Prostul care mi-a strivit corola de minuni a ființei

  Noua trăsătură a prostului este lipsa de a înțelege metaforele, dar și omul ca metaforă, ca simbol, ca reprezentare, în spațiul public. De aceea, adesea, el caută să atingă, să miroasă, să lege animalicul, rudimentarul, unica formă de înțelegere pe care o are, cât mai aproape de el. Așa că atunci când vede o metaforă, el caută să o coboare de acolo de unde stă, inevitabil , înzestrat cu un simț al ierahiei, ca și cum în el ar fi deja sădit hotarul apartenenței la incompetență, el știe că metafora îi este superioară, așa că va căuta prin toate mijlloacele, o frânghie a propiilor nevoi, de care să lege o înțelegere, un sens propriu al celor citite sau auzite.
Când prostul coboară metaforele, el le terfelește, le inundă de nepăsare, le scobește până la nivel de moleculă, făcându-le una cu finitul, una cu materia. Ca și mirosul și atingerea, senzații primare, ele se consumă de cum sunt retrase din aria imaginarului. Așadar, prostul poate fi comparabil cu animalul, care atunci când își întâlnește posibila pereche, nu citește pe chip rămășițe de suflet, nici scântei de spontaneitate, de finețe și jovialitate , atribute de spirit,
ci se miros în fund, reciproc, pentru a vedea dacă se potrivesc. Porstul simte, mai mult decât gândește, și el simte imediat: vrea atingeri, vrea aici și acum, vrea totul, în mai puțin de o secundă.
Adesea prostul șade pe relețe de socializare spre a-și găsi perechea. El are un vis: vrea o familie, o casă, și nu ezită să povestească oricui despre măreția visului său. Are în schimb o problemă: nu poate sta în realitatea imediată, cu tot cu metafora ei, fără să nu judece pe toți în funcție de apropierea de visul său: dacă gândești ca el, ești ideal, dacă nu, ești demn de milă. Apoi tăcerea se poate așterne între doi. Prostul nu are mijloace să-și înfăptuiască scopul. Precum animalele, are nevoie doar de o simplă împerechere, un act sexual care să-i confirme măreția visului, și înfăptuirea lui imediată. Pentru prostul care caută o femeie, este imposibil să admiri răsăritul, să-i citească o poezie, să simtă fluturi în stomac, el vrea totul peste noapte. Îl servești cu un pahar de suc, el te va critica fiindcă nu i-ai turnat în pahar. Prostul e cel mai mare fan al clișeelor sociale, în special cele de familie. Când prostul vrea o femeie harnică, el deja și-o imaginează spălându-i ciorapii. Și nu oricum, ci încă de la prima întâlnire, după ce a transpirat gonind pe șosea, spre tine. Uneori prostul dacă e și muncitor și fudul, are pretenția să împarți costurile cu el. veșnic urmat de visul de a-și face o casă, o familie,  tot ce agonisește pune la ciorap, în speranța că-și va ferici, financiar, visul. Dar până la vis, e cale lungă….
Așa e prostul, când caută o relație serioasă, o familie, un soi de împerechere. El nu urcă, el vrea să coboare cu orice preț, orice ins sau uoamă pe care o atrage spre compatibilitate: o miroase, o pune în fața celor pragmatice. Dacă îți oferă o floare, trebuie să o accepți, altfel prostul va spune că tu trăiești doar pentru tine. Dacă îți pune mâna pe țâță, trebuie să nu ripostezi, să taci și să-i prinzi gambele, altfel îți va spune că ești cu nasul pe sus, și mai rău, că tu nu vrei ceva serios, sau că nu știi ce vrei!
Dacă te cheamă în oraș, la un suc, puțin contează ambianța, contează să sorbiți sucul, la unison, semn al faptului că puteți îngurgita împreună…  Dacă e nevoie, prostul va fi fascinat dacă îi vei mesteca mâncarea, și i-o vei sădi în guriță, într-un mod ceva mai rudimentar decât sădești idei în mințile altora. Seara, în pat, ai grijă să-i mături mătreața, cu aceeași gingășie cu care îi făcea mă-sa baie o dată: cu migală, nu cumva să vadă că ai ceva mai multă personalitate ca dumnealui.
   Prostul mai are o calitate, de când și-a pus pecetea pe lumea virtuală: nu nesocotește tot ce îi spui, ci despică metafora, o rupe din tine și o atrage spre lumea lui, unde asemeni maimuței, va rupe cuvântul și-l va mirosi, îl va desface ca pe un păduche,sorbind din el și ultima fărâmă de viață. Dacă îi spui că ești ”un vis ploios pe o câmpie de vară”, te va întreba în ce regiune se află câmpia, sau te va întreba cum poate visul să ”ploaie ”? Astfel, el își satisface o sete de moment în a atinge ceva ce nu știe, dar care… îi place, vizual vorbind. El aduce la gură, ceva ce tu ai făurit mai presus de simțuri.
Prostul strivește corola de minuni a lumii, și ucide, cu mintea, cu neștiința și cu nevoia de înțelegere, minuni ce le-ntâlnește în calea lui,

”(…) în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Prostul fuge de incertitudine, avid după mărturisirea permanentă a singurelor atribute omenești: cele 5 simțuri, în nucleul cărora atrage tot ceea ce vede la mare depărtare de el.
Scrii o poezie pe facebook, despre un om și un câine, prostul va crede că îți dorești un câine. Sau că ai pe altcineva. Scrii un status cu iz politic, prostul va spune că ai foarte mult timp liber. Scrii ceva despre un prost, prostul va spune că te crezi prea deșteaptă. Scrii că ești limitat de caracter, prostul te va întreba ce ai vrut să zici cu asta, căci prostul nu are imaginație și nici măcar nu are încredere în propriile speculații pe care mintea i le-ar putea face. Tot ceea ce poate el să speculeze sunt întrebări ajutătoare, spre a demasca ceea ce moare din ceea ce ne este dat să fie artă, veșnic, nobil, frumos și suav, delicat precum o ploaie caldă de vară.
   Prostul e sedus de opulență, și adesea are vise și obsesii în a-și face o casă, o mașină tare. El fiind prost, nu poate pune în balanță, și adesea el având și bani, cumpără tot ce îi place, fără să cântărească. El decide pe moment, condus de aceleași rudimentare simțuri. Fără scop și fără un plan concret în a cuceri o femeie, el se lasă invitat oriunde și pretutindeni, mizând pe ideea că lui îi e bine oricum. Prostul deci, are și lacune de personalitate: el NU are personalitate, el e cel mai ușor de sedus bărbat, și oferă mereu tuturor femeilor aceiași floare. După caz, o garoafă sau un trandafir roșu, încolăcit cu o fundiță roșie, potrivit cu muzica fără muzică pe care o ascultă, potrivit cu hainele fără gust pe care le poartă, cu blugii rupți și mașina împovărată cu brizbrizuri, peste care abia mai poți să vezi drumul, atunci când conduci. Prostul e și infantil, și debordează de aranjamente. Ca o mașinărie setată pe aceleași țeluri, la care orice muritor a visat cât de cât o dată, până să înțeleagă profund scopul și sensul vieții, el repetă obsesia oricărei femei cu care încearcă să se combine. Arată că e familist, dar nu și luptător. Arată că e curat, dar nu și manierat când bea un pahar cu apă. Arată că e onest și nu agreează femeile ușuratice, dar acceptă îndată invitația la tine acasă. Arată că știe să facă bani și să ofere cadouri cu generozitate, dar te întreabă cât te costă să-ți faci manichiura pe lună. Îți studiază atent toate gesturile, căutând repere ale propriilor percepții. Dacă întorci capul pe stradă după cineva, îți va spune că ești ușuratică și îl vei înșela repede, dacă pui mâna pe telefon să scrii un email de urgență, îți va spune că nu îi dai atenție. Prostul vrea tot și repede, dintr-o dată.
Arată că vrea să te cunoască, dar nu poate să-ți citească un text până la capăt. Arată că e cultivat, dar când îi povestești despre un autor preferat, îți spune că el nu a citit nicio carte în viața lui. Îți spune că te apreciază foarte mult, dar deși i-ai explicat cu ce te ocupi, nu poate nici măcar să reproducă ceea ce i-ai explicat. De 2 ori, în cuvinte diferite, ca să înțeleagă.
Îți spune că are simțul umorului deosebit de dezvoltat, dar când faci o glumă, la care ții minte că toți prietenii tăi ar râde, își pleacă capul, izolat cu neînțelegere. Arată că îi place de tine, după ce îi cînți în strună, apoi te mușcă fix când ți-e lumea mai dragă, și te separă de el însuși cu dezgust, arătându-și imaturitatea încă o dată: ești o femeie cheltuitoare, fiindcă ai haine mai bune ca el. Nu poți să faci parte din schema lui de viață: ești irecuperabilă.
 Prostul se îmbracă  și lipsit de gust: amestecă întotdeauna albastru cu albastru și alb cu orice altceva. Nu știe nici să danseze, căci el nu are o muzică interioară, și nu are nici gusturi în matere de modă. Își alege hainele după primul  impuls, acela al conjuncturii. La fel și femeia.  Și unde îl pui, acolo stă, gata să -ți judece fiecare pas pe care îl faci, și care contravine obsesiei sale. Un adevărat melanj de tulburări comportamentale!
     Lumea proștilor e o lume fascinantă: o adevărată întâlnire sau dating, dacă vreți, cu psihicul uman. Când stai între proști, și tulburați pe deasupra, îți dai seama că nu neapărat a fi inteligent e o calitate, ci a ști să fi tu însuți. Prostul însă e lipsit de o mare parte din el, și precum orice invidios care ascunde în subconștient nevroza, și o mare parte din ceea ce este el cu adevărat: un impostor al omenirii, un impostor al lucidității, care riscă să cucerească prin frumusețe fizică și aspect plăcut, pe oricine îi intră pe sub piele. Și nu o piele adevărată, ci o mască pe care o folosește ca să-și disipe prezența. Obsesia te face să fii vigilent,până la nebunie. Iată prostul tulburat comportamental!
     Prostul se repetă întotdeauna pe sine. Dacă îl întrebi de planuri în viață, îți va repeta aceleași idei, dacă îl întrebi dacă e om bun sau rău, îți va vorbi despre cât de răi sunt alții, dacă îi spui că e prost, nu îl interesează, dacă îl întrebi cu cine votează, îți spune că a votat cu cel mai carismatic, dacă îl întrebi cum poate să voteze, fără să fi citit nicio carte, e o pauză mare…  Totul presărat cu izul fuduliei specifice.
Și în sfîrșit, poți să înțelegi că frumusețea e doar trecătoare!
Cu un prost poți să atârni la o terasă și să adormi acolo: discuțiile cu ele sunt neinteresante, lipsite de esență.  Ori e un troc negociabil în care te oferi să-i sapi în grădină cât mai repede cu putință, așa încât să fie evidentă hărnicia ta, ori pleci, timorată de faptul că tocmai vei fi judecată pentru ceea ce ai făcut. Prostul știe repede să tragă concluzii, fără să fie măcar specialist în comportamente umane. El detestă oricum pe cei care pierd vremea la terase și la calculatoare, și nu înțelege alt rost al făpturii umane decât munca fizică, singura în care e de altfel specializat. Subiectivitatea costă, de asemenea, și fanatismul.
Iar prostul e cel mai aproape de fanatism. Și de un consum al celorlalți, un vampir de idei și metafore, un vampir al desconsiderării ființei, un vampir al celor mai delicate trăsături umane, un dătător de pământ cu sufletul, un ahtiat după fericire, incapabil să o vadă și trăiască în prezent.
Așa tulbură viitorul pe absolut oricine: cu un vis fanatic, și o morbidă dorință de a face bani, fiind sigur că așa își asigură o relație trainică, aducând foloase materiale, fix asemeni vânătorilor de altădată, dar nu unul care trăia atunci, ci unul care și-a adaptat mecanismele de supraviețuire rudimentară, la moderna lume de azi. O imposibilitate, un eșec, un hibrid cu alură urâtă, dezgustătoare, un om care aduce aminte de pericolul de a nu deveni niște animale: fără artă, fără cuvânt, fără suplețea vieții, fără dansul ploii care să ne aducă aminte că suntem vii, fără flori rupte din colț de stradă, fără muzică, fără un noi înșine autentici, capbili de întrebări din cele mai vaste, și de răspunsuri pe măsură.
Chiar și despre proști!
______________________
Cu dedicație, pentru un prost recent prins în flagrant.

Social-media comunistă: facebook-principii

De ce facebook este un mediu comunist!? De însămânțare. Iată câteva motive:

  1. Când cineva are o opinie care nu este în conformitate cu media, este imediat tras la răspundere prin comentarii subiective ale celorlalți.
  2. Dacă cineva postează ceva pozitiv, i se va face observație imediat de către alții, despre răutățile lumii în care trăim. Ajustarea la o lume bolnavă este deci de neoprit.
  3.  Dacă scrii un comentariu complex la o postare dedicată maselor, și în acel comentariu inserezi cuvinte de specialitate, ți se va spune că faci pe deșteptul.
  4. Comprimarea extraordinară a domeniilor în care se discută: dacă cineva postează despre știință, vei fi apostrofat indirect, în cazul în care faci apel și la alte domenii, pentru a afla un adevăr.
  5. Oamenii care nu au poză de profil și nu au minim profilul completat cu informații personale, nu sunt credibili, ba chiar vor fi luați peste picior, în caz că cineva supărat de un comentariu, le va cerceta profilul. Dacă 90% din postări sunt simpatizate de ”detectiv”, și 1% împotriva principiilor lui, vei fi exterminat din cauza acelui 1% detestabil de către individ.
  6.  Profilul care este completat integral, cu informații relevante, a unui specialist, de exemplu, va fi luat peste picior, în caz că cineva supărat de un comentariu, îl va cerceta.
  7.  Miliția civilă este prezentă în online: ea este azi alcătuită din cetățeni care pe principiul puterii de grup, după ce aderă la o idee comună socială puternică, îl pot huidui în public pe cel care nu se conformează.
  8. Tortura, batjocura, trolling-ul snt mecanisme de intimidare folosite frecvent fie de miliția civilă, fie de cei care sunt agenți ai unor idei sau altele.
  9.  Adevărul este anchetat, discreditat, huiduit și redus la tăcere pe facebook, ba prin algoritmii care detectează automat scînteia lui, fie prin ”cetățeanul” vigilent, care raportează pe cei de partea dreaptă a baricadei social-politice.
  10.  Cu cât scrii mai mult pe facebook, cu atât ți se va spune că stai prea mult pe facebook. Deși tu ai scris ce ai scris în câteva minute, cei mai puțin dotați intelectual vor considera că ai stat câteva ore să concepi formularea. Ești un prostalău ȘI FRAIER.
  11.  Facebook este o rețea comunistă pentru că prin discuții și alte dialectici mai mult sau mai puțin autentice, acolo se concep idei și se formează acorduri pe subiecte diferite. Nu ești de acord cu o temă, cineva va avea grijă să-ți convingă mintea să adere la ideea aceea treptat. Cu zăhărelu. Nu ești de acord? Vei fi pus la zid. ”Ești nebun, ce ai”?
  12. Bunul comun este părerea. Ideea și zicerea lansate acolo. Fie de o persoană fizică, un grup reprezentativ al unei idei și cauze, sau de lideri de opinie. Cine îi discreditează pe aceștia , e neica nimeni. După profil.
  13. Nu contează dacă în spatele unui profil se află un neica nimeni, este obligatoriu să ai multe like-uri, să ai ”grade”, pentru a fi vizibil. Dacă vrei să ai autoritate, trebuie să te blindezi cu așa ceva. Drept urmare, liderii se pot fabrica în mod artificial, pe facebook.
  14.  Dacă citezi din mari autori, ești un om mare. Toată lumea gustă. Dacă pui propriile citate, scriitor fiind, lumea spune că ai înnebunit. Vorbești prostii. ”Alinierea!”
  15.  Dacă pui o fotografie cu tine, ți se spune că ai scăzut nivelul, dacă postezi frânturi din munca ta la redacție, ești un impostor care vrea să se dea mare.
  16.  Nimeni nu ține cont de nivelul cognitiv la care se află cineva care comentează sau care răspunde unui comentariu pe o temă sensibilă. Se aruncă noroi, se huiduie, se împrăștie venin. Visul oricărui frustrat: toți la fel, toți egali. Ba chiar nici nu-și poate da seama că din 100 de oameni, 1 abia dacă-i seamănă… Așa că lumea începe să se certe . Înțelepciune niet.
  17. Totuși, deși e așa, discuțiile în grupuri tematice precum veganism, snobism, socialism, usrism, ateism și alte -isme, sunt opium pentru mase. Intri în dezacord, umplut de adevărul din tine, și pleci de acolo, dacă mai pleci, la început terfelit de zecile de postaci care se luptă să te cioplească pe ideile lor, apoi oprimat, și în sfîrșit, la final: fie devii ca ei, debarasându-te de propiile idei stabile, fie mai stăpân pe tine devii. Acest proces se numește REEDUCARE.
  18. În sfîrșit, alinierea la opiniile de masă este necesară: numai așa discreditarea întîrzie, și mai ales, validarea de către ceilalți- atât de ”importantă” pentru ceilalți. Oamenii au în ADN-ul lor inserată ideea conform căreia cel exclus și marginalizat suferă, drept urmare, jocurile de putere sunt prezente și aici.
  19.  Tehnici și tactici de sabotare a subconștientului. Prin aceste feluri de a ajusta pe om la opiniile generale, și de a-l coborî de la nivelul său, sau dimpotrivă, de a-l urca, luându-l din țărănismele lui de la țară, și pus între atoatăcunoașterea celor de pe internet, omul suferă un program de REEDUCARE, a cărui rol este precum picătura chinezească, să modifice zilnic pas cu pas rezistențele adevărate psihologice care îl fac OM integru.

Continuă să citești Social-media comunistă: facebook-principii

Ce fain ar fi să fie un mare BINE peste tot, nu!?

Comunismul începe cu binele colectiv, sau măcar cu tentația lui: ce fain ar fi să nu mai fie…. oameni dezaxați, urâți, ciungi, lipsiți de maniere, proști, bolnavi, săraci, flămânzi, cu probleme, trafic intens, poluare, producție de carne și o mulțime de altele pe care le știm. Unele reale, altele născocite, majoritatea dintre ele născocite parcă, de specialiștii mesei rotunde. Apoi te duci în eugenie, socialism, egalitate socială. Vrei ca de exemplu, anumite categorii sociale să nu se mai înmulțească.  Apoi, treptat începi să omori copii nevinovați bolnavi (vezi cazuri deja reale), începi să eutanasiezi, la început cu acord, apoi abuzezi, și faci ca ”fără acordul” să devină proiect de lege. Inventezi vaccinuri care să taie lanțul…slăbiciunilor. Continui apoi cu reproducere asistată, după care refuzi dreptul la proprietate privată – că nah, oamenii nu știu bine cum să-și administreze proprietățile- începi să pui legi dure pentru firme- și să încalci dreptul la viață și la alegere al celorlalți. Totul de dragul binelui colectiv. Îți place cerul perfect albastru ? Ce frumos ar fi ca cerul să fie NUMAI PERFECT ALBASTRU !  Ăștia-s comuniștii: visători prin definiție, duri și ageri, specialiști în meseria lor, deosebit de ignoranți când vine vorba de oameni…. ALȚI OAMENI! 
Visezi la o lume perfectă, cea construită după ”chipul și asemănarea ta” , și începi treptat să pierzi din vedere tot ceea ce se petrece, în timp ce ești prea ocupat să pui în aplicare cu o pornire diabolică, planul. Pentru ca tu să vezi cerul albastru alături de alți oameni, ai fi în stare să mergi până-n pânzele albe: fixiștii psihopați au tendința aceasta… 

Continuă să citești Ce fain ar fi să fie un mare BINE peste tot, nu!?

Frunzuliță, iarbă deasă, eu conduc cu bine-acasă

   Oricât ar fi de urât un om, eu tot îl las să traverseze strada. Chiar dacă mă grăbesc, chiar dacă nu s-a angajat în mod evident să treacă. Și chiar și când e vorba de ceilalți participanți la trafic, cumva nu m-a interesat niciodată ce culoare de piele are unul care mi-a acordat prioritate, sau un altul pe care îl las eu să-mi…cedeze trecerea. Rareori mă uit, și asta într-un caz excepțional. Precum a fost recent. Continuă să citești Frunzuliță, iarbă deasă, eu conduc cu bine-acasă

Un fast-food sufletesc

Deși avem viețile expuse în social-media, zeci de poze cu noi și secretele noastre, mintea downloadată la propriu în informație, pe bloguri și platforme, înregistrări video cu abilități, relațiile în epoca post-adevăr se consumă la fel de repede precum noi între noi:

Continuă să citești Un fast-food sufletesc

Comunismul new-age: călătorii interioare care (ne) costă

    În ce fel de lume trăim!? Ce reducție la limite inferioare ale omului, fiindcă au apărut instituții spirituale care măsoară, prin aparatura unor guri special și a altor clișee mistico-elitiste new-age, valoarea intrinsecă a unui om, apoi a mai multora, luați în grupuri omogene, în care doamne-ferește vreunul să ridice nițel mai sus și mai strălucit capul, că i se spune că și-a pierdut dreptul la evoluție, aka nemurire.
 

Continuă să citești Comunismul new-age: călătorii interioare care (ne) costă

AntiReveillon-ul la final de an

Mi se pare și azi încă firesc, ca Noul An să înceapă la 1 martie, și nu la final de decembrie, în mijlocul iernii. An Nou înseamnă înnoire, și natura înflorește, permițându-i și omului să înflorească odată cu ea. Dar așa, cum să-nflorești? Plouă, curge nasul, că-i frig de crapă, te trezești cu noaptea-n cap să pleci la muncă, și facturile la întreținere sunt tot mai mari.

Continuă să citești AntiReveillon-ul la final de an

Dictatura brandurilor: studiu de caz

Au deschis primul magazin în România în luna martie a anului 2011. De atunci, Hennnes & Maurț, o companie suedeză de îmbrăcăminte din Stockholm, înființată în 1947, îmbracă anual sute de mii de fete și femei de toate vîrstele, schimbându-le treptat, tactic, atitudinile. Este al 3-lea retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial, după Gap și Inditex. În marile capitale, ajungi să întâlnești câte un Haș&EM la fiecare 200 de metri, mergând pe jos pe marile bulevarde și piațete, iar unele dintre ele arată în interior ca niște muzee de artă contemporane, atent dichisite, impunător, servind, pe ici colo, o adevărată cultură de mase, fie prin campanii, fie prin restaurantele și barurile în care poți să cumperi cu 7 euro un iaurt amestecat cu 5 grame de fructe. Dar totul frumos ambalat, servit într-o atmosferă cu ștaif. Cum altfel, să deschizi omul!?

Dar nu despre ștaif vreau să atrag atenția, ci despre altceva. Mai țineți minte ultima oară când ați simțit un mare chef să treceți la o altă atitudine, fie ca femeie, sau bărbat, după ce ați vizionat un spot care făcea reclamă la vreo îmbrăcăminte, loc sau parfum!? Felicitări, puteți să înțelegeți mai bine cum funcționează mecanismul schimbării sociale, a modificării reprezentărilor și percepțiilor umane, în raport cu starea de spirit generală, modificată de branduri. 

Schimbarea socială care provine de la oamenii educați de branduri este autoritatea brandurilor. Fiindcă brandurile nu mai vând produse, ci idei de viață, atitudini și modele de comportament care orientează omul. Când Haș&Em vinde un tricou cu 5$ și investește 500$ în publicitate artistică, nu vinde un produs, ci un întreg cult pentru mase. Toată lumea va dori să arate precum afișul, pe de o parte, iar pe de altă parte, ceea ce apare în afiș, devine normă. Nimeni nu vorbește despre dictatura brandurilor: e un subiect pe cât de delicat, pe atât de complex și lustruit cu politică, rezervat doar studiului individual. Imaginile vorbesc de la sine. Dar pentru clarificare, avem un nou standard al frumuseții, ce aduce aminte de sindromul Down, infatuarea ca practică socială, extravaganța și opulența, și cumințenia masculină, noul tip de bărbat gingaș, gata să poarte cu o oarecare grație, flori pe o cămașă fabricată din materiale subțiri, sintetice.

Iată clipul: https://www.youtube.com/watch?v=PEANC3ipyws

Încă din primul act, atmosfera în care suntem introduși este intrigantă. Un adolescent pleacă , fără să spună nimănui unde și pentru cât, undeva în afara orașului, cu mașina unui băiat ceva mai în vîrstă, care pare că știe ce face. Ajuns într-o zonă deosebită, dar părăsită, i se citește noului sosit curiozitatea pe chip, aprinsă și de un soi de naivitate specifică vîrstei . Blondul pare că știe ce face, așa că îi prezintă pe cineva: în peisaj, de sus, de la balcon, apare ”matroana”, sau o doamnă bătrână ce aduce mai mult a vulpe șireată, și deosebit de vicleană, cu darul hipnotizării și al convingerii, care îl prinde în mreje pe tânăr cu o metaforă. Ea îi zice așa: ”normalitatea e ca o potecă bătătorită. Confortabilă de străbătut, dar nu e presărată cu flori. ” Coborând, gata să-l devoreze parcă pe tânăr, femeia, analizându-l, spune: ”Cât despre mine, eu nu prefer o floare anume, numai să fie sălbatice, libere și spontane.” ”Dar la Reddham Gardens aparențele erau înșelătoare” continuă gândul tânărului din rol principal.

  Scena următoare îi arată pe toți tinerii ”prinși” acolo, ”preferați de bătrâna doamnă” probabil, la o masă îmbelșugată, și pe ici colo se ivesc elemente subtile. Atmosfera este încărcată, presărată nu cu flori (în afară de hainele tinerilor) ci dimpotrivă, cu un sentiment că ceva necurat se petrece, poate ceva ocult, misterios, dincolo de aparențele deosebit de înșelătoare. Afla la masă, și evident, fiind deja seară, tânărul nostru se întreabă deja dacă va fi ales următoarea floare a Lady Demare, bătrâna. Scena continuă cu dialogul menit să provoace și mai mult la un soi de necurăție, pe tânărul pur, nou venit, pe care-l chema simbolic: ADAM. El este întrebat care sunt plăcerile sale vinovate, iar în clipa următoare, apare în peisaj sora tânărului blond. Cei doi trăiesc un soi de dragoste la prima vedere, prilej cu care iese la iveală gelozia celuilalt băiat, care în mod evident, ni se sugerează și arată că ar fi homosexual. Disprețul i se vede pe față, în clipa în care  o prezintă pe sora sa lui Adam, așezată lângă ”fratele ei”, mai mult de parcă ar fi fost șeful ei, având un soi de teamă evidentă, și o crispare. Incertitudinea scenei ne poate duce cu gândul atât la homosexualitate cât și la un posibil incest, prin limbajul trupului prezentat fără perdea.

Urmează distracția între tineri, flirtul vizibil, atingeri dubioase între frate și soră, și chiar între cei doi băieți. Cadre subtile se derulează, totul e frumos și presărat cu flori. Apoi, ieșind în curte, Adam fuge după fată, și în timp ce ajung să se sărute cu pasiune afară, blondul îi prinde, și rămâne șocat: obiectul atracției sale (nu se știe care din cei doi, poate amândoi) l-a înșelat, se simte trădat. În mod straniu, toți 3 sunt prezenți apoi în grădina babei, care îi privește de sus cât sunt ei de fericiți împreună, răsfățându-se între flori. Fără doar și poate, întreg scenariul aduce aminte de povestea macabră , dar la fel de drăgălașă poate despre Casa din Turtă dulce, în care Hansel și Gretel au fost prinși de vrăjitoarea cea rea, și mergând mai departe cu înțelegerea, avem de-a face cu cea mai subtilă metaforă a ceea ce numim căderea în păcat, despre plăcerile demonicului și abilitatea sa de a ne amăgi, de a ne face să credem, prin diverse tehnici și tactici psihologice interioare, că ceea ce e plăcut- este automat și bun, drept, curat, potrivit, etc.

Așadar, baba- vrăjitoarea, îi prinde pe acești tineri, poate chiar virgini, într-o capcană, făcându-i să creadă că a fi veșnic primăvară, și a nu avea poveri, ar putea fi îndeplinit, dacă aleg să devină ei o floare în grădina ei. Plăcerile trecătoare, materialismul excesiv care se vede prin opulența de la scena mesei îmbelșugate, elementul ocult focul, îmbrăcămintea și mai ales cumințenia pe care o arată parcă ostentativ acei tineri ”frumoși” sunt parte dintr-un plan ceva mai complex de acaparare, și mai cu seamă de distragere a atenției de la ceea ce contează cu adevărat în viață.

De ce să nu-ți bătătorești tu cărarea ta , când poți să mergi pe calea simplă, bătătorită, și care e mereu presărată cu flori, unde totu-i facil, și păsărelele cântă, unde poți întâlni tineri cu aceleași ”plăceri ” ca ale tale, uitând,amăgit fiind, de crucea vieții tale, de răbdare, de zilele proaste, de încercări, de zile cu întuneric și soare, peste care suntem datori să trecem!? Căci ce e viața, dacă nu-i și luptă!?

 Trecând peste toate, clipul nu doar că dictează și vorbește despre trendul actual, specificat mai sus, dar el educă masele prin nașterea unei noi atitudini. Dacă nu v-ați simțit ceva mai visători și boemi la finalul spotului, spotul nu e bun. Dar din păcate aici este și problema, că este FOARTE BUN, și nu știu câți tineri ar putea rezista la o așa manipulare, căci (și) despre asta e vorba. Păzirea !

   În cele ce urmează, nu doar că tinerii ajung, poate cu ultimii bani, să dea fuga în magazine să-și cumpere măcar o piesă din noua colecție, să (se) simtă și ei măcar puțin din ce au văzut că simțeau personajele, identificându-se treptat cu stările emoționale subliniate în film. Noul proletariat nu doar că nu prea gândește, dar el se îmbracă și frumos.

Amintesc din nou aici, despre noul proletariat care șade pe tronul aparențelor meschine de tot felul, precum intriga de mai sus. Dar nu orice proletariat, ci unul care ales intenționat, pare amorf, lipsit de vână interioară, de emoția mișcării și bucuriei de A FI. Un nou standard al frumuseții poartă numele de Sindrom Down. Sunt parcă tineri lipsiți de forță, de strălucire interioară, storși de orice vlagă. Vă dați seama, cine nu se va adapta noului model și va zîmbi oleacă mai mult, va fi considerat…altfel, exclus, nebun. Dar sunt oare fete sau băieți persoanele din imagine? Sau chiar asta s-a dorit să și fie- doar niște persoane, sfioase, temătoare, parcă gata capturate pe un drum inițiatic al plăcerilor de tot felul, dar mai ales al noțiunii de OBIECT. Și aici nu mă refer la Femeia ca obiect- ci însăși persoana ca obiect, bi-sexuală, capabilă să satisfacă cerințele celor încă indeciși în materie de sexualitate.

Atât fata cât și băiatul tind către o neutralitate, inhibându-și în ei, atât prin hainele pe care le poartă, cât și prin trăsăturile chipului și expresiei lor naturale și mimate, orice gând interior prin care s-ar putea demasca, nu cumva să …”existe”. Rece, neutru și cu o alură înspăimântătoare, ei sunt modelele pe care le milioane de tineri din întreaga lume le adoptă, în curând. Și nu doar atât, urâtul evident care li se citește pe față devine astfel modă, acceptat în societate, poate adorat și în final, ridicat la nivel de virtute, alături de alți urîți și alte acțiuni distrugătoare care vin la pachet în kitul acesta de..nefericire!

Spre final, cu toții se distrează, se simt bine, nemaipomenit. Toate arhetipurile care înconjoară arhetipul principal- mamă-(o mamă masculinizată până al refuz) femeia bătrână, ”hoașca”, vicleana și perversa, cea care pare că știe secretele și e antrenată în jocul plăcerilor nefaste cu care le amăgește pe ”flori”, zac și dansează, ca într-o mare familie. Sexualitatea nu este evidentă, aceștia par a fi debutanții într-o societate care se făurește în spatele cortinei închise. Noul proletariat, toți diferiți, toți egali, uniți din prisma unui scop comun…și alte ”isme”.

Schimbarea socială care provine de la oamenii educați de branduri este autoritatea brandurilor. Fiindcă brandurile nu mai vând produse, ci idei de viață, atitudini și modele de comportament care orientează pe tineri – cei mai ușor de îndoctrinat dintre oameni.

Iar în acest clip, brandul reușește să vândă nu haine, ci o VALOARE socială (nu prin faptul că ea e valoroasă în sine, ci are alte calități decît cele pur textile): iluzia tinerilor că tot ceea ce zboară , se mănâncă, preluând gradual din tăria de spirit a tinereții, a jovialității și a spontaneității, hrănindu-se în stil consumerist cu dăruirea lor, în timp ce îi azvîrle, ca pe niște porci gata de tăiere, în ferma producătoare de caractere și tipologii pe bandă rulantă. Aceleași, din flori sănătoase, ei devin forme de prăjituri, îmbrăcați de haine mereu la modă, pe care tot el, brandul, le demodează sezon după sezon, sau aproape zilnic, în încercarea ce costă sume fabuloase, spre a terfeli puritatea și stabilitatea viitoare, caracterul și inocența unor personalități tinere, în plină educare.

Subtilități premature.

_____________________

VETO

Jandarmii conștiinței și chiștocul etic

Mai bine arunc un chiștoc pe stradă, ocazional, și creez locuri de muncă, o nevoie de curățenie la care să răspundă statul, organizațiile etc, decât să fac nevroză.
 
Vedeți voi, problema jandarmilor conștiinței este că în timp, au învățat să impună asupra celorlalți propriile moduri de gândire, îngrădind, fără să știe poate (sau știu?) libertatea de exprimare a celuilalt. Niciun om cu capul pe umeri nu va arunca gunoiul pe stradă, asta este de la sine înțeles și CLAR. Cine o face? Ignorantul. Omul fără conștiință. De asemenea, oamenii fără conștiință mai comit și infracțiuni.
Însă mai mult decît actul în sine, mă tem de cei care simt că ar împușca pe cel care aruncă un chiștoc pe stradă. Vă dați seama ce raportare? Un individ simte FURIE și acționează, pentru că un altul și-a permis luxul și libertatea (garantată oare?) de a fi EL ÎNSUȘI- adică PROST, lipsit de conștiință ambientală. Bine, unele orașe arată mai urît decît conștiința ăstora, dar nah… Și știți ce face furia, nu? Ei bine, din furie și spirit justițiar mulți indivizi au comis crime, doar pentru că EI AVEAU DREPTATE. Astăzi, furia s-a îmbrăcat oribil, duhnește a birt vintaj și cidru, și înlocuiesc treptat conștiința socială. Ei își zic Toleranții  și au o gravă intoleranță la adresa celor care nu le bifează norma de perfecțiune.
 
Sigur, noi ca societate pedepsim prin legi acele acte care dăunează PENAL, dar între un individ care simte furie și e în stare de orice la momentul respectiv, în spiritul ”dreptății și a propriei justiții” și un altul care, prost, ignorant și pe moment lipsit de alternativă, aruncă, nervos sau pașnic, chiștocul pe stradă, care din cei doi este mai condamnabil? Dar mai periculos?
Să nu mai zic de faptul că dacă mai mulți aruncă mizerie pe stradă, apare nevoia locurilor de muncă:
 
Dar nu, jandarmii conștiinței umane, acești stîngiști undercover , nu au înțeles încă, deși sunt cu ea pe buze, că libertatea înseamnă nu doar să NU fi de acord cu celălalt, ci și să -l lași pe cel mai prost să facă ce vrea el în limita legii.
 
Strategia asta de a mustra direct, și poate într-un mod obraznic, nervos, pe cel care a greșit, sau a fost răuvoitor cu chiștocul, aruncându-l pe asfalt în loc să-l stingă domol pe limbă…. seamănă izbitor cu strategia taxei pe CO2 inventată de BillGates.

Continuă să citești Jandarmii conștiinței și chiștocul etic

Publicitate în vremea egocentrismului (I)

Cum își ”fac” conținut și reclamă firmele românești, în general? Preiau link-uri de ici colo. Ele nu vin cu nimic nou: repost peste repost peste repost, și aia e totul. Uneori merge, pentru cei care se lasă amăgiți de frumusețea ideilor de-a gata, menite să încălzească mintea, s-o mângâie și s-o lase apoi moale. Ciupesc de pe linkedin, de pe site-uri consacrate, care livrează material cât pentru o viață. Materiale frumoase, documentate, ce-i drept. Ce vrea să însemne oare când o firmă de recrutare îmi trimite un link către articole scrise de alții? Înseamnă că e de acord cu ce spune, practic se identifică îndată cu ideile. Și subtil: dacă acel site a avut succes cu ideea, probabil că și el va avea succes cu ideea. Nu neapărat că știe și cum să o aplice. Dar asta e altă discuție.
 
Aud adesea de la clienți: ”Am făcut totul” – și prin tot, ei se referă la a copia conținut din afară. Au postat una după alta pe facebook, fără-ncetare. Au preluat articole de ici-colo, și le-au livrat. Și-au spus toate gândurile despre compania lor, nici așa n-a mers. Au încercat să fie creativi, să facă fotografii la laptop, cu pixul , cu papițoiul și neapărat cu o agendă și o cafea cât mai mare- nu neapărat și cea mai bună. Da, trăim vremea dichisului, nu-i de mirare, în care orice nonvaloare poate fi spoită, frumos asamblată. Filter this- filter that! Nu au încercat însă ”imposibilul”, ineditul, sau opinia unui specialist care de cele mai multe ori nu se îmbracă și nici nu arată prea bine, de la cearcăne…  Și de ce? Pentru că sunt ocupați să muncească, și adesea ai de-a face cu ”esperti” precum cei de mai sus. ”le știu ei pe toate”.
 
   Lumea mizează pe facebook atât de tare, și uită că aici zac laolaltă într-un amalgam de neînțeles pentru mintea umană (psihologic vorbind, pe scheme cognitive), oameni, pagini, idei, pisici, alb și negru, rău și bine, dragoste și ură, toate înghesuindu-se să atragă atenția cumva fiecărui utilizator. Subconștientul nostru, deși este foarte apt să focusese îndelung pe aceeași idee, face asocieri a tot ceea ce vede în background- în fundal, așa că va tinde să asocieze toate aceste amestecuri de mai sus. Între ele!!  Haotic, sau conform unui plan atât de detaliat, încât ne-ar fi greu să descoperim întreg procesul neuronal. Dacă ceva nu face parte în mod expres din personalitatea și intenția concretă autentică a individului, nu poate fi considerat un input (ceea ce intră – mesajul care a trecut de un firewall personal al persoanei, sau de apărare). 
Cu alte cuvinte, deși oamenii se ghidează după aceleași mecanisme, ei sunt totuși foarte diferiți în profunzime. Însă ceva ce se aplică majorității este subconștientul buclucaș, care stochează pe termen scurt sau mediu fiecare informație percepută sau reprezentată în afară. Ei bine, tocmai această subtilitate pe care mizau odinioară companiile prin cazuri celebre deja ”Eat popcorn drink coca-cola” (pe larg- aici) , în lumea virtuală riscă să devină haos: nimic nu se mai aplică: lumea facebook este însăși subtilul- este însăși zona pulsională sau spre- către care campaniile îndesau informație odată….
Comportamentul pulsional așadar, sau ceea ce odată se numea ”decizia de cunmpărare” nu mai poate avea loc- pentru că ea s-ar traduce printr-o schemă la fel de virtuală precum lumea în care individul e băgat. Având multitudinea de ferestre înlumea virtuală, atenția se captează greu, intenția de cumpărare a unui serviciu- și mai greu. Omul, ocupat, caută prețuri mici, e tot mai greu de atras de vorbe frumoase, imagini suculente. Toți le au ! Ce nu știu companiile medii /mici/firmulițele, patronașii care îndeasă bani mulți în publicitate și mizează pe facebook de parcă ar fi unica soluție pentru afacerea lor- este că omul când stă pe facebook el intră într-o lume paralelă: în virtual. Dacă ai un magazin online, asta ar putea fi un avantaj, însă dacă de exemplu conduci o librărie sau un loc de socializare, prima experiență a unui client nou cu afacerea ta va fi una imaginativă- la nivel de percepție. S-ar putea să-ți dea un like, un comentariu sau un share, dar când va merge în oraș, cel mai probabil va uita. Asta se întâmplă din următorul motiv: subconștientul este lumea ”somnului”, sau a începutului lui. În lipsa unui gadget care să producă reintrarea în lumea virtuală,în deplinătatea conștiinței, oamenii uită aproape tot ceea ce au văzut pe feisbuc, adesea, pentru că anatomic suntem setați să deosebim între contraste, și stările psihismului nostru.  Plus că alături de mesajul unui singur brand, se mai derulează alte sute, concomitent, unul după altul.
 
Să ajungi direct la oameni, nu la mințile lor- e cel mai greu să faci în Publicitate. Și să reușești. Izbiți de pretutindeni de ițele încurcate ale publicității personalizate, de competiția dintre branduri și de disperarea de a atrage atenția cu orice preț, oamenii s-au învățat (de fapt mintea a făcut asta,  să se protejeze de atâta intruzivitate și informație subconștientalaă NENECESARĂ)  să șteargă îndată ceea ce li se afișează pe feisbuc. . Cu cât introduci mai multă informație nouă, cu atât cea veche se șterge mai repede. Și pentru că subconștientul nu prea le are cu noțiunea timpului, asta poate însemna în câteva ore, zile sau chiar secunde. Și totuși, o reclamă degeaba face click în minte, are poantă sau devine interesantă, prin construcția reclamei în sine, dacă nu mișcă omul spre o mobilizare. Dacă nu-l face să treacă din subconștient- lumea facebook- în lumea reală. 
   Mâine uită tot ce vede pe feisbuc azi și doar ceea ce e cu adevărat important pentru el- poate fi atins de orice campanie. Și aici intervine Maslow, cu ”sfânta” piramidă a trebuințelor, despre care dacă mai pomenesc, aici sau în alte conjuncturi profesionale, mi se va replica, din partea aceleiași categorii de cunoscători, cum că în treburi de publicitate și cum să-și poziționeze mesajul, nah, ”știu ei mai bine”….
Lor le dedic aceasta.
ȘI VA  URMA.
______
Publicitate, în secolul egocentrismului.

Andreea. Semnificația Numelui

Amotz.  . Numele biblic al unui profet mai mic decît Isaiah, despre care se zvonește că ar proveni numele de ANDREAS- care înseamnă în greacă, bărbăție și curaj. Parcă în ton cu politica vremurilor, în limba engleză Andrew, care este echivalentul lui Andrei – este tradus prin cuvântul MEN.  Fără supărare, fără ofensă până aici. Sper ! Continuă să citești Andreea. Semnificația Numelui

Credit social. Pizza din Viitor NU sună bine

S-a zvonit o perioadă, fără prea mare succes în a atrage atenția și discernământul românului de rînd, despre situația controlului la Beijing. Acolo deja se lucrează de zor la implementarea sistemului cu ”puncte de încredere personale” sau ”credit social”, prin care persoanele  și entitățile sunt urmărite îndeaproape. Nimic nu va mai putea fi ascuns. Motivul lor? ”Sporirea vigilenței față de cinstea și credibilitatea din interiorul societății.” Pe scurt, dacă nu placi oamenilor sau angajaților sistemului, ești depunctat, iar dacă ești ascultător, obedient, cu taxele la zi și cu mentalitatea pe placul sistemului, poți să placi, și să aduni puncte.

Ce se va întâmpla însă cu informațiile minuțios culese despre indivizi sau firme? Păi vor fi analizate, spre a da un verdict despre un om sau altul, dar și pentru a-i permite sau îngrădi accesul la servicii publice, la angajare, în antreprenoriat chiar.  Și toate astea în timp ce noi încă ne lovim cu pumnul în piept fizic că biruim jandarmeria într-un protest-mascaradă de stradă…

În orice caz, viitorul bate la ușă și aduce deja de mai multă vreme izul orwellian al distopiei descrise perfect  în romanul ”1984”.  Schițez aici un fragment din viitorul care ne așteaptă, și pentru care facebook și mașinăriile ne pregătesc acum, pentru a vărsa tot și toate în lumea împânzită de date, căreia nu-i mai ajunge și vrea și mai mult, tot mai mult, până la absolut, spre mărginirea independenței și chiar preluarea ei cu totul, spre un control indirect de amploare. Spun indirect pentru că mecanismele de control trec aproape insesizabile de către omul neantrenat mental, capabil să preVADĂ ce se petrece cu el, și cum apar schimbările de opinie în primul rînd.

Iată scenariul:

COMANDÂND O PIZZA ÎN VIITOR:

Telefonul sună către primul număr de telefon al pizzeriei, și singura pe care o puteam alege, căci e aproape de mine. Nu am voie să sun la alta, așa e sistemul creat automat. Răspunde dispecera cu o voce neutră, nu-mi pot da seama dacă e femeie sau bărbat, dar bine că este. Încep să-i spun cine sunt, mă oprește, știe deja cum mă numesc, știe unde locuiesc și când am sunat ultima oară.

-Bună ziua, sunt…

-Nu-i nevoie, avem numele dvs. în baza de date comună.

– Aș dori să comand două pizza: una cu pui și una cu salam…

-Verific acum, spune dispecera, butonând de zor. Vă costă în plus 20 $, pentru că sistemul a accessat datele dvs. medicale și aflăm că aveți colesterolul mărit, și o presiune prea mare a sângelui. Taxa de 20$ va fi adăugată la asigurarea dvs. medicală.

-Ok. Adresa de livrare este…

-Știm, locuiți într-o zonă rău-famată a orașului. Vă costă în plus 10$ taxa de livrare.

-Cum adică zonă rău-famată, ce vreți să spuneți? E o zonă liniștită.

-Sistemul tocmai mă informează că în ultima lună, în zona dvs. au avut loc 3 spargeri și două violuri. Taxa în plus merge către asigurarea șoferului: își asumă un risc că vine în acea zonă să vă aducă pizza.

-…E cam mult totuși să plătesc 60$ pentru două pizza… zic nedumerit și puțin confuz… Apoi, de la capătul celălalt, se aude din nou butonând, și un piuit de robot parcă dă iar răspunsul, iar doamna execută:

-Nu sunteți îndreptățit să vă plângeți de această plată: ați cheltuit recent 300$ pe două bilete la un concert.  Dacă v-ați permis această cumpărătură, vă permiteți și această comandă…

-… pOFTIM!?? de unde șt… Ok, nicio problemă. Anulați comanda, doresc o pizza vegetariană și atât.

– … o secundă, vă rog! O alegere excelentă!  Va fi spre binele abdomenului dvs. Ultimele cumpărături arată și perechea de blugi cu un diametru peste norma agreată de stat, cumpărată recent. Sunteți sigur că ar trebui să comandați acum o pizza?

-Bine, nu mai comand nimic. Mulțumesc, la revedere. !!#@!$@$ @! zic cu o nervozitate greu de ascuns…

-Detectez un nivel de furie nepermis. Am blocat ușile apartamentului dvs. Psihologul a fost anunțat deja, vă rugăm să așteptați cu calm sosirea specialistului.

_________________

Iată o lume care pare aproape ireală, dar care se întâmplă deja, și pentru că am fost sedați deja cu filme, este foarte greu să o mai percepem ca fiind însăși lumea cel mai aproape de noi: o lume în care controlul uman nu are nevoie de instituție separată , și nici măcar minister, căci ea a fost implementată subtil, treptat, pas cu pas, an de an, în fiecare segment al vieții noastre. De la aplicații care ne spun cum să pășim, la specialiști care ne dau peste mână, dacă ceva nu facem conform manualului, și în sfîrșit, la roboți care ne trasează fără inimă limite setate de oameni de știință, toate pentru ce? pentru cumințenia globală pregătită cu migală de cei mai obsedați dintre pământeni. Și pentru acea creștină ”puritate” cu forța, despre care nimeni, dar nimeni nu prea vorbește…

 

Dacă până recent, se afirma , citând din  mari autori, că acest control social are loc mai cu seamă prin FRICĂ, astăzi, oamenii, prin neatenția față de datele pe care benevol le livrează, intră singuri sub cupola BigBrother, fără să poată să înțeleagă, din neatenție, grabă și captivație față de lumea virtuală, despre riscurile din viitor la care se supun… 

Mă tem să spun că nu cred în libertatea de exprimare…

Știți și voi, că libertatea de exprimare în vremurile astea este o blasfemie adusă gândirii celei curate, drepte și bune…
 
   Dar vă temeți să o spuneți.  Dacă libertatea de exprimare nu-mi permite să spun astăzi că nu sunt de acord cu libertatea de exprimare, înseamnă că libertatea de exprimare nu există. Și nu în general, în lege, ci în mine însămi- drept urmare, s-ar putea să fiu primul, psihologic, care să abuzeze de ea. Nu sunt un om liber dacă mi-e frică. Iar frica mai sabotează  și discernământul. Iată un cerc vicios al libertății de exprimare în care sunt prinși cei mulți. Ofensații. Știm noi cine. 

Continuă să citești Mă tem să spun că nu cred în libertatea de exprimare…

Odă discriminării individuale!

Iubesc discriminarea. Vă dați seama ce privilegiu, că astăzi suntem L I B E R I să alegem dacă să cumpărăm pui sau porc, alge marine sau iepure, rom sau român, alb sau negru, stânga sau dreapta. Felul în care am discriminat până acum ne-a adus prieteni de nădejde dar și oponenți delicioși, ne-a adus bucurii dar și supărări din care învățăm cu toții cîte ceva.

Iubesc discriminarea: este singura garanție a libertății de a fi, dar și a altora de a exista. Discriminarea este garanția libertății individuale, acolo unde libertatea socială este și pare tot mai mult a fi o iluzie… Dar libertatea individuală este și când mai mulți oameni se adună pentru aceleași valori laolaltă, și prin definiție, discriminează pe ceilalți, cu care nu împart aceleași valori. ȘI ASTA E FIRESC, să știți ! Noi social funcționăm exact după aceste discriminări de tot felul: de la cel mic, cel pistruiat, cel obez și cel cu strungă, până la cel care se ofensează repede și cel care e dîrz în toate ale sale.

Așadar, când merg la magazin, discriminez, în trafic discriminez…Așa cum și eu dacă intru într-un club în trening sunt discriminată. Sau dacă merg la Ferrari și vreau să cumpăr o mașină,voi fi discriminată și măsurată din cap până în picioare. Așa cum și elitele discriminează. Așa cum și companiile și marile magazine discriminează. E în natura omului să fie SELECTIV. DISCRIMINAREA E SELECTIVITATE.

Continuă să citești Odă discriminării individuale!

Femeile și potențialul maxim atent dirijat

Campania Vodafone spune că Milioane de fete nu au șansa de a-și atinge potențialul maxim. Așa că și-au luat angajamentul să ajute 7 milioane de fete să se conecteze și să strălucească, mai puternic, împreună.

Continuă să citești Femeile și potențialul maxim atent dirijat

Scene Urbane: copiii și inocența furată de Halloween

   Eram pe stradă, în plin trafic, între mașini, când la semafor trecu un băiețel de nici 7 ani, însoțit de mama lui foarte tânără, îmbrăcată la modă. Îl ținea de mână în timp ce traversau strada,
și am remarcat încă de la distanță costumația copilului: era un schelet alb, pe un fond negru tulburător, care m-a făcut să-l văd încă de la distanță.  ..
   Pe măsură ce mă apropiam, remarcam pictura macabră de pe chipul său gingaș, alb și plăpând, și îi zăream mersul voios, în antiteză cu ceea ce afișa. Câtă inocență… ! Dar apoi, traversând chiar în fața mea strada, maică-sa îl strângea și mai tare de mână, și îl potoli, fiindcă începea să salte și să chiuie de bucurie, că merge la cine-știe-ce petrecere tematică. În clipa în care maică-sa făcu gestul tipic potolirii copilului- prin ținutul și trasul mai strâns de mână, și privirea fermă, copilul începu să se desprindă de ea, și să înceapă să imite un animal. MI-am zis că nu e o coincidență faptul că adesea, în școlile cele mai dubioase și grădinițele cele mai puțin cunoscute, există un obicei în a-i face pe copii să imite animalele, așa că în cîteva secunde îl vedeam pe copil cum se împletici în propriile picioare, înclină trupul în jos, mâinile spre podea alungite, grohăia precum cimpanzeii, scărpinându-se fix ca ei la subraț. Maică-sa nu zise nimic, ba chiar privi mândră la odrasla- în timp ce se maimuțărea la propiu. Și atunci, cum stătui io în trafic așa, îmi adusei aminte de povestea fetelor- câine , Oxana și Madina, din Rusia, crescute de haite de câini.  Până la 7 ani dezvoltase simțuri și comportamente specifice lor, haitei de câini bagabonzi:  mâncau precum ei, lătrau precum ei, și nu înțelegeau ce e aia natura umană: fără limbaj, fără gândire, fără nimic, câinizate, îndobitocite, la propriu. Sensibilitatea naturii umane, iat-o aici: copilul imită și devine tot ceea ce vede în copilărie. Cealaltă fată, Madina, mergea și ea în patru labe,  caz asemănător. Ambele fete au fost abandonate de mama lor alcoolică.
Care o fi impactul acestor comportamente învățate în fragedă copilărie, nu avem studii și nici date să certificăm cu atenție. Algoritmul șanselor de îndobitocire e complicat. Dar precauția specialiștilor e la ea acasă, când vine vorba de industria divertismentului: Copilașii au voie să imite maimuțe, câini, schelete, ba chiar și vampiri și prostituate, nu care cumva, să crească puri. Face parte din educația lor, exersarea acestor trăsături animalice.  Nevoia de validare socială a părinților în primul rând este foarte mare: copilul trebuie să fie în pas cu ceilalți copii, și dacă se poate, părintele trebuie să pară că își permite și el la fel ca părinții lui Gică bogatu, tot ceea ce face și cumpără el. În fine!

Continuă să citești Scene Urbane: copiii și inocența furată de Halloween

Educația dîrzeniei: condiționare vs.libertate.

Modelul de educație care evită condiționarea copilului nu are nicio șansă să ”fabrice” oameni dîrzi, demni și mai ales capabili de voință- această facultate aproape sufletească- dacă nu chiar sufletească, ce zace în fiecare din noi. De ce? Pentru că în condiționare, se presează voința și alte mecanisme fine de ghidare interioară care fac posibilă un soi de ”naștere interioară” a ceea ce numim voință-discernământ- puteri- elemente de anduranță.

Continuă să citești Educația dîrzeniei: condiționare vs.libertate.

Societatea globală și iluzia alegerii deștepte

Ni se repetă și afișează ideea cu societatea globală, încât noi chiar am ajuns să credem. Așa că treptat, omul de rând naiv se desprinde de toate obiceiurile sale. El este educat de sistem. Reeducat, pardon.

Continuă să citești Societatea globală și iluzia alegerii deștepte

Gânduri despre chiștoace, casă, masă, conștiință, vot…

   Casă, masă, servici, cumpărături, facebook, televizor, somn. Ce așteptări să ai de la românul adult , când toate îndeletnicirile lui au rămas astea? Presiunea unui timp care nu există, și idolatrizarea ustensilelor costisitoare de pierdut timp și neuroni putere- au făcut în ultimii 10 ani ravagii.

Continuă să citești Gânduri despre chiștoace, casă, masă, conștiință, vot…

Am redescoperit România profundă. Mulțumesc, Referendum!

  Să votezi- chiar e mai mult decât un exercițiu democratic, e un adevărat exercițiu al funcției CONȘTIINȚEI Sociale.
    Pentru că acolo, când ești singur, tu cu tine și gândurile tale, sau lipsa lor- vei primi toată rafala și tot bombardamentul mental necesar deciziei. De la imagini cu copii sărutați pe gură de către bărbați la parade gay, la imagini cu copii abandonați, familii fericite și femei din țări străine care își plimbă în lesă soțul- un cățel de rasă, toate îți vor aduce aminte de cine ești tu cu adevărat. Tot ce ai văzut și ai auzit în ultima vreme, via rețele sociale și anti-sociale îți vor fi derulate în minte, ba chiar vei începe să simți și emoții aferente lor. Totul în cîteva secunde. Cine nu e ferm și stabil în principiile sale, ar putea cădea cu ușurință înaintea acestei debandade. Ceea ce s-a și întâmplat deja, cu mulți alții.

Continuă să citești Am redescoperit România profundă. Mulțumesc, Referendum!

Ce nu se prea știe despre o parte din șoferii Uber din Timișoara.

20180930_171751    25 de kilometri de Timișoara, și un drum plin de peisaje frumoase, departe de agitația orașului: atât i-a despărțit pe cei 12 șoferi ai unei firme partenere Uber, de un loc cu o pricină: casa de copii unde locuiesc nu mai puțin de 10 copii cu o situație materială și sufletească nu tocmai bună. Continuă să citești Ce nu se prea știe despre o parte din șoferii Uber din Timișoara.

ÎNDOCTRINAREA COPILULUI cu TEMA DIVERSITĂȚII.

Problema diversității și acceptării ei din fragedă copilărie, nu doar că este o formă de îndoctrinare, dar ea spune așa:
Copilul nu va avea de suferit ulterior din cauza neacceptării sale- așa cum e el- în societate.
Însă tot psihologia ne spune că un copil educat- va fi un adult dresat, și educația în scopul acesta nu face decît să inhibe pornirea naturală a copilului spre heterosexualitate, și să-l proptească în mrejele ideologiei, și a întregului kit de atitudini și comportamente,chiar și năzuințe specifice.
În asemenea condiții, e o prostie și o iraționalitate să spui că acest copil nu va mai avea problema integrării, din moment ce a fost deja transformat în altceva. Iar fiindcă cei gay sunt minoritar, integrarea deci e un mit fals pe care se bazează întreaga poveste.
Dar ținând cont că dresajul și îndoctrinarea au loc timpuri, șansele ca mult mai multți copilași să-și dea frîu liber pornirilor învățate, stimulate, dresate, încă de mici, este apoi foarte MARE.
Așadar, aproape un paradox: ești educat să devii societatea pe care trebuie să o tolerezi, și mai mult, ești educat să devii exact ca cel pe care odată nu-l tolera nimeni. Așadar, nu există integrare în adevăratul sens al cuvântului, ci o formă de îndoctrinare care pregătește SOCIETATEA VIITORULUI, mai mult decât toleranța.
Acolo unde s-ar fi predat cu adevărat toleranța, copiii nu ar fi fost încurajați în jocuri de rol, nu le-ar fi fost stimulată devreme imaginația sexuală și nu li s-ar fi adus la cunoștință despre diversitatea de cupluri, și nu li s-ar insufla devreme faptul că familia normală este DEPĂȘITĂ, și că modelul este cu totul altul, unul nefiresc, prin definiție.
În realitate, în spatele toleranței false publicate în societate, nu se ascunde decât îndoctrinarea. ÎNDOCTRINAREA, dragii mei, este atunci când toate mecanismele naturale sunt inhibate, și sunt stimulate tactic spre a obține UN ANUMIT COMPORTAMENT SPECIFIC.
boy-dances-in-gay-pride-parade-mom-wins-at-parenting-0
băiat de 8 ani la GayPride, 2015, NewYork.
Din tacticile de îndoctrinare fac parte în cazul copiilor: jocuri de rol, cerințe de a desena diversitatea, învățarea dansurilor specifice, participarea la parade, lăsând în urmă tema familiei normale. Da, familia normală nu are ce să caute în lumea asta,  în peisajul diversității. Așadar, rezultatul e cel pe care l-au studiat și analizat experți , a căror voce continuă să fie înăbușită și tăiată de pe firul recepției, înainte să ajungă în spațiul public.
Calea distrugerii familiei este tocmai asta. NU diversitate , nu integrarea minorităților, ci tocmai schimbarea completă a viziunii încă din fragedă copilărie, așa încât prin mecanisme subtile, forțând intrarea în subconștientul fiecărui copil, să se producă schimbarea- schimbarea care apoi va fi socială.
Dacă azi hojmoexualitatea înseamnă a fi în minoritate- și ca o deviere de la normă- normă care ATENȚIE- nu a fost inoculată, că dacă ar fi fost îndoctrinare cu privire la familie, nu ar mai fi existat devianții- dacă asta înseamnă minoritate- azi, în cîțiva ani, vorbim de aproximativ 20-30 de ani, treptat, ”diversitatea” ar fi majoritară. Și nu pentru că e CEVA NATURAL, sau ar fi vreo înclinație supusă presiunii normalului- ci pentru că ÎNDOCTRINARE.
Nimeni nu-și dorește asta pentru copiii lui. Cât despre egoismul arătat zilele acestea, el este doar o formă de individualizare în exces, tot promovată de media. Să nu mergi să votezi pentru că tema nu e de interes, înseamnă îngustime în primul rând. Dar NORMALUL se află peste tot în natură, și natura însăși se repetă în noi, cu măiestrie și precizie. Ceea ce e deviant și NĂSCUT altfel, se va revela- și tot minoritar va fi, indiferent de ce spune o lege, sau alta. Legea naturii nu minte și are ceea ce numim autoselecție.
Avertismentele s-au lansat, nu mai e nimic de zis. S-a zis tot, s-a demonstrat tot.
Ferească-ne Dumnezeu !

Ideologia de gen, predată cu patos de o profesoară

Prima dată când am auzit de ideea constructelor sociale la fete și băieți a fost la facultatea de Psihologie, când una dintre profesoarele cu cea mai puternică voce ne vorbea despre inducția aceasta oarecum neprielnică a comportamentului presetat : Continuă să citești Ideologia de gen, predată cu patos de o profesoară

A fost odată ca niciodată un intelectual care a coborât în mulțime (I)

    Cine spune că românii sunt datori să fie intelectuali, deștepți și deosebit de vigilenți în ale cetății treburi, uită din vedere un singur fapt esențial: românul e incompatibil cu spoiala modernității, și agasarea socială,  din principiu : el e atașat de glie, de ”Codrul mărit domn”, de bunăstare personală prin muncă și creație: fie a pâinii, a pământului

Continuă să citești A fost odată ca niciodată un intelectual care a coborât în mulțime (I)

Nu e voie cu pufuleți!!!

Ajung grăbită la meci, la grădina de vara, trăgând după mine inamicul- o pungă mare de pufuleți românești, când un tip îmbrăcat în alb mă opreste la poartă și îmi mărturisește cuvintele magice: Continuă să citești Nu e voie cu pufuleți!!!

Jazz, om și mulțime

Era pe la începutul anului 2012,când am început să bat ritmurile de jazz, și să-mi și placă. Pianistă fiind, îmi era foarte ușor să înțeleg, nu neapărat să am și răbdare. Dar când l-am auzit pe Avishai Cohen pentru prima dată, și nu doar superficial, ci și având starea potrivită, reușind să trec de primele 15 minute cele mai dificile, m-am îndrăgostit pe loc pentru a 2-a oară.

Continuă să citești Jazz, om și mulțime

Deznădejdea artei. Anti-arta contemporană și impostura ei. (I)

AnAppetiteforPainting-AtelierMFS53
Un tip solid, la vreo 35 de ani, mai creol. Are suficient păr pe piept încât să spui, popular, că i-a venit mintea la cap. Este încălțat până fix la genunchi cu o pereche de cizme de lac, lucioase, cu toc cui, ascuțit și ascuțite. Negre. Chiloți, de aceeași culoare. Simpli. De apreciat. Deasupra, pe bustu-i deznădăjduit de-o soartă,  Continuă să citești Deznădejdea artei. Anti-arta contemporană și impostura ei. (I)

Retrospectiva unei lumi virtuale: istoric de status cu Like&Share.

E foarte trist că amintirile în modernitate se rezumă la niște postări pe facebook. Sau ȘI la lumea aceasta. Am auzit recent replica aceasta ”Mai ții minte când mi-ai comentat la postarea aia, și eu am zis aia?”, și m-a întristat.
Într-o lume în care a dovedi ceea ce ai făcut, citit, like-uit și mai ales postat și fotografiat, au devenit indispensabile supraviețuirii informatice, a dezerta din mediul online a devenit o răzvrătire chiar împotriva propriei condiții, dar mai cu seamă o sfidare pe față a tuturor celorlalți, încă prezenți aici.

Continuă să citești Retrospectiva unei lumi virtuale: istoric de status cu Like&Share.

Învrăjbirea populației: tehnici și tactici de inginerie socială.

E foarte ușor să spui că lumea în general, merită tot răul care i se întâmplă. După o ceartă, o jignire sau o altercație 1 la 1 , orice individ devine cel mai predispus urii. Când cineva ciuntește stima de sine a altuia, pe bună dreptate sau pe nedrept, pe filieră emoțională, ai toate șansele să începi să detești. Însă stima de sine adevărată, reală, nefraudată, nu se rănește atât de ușor.

Continuă să citești Învrăjbirea populației: tehnici și tactici de inginerie socială.

Psihologia și gura lumii: Donald J.Trump vs. Iohannis

   Personalitatea anului în Europa este un tip fără loc de muncă, și care ocazional cere bani pe feisbuc. Are studii minime și cursuri ciupite de ici colo, și actul artistic care l-a consacrat a fost când și-a dat cu cartea în cap la un soi de spectacol modern. Este o persoană oarcum greu de reperat, psihologic vorbind, prin faptul că este lipsită de contraste. Nu are nuanțe. Nu găsim grimase. Nu găsim urcușuri și coborîșuri. Și cumva, tocmai aici e problema.

Continuă să citești Psihologia și gura lumii: Donald J.Trump vs. Iohannis

Secretul longevității în anul 2030. Preview la ceea ce devenim…

Anul 2030. Un domn de 99 de ani este întrebat:
-Care este secretul longevității dumneavoastră?
– Facebook!
– Ați lucrat acolo?
– Nu. E simplu: l-am descoperit pe când eram cu nepoții, Continuă să citești Secretul longevității în anul 2030. Preview la ceea ce devenim…

Cafeaua ca boală, prilej sau cultură socială.

   Stilul de viață modern nu-ți aduce doar cafele colorante de la Stabucks zi de zi, brunch-uri la KFC și cola rece la prânz, cînd cei mai săraci dintre oameni (și cei mai sănătoși) beau (doar) apă dintr-o fântână,
   Dar poate aduce și un cancer colorectal, de a cărui efect se ”bucură” deja tot mai mulți tineri ai lumii. Pe cifre și statistici, studii în domeniu.

Continuă să citești Cafeaua ca boală, prilej sau cultură socială.

Homofobia și frica iRAȚIONALĂ: părți ale GPS-ului interior.

    Homofobia nu este o frică irațională, conform explicației noilor psihologi murdăriți pe față de noroiul modei progresiste.
   NU, este o temere profund rațională, care are ca motivație dorința de perpetuare a omului, de stabilitate națională, de armonie și frumos, de sănătate în primul rând.
E vorba de ceea ce lași moștenire, ca neam, ca popor, și mai puțin ca individ- aici e problema fiecăruia.

Continuă să citești Homofobia și frica iRAȚIONALĂ: părți ale GPS-ului interior.

Noaptea Țăranului Român- prezență vie !

Nu, nu e titlu peiorativ. Nu e ceva care va lua peste picior ”țăranii” din România actuală.
Cumva, ar fi ușor de înțeles. De ce când spui ȚĂRAN- îți trece prin cap ce-i mai rău.
Pentru că țăranul a devenit peste noapte civilizat. În loc să  facă ce știa mai bine, să trăiască, să evolueze în ritmul său, frumos și armonios, fără să (se) strice, s-a făcut peste noapte european. ”De-acum nu mai cântați pe țăran cu plete lungi și cu fluierul de cioban la buze. Azi fluieră trenul.” (din Caragiale) Continuă să citești Noaptea Țăranului Român- prezență vie !

Românii urâți din străinătate și iubirea de arginți. Obsesia traiului bun.

   Zice o italiancă pe feisbuc că românii miros urât și sunt murdari. A fost interogată și condamnată la câteva luni de închisoare.
   Sunt de acord cu ea. Românii care pleacă la muncă în străinătate da, chiar miros urît și sunt murdari. Din mai multe motive:

Continuă să citești Românii urâți din străinătate și iubirea de arginți. Obsesia traiului bun.

Calul Troian adăpat din cosmetice: Manipularea pe scurt. (Caz Multiplex)

Într-un interviu cu George Carlin, omul strigă ”Căcat” și e cenzurat. Apoi începe să povestească despre cum s-a drogat, cum a intrat prin efracție în diverse locuri și cum a făcut alte ilegalități, vorbind cu nonșalanță despre toate astea.
Brusc, el nu mai e cenzurat! În mod elegant, restricțiile au fost împinse cu putere în societate, așa încât, păpușarul s-a asigurat că tot ceea ce trebuie promovat, oricât de mizerabil ar fi și ar arăta, ele vor fi primite cu brațele deschise. Continuă să citești Calul Troian adăpat din cosmetice: Manipularea pe scurt. (Caz Multiplex)

Muzica și politica: secera și ciocanul timpurilor.

Toate bune și frmoase la un singur om, sau la mai mulți, până în clipa în care primesti veriga unui lanț: muzica pe care o ascultă un individ.
Promotorii anticivilizatiei si a răstignirii valorilor crestine, deci umane, se pot ascunde după vorbe frumoase, și în realitate, în duhul lor, sub haina lor, în psihologia lor, în eterna stare de spirit adevărată, șade lupul negru al morții si al distructivității diplomatice de orice fel. Sau nediplomatice, depinde despre ce vîrstă și clasă socială e vorba. Continuă să citești Muzica și politica: secera și ciocanul timpurilor.

Fabrica de opinii din subconștientul Facebook

facbeook manipulare
Facebook debordează de date personale și informații care servesc încă de mult la personalizarea îndoctrinărilor de tot felul. Peste 50 de milioane de conturi au fost folosite în campanii care au servit Brexit și alegerile din S.U.A, iar la știre se adaugă încă de mulți ani, campanii de marketing agresive clădite pe spinarea fotografiilor intime ale utilizatorilor de rețea socială. Suntem foartea proape și de a ne fi recunoscute preferințele politice în funcție de ceea ce scriem și like-uim pe facebook. Mașinăria nu doarme, ba chiar s-a trezit, și este înfometată după secrete.Nu discriminează pe nimeni: sufletul celui mai sărac om, contează.

Continuă să citești Fabrica de opinii din subconștientul Facebook

Europa premiază: prototipuri psihologice SECOND HAND:

   No pants day ”Personalitatea anului în Europa pe acțiune civică (oare?) este modelul de cetățean în plină formare: fără carismă, lipsit de emoție și empatie, fără duh, cum ar spune unii, lipsit de discursivitate, elocvență. La toate acestea se adaugă balbism, interiorizare profundă, și o structură gestuală amorfă, sintetizată micro-expresiv pe fondul distopic al înfățișării generale.

Continuă să citești Europa premiază: prototipuri psihologice SECOND HAND:

Societatea bolnavă: ofensa ca virtute.

Indignity

De câțiva ani, de când națiunea a dat viața privată pe viața publică, via online și alte mașinării, granița dintre public și privat este din ce în ce mai transparentă, strângându-se tare. Odată, laturile sociale ale omului erau manierele și ceea ce arăta el în văzul lumii, iar ipostazele private, precum cina, trezitul, identitatea artistică, profesională și chiar sexuală, rămâneau undeva departe, cunoscute doar de breasla în jurul căreia se învârtea viața subiectului.  Continuă să citești Societatea bolnavă: ofensa ca virtute.

Bunicii mei, ai noștri.

piata-batranica
Eu n-am avut bunici la țară, și nici măcar bunici adevărați, bătrâni, cărunți și plini de înțelepciune, cu excepția uneia singure, dar care trăia la oraș, și pe care am pierdut-o.
De aceea, merg cu atât de mult drag la piață, fiindcă nicăieri nu văd atâta VIAȚĂ ca la bătrânii care vând leuștean și leurdă.  Nici măcar la un corporatist animat în fotografiile de pe feisbuc. Viața care stă în bătrânii aceștia de la țară e energia pământului și a naturii, și mai ales a interacțiunii lor cu acestea.

Continuă să citești Bunicii mei, ai noștri.

Mulțam de flori, dar sunt o frustrată și vreau drepturi, nu mărțișoare.

#Multumesc pentru flori,
dar vreau un elicopter și respect la pungă.
Mulțumesc pentru flori,
dar preferam 10 orgasme și intrare gratuită la restaurantul ăla chic. Frigiditatea e o ofensă adusă mie.

Continuă să citești Mulțam de flori, dar sunt o frustrată și vreau drepturi, nu mărțișoare.

TRANS-DEGENERESCENȚA. Pulsiuni și alți demoni.

BLOG- IDENTITY Echilibrul perfect în natură: Niciodată nu o să vezi o femeie și o altă femeie că sunt prietene pentru că amândouă sunt femei. NU. Ele sunt prietene amândouă pentru că una e încăpățânată și una este tolerantă. Sau pentru că una este dominantă și cealaltă mai submisivă. Continuă să citești TRANS-DEGENERESCENȚA. Pulsiuni și alți demoni.

Puțin despre războiul liderilor. Psihologia modernă.

      Nu pot să-mi imaginez ce se poate întâmpla când se întâlnesc două persoane care au fix aceleași nevoi, fix același cadru oportun de a le satisface și fix aceiași stâlpi de susținere interpersonală.

Continuă să citești Puțin despre războiul liderilor. Psihologia modernă.

Relații ciudate și tulburări de personalitate timpurii într-un auxiliar de școală

61745566_72448000
Manual sau auxiliar, întrebarea și disputa nu ar trebui să fie despre accesibilitatea lui, ci mai ales despre faptul că acest tip de manual auxiliar există.
Să vedem în continuare ce putem extrage din text, și de ce acesta reflectă foarte bine vremurile moderne pe care le trăim.
Încă din prima propoziție, remarcăm faptul că Bogdan este capabil să meargă singur la cumpărături, să-și cumpere încălțăminte, la aceeași vârstă la care unii dintre noi, majoritatea, am fi mers, odinioară , însoțiți de părinți. Din fericire băiatul salută. El spune SALUT!, în semn de tovărășie evidentă cu vânzătoarea. Remarcăm în cele ce urmează răspunsul vânzătoarei: Continuă să citești Relații ciudate și tulburări de personalitate timpurii într-un auxiliar de școală

OKAZIE: Oameni de Unică Folosință

Oameni de unica folosinta
a face in the crowd, Danny Santos Photography.

Încep să-mi placă oamenii de unică folosință.
Nu-s prea implicați să fugă de tine, și nici tu prea apropiat, ca să te mai afecteze gesturile lor.
Mai știu cîțiva aici, foști prieteni foarte apropiați, care au început să savureze același tip de relații.
Fiindcă la oamenii de unică folosință nu ai așteptări. NU ești așteptat și ei nu TE așteaptă.
Ei nici măcar nu știu cine ești, poți fi oricine. Poți fi totul pentru un moment, și nimic în clipa următoare. Dar despre asta nimeni nu știe. Nu ai cum să știi, atât timp cât te trezești dintr-o dată în viitor, și-ți vezi mai departe liniștit de viață, rămas cu parfumul întâlnirii acelui tip de om: de unică folosință.
Continuă să citești OKAZIE: Oameni de Unică Folosință

Empatia de consum, forma expresivă a absorbantului de negativism. RUN! (I)

empatieeCând cineva vine spre tine cu intenția evidentă de a te ajuta, și îți spune, trăgând de tine, să îi vorbești, să-i spui păsurile și necazurile, aruncând cu ele într-ânsul ca-ntr-un tomberon,
FUGI, că acolo nu-i ajutor.
Singurul ajutor pe care îl face este acest pseudoterapeut lui însuși, căutând compensări în problemele altora, sau așa ceva. Nici nu-i treaba mea să descopăr.

Continuă să citești Empatia de consum, forma expresivă a absorbantului de negativism. RUN! (I)

Kendame sau actul reflex la modă în societate.

Am găsit un articol ceva mai obraznic, ce făcea o apologie acestui joc, adesea comparat cu smartphone-urile. Spunea că până acum smarphone-urile au fost problema, iar acum, că a apărut acest joc, ce reușește cumva să țină deoparte copilul de tabletă și gadgeturi, brusc este vizat de păreri contra, venite din diverse direcții.
Am văzut copii jucându-se Kendame. Am încercat și eu. Și n-am găsit un exemplu mai bun în lumea fizică, pentru a defini starea obsesiv-compulsivă, sau măcar pentru a încerca să o provoc, pe un anumit palier, la cineva.  Și asta la entry-level.

Continuă să citești Kendame sau actul reflex la modă în societate.

Defect Psihologic: amenda Poliției Locale pentru cuvântul NESIMȚIT.

index
Citisem recent pe pagina domnului Corneliu N. Vaida, zis și ”Nimeni” de către un domnuleț de la Poliția Locală, despre problemele recente ale investigației feisbucciene, cu privire la postările jignitoare la adresa Poliției Locale. Mai exact, la adresa ființelor bipede care lucrează cum pot, acolo.
Continuă să citești Defect Psihologic: amenda Poliției Locale pentru cuvântul NESIMȚIT.

Cum s-au ferit românii de gripa porcină!?

Catalizator al atenţiei nestingherite faţă de igiena corporală românească,gripa porcină a ajuns subiectul cel mai mediatizat din România (după şi înainte de alegeri), astfel că la orice colt de stradă, sediu de partid, vestiar studenţesc, cinema,biserică sau aglomeraţie urbană, se discută înfocat,aproape mutual despre asta. Un studiu neterminat realizat de INMHH arată că românii se feresc pe zi ce trece tot mai mult de gripa porcină şi au învăţat de la televizor cum să folosească o batistă.

 
În mediul rural, 15% din femeile de la oraş şi-au abandonat porcii, de care până acum aveau grijă, îi spălau şi le dădeau de mâncare seara când ei ajungeau de la muncă.
La metrou, în autobuse, în trenuri şi tramvaie, 80% dintre români nu se spală cu zilele înainte să urce, pe motiv că prea multă curăţenie a pielii facilitează pătrunderea virusului în pori. O tânără pensionară surprinsă în picioare, în tramvai, la oră de vârf, doamna Mila Greţulescu ne-a dezvăluit că îi e frică să-şi pună fundul pe scaunul pe care şi-au pus şi alţii fundul. Ea ştie că boala se transmite prin contact direct,şi că în ziua de azi,lumea suflă şi-n fund. Admirată cu ochi vicioşi, şi alţi călători din tramvai,tot pensionari bătrâni din fire, i-au urmat exemplul şi evită statul pe scaun.
Situaţia nu e la fel însă în întreprinderile mici şi mijlocii, unde 90% din angajaţi, inclusiv patronii, se parfumează împotriva gripei porcine. Astfel se creeazăun scut în jurul lor,  iar duhoarea emanată în exces îl ţine departe chiar şi pe cel mai ambiţios virus din gripă. În sectorul public,măsurile sunt altele. Aproximativ 69% din poliţişti şi alţi bătăuşi care au relaţii cu publicul zi de zi, au fost obligaţi să poarte un fel de cagule negre, care îi protejează împotriva virusului.
Tinerii şcolari şi studenţii stau mai prost la capitolul protecţie. Acelaşi studiu arată că 89% din tinerii înregistraţi în învăţământul de stat refuză să mai poarte un dialog la clasă, sau să socializeze verbal pe cale aeriană, de frica transmiterii virusului. Bileţelele şi internetul s-au dovedit a fi soluţia bună până la dispariţia temutului virus.
Constatăm deci, o conduită model a românilor în ceea ce priveşte protecţia faţă de virusul gripei porcine. Mereu adaptabili şi la curent cu tot,românii sunt acum în top 10 european cea mai precaută naţiune AH1N1. Circulă un zvon, potrivit căruia se vor retrage vaccinurile comandate de Ministerul Sănătăţii , împotriva noului virus,pe motiv că acestea sunt de prisos,în condiţiile în care românii sunt mai puţin expuşi îmbolnăvirii.

Şansele cele mai mari de vaccinare le vor avea, totuşi, porcii !

 

Gânduri despre libertatea de a arunca un chiștoc

Când am spus de mai multe ori că Statul sunt eu, nu am glumit niciodată. Când arunc mizerie pe jos, într-o lume în care majoritatea e obsedată de natură și se forțează nevrotic să protejeze, o fac pentru gustul libertății pe care ți-l oferă aruncarea unui muc de țigară pe jos, și nu pentru că sunt prost crescută.

Dacă conștiința umană se poate fabrica de algoritmi sociali, nu este ceva lăudabil. Să poți fi liber și tu însuți, când toți ceilalți execută dogme cu ochii închiși, fără să cunoască ideile la care ele conduc, asta înseamnă să ai politica in sânge.

Și politica libertății de conștiință este și când iti vine uneori să arunci o doză de suc in câmp, în timp ce conduci pe un drum neasfaltat în afara orașului. Filosofie aplicată! Gustul libertății, să știți, când aproapele te filmează și te toarnă că te-ai scobit în nas pe stradă, nu este coca-cola, ci este chiar acesta. Coca-cola este gustul diabetului și al dependenței, dar nu al libertății., într-o lume vigilentă care abia așteaptă să-și toarne aproapele cu orice. Aruncarea PETului este un fapt deci, în curând deosebit sancționabil.

Faptul că unii rețin gazele în interiorul lor, și aerele…fără să le dea afară, nu îi face civilizati, nici măcar manierați, ci doar dresați de noua ideologie a lumii, care ne vrea drepți, perfecți, ți în acord pervers cu legi numai de guvernanți stiute. Si un constipat. Metaforic sau nu, vorbind. Oamenii constipați sunt și așa dintre cei mai răi. Dar o știți pe aia cu taxa pe CO2? Ei bine, când vrei să faci economie, de ceva, să susții natura, ai putea la un momentat să nu mai respiri… ! În sfîrșit, iată o idee năstrușnică.

A fi vegan nu e chestie de alegere, a îngriji in mod obsesiv de natură, cu atât mai puțin: sunt doar premisele că acolo a avut loc o mare si periculoasă îndoctrinare.
Toți la fel, luptând la unison pentru o falsă lume ideală. La comun.

Comunism =comun +ism.

Când eu arunc doza de dr.Pepper din mașină, (ce nesimțită sunt, nu-i așa?) dar nu oricum, ci asa încât să nu atrag atenția și să nu instig, acesta este luxul pe care și-l permit doar cei cu adevărat liberi. Liberi chiar de presiunea socială a atenției exagerate asupra mediului din care fac parte, cu riscul de a se vătăma pe ei înșiși. Ce alegi dumneata, dintre un om și natură, să salvezi? o bunăstare oarecare a unui om, sau o bunăstare a unei naturi – de care tot omul este plătit să se îngrijească? Și o natură care de mai multe ori pe an se bucură de curățenia din partea oamenilor? probabil tot aceiași care aruncă mizeriile, că nah, unii își cunosc lungul nasului. Alții nu.

Fiecare om are dreptul să polueze atât cât vrea, pentru că fiecărui om îi revine o bucată de lume, cu toate ale ei.
Când vă instalați windows piratat, si furați unii muzică și filme de pe net cu o ardoare de nemăsurat, sau copiați texte, cu pretexte, lumea aia nu e cu nimic mai presus, în caz că vă simțiți unii, față de cineva care aruncă mizerie pe stradă fiindcă la un moment dat, aia a fost necesar. Sau a fost un moment… așa, mai puțin controlat. Sigur, preferabil este să vină în mod firesc la toată lumea să nu arunce, dar din nou, așa ar putea începe orice vis utopic…

Indivizii egali, toți manierați, toți buni, toți politicoși, simandicoși, și constipați, de ce nu, care să prefere să înghită PET-ul, chiștocul, decât să murdărească sărmana natură. Sărmanul om! Sărmanii cei care ar trebui să se ocupe de curățenia stradală ! Dacă libertatea înseamnă ceva, ea înseamnă și asta: omul să facă ceea ce altora nu le  place. Și zău că libertatea nimănui nu o încalci, în clipa în care ești văzut că arunci un chiștoc pe stradă. Încalci eventual dorința aprigă a unor viitori comuniști undercover, de  a-și vedea împlinit visul cu ochii: o lume perfectă, în care fiecare individ să stea drepți și smirnă, așa încât niciunul să nu greșească, adaptându-i pe cei mai puțin dotați, cu forța, la o lume utopică de-a dreptul imbecilă. Imaginați-vă o lume modelată , ajustată și croită cu echerul și compasul, de dragul unor nevoi mai vechi de perfecțiune a OMULUI. Nu e fain să știi că la fiecare gest al tău ești monitorizat și supravegheat, că nu-i așa, cineva nu înghite defel libertatea ta de a fi- dar mai mult- nu admite că ești un om cu bune ȘI CU RELE, care culmea, nu te afectează pe tine personal, ci tocmai pe alții. Perfecționiștii ăștia…  iluminații vremurilor, dăștepții popoarelor și intoleranții sociali.

Sau știi momentul acela cînd cineva își lasă tava pe masă, la foodcourt. Și da, tava chiar se lasă pe masă la foodcourt, să știți. Este un semn de grijă față de aproapele. Cum altfel ai putea să susții noi locuri de muncă!?  În caz contrar, vei părea, celor mai oportuniști, falși și simandicoși dintre oameni, ”decât” un țăran care nu a fost în stare să-și ducă tava, că nah, ne-am obișnuit tot mai mult cu toții să fim proprii noștri casieri, oameni de servici, contabili, istorici, scriitori, și lista e lungă. Omul modern devine astfel o cîrpă multifațetată jucată pe teren de marii dictatori, incapabilă de expertiză, incapabilă să judece cu mintea ei proprie efectele propriilor acțiuni, aparent ideale, în spatele cărora nu se ascund decît niște inginerii sociale meschine, menite să ne educe întru ”coborîrea”unui anume rai chiar aici, pe pământ. Ne cam murdărim, zic.

VETO

_____
efecte în lanț

 

NeoComunism: renunțarea psihologică la proprietate- dezrădăcinarea

Azi am avut o discuție în contradictoriu pe tema: sunt Uber și AirBnB forme de renunțare la proprietatea privată, în beneficiul altora? Răspunsul meu este DA. Iată de ce:
 
Am o casă de vacanță în Ibiza. O închiriez pentru bani: să zicem că nu mă descurc, vreau mai mult, n-am job, vreau să investesc, diverse motive. Irelevant. Motivul cumpărării casei a fost sentimental, și am dorit să mă bucur de ea. Titlul meu de proprietate simbolizează chestia asta. Esențialul. Ei bine, o dată cu oportunitatea de a cîștiga cu AirbNB, bucuria s-a dus: împart casa cu alții. Sigur, am titlu de proprietate, fizic, dar bunul în sine nu îmi mai aparține din punct de vedere emoțional, decît cu porția. Și aici sunt 2 posibilități: am rămas atașată de bun- deci sufăr cumplit pt că altcineva se bucură contra-cost de el, sau am renunțat complet psihic la ideea de a mai avea vreodată acel bun.
În primul rînd, a trebuit să reamenajez, să o fac potrivită musafirilor. Gusturile mele sunt ciudate. În al doilea rînd, petrec foarte puțin timp în casă, spre deloc, pentru că am permanent musafiri. Casa treptat a devenit un mijloc tehnic de a face bani, și nu un bun personal de care să mă folosesc în beneficiul bunăstării mele. Banii aceia îmi aduc un venit lunar, nu neapărat bunăstare. (aici iară e discutabil/relativ).
 
În concluzie, aparține sau nu casa mie? Păi da, din punct de vedere legal, juridic, da. Psihologic, NU. prin urmare, colectivizarea psihologică este răspunsul potrivit: o nouă formă de comunism în care bunurile sunt administrate în comun, prin simplul fapt că , pe rînd, un chiriaș devine porprietar pe termen scurt al acelei case. O posedă, la un preț infim. (rezultatul concurenței pe piață, și a ofertelor de la persoane fizice, la îndemână.)
 
Bun, să trec la un alt exemplu, probabil ceva mai filosofic, dar relevant, psihologic. Este o prostituată stăpână pe trupul ei? Hai să vedem: păi în primul rînd ea se machiază și se transformă într-un obiect gata să fie pe plac oricărui om.  Îi este specifică aici acea mediocritate din comunism: pentru a-și putea atrage clienții, ea trebuie să placă tuturor: astfel că încet , ea , prostituata, s-a ajustat strident la a fi pe o linie de mijloc în privința aspectului- una deosebit de vulgară, ce-i drept, spre exemplu, așa încît ea să atragă priviri pe stradă. Acum să zicem că femeia asta are alte gusturi în materie de modă și aspect, dar nu le manifestă, constrînsă fiind de activitate. Mai aparține ea sieși? 🙂
NU! S-a îprumutat psihologic altor oameni, pe rînd dar și deodată: s-a colectivizat, cum se zice. O bucată din ea aparține tuturor celor cu care s-a culcat, celor care o privesc cu nesaț pentru ceea ce afișează, și celor care urmează să o posede, contra cost. Așa are loc dezindividualizarea. Lipas de sine, dezlipirea de un soi de liber arbitru, și intrarea pe un făgaș marginal al slăbiciunilor de caracter, de fire, de personalitate.  E ca și cum un om s-ar lepăda de ceea ce este el, s-ar preda, s-ar da cu împrumut, contra -cost, pentru ceea ce poate el AVEA.
Iată deci, clișeul vremurilor pe care le trăim: A AVEA. Verbul. Posesia la rang înalt, valabilă în fiecare domeniu. De la școală la multinaționale, dezvoltare personală, psihologie, relații, până  în artă și cultură, acest verb  A AVEA a împânzit societatea. Nici uber deci, și chiar AirBNB, nu fac excepție. Ele oferă acest prilej : social- pe de o parte- oferă senzația posesiei unui serviciu- pentru clienți, și prilejul de a face bani din piatră -seacă, celor care și-ar da și nevasta pe un milion, dacă n-ar afla nimeni. 😉
Aici ”AVEM” toți împreună o platformă de carsharing pe care suntem stăpâni: ca buni milițieni civili ce suntem (hehe, tinerii frumoși și liberi), ne facem datoria și expulzăm dintre noi, sau dimpotrivă, menținem în al nostru sistem pe cei care se conformează sau nu standardelor pe care noi oamenii le impunem. Sigur că există aici o linie acceptată de către toți: bune maniere, limbaj de lemn,  nivelul de politețe care trebuie neapărat să fie pe gustul fiecăruia, într-o formă banală, unanim acceptată de către toți.  o plafonare individuală, pe șleau! Ce faci cînd ești într-un grup ? Păi firesc e să începi să taci, să nu te faci remarcat deloc, sau dimpotrivă, extremele ies la suprafață, ați observat? (sociologie, grupa mică)
Merg mai departe și revin la bucățica de curvă care se împarte tuturor. Sigur, ați sesizat deja unii izul de curvăsăraie care se întâmplă și în cazul celor care-și închiriază dormitorul matrimonial pentru a face un leu de doi în zile amare.  Într-un final, dormitorul sfîrșește prin a nu mai aparține cuplului, el fiind ajustat, modelat pentru un ”average” unanim acceptat de clienți- și închiriat ca bun. Fiecare musafir/proprietar temporar (datorită faptului că închiriază, ia cu împrumut patul), face ca dormitorul să prindă gustul morbid al desproprietăririi, și în cele din urmă, al dezindividualizării lui- estetic, artistic, sentimental: renunțarea psihologică la acel bun, și în fine, dezrădăcinarea completă a individului, și depersonalizarea casei ca aspect general.
Cei care țipă că vezi-Doamne omul are titlu de proprietate, așa și !? Cât despre a face ce vrei cu acel bun: oameni buni, dacă avem un dictat social, o vulnerabilitate și o mare slăbiciune, niciun om nu face CE VREA EL, ci ceea ce dictează MARIONETIȘTII. A venit moda Uber, toți vor pe uber. A venit moda Airbnb, toți vor să-și pună casele la dispoziția străinilor. Urmează nevasta, soțul, și Doamne-ferește, COPIII!   STOP STOP. E COMUNISM. Se poartă!
Ne punem pe tavă casele, mașinile, share this , share that, ca într-un final să ajungem să ne vindem sufletul, pentru niște rahați de lei, spre a ne alia modei occidental-globale, spoiala ”supraîncălzirii” nemerniciei omului mai degrabă, în a-și terfeli bunurile de dragul fals al altcuiva. Bunul samaritean s-a transformat în bunul afacerist, de ce? pentru că dictatul vremii– și tot așa, ne trezim perindați precum o minge- la porți periculoase.  A, știți ce mișcare mai e comunistă? ANONYMOUS 😉  un reușit experiment social, ce-i drept, sursă de inspirație pentru toate celelalte. #elan #entuziasm #justițiarii . Dacă pe vremuri în comunism se purtau uniforme, azi, noi purtăm idei și concepte mentale asemănătoare, care ne-au dereglat individualitatea și sinele cumplit. Masca celor de la anonymous este grăitoare- pentru starea în care ne aflăm.
Sigur, nu poți să îngrădești nici libertatea unui singur om de a pune la cale o platformă prin care oamenii să se așeze în comunism, frumos, pe dictate și clișee sociale.  Hmmm, oare? 😀 Dar așa funcționează omenirea: 2% libertate totală, 8% capitalism , și restul o forme de socialism care au trecut prin timpuri și mode, dictate de cei 8%, care fac jocurile celor 2%.   Așa și!? Păi ăștia suntem.  (aici a se cerceta mai profund cauzele controversate care au condus la o asemenea stare-haotică socială, precum și războiul în care supraviețuim, ca români) 
și mă opresc aici, de data aceasta închei brusc, și vă readuc aminte antiteza pe care o trăim.
LIBERTATE, INDIVIDUALITATE, PERSONALITATE.
”Îndrăzniți, eu am biruit lumea.”
(Iisus Hristos)
____________________________
AVE VERUM.
 
 
 

Comunistoidul tânăr: trăsături generale

Psihologia dornicului de lucruri în comun este destul de simplă: probabil cu un părinte lipsă, lipsit de afecțiune în a sa viață devreme, aerian și boem pe ici colo, fără vreun talent aparte, foarte superficial și incapabil de intimitate cu vreunu, sau vreuna. Vulnerabil și predispus ofensei, el îi vede pe toți ca pe frații săi, până în clipa în care cineva își trage pătura mai tare spre el, că deh, e pătura lui. Atunci, aflat în veșnica vacanță a sufletului său nealcoș și peticit cu validări furate de ici colo, socialistul de modă nouă,comunistoidul în devenire începe să scoată dinții, arătându-și disprețul și ura , ce-i drept socială dar și personală față de individualitatea, personalitatea și LIBERTATEA de a fi el însuși, a celui care a tras mai tare pătura spre sine, încălzindu-se din resurse proprii: era pătura lui.
 
Dornic de afirmare, comunistoidul de modă nouă se identifică cu hipsterul, deși îl dezaprobă și pe acela, că-și alocă dreptul de a fi unic. Unicitatea nu e punctul său forte,originalitatea îl pleznește în cap precum un balon umplut cu apă care cade de la înălțime și face pleosc: Are foarte mulți prieteni în funcție de nevoile sale: de moment. Este vegan și militează pentru veganism în toate formele sale: își bate la cap părinții, ba chiar le ia farfuria cu carne de sub nas și începe să ofere legume, pe unde apucă vorbește numai despre dieta lui . E nesigur prin excelență. De fapt, nesiguranța lui provine exact din mediul ostil în care probabil a crescut. Fără afecțiune, lipsit de o mână forte care să-l strunească și pedepească, sau mustre la timp, copiluțul devenit adult, crede că totul i se cvuvine. Nu se sinchisește să muncească pe 15 milioane, el puate mai mult și vrea mai mult: DOREȘTE, are dorințe și visează. Sigur, asta cînd nu se trezește devreme, pentru a ieși la cafea cu prietenii lui, din motive stupide: să-și etaleze noul ceas de modă capitalistă, sau să servească o cafea la starbucks- compania lui preferată. Susține și el avorturile, în fond, crede deja că suntem prea mulți pe planetă, și este însetat fără să știe de putere. Paradoxal, dacă arp prelua frîiele, ar pasa responsabilitatea altcuiva, fiindcă nu e în stare să-și poarte nici singur căciula, și nici să bea o cafea la fel de singur, drept urmare cei din jur sunt pilonii pe care se sprijină fiecare: la fel de slabi ca el, cade unul, cad toți.
 
Prin urmare, socialistul flowerpower este un individ slab dotat intelectual, fără discernămînt și cu o foarte slabă- spre deloc conștiință de sine. Are nevoie mereu de cîte un ”spirit guide” și dacă nu cumva l-a găsit deja prin tezele new-ageului comunist, și le inventează. Și dacă nu le inventează, le asimiliează îndată citind presa de stînga frumos colorată, care-l îndoctrinează. Viitorul fără proprietate este un vis al său: orice leneș s-ar putea gîndi cumva la chestia asta: cum altfel să-ți scuzi indolența înaintea mulțimii, făcând din toate neputințele politică generală?
Dar atenție, nu doar în politică se ascunde acest comunistoid cu față de înger și  creier de rinocer prăjit, înfometat și dornic de chestii siropoase! Cel mai bine este reprezentat în sfera new-ageului pseudospiritual:  de la cultul raelian (care propune exact o lume comunistă, cu abolirea dreptului la proprietate, eugenie drastică, până la reproducere asistată și dreptul la ”curvăsăraie” multiplă pentru cei care împlinesc cele 10 porunci ale socialismului spiritual, distrugerea familiei complete, a sexului biologic și în general a tot ceea ce cunoaștem de 2000 de ani și funcționează.  Există o formă de comunism pentru fiecare, și iată că, spre surpinderea și necredința multora care studiază problema, se pare că grupurile încet- încet se formează, după nevoi, după posibilități. PERSONALIZARE este cuvîntul. De la grupurile de facebook care servesc înrudirii ideatice a mai multor oameni, până la transformarea lor efectivă în adevărați soldați ai unei false dreptăți, îndoctrinați până-n măduvă de clișeele ”de la centru”, întreg universul comunist facebook freamătă la auzul și vederea acestui concept comunist.
Mulțimea în grup aplaudă la idei comune, internetul e al tututor. De fapt, așa începe. Și pentru o mai bună schițare a lucrurilor, vă invit să parcurgeți nițel acest material.
Revenind, psihologia comunistoidului flower-power este delicată. Dacă milenialii au fost o categorie ceva mai ușor de responsabilizat, noul comunistoid întruchipează  miliția civilă, sau știți momentul acela când nu poți trage un pîrț pe stradă, că vecinul de trotuar îndată  pune mâna pe o aplicație, și te pîrăște comunității: UITE CE A FĂCUT NESIMȚITUL: A RESPIRAT CU GURA DESCHISĂ. A strănutat/ S-a uitat în ochii mei/ și în sfîrșit, ceea ce deja se aplicĂ: A aruncat un chiștoc infractorul, pe stradă!  Pentru detalii despte acest nou concept de miliție, sugerez a se revedea acest articol, pentru o formulare cît mai clară a stării de fapt.
Ce ne așteaptă în viitor? Nu se știe. Ba se știe. Dar simt nevoia să mă opresc aici.

Autoimportanța ca diagnostic

Am trăit s-o văd și pe asta: psihologii pun la diagnostic ”sentimentul autoimportanței”. N-am văzut niciodată un om care să-l manifeste și să nu mi se pară relevant, firesc și Ok din mai multe puncte de vedere, dar stau și mă întreb, nu cumva profesia asta de psiholog a început să fie îmbrățișată frenetic de tot mai mulți oameni care au dat chix ei în viața lor așa că au început să-i observe în mod greșit pe alții!?
 
De ce? Am unoscut odată o persoană deosebită, cu abilități artistice și nu numai, la un raliu local. Omul conducea extraordinar de bine, era pilot de curse. Între noi, o domnșoară psiholog în devenire, fostă colegă, alături de care ascultam cu interes ce spunea tânărul, ce răspundea, la întreările puse de mine: De când faci asta, cum ai început, în ce context. Vreau să zic că ceea ce relatase era de-a dreptul surprinzător, frumos și spus cu o oarecare modestie, dar tot era deosebit. După ce tânărul plecase, tipa asta, psihOloaga își dă ochii peste cap și începe să-i facă portretul: ah, un narcisist, tulburat, posibil borderline și cu un grozav sentiment de autoimportanță. Mă scarpin ca găina intelectuală-n cap, și o întreb: păi cum ți-ai dat seama? Și zice, cu aceeași grimasă plictisită, că a auzit din ceea ce povestea băiatul. Rămân mută, nu stiu ce să mai zic, și înțeleg că, dincolo de toate ale noastre griji, neputințe, lupte și nuclee de personalitate tulburate, n-am cunoscut om mai fain care să -și spună istoria mai fain decât a zis-o omul ăsta. Smerit, blând, aproape că dorea să evite să mai povestească, pentru că și el se vedea în ipostaza surprinzătorului și nu dorea să șocheze. Pe când avea 12 ani, bunicul său, un individ bogat care trăia în Serbia zilelor noastre, îi făcuse cadou o mașinuță teleghidată. La cîțiva ani după, deși nu se mai văzuse, primise o invitație la cursuri de pilotaj,după care a început să participe la primele competiții. După primele locuri 1 național, apoi la sîrbi, bulgari, croați, începea să viseze cu ochii deschiși la mașina minunată pe care i-o făucse bunicul său, în urmă cu mulți ani. A început apoi să construiască pas cu pas mașina. Deosebit de costisitoare, cu piese construite din recomandările primite de la oamenii pe care îi întâlnea în competiții, căci până atunci conducea o mașină de ”împrumut” a companiei care îl sponsoriza. Pe foarte scurt, impresionant, povestit cu o modestie aparte, și cu o înfrînare de entuziasm pe care rar mi-e dat s-o văd…
… Aflându-mă acolo, alături de domnșoara psiholog, deja intrată în pâine, încerc să-mi dau seama ce mecanisme au determinat-o pe ea să afirme că omul acesta are sentimentul autoimportanței exagerat și de ce i-a pus așa repede pecetea aia dură a unui diagnostic obraznic ?  Discutînd apoi, în zilele ce urmau, aflu că de fapt ea avea un iubit cu aceleași preocupări: Cursele de mașini, mașinile în general, și în clipa în care s-a ciocnit de circumstanța asemănătoare, a izbit-o un sentiment de inferioritate, sau o nevoie de răzbunare, pentru că iubitul acela o părăsise pentru o altă tipă.

Psiholog, guru sau divă cosmică? Ce ar fi toate 3?

Cum nu se văd pe ei pisihologii transpersonali care bat câmpii cu grație primită cu împrumut de la falși îngeri și alte deșeuri astrale…!!! Cum nu există nicio autoritate, în afară de ei înșiși, sau după caz, psihiatria (dar aici încă se negociază teritorii importante), să le spună cînd și de ce să se oprească.

Continuă să citești Psiholog, guru sau divă cosmică? Ce ar fi toate 3?

Eu vs. Grupul

Gândirea de grup și adaptarea la grup distruge individualitatea și puterea personală. Într-un mod simplu:
 
Vreau să scriu ceva despre doctori, ceva mai puțin pozitiv, și îmi aduc aminte că am doctori în listă, nu vreau să-i supăr, prefer să aparțin acelui grup de tovarăș, așa că tac.

Continuă să citești Eu vs. Grupul

Cu viața la psihiatru

Ce poate fi mai util pentru tumultoasa noastră viață urbană, încărcată, aglomerată și stufoasă, adesea, pentru unii, plină până la refuz de întâmplări și evenimente, decât o carte super utilă care să spună pe scurt și practic, fără prea multă filosofie și complicăciune- cam tot ceea ce ai nevoie să știi despre reguli de viață !?  (poate alte două, trei?)

Așa că împărtășesc cu fiecare ceea ce învață marele terapeut Irvin Yalom în cartea lui, devenită besteller în domeniu : ”Darul Psihoterapiei”, un mix de tehnici și practici cu care terapeuții își ajută pacienții să treacă peste probleme, ghidat, pas cu pas. Una dintre cele mai importante și primele dictonuri sună așa: ”Asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta”. Adică, dacă ți-ai pătat rochia sau cămașa preferată cu vin roșu sau cu cărbune, (cărbune de la grătar) nu poți să rezolvi problema atât timp cât crezi că vina aparține băuturii și ea deține controlul asupra situației: prezente sau viitoare. Pe scurt: tu însuți ai contribuit la propria nefericire, prin neatenție, sau orice altceva. Nimeni nu scapă vinul pe haină într-un crunt moment de luciditate și atenție, nu-i așa !?Și nu există om care să treacă prin situații nefericite și el să NU contribuie măcar puțin, cu atitudinea, acolo.

Un alt îndemn este cel al contemplării retrospective: când te năpădesc regretele, este mai benefic să te proiectezi în viitor: regretul a ceea ce s-a întâmplat este o stare de nefericire, ba chiar un simptom al depresiei, și nimic nu se poate construi pe acest sentiment. Singurul folos al regretului este să te facă să acționezi începând de azi așa cum ar fi trebuit s-o faci ieri. Și pentru că anturajul este o parte importantă a vieții noastre, este la fel de important precum hidratarea, să analizezi rolul pe care prietenii îl joacă în viața ta. Exercițiul propus pentru verificare se numește ”sistemul solar”, și prin reprezentare și desen, oricine poate să stabilească dacă într-adevăr oamenii sunt prieteni sau doar cunoștințe. Instrumentul terapeutic a fost folosit cu mult succes de psihologul Ruthellen Josselson: ea le cerea subiecților să se arate pe sine ca un punct în centrul paginii, iar pe oamenii din viața lor ca obiecte care gravitează în jurul lor. Cu cât distanța între puncte și centru (adică voi) e mai mare, cu atât relația e mai…rece.

Mai departe, vă invit să lecturați această carte minunată a rock-starului psihologiei, care oferă un kit existențial de nădejde pentru toți cei care nu au timp să citească zeci de cărți de dezvoltare personală, și își doresc ceva pragmatic, ușor de aplicat și de înțeles, deosebit de autentic, stors direct de la unul dintre marii experți în psihoterapie și doctor în psihiatrie, pe care îi are S.U.A. în acest moment. Și noi, acum, la o mică distanță de ideea de a da fuga la o librărie. Găsiți cartea lui în librăriile orașului, poate chiar la Librarium, că e în centru. Spor la citit!