorba de ceilalți participanți la trafic, cumva nu m-a interesat niciodată ce culoare de piele are unul care mi-a acordat prioritate, sau un altul pe care îl las eu să-mi…cedeze trecerea. Rareori mă uit, și asta într-un caz excepțional. Precum a fost recent. Continuă să citești Frunzuliță, iarbă deasă, eu conduc cu bine-acasă
Categorie: timisoreni
Andreea. Semnificația Numelui
Amotz. . Numele biblic al unui profet mai mic decît Isaiah, despre care se zvonește că ar proveni numele de ANDREAS- care înseamnă în greacă, bărbăție și curaj. Parcă în ton cu politica vremurilor, în limba engleză Andrew, care este echivalentul lui Andrei – este tradus prin cuvântul MEN. Fără supărare, fără ofensă până aici. Sper ! Continuă să citești Andreea. Semnificația Numelui
Lumea pe care o am la degetul mic
Rotunde, hexagonale, lungi, pătrate, triunghiulare, bicolore, transparente. Verzi, roșii, albastre. Cu fum, fără fum, cu pajiște, cu munte, cu universuri, cu materie cosmică. Inele, pandative, instrumente de scris, cercei. Toate provin din aceleași mâini iscusite care făuresc cu migală lumi interioare. Lumile interioare nu sunt însă asemeni celor pe care le vedem, ci sunt la distanță mai mare, când atenția devine sporită. Continuă să citești Lumea pe care o am la degetul mic
Ce nu se prea știe despre o parte din șoferii Uber din Timișoara.
25 de kilometri de Timișoara, și un drum plin de peisaje frumoase, departe de agitația orașului: atât i-a despărțit pe cei 12 șoferi ai unei firme partenere Uber, de un loc cu o pricină: casa de copii unde locuiesc nu mai puțin de 10 copii cu o situație materială și sufletească nu tocmai bună. Continuă să citești Ce nu se prea știe despre o parte din șoferii Uber din Timișoara.
A fost odată ca niciodată un intelectual care a coborât în mulțime (I)
Cine spune că românii sunt datori să fie intelectuali, deștepți și deosebit de vigilenți în ale cetății treburi, uită din vedere un singur fapt esențial: românul e incompatibil cu spoiala modernității, și agasarea socială, din principiu : el e atașat de glie, de ”Codrul mărit domn”, de bunăstare personală prin muncă și creație: fie a pâinii, a pământului
Continuă să citești A fost odată ca niciodată un intelectual care a coborât în mulțime (I)
Nu e voie cu pufuleți!!!
Ajung grăbită la meci, la grădina de vara, trăgând după mine inamicul- o pungă mare de pufuleți românești, când un tip îmbrăcat în alb mă opreste la poartă și îmi mărturisește cuvintele magice: Continuă să citești Nu e voie cu pufuleți!!!
Jazz, om și mulțime
Era pe la începutul anului 2012,când am început să bat ritmurile de jazz, și să-mi și placă. Pianistă fiind, îmi era foarte ușor să înțeleg, nu neapărat să am și răbdare. Dar când l-am auzit pe Avishai Cohen pentru prima dată, și nu doar superficial, ci și având starea potrivită, reușind să trec de primele 15 minute cele mai dificile, m-am îndrăgostit pe loc pentru a 2-a oară.
Noaptea Țăranului Român- prezență vie !
Nu, nu e titlu peiorativ. Nu e ceva care va lua peste picior ”țăranii” din România actuală.
Cumva, ar fi ușor de înțeles. De ce când spui ȚĂRAN- îți trece prin cap ce-i mai rău.
Pentru că țăranul a devenit peste noapte civilizat. În loc să facă ce știa mai bine, să trăiască, să evolueze în ritmul său, frumos și armonios, fără să (se) strice, s-a făcut peste noapte european. ”De-acum nu mai cântați pe țăran cu plete lungi și cu fluierul de cioban la buze. Azi fluieră trenul.” (din Caragiale) Continuă să citești Noaptea Țăranului Român- prezență vie !
Ce-o fi in capul unui om, unui altul…
Oamenii din ziua de azi aplaudă răzvrătirea de orice fel, blasfemia intelectuală și cultul personalității de consum- aceea care se consumă pe ea însăși, din timpul ei, ca să hrănească nefericirea altora care încă n-au aflat că sunt nemulțumiți.
E un act minunat de dramatic, să te trezești la 6, să dai scroll down printre postările altora pe care-i stimezi, și din care să te inspiri, copiindu-le fotografiile, ideile, comentariile, în orice caz, valul acela de lumesc care fascinează.
OBediența este pe jumătate virtute, pe cât ascultarea de ceilalți este un mare defect.
Dacă n-am zis nimic concret, păi oamenii din ziua de azi care aplaudă răzvrătirea altora pe wall-uri, fac exact același lucru. Ei nu sunt nici cu ei, nici cu cei pe care-i admiră, căci la prima părere care contravine principiilor lor cele mai solide (asta în caz că le au), riscă să se demoleze pe ei înșiși, devenind, din niște aplaudaci, niște postaci, care la rândul lor, pe jumătate, de data aceasta, defulează hidos, pisicește și lipsit de machiaje, ceea ce odată iubeau.
postacul de zor devine astfel, un troglodit care la rândul său desconsideră, o paria a societății virtuale, înconjurat de oameni în realitate pe care nu dă doi bani.
În acest peisaj mirif, pentru care nu dețin în acest moment nocturn cuvintele potrivite să vă impresionez, ne desfășurăm unii zilnic, alții săptămânal, precara existență, – o subconștientală frântură din ceea ce ne displace la celălalt, rânjind și butonând cu nesaț, spre imperiul psihologic defunct al subiecților pe care-i numim și prieteni.
În realitate, stăm toți în relații de cuplu: unii copiază ideile altora și se inspiră din ele pe alocuri, devenind pentru ei litera unei legi pe care o simpatizează dar în care n-au fost. Pentru alții, e de ajuns să fie contraziși de vreunul, ca din ei să răsară tumultuos și aprig bagajul desconsiderației latente. Iar pentru câțiva, ajunge să observe toate aceste jocuri de putere, asemeni unui cuplu disfuncțional, în care fiecare se hrănește cu nefericirea celuilalt.
Astfel ajunge tristețea la rang de artă: dintr-un astfel de joc psihologic între oameni, în care cel mai înzestrat cu public- cîștigă. Like-urile devin adevărte arme menite să apere ideea: vezi-Doamne cu cât am mai multe, cu atât sunt mai important. Cu cât am mai multe like-uri, cu atât contează părerea mea.
Totuși, psihologia nu a rămas preocupată încă, la fel ca mine, de întreg procesul de selecție și recrutare a ideilor de împrumut, căci se știe, majoritatea acestor influenceri nu au ceva de spus de la ei înșiși, mai mult decât au de transmis mai departe, în schemă piramidală, noțiuni de la cei pe care îi admiră. Ce-o fi în capul unui om să se trezească la 6, să-și bea cafeluța în fața unui laptop, aprins de mânia colectivă și urgia psihosocială în care ne scăldăm cu toții de 20 de ani, și să privească tăcut la fotografiile și postările altora, să apese click dreapta pe poză, apoi Save As, să aleagă un fișier în calculator, apoi să revină la meniul său, să facă un upload, și să repună ideea, ca și cum ar fi a sa.
Ce-o fi în capul unui om când mânat de forțe interioare a căror promotor îl cunoaștem cu toții- același de 20 de ani, conținut în factori politici și psiho-sociali, acest om începe să posteze pe feisbuc nemulțumirea, răzvătirea totală a sa interioară!? CE-o fi în capul său când nesăbuit fiind, el devine nu doar un plagiator al irascibilității colective, ci și un promotor al răului, al defulării, al toxismelor de tot felul, care ne înconjoară din ce în ce mai mult, asemeni unui nor negru inundat cu confuzie și foarte multă recalcitrare.
Ce-o fi în capul unui om, atunci, când el clocotește de emoție negativă, și în loc să ignore, spre fericirea lui, saltă cu bățul mizeria de sub preș, sau de pe toate gardurile de pe lângă care el trece.
Tare aș vrea să aflu… ce-l poate face fericit pe un astfel de om, mai mult decât neasumarea propriilor sale slăbiciuni.
Defect Psihologic: amenda Poliției Locale pentru cuvântul NESIMȚIT.
Citisem recent pe pagina domnului Corneliu N. Vaida, zis și ”Nimeni” de către un domnuleț de la Poliția Locală, despre problemele recente ale investigației feisbucciene, cu privire la postările jignitoare la adresa Poliției Locale. Mai exact, la adresa ființelor bipede care lucrează cum pot, acolo.
Continuă să citești Defect Psihologic: amenda Poliției Locale pentru cuvântul NESIMȚIT.